Fond funciar – Penalităţi-punere în posesie. Jurisprudență Fondul funciar


Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC Sentinţă civilă nr. 676 din data de 20.10.2015

Prin încheierea civilă nr. 676 din 20 octombrie 2015 s-a admis cererea având ca obiect “fond funciar-plată penalități”; formulată de creditorul MM în contradictoriu cu debitorii Comisia Comunală de fond funciar VM și Primarul Comunei VM. În temeiul art.906 al.2 cod procedură civilă au fost obligați debitorii la plata sumei de 200 lei cu titlu de penalități pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației de punere în posesie a creditorului cu suprafața de 6 ha și 8230 mp teren cu vegetație forestieră, conform sentinței civile nr.329 din 15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. … rămasă definitivă prin Decizia 2411 din 06.12.2012 a Tribunalului Suceava. De asemenea, au fost obligați debitorii la plata către creditor a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă.

Asupra procesului civil de față, s-a constatat că prin cererea formulată la data de 12.08.2015, reclamantul MM a chemat în judecată Comisia comunală de fond funciar VM – prin Primar și Primarul comunei VM pentru ca în baza art. 906 cod pr. civ aceștia să fie obligați la plata unei penalități de la 100 lei la 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației de punere în posesie în favoarea sa cu suprafața de 6 ha și 8230 mp teren cu vegetație forestieră, așa cum au fost obligați prin sentința civilă nr.329/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr.81/206/2012, rămasă irevocabilă prin decizia nr.2411/6.12.2012 a Tribunalului Suceava.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr. 329/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. 81/206/2012, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2411/06.12.2012 a Tribunalului Suceava, s-a dispus obligarea Comisiei comunale de fond funciar a comunei VM, prin primar, la punerea sa în posesie cu suprafața de 6 ha si 8230 mp teren cu vegetație forestieră.

A arătat că s-a refuzat de către Comisia comunală de fond funciar VM prin primar, în mod constant, să aducă la îndeplinire obligațiile menționate de sentința civilă nr.329/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, încercând tergiversarea punerii sale în posesie, iar în aceste condiții a pus în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.329/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, conform dosarului de executare nr. … la Biroul executorului judecătoresc “CA”.

S-a precizat că la data de 06.08.2015 Comisia comunală de fond funciar VM prin primar, a primit somația împreună cu încheierea de încuviințare a executării silite, precum si cu celelalte înscrisuri prevăzute de lege și că în ciuda punerii în executare a acestor acte Comisia comunală de fond funciar VMprin primar, a refuzat executarea obligației, sens în care înțelege să solicite sprijinul instanței judecătorești pentru ca debitoarea să fie obligată în baza art. 906 alin. 2 Cod pr. civilă la plata unor penalități de la 100 lei la 1000 de lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea dispozițiilor din sentința civilă nr.329/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Pârâții Comisia Locală de fond funciar VM și Primarul comunei VM au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prematurității formulării plângerii, motivat de faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată, iar întreaga documentație privind validarea amplasamentului a fost înaintată Comisiei județene Suceava în vederea emiterii hotărârii în acest sens, inclusiv a completărilor solicitate de aceasta prin adresa nr. 15781/15.04.2015.

În consecință s-a arătat că la data formulării cererii introductive de instanță precum și la cea a întocmirii prezentului înscris, sunt total premature si totodată nefondate solicitările petentului, din moment ce nu suntem în posesia hotărârii administrative de validare sau invalidare a amplasamentului, în lipsa căreia nu se poate purcede la punerea în posesie.

S-a susținut în întâmpinare că în ceea ce privește obligarea la penalități din coroborarea textelor de lege ce le reglementează, rezultă faptul că norma actuală stabilește o altă procedură în locul vechilor daune cominatorii, cu obligativitatea parcurgerii prealabile a unor pași în etapa executării silite, respectiv adresarea unei cereri de executare silită și acordarea debitorului unui termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, ulterior acesteia putându-se solicita constrângerea debitorului în executarea obligației, prin aplicarea de penalități, însă în speța de fată învederăm faptul că obligațiile noastre în privința punerii în posesie, ținându-se cont de etapele pe care le presupune această procedură, respectiv validarea inițială a amplasamentului pe care urmează a fi efectuată punerea în posesie, au fost îndeplinite, conform documentelor anexă, dosarul petentului nefiind în prezent pe masa comisiei locale, ci fiind înaintat Comisiei județene Suceava pentru validare.

