Este realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de furt dacă inculpatul a luat bunul părţii vătămate, s-a deplasat cu el în alt loc unde l-a abandonat, întrucât s-au epuizat atât acţiunea de deposedare, cât şi cea de imposedare, împosedarea realizându-se în momentul în care bunul a fost luat efectiv de inculpat din locul unde îl lăsase partea vătămată, bunul trecând astfel în sfera de stăpânire a inculpatului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 695 din 9 noiembrie 2011
Prin sentința penală nr. 78/26.01.2011 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș, în temeiul art. 345 alin. (1) și (3) C.proc.pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. a fost achitat inculpatul M.J., de sub acuza săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) C.pen., art. 209 alin. (1) lit. e), g), alin. (2) lit. b) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen.
în temeiul art. 346 alin. (3) C.proc.pen. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.I.
în temeiul art. 192 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriu a fost trimis în judecată inculpatul M.J. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) C.pen., art. 209 alin. (1) lit. e), g), alin. (2) lit. b) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen.
S-a reținut în cuprinsul rechizitoriului, în esență, că în noaptea de 4/5.12.2008, în timp ce se afla în barul Ambasador din P-ța Gării din Târgu-Mureș, inculpatul M.J. a sustras geanta aparținând părții vătămate S.I., profitând de neatenția sa, acest fapt fiind observat de mai mulți martori ce aflau în interiorul barului.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei instanța a reținut următoarea situație de fapt:
în data de 04.12.2008, în jurul orelor 23:00 partea vătămată S.I. se afla în barul Ambasador aflat în P-ța Gării din Târgu-Mureș, împreună cu martorul M.A. în interiorul barului se aflau, de asemenea, inculpatul M.J. precum și martorii R.M. și V.L. Ulterior în interiorul barului au intrat martorii R.A. și T.I.
Partea vătămată avea asupra sa o geantă din material textil de culoare neagră. în jurul orelor 01:00 inculpatul și partea vătămată au mers împreună să joace la aparatele electronice din bar, partea vătămată luând cu ea geanta și așezând-o pe un scaun în apropierea sa.
Inculpatul și partea vătămată au continuat să joace împreună la aparate până în jurul orelor 02:00 când partea vătămată rămâne singur la aparate, inculpatul părăsind zona și discutând cu martorul M.A. în zona din mijloc a barului – cea a meselor pentru servit. Ulterior, inculpatul s-a întors în zona aparatelor de joc și la ora 2:13:00 acesta, având în mână o geantă vine dinspre zona aparatelor de joc și se îndreaptă spre toaleta barului, trecând prin fața tejghelei. La ora 2:13:11 inculpatul intră în toaleta barului lăsând geanta înainte de a intra pe masa de lângă ușă, în exteriorul toaletei. La ora 2:13:22 iese din toaletă, ia geanta ce rămăsese pe masă și reintră în toaletă unde rămâne până la ora 2:14:22 când iese din toaletă fără a avea supra sa nimic altceva decât hainele pe care le purta și anterior intrării în toaletă.
Se reține că parte din aceste activități ale inculpatului – ce au fost surprinse de camerele de supraveghere montate în interiorul barului și atașate dosarului cauzei pe suport electronic – au fost observate și de celelalte persoane aflate în bar. Astfel, martorii V.L., R.M. și M.I. au observat că la momentul la care a intrat în toaleta barului inculpatul avea asupra sa o geantă.
O parte din persoanele aflate în interiorul barului a observat că inculpatul a părăsit incinta dar nici unul nu a observat ca inculpatul să aibă asupra sa un obiect, respectiv geanta părții vătămate cu care intrase în interiorul toaletei.
Instanța constată că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de furt calificat – infracțiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată – constă în scoaterea bunului mobil din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenția căreia se afla acel bun și trecerea sa în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești – respectiv declarațiile martorilor precum și înregistrările camerelor de supraveghere instalate în interiorul barului – rezultă că inculpatul a scos geanta aparținând părții vătămate din sfera acesteia de stăpânire (prin luarea sa de pe scaunul pe care partea vătămată așezase geanta în zona aparatelor de joc și în imediata sa apropiere și transportarea acesteia într-o altă zonă – zonă în care bunul mobil nu se mai afla sub supravegherea părții vătămate), realizând astfel actul de deposedare a părții vătămate de bunul mobil ce îi aparținea.
Cu privire la actul de imposedare (trecerea bunului mobil în sfera de stăpânire a inculpatului), din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a constatat că nu rezultă dincolo de orice îndoială faptul că, după deposedarea părții vătămate de bunul mobil, inculpatul și-a însușit bunul. Așa cum s-a reținut anterior, deși inculpatul a intrat în toaleta barului având asupra sa bunul mobil, păstrând posesia acestuia pentru aproximativ 1 (un) minut, la momentul la care a ieșit din toaleta și imediat după aceea, din bar, inculpatul nu avea asupra sa geanta părții vătămate.
