Furt telefon mobil și alte bunuri


 

 

Judecătoria BÂRLAD. Sentința 277 din 28.05.2013

INSTANTA

Asupra cauzei de fata .

La data de 22.03.2013 cu nr.X s-a inregistrat pe rolul instantei rechizitoriul procurorului intocmit in dosarul nr.X/2012 al Parchetului de pe langa Judecatoria B prin care s-a dispus trimiterea in judecata , in stare de arest preventiv , a inculpatului B B B pentru a fi cercetat cu privire la savarsirea infractiunilor de : furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal si furt calificat ( 13 acte materiale ) prev. de art. 208 alin.1 , art. 209 alin.1 lit.a,e,g,i Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal si art. 75 lit.c Cod penal , toate cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal si art. 37 lit.a Cod penal.

Prin acelasi act de sesizare a instantei s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatei B B pentru a fi cercetata cu privire la savarsirea infractiunii de furt calificat ( 13 acte materiale ) prev. de art. 208 alin.1 , art. 209 alin.1 lit.a,e,g,i Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal si art. 99 alin.2 Cod penal .

Se retine in actul de sesizare al instantei ca la data de 16.11.2012, inculpatul B B B a patruns fara drept in locuinta partii vatamate B B de unde a sustras o geaca, un ceas si un telefon mobil cu incarcator.

In perioada 11-22.02.2013, in realizarea unei rezolutii infractionale unice, inculpatul B B B, impreuna cu inculpata minora B B, pe timp de noapte si prin fortarea portierelor, au sustras si au incercat sa sustraga ( 13 acte materiale) , bunuri din mai multe autoturisme parcate pe raza mun. B.

Din analiza probelor administrate la urmarirea penala , ca urmare a solicitarii inculpatilor de a se judeca pe baza acestora, instanta retine urmatoarea situatie de fapt.

Inculpatul locuieste in B si in perioada noiembrie 2012- februarie 2013 a avut o relatie de concubinaj cu minora B B, in varsta de 15 ani.

La data de 16.11.2012, in jurul orei 07.00, inculpatul impreuna cu martorii B B, B B, B B, s-au deplasat cu un la locuinta partii vatamate B B unde locuia cu chirie martorul B B.

Acesta din urma a intrat in camera sa pentru a aduce bani cu care sa achite contravaloarea cursei efectuate, timp in care inculpatul si ceilalti martori au ramas in strada, in fata portii.

La un moment dat, pe motiv ca B B intarzia, inculpatul a intrat in curtea imobilului partii vatamate B B, dupa care a intrat in partea de imobil locuita de sotii B B si B B si dintr-o incapere a sustras o geaca, un telefon mobil, un incarcator si un ceas.

Inculpatul a fost surprins de partea vatamata B B care si-a alertat sotul.

Cei doi au fugit imediat dupa inculpat, care parasea imobilul si au apelat serviciul 112.

Inculpatul i-a aruncat vatamatei geaca pe care o sustrasese, dupa care a fugit, fiind speriat ca numitul B B intentiona sa-l loveasca.

Dupa ce au fost sesizate organele de politie, inculpatul a restituit partii vatamate celelalte bunuri sustrase.

Fiind audiat, initial inculpatul a declarat ca a luat geaca intrucat ii era frig, iar celelalte bunuri pentru a i le da taximetristului in compensarea contravalorii cursei.

Pe parcursul cercetarilor, inculpatul a declarat ca a intrat in locuinta partii vatamate fiind trimis de martorul B B sa ii aduca o geaca si ca nu a cunoscut partea de imobil pe care acesta o locuia cu chirie.

Declaratia acestuia nu a fost confirmata de declaratiile martorilor audiati in cauza.

Niciunul dintre martori nu a confirmat faptul ca inculpatul a fost trimis de B B sa ii aduca geaca din casa, dimpotriva acesta din urma se dusese personal in casa pentru a lua bani cu care sa achite cursa taxi.