În consecință, având în vedere situația de fapt și de drept existentă la momentul de față, coroborat cu îndeplinirea obligațiilor, învederând instanței că nu a fost manifestat nici un refuz din partea instituției noastre și nici a primarului, întreaga documentație fiind înaintată Comisiei județene Suceava în vederea validării amplasamentului.

S-au depus la dosar în copie: Sentința Civilă nr. 329/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. … și Decizia civilă nr.2411/6.12.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. ….

Prin Încheierea din 12 octombrie 2015 instanța pentru motivele expuse în acea încheiere, a respins excepția prematurității invocată de pârâții Comisia Locală de fond funciar VM și Primarul comunei VM.

Din actele depuse la dosar, pe fondul cauzei, instanța retine următoarele:

Prin Sentința Civilă nr.329/15.03.2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc definitivă și irevocabilă prin decizia nr.2411/6.12.2012 a Tribunalului Suceava, s-a dispus obligarea Primarul comunei VM în calitate de președinte al Comisiei de Fond Funciar VM să procedeze la punerea în posesie a reclamantului MM cu suprafața de 6 ha și 8230 mp teren cu vegetație forestieră dobândit în baza sentinței nr.1918/17.12.2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc definitivă și irevocabilă.

Reclamantul a pus în executare titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.329/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, conform dosarului de executare nr. … la Biroul executorului judecătoresc “CA”;.

La data de 30 iulie 2014, a fost emisă de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar 1747/206/2014 încheierea privind încuviințarea executării silite prin care a fost autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinsă în titlu executoriu sentință civilă 329/2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin executare silită directă (obligația de a face), constând în obligarea debitorului de a-l pune în posesie pe creditor cu suprafața de 6 ha și 8230 mp teren cu vegetație forestieră cât și prin executare silită indirectă vizând plata cheltuielilor de judecată.

Prin prezenta acțiune creditorul solicită obligarea debitorilor la plata sumei de la 100 lei la 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației de punere în posesie invocând prevederile art. 906 alin.2 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 906 dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare, al. 2 precizând că atunci când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

Instanța va înlătura susținerile debitorilor în sensul că și-au îndeplinit obligațiile legale și că procedura presupune inițial validarea amplasamentului pe care urmează a fi efectuată punerea în posesie, dosarul fiind înaintat Comisiei Județene Suceava, întrucât încă din 6 decembrie 2012 aceștia au fost obligați să-l pună în posesie pe creditor cu această suprafață de teren reconstituit încă din anul 2009.

Întreaga legislație din materia fondului funciar prevede obligația comisiilor locale de a face demersuri privind punerea în posesie, debitorii invocând în anul 2012, că nu au putut să realizeze acest lucru întrucât a apărut o trasare eronată a limitelor dintre Ocolul Silvic Vama și Ocolul Silvic Bucovina, instanța prin sentința civilă 329/15 martie 2012, obligând atunci la punerea în posesie a lui MM în baza planului de amplasament aflat la dosar.

Faptul că potrivit documentației existente la prezentul dosar, abia la data de 31 martie 2015, după trei ani de la pronunțarea hotărârii de mai sus, privind obligarea la punere în posesie debitorii abia au trimis documentația la Comisia Județeană pentru validarea amplasamentului și atunci au trimis o documentație incompletă, dovedește culpa acestora în neexecutarea obligațiilor prevăzute de lege (fila 22 dosar).

În consecință, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 906 C. pr.civilă, motiv pentru care îi va obliga pe debitori la plata sumei de 200 lei cu titlu de penalități pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației de punere în posesie a creditorului cu suprafața de 6 ha și 8230 mp teren cu vegetație forestieră, conform sentinței civile nr.329 din 15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. … rămasă definitivă prin Decizia 2411 din 06.12.2012 a Tribunalului Suceava.

Conform art. 451, 453 Cod procedură civilă instanța îi va obliga pe debitori la plata către creditor a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu onorariu avocat.