în aceeași finalitate, așa cum rezultă din declarația martorului R.A. – ce lucra la barul Ambasador ca și agent de pază – camera de toaletă a barului nu este prevăzută cu fereastră astfel încât inculpatul nu ar fi avut posibilitatea să scoată geanta din interior în altă modalitate decât ceea de a o transporta prin bar – fapt ce ar fi putut fi observat de persoanele aflate în interior.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că, în privința acțiunii de imposedare, din probele administrate nu rezultă cu certitudine că aceasta ar fi avut loc și că inculpatul și-ar fi însușit bunul mobil pe care anterior l-a scos din stăpânirea părții vătămate.
Mai rezultă din declarațiile martorilor că, la momentul în care partea vătămată a descoperit lipsa genții, inculpatul M.J. nu se mai afla în interiorul barului, revenind câteva minute mai târziu, după ce partea vătămată începuse deja să o caute.
Martorul M.A. a arătat că după ce geanta a fost căutată în interiorul barului, fără a fi găsită, el a ieșit din bar și l-a găsit în fața barului pe inculpatul care i-ar fi spus că pentru suma de 50 lei pe care partea vătămată ar fi trebui să i-o dea îi va înapoia acesteia geanta. Și martorul T.I. a făcut aceeași declarație – arătând că inculpatul s-a oferit să-i înapoieze geanta părții vătămate contra sumei de 50 lei. Martorul T.I. însă nu a precizat cu claritate dacă a auzit această declarație personal sau acesta i-a fost relatată de martorul M.A.
Instanța a constatat că martorul M.A. – cunoștință a părții vătămate, împreună cu care aceasta a în seara respectivă la barul Ambasador și împreună cu care partea vătămată a consumat la început serii alcool – a declarat că această „ofertă” a inculpatului a fost făcută în afara barului și nu a precizat ca de față la această conversație să fi fost și alte persoane în afara sa și a inculpatului M.J. Martorul nu a relatat ca această discuție să fi fost reluată mai târziu în interiorul barului, în prezența altor persoane. Ca urmare, s-a constatat că declarația martorului T.I. este parțial inexactă – el aflând de declarația inculpatului nu direct, ci prin intermediul martorului M.A. – urmând a fi apreciată în ansamblul probator ca atare.
Ca atare, constatând că din probele administrate nu rezultă, fără nici un dubiu, că inculpatul și-a însușit geanta părții vătămate, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de furt calificat, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., instanța a dispus achitarea inculpatului de sub acuza săvârșirii acestei infracțiuni.
Având în vedere soluția dată laturii penale a cauzei, instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă S.I. – nefiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C.civ., prejudiciul suferit de partea vătămată nefiind produs ca urmare a faptei inculpatului.
împotriva sentinței instanței de fond a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș, care a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de furt, în forma pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și obligarea acestuia la despăgubiri.
Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art. 385 14 C.proc.pen. și prin raportare la art. 3856 alin. (3) C.proc.pen. sub toate aspectele se rețin următoarele:
Instanța de fond în mod greșit a considerat că în cauză nu s-a realizat acțiunea de imposedare.
Astfel, din probele administrate rezultă că inculpatul a luat geanta părții vătămate de pe scaunul pe care aceasta se găsea. Mai rezultă că inculpatul după ce a luat geanta părții vătămate, s-a dus cu aceasta în wc-ul localului. Aceste aspecte au fost recunoscute de inculpat și înregistrate pe camera video, inculpatul susținând, în declarația dată în fața instanței de recurs, că a abandonat geanta în wc.
Prin urmare, prin activitatea inculpatului, de luare a genții părții vătămate și mai apoi de deplasare a acestuia cu geanta pe care o avea asupra sa în wc și abandonarea genții în acel loc, s-a realizat atât acțiunea de deposedare cât și cea de imposedare. Imposedarea realizându-se în momentul în care geanta a fost luată efectiv de inculpat de pe scaun, realizându-se astfel trecerea genții în sfera de stăpânire a inculpatului.
Ca urmare, rezultă că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e), g) C.pen. alin. (2) lit. b) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen.
De fapt, inculpatul, așa cum s-a mai arătat, a recunoscut că a luat geanta părții vătămate însă a încercat să justifice acest gest prin aceea că el a încercat să-și recupereze telefonul mobil pe care i-l dăduse părții vătămate.
Această susținere a inculpatului, privitoare la recuperarea telefonului, este nedovedită, astfel că nu va fi luată în considerare.
Apreciind că la dosar nu există niciun dubiu cu privire la faptul că inculpatul este autorul furtului comis în dauna părții vătămate S.I., se va admite recursul parchetului și în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. se va casa integral sentința atacată și în urma rejudecării cauzei inculpatul urmează a fi condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e), g), alin. (2) lit. b) C.pen.
în raport de cazierul inculpatului, se va reține în sarcina acestuia și prevederea art. 37 lit. b) C.pen.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului vor fi avute în vedere prevederile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) privitoare la modalitatea concretă în care s-a comis fapta și la persoana inculpatului, care nu se află la primul contact cu legea penală, având multiple condamnări pentru același gen de infracțiuni cu cele pentru care este trimis în judecată.
Ca urmare, se apreciază că o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu în regim de detenție, este eficientă în cauză.
în ceea ce privește latura civilă a cauzei, având în vedere soluția de condamnare precum și, ținând cont de faptul că partea vătămată s-a constituit parte civilă, inculpatul va fi obligat, conform art. 14 C.proc.pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C.civ. la 2000 lei despăgubiri civile.