Partea vatamata B B, fiind audiata, a declarat ca a recuperat integral prejudiciul si ca nu se constituie parte civila in procesul penal.

Cu privire la infractiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin.1 C.pen., partile vatamate B B si B B au declarat ca nu inteleg sa formuleze plangere prealabila, motiv pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de inculpatul B B B pentru aceasta infractiune.

In cursul lunii februarie 2013, pentru a face rost de bani, inculpatul si inculpata minora B B s-au hotarat sa sustraga bunuri din autoturismele parcate in locuri publice pe care apoi sa le valorifice.

1. In noaptea de 11/12.02.2013, inculpatul si inculpata s-au deplasat pe strada Primaverii din Mun. B, unde au observat autoturismul cu numar de inmatriculare B, apartinand partii vatamate B B.

Cei doi au indoit rama portierei stanga fata a autoturismului si au intrat in autoturism incercand sa sustraga bunuri, insa negasind nimuc au parasit masina.

In aceeasi modalitate au procedat si la autoturismul cu nr. B, aflat in aceeasi parcare, apartinand partii vatamate B B, inculpatii incercand sa suraga bunuri pentru valorificat, dar negasind nimic au parasit locul faptei.

2. In noaptea de 12/13.02.2013, inculpatul si inculpata s-au deplasat pe str. V. B unde, in dreptul blocului D14 unde se afla parcat autoturismul cu nr. B, apartinand partii vatamate B B.

Cei doi au fortat rama portierei, moment in care s-a declansat sistemul de alarma, fiind alertat vatamatul.

Acesta a iesit la geamul locuintei si i-a surprins pe cei doi autori cand incercau sa sustraga bunuri si a strigat la ei.

Ulterior, in aceeasi noapte, partea vatamata i-a vazut pe cei doi in zona Crolux cand au urcat intr-un taxi si le-a descris vestimentatia.

Declaratia partii vatamate este sustinuta de cea a martorului B B, soferul de taxi care i-a transportat pe autori pana in zona Garii.

In aceeasi modalitate, respectiv fortarea portierelor, cei doi inculpati au incercat sa sustraga bunuri din autoturismele cu nr. B si B, ce se aflau parcate in aceeasi zona si care apartineau partilor vatamate B B si B B,.

Tot in noaptea de 12/13.02.2013, cei doi inculpati au fortat portiera stanga de la autoturismul cu nr. B, apartinand partii vatamate B B B si au sustras o geaca din piele, un modulator FM si suma de 27 lei.

A doua zi, geaca a fost data de inculpata B B numitului B B, iar modulatorul l-a aruncat.

3. In noaptea de 15/16.02.2013, cei doi inculpati s-au deplasat pe str.B unde se afla parcat autoturismul cu nr. B, apartinand partii vatamate B B.

Cei doi au fortat portiera stanga fata, apoi au patruns in interiorul autoturismului insa nu au gasit bunuri , ceea ce i-a determinat sa parasesca locul faptei.

In aceeasi noapte si in aceeasi modalitate, inculpatii au incercat sa sustraga bunuri din autoturismul cu nr. B, apartinand partii vatamate B B.

Intrucat nu au gasit bunuri, autorii s-au deplasat la autoturismul cu nr. B, apartinand partii vatamate B B, aflat parcat in aceeasi zona.

Dupa ce au fortat rama portierei, cei doi au patruns in interior si au sustras 5 truse cu scule pentru mecanica fina si un pistol de lipit.

La cateva zile, inculpatul a fost ajutat de numitul B B sa vanda o parte din truse de scule numitului B B, contra sumei de 100 lei.

De la acesta din urma bunurile au fost ridicate de organele de politie si predate partii vatamate.

In aceeasi noapte, respectiv 15/16.02.2013, inculpatii au fortat portiera dreapta fata a autoturismului cu nr. B, apartinand partii vatamate B B, aflat pe str. Gen. B.

In incercarea de a sustrage bunuri, cei doi au spart geamul portierei, au deschis autoturismul insa nu au sustras bunuri.

De asemenea, in noaptea de 15/16.02.2013, cei doi autori s-au deplasat pe str. B din B din B unde au gasit parcat autoturismul cu nr. B, apartinand partii vatamate B B si au indoit rama portierei stanga fata, au deschis autoturismul si au ravasit bunurile gasite.

In incercarea de a sustrage bunuri, autorii au verificat un portofel al partii vatamate, gasit in torpedou, insa intrucat nu continea valori, l-au abandonat pe bancheta din dreapta, fata.

In noaptea de 18/19.02.2013, inculpatii s-au deplasat pe str. B unde afla parcat autoturismul cu nr. B, apartinand partii vatamate B B.

Cei doi au indoit rama portierei dreapta fata, au intrat in autoturism, iar din interior au sustras un CD-player marca Sony, un difuzor auto, un aparat GPS marca MIO si un modulator FM.

Bunurile au fost duse la locuinta inculpatului.

Numitul B B, concubinul mamei inculpatului, a vandut difuzorul numitului Craciun B B cu suma de 70 lei, bunul fiind gasit la acesta din urma si ridicat de organele de politie, dupa care a fost restituit partii vatamate.

Inculpatul a dat CD-player-ul numitului B B care, la randul sau, l-a vandut numitului B B cu suma de 50 lei. Acesta din urma l-a vandut unei persoane necunoscute cu suma de 80 lei.

Numitul B B a primit de la inculpat si aparatul GPS pe care l-a vandut numitului Vasiliu Nicusor, in prezenta martorului B B.

Bunul a fost ridicat de organele de politie si restituit partii vatamate.

In noaptea de 21/22.02.2013 cei doi inculpati s-au deplasat pe str. V.B din B unde, in dreptul blocului D5, se afla parcat autoturismul cu nr. B, apartinand partii vatamate B B.

Cei doi au indoit rama portierei dreapta fata a autoturismului, au intrat in interior si au incercat sa sustraga bunuri, insa nu au gasit nimic de valorificat.

Fiind audiati, inculpatii au recunoscut savarsirea faptelor in modalitatea descrisa, atat cu ocazia audierii, cat si cu ocazia conducerii in teren, efectuata in cauza.

Inculpata minora B B a fost expertizata din punct de vedere medico-legal psihiatric, cu referire la fiecare fapta, concluziile fiind ca aceasta le-a comis cu discernamant.

Situatia de fapt expusa s-a stabilit cu urmatoarele mijloace de proba:

– declaratia partii vatamate B B (fila 17)

– proces verbal de constatare a infractiunii flagrante ( f.14)

– planse foto (f. 25-26)

– declaratia partii vatamate B B (f.27)

– proces verbal de cercetare la fata locului (f.32 )

– planse foto (f. 36-39)

– raport de constatare tehnico-stiintifica ( f.41-47)

– declaratia partii vatamate B B (f. 52)

– proces verbal de cercetare la fata locului (f.54)

– plansa foto (f.57-60)

– dovada de predare bunuri catre partea vatamata B B(f.61)

– declaratie martor B B, martor asistent la depistarea in flagrant si la cercetarea la fata locului (f. 65,67)

– declaratie martor B B ( f. 66)

– declaratie martor asistent la conducerea in teren, B B ( f.79)

– proces verbal incheiat cu ocazia conducerii in teren ( f. 68, 75)

– plansa foto ( f. 77-78)

– proces verbal de efectuare a perchezitiei domiciliare (f.90 )

– declaratii inculpati ( f. 98,121, 129,130,131 si cele date la cercetarea judecatoreasca)

– alte inscrisuri .

Fapta inculpatului B B B care, in data de 16.11.2012, pe timp de zi, a sustras bunuri din locuinta partilor vatamate B B si B B, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt, prev. de art. 208 alin.1 C.pen.

Fapta aceluiasi inculpat care, in perioada 11-22.02.2013, in realizarea unei rezolutii infractionale unice, impreuna cu inculpata minora B B, pe timp de noapte si prin fortarea portierelor autoturismelor parcate in locuri publice , a efectuat 13 acte materiale de furt si tentativa la furt, a unor bunuri acestea, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e, g,i cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. si art. 75 lit.c C.pen.

Fapta inculpatei minore B B care, in perioada 11-22.02.2013, in realizarea unei rezolutii infractionale unice, impreuna cu inculpatul B B B, pe timp de noapte si prin fortarea portierelor, a efectuat 13 acte materiale de furt si tentativa de furt a unor bunuri din autoturisme parcate pe raza mun. B, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e, g,i cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. si art. 99 alin.2 C.pen.

Referitor la inculpatul B B B , instanta , in baza temeiurilor de drept sus mentionate, va aplica acestuia cate o pedeapsa la individualizarea carora va retine disp. art. 52 si 72 Cod penal.

Inculpatul B B B , in varsta de 25 ani, este cetatean roman, are ca studii 7 clase, este necasatorit, dar intretine relatii de concubinaj cu inculpata minora , nu a efectuat stagiul militar, nu are ocupatie si este recidivist.

Din fisa de a acestuia, se constata ca inculpatul a mai savarsit infractiuni similare, fiind condamnat in perioada 2004-2010.

Inculpatul a savarsit infractiunile in stare de recidiva postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit.a C.pen., motivat de faptul ca prin Sentinta penala nr. X12.10.2010 a Judecatoriei B, a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 3 ani si 7 luni inchisoare, fiind liberat conditionat la 23.10.2012, cu un rest de executat 422 de zile inchisoare.

Raportat datelor savarsirii faptelor , instanta constata ca sunt aplicabile disp. art. 61 Cod penal referitoare la revocarea liberarii conditionate.

Pentru faptele deduse judecatii , la stabilirea cuantumului pedepselor, instanta va avea in vedere si disp. art. 320 ind.1 Cod penal .

Pentru infractiunea de furt limitele de pedeapsa vor fi de la 8 luni inchisoare la 8 ani inchisoare, iar pentru infractiunea de furt calificat limitele de pedeapsa vor fi de la 2 ani inchisoare la 10 ani inchisoare.

Avand in vedere numarul mare de fapte savarsite , starea de recidiva a inculpatului si modalitatea concreta de comitere a acestora , lipsa de ocupatie a acestuia , instanta apreciaza ca scopul pedepsei aplicate se poate realiza prin aplicarea unei pedepse orientate spre limita medie sus mentionata.

Potrivit art. 33 lit.a si 34 lit. b Cod penal , inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea , la care se va adauga si un spor de 6 luni inchisoare.

Se vor aplica inculpatului disp. art. 71 si 64 lit.a teza II si b Cod penal pe durata executarii pedepsei.

Prin ordonanta din data de 26.02.2013 s-a dispus retinerea inc. B B B pe durata de 24 ore, incepand cu ora 23.00.

La data de 27.02.2013, prin incheierea nr. 14/27.02.2013, data in dosarul nr. X/2013, Judecatoria B a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru o durata de 29 zile, incepand cu data de 27.02.2013, pana la 27.03.2013, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventiva nr. 14 /2013.

Instanta a mentinut starea de arest preventiv a acestuia in cursul cercetarii judecatoresti apreciind-o ca temeinica si legala.

In baza art. 88 Cod penal se va scade din pedeapsa perioada retinerii si arestarii preventive a inculpatului incepand cu data de 26.02.2013 , la zi.

Potrivit art. 350 Cod proc. pen. se va mentine starea de arest preventiv a inculpatului.

Inculpata B B este nascuta la data de 05.02.1998 si avea implinita varsta de 15 ani la data savarsirii infractiunii. Are 4 clase si nu frecventeaza cursurile scolare .

A recunoscut comiterea faptelor.

Potrivit referatului de evaluare minora locuieste cu mama , concubinul acesteia si trei frati intr-un imobil proprietatea statului format din doua camere si hol. Conditiile de locuit sunt precare , familia fiind debransata de la reteaua de incalzire si apa.

In urma cu doi ani in comportamentul inculpatei au aparut schimbari negative datorate anturajului in care a intrat .

Aceasta a inceput sa consume substante cu proprietati halicinogene( prenandez) si sa lipseasca de la domiciliu de multe ori mama acesteia fiind nevoita sa o caute noaptea prin oras, de multe ori gasind-o drogata.

Mama inculpatei a declarat ca nu reusea s-o aduca acasa de fiecare data , intrucat minora fugea cand isi zarea mama .

In ultimii doi ani s-a prezentat la organele de politie pentru a reclama disparitia de la domiciliu a minorei , reusind ulterior s-o gaseasca la diverse adrese din Mun. B .

De la un agent de politie a aflat ca o persoana din anturajul inculpatei o determina pe aceasta sa practice prostitutia.

La varsta de 13 ani , inculpata a fost implicata in comiterea unei infractiuni de furt calificat impreuna cu mai multi tineri , insa pentru ca nu avea varsta legala pentru a raspunde penal nu a fost sanctionata .

Tot mama inculpatei afirma ca in prezent aceasta are un comportament oscilant in sensul ca are perioade cand se linisteste ascultandu-si parintii si ajutandu-i in gospodarie , pentru ca ulterior sa reia conduita devianta , parasind domiciliul.

Mai afirma mama inculpatei ca a pierdut controlul asupra ei desi a depus eforturi in acest sens.

In perioada noiembrie 2012 – februarie 2013 , inculpata a intretinut relatii de concubinaj cu inculpatul B B B , care este cercetat in prezent pentru infractiunea de act sexual cu o minora.

Retinand aspectele mai sus prezentate , instanta apreciaza ca in cauza sunt aplicabile disp. art. 100 alin.1 Cod penal fata de inculpata in sensul ca se va lua fata de aceasta una din masurile educative prev. de art. 101 Cod penal.

Instanta apreciaza , fata de mentiunile referatului de evaluare si comportamentului adoptat de inculpata in cursul cercetarii judecatoresti , ca masura educativa cea mai eficienta ce poate fi aplicata inculpatei este cea prevazuta de art. 104 Cod penal si anume internarea intr-un centru de reeducare unde i se va asigura posibilitatea de a dobandi invatatura necesara si pregatirea profesionala potrivit aptitudinilor sale.

Fata de pericolul concret pe care-l prezinta inculpata pentru comunitatea in care traieste, in baza art. 490 Cod proc. pen. , instanta va dispune punerea in de indata a masurii luate.

In cursul urmaririi penale partile vatamate B B si B B au declarat ca nu se constituie parti civile in procesul penal , iar partea vatamata B B nu s-a constituit parte civila pentru prejudiciul de 300 lei produs prin faptele inculpatilor, precizand in fata instantei ca desi nu a recuperat prejudiciul nu are peretntii de la inculpati .

Inculpatii au precizat ca din valorificarea bunurilor sustrase de la aceasta parte vatamata au obtinut suma de 15 lei care a fost cheltuita exclusiv de inculpata minora care si-a cumparat inghetata de toti banii.

In consecinta in baza art. 118 lit.e Cod penal , instanta va dispune confiscarea de la inculpata B B, a sumei de 15 lei obtinuta prin valorificarea bunurilor sustrase de la partea vatamata B B.

In temeiul art. 14 , 346 Cod proc. pen. cu referire la art. 1357 si urmatoarele si avand in vedere si disponibilitatea manifestata de inculpati in cursul cerectarii judecatoresti, instanta va obliga pe inculpatii B B B si B B , sa plateasca in solidar ( inculpata minora in solidar si cu partea responsabila civilmente B Gabriela ), partilor civile, cu titlu de despagubiri civile, urmatoarele sume: B B – 300 lei; B B – 100 lei ; B B Andrei – 150 lei ; B B B – 600 lei ; Valuianu B – 300 lei ; B B – 300 lei ; B B – 300 lei ; B B -300 lei ; B B – 500 lei ; B B