Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale nr. 455/23.02.2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că recursul formulat de parchet este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanţă a considerat că dispoziţia de extindere a cercetărilor penale faţă de o altă infracţiune nu suplineşte necesitatea începerii urmăririi penale cu privire la aceasta, apreciind că s-a dispus trimiterea în judecată pentru o infracţiune pentru care nu s-a început urmărirea penală, cu consecinţa neregularităţii sesizării instanţei.
Contrar aprecierii primei instanţe, instanţa de recurs a apreciat că extinderea cercetărilor penale, potrivit art. 238 CPP, echivalează cu extinderea cadrului urmăririi penale, astfel că nu mai este necesară începerea urmăririi penale pentru faptele, persoanele şi infracţiunile care au făcut obiectul extinderii cercetării penale.
S-a arătat că interpretarea primei instanţe în sensul că extinderea cercetărilor penale nu suplineşte lipsa începerii urmăririi penale nu poate fi primită, întrucât ar lipsi de efecte juridice actul procesual al extinderii penale, care astfel ar avea doar un rol „decorativ” în cadrul urmăririi penale, fară nicio consecinţă juridică pentru faptele, persoanele şi infracţiunile menţionate în ordonanţa de extindere a cercetărilor penale.
Deşi legiuitorul nu a menţionat explicit care sunt efectele juridice ale actului procesual al extinderii cercetărilor penale, acestea trebuie identificate de organele judiciare prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor de drept.
Astfel, una din regulile de interpretare constă în interpretarea normei juridice în sensul producerii de consecinţe juridice, potrivnic a ceea ce a stabilit prima instanţa, care a considerat că extinderea cercetărilor penale nu are niciun efect juridic. Dacă legiuitorul ar fi urmărit ca ordonanţa de extindere a cercetărilor penale să nu aibă niciun rol în cadrul activităţii de urmărire penală, nu se identifică motivele pentru care acest instrument procesual penal a fost instituit la dispoziţia procurorului.
Singura funcţie procesuală a ordonanţei de extindere a cercetărilor penale nu poate fi decât aceea de extindere a cadrului urmăririi penale, care după data ordonanţei de extindere are ca obiect şi faptele, persoanele şi infracţiunile care au făcut obiectul extinderii cercetării penale. Dacă nu
se acceptă această funcţie procesuală a ordonanţei de extindere a cercetărilor penale, alte efecte juridice ale ordonanţei nu se identifică, astfel că actul procesual ar fi total lipsit de consecinţe juridice, situaţie inexplicabilă din perspectiva instituirii acestui instrument procesual penal.
De asemenea, împrejurarea că legiuitorul vorbeşte despre extinderea cercetărilor penale, iar nu a extinderii urmăririi penale, nu poate reprezenta un argument solid care să susţină opinia primei instanţe.
Din interpretarea sistematică a Titlului I – Urmărirea penală – din Codul de procedură penală, rezultă că în multe situaţii activitatea de cercetare penală este asimilată cu cea de urmărire penală, la fel cum organele de cercetare penală sunt organe care desfăşoară activităţi de urmărire penală.
Astfel, potrivit art. 201 alin. (1) CPP, urmărirea penală se efectuează şi de organele de cercetare penală alături de procuror, iar în art. 207 CPP se prevede că cercetarea penală se efectuează de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, pentru orice infracţiune care nu este dată, în mod obligatoriu, în competenţa altor organe de cercetare penală.
Aceste dispoziţii procedurale, ca de altfel şi multe alte prevederi procedurale ale Titlului 1 – Urmărirea penală – din Codul de procedură penală, conduc la aprecierea că prin activitatea de cercetare penală se înţelege activitatea de urmărire penală, la care se adaugă şi activităţile din faza actelor premergătoare, iar extinderea cercetărilor penale echivalează cu extinderea urmăririi penale.
Prin urmare, dispoziţiile art. 238 CPP reglementează un alt instrument procesual prin care o persoană dobândeşte calitatea de învinuit în cadrul procesului sau se extinde această calitate şi pentru alte infracţiuni, modalitate derogatorie de la procedura obişnuită de dobândire a calităţii de învinuit, în baza unui proces-verbal sau a unei rezoluţii de începere a urmăririi penale.
Inexistenţa unui act procesual distinct prin care să se înceapă urmărirea penală nu poate atrage neregularitatea sesizării instanţei, întrucât există şi alte ipoteze în care actul de învinuire sau inculpare îmbracă o formă atipică, cum este cazul art. 238 CPP, dar şi al ipotezelor reglementate de art. 336 şi art. 337 CPP.
Astfel, şi în cazurile reglementate de art. 336 şi art. 337 CPP, procesul penal este extins de instanţă cu privire la alte fapte sau persoane, condiţionat de manifestarea de voinţă a procurorului în sensul punerii în mişcare a acţiunii penale, fară a se institui alte condiţii pentru legala sesizare a instanţei. Aceste cazuri demonstrează posibilitatea legalei sesizări
a instanţei într-o modalitate atipică, fără parcurgerea fazei de urmărire penale.
C.A. Constanţa, s. pen., min. şi fam, dec. nr. 570/P/14.06.2012,
Notă. 1. în acelaşi sens în doctrină s-a arătat că extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice se poate dispune indiferent dacă în cauză a fost pusă sau nu în mişcare acţiunea penală, dispoziţiile art. 238 CPP neprevăzând o asemenea condiţie. Ordonanţa prin care se dispune extinderea cercetărilor cu privire la alte fapte sau persoane are valoarea unui act de începere a urmăririi penale cu referire la persoana faţă de care se dispune, aceasta dobândind calitatea de învinuit. în cazul extinderii cercetării penale pentru fapte noi, persoana faţă de care era deja începută urmărirea penală dobândeşte calitatea de învinuit şi în legătură cu aceste noi fapte. Astfel, autorii au arătat că după extinderea cercetărilor nu este necesară emiterea unei noi rezoluţii de începere a urmăririi penale pentru noile fapte sau persoane.
2. Potrivit art. 311 NCPP, în cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări, care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice. Organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă. Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. în cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmărire penală are obligaţia înainte de prima audiere, să aducă la cunoştinţa fiecăruia, calitatea, fapta pentru care este suspectat, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale. Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmăririi penale sau din oficiu poate dispune extinderea acţiunii penale cu privire la aspectele noi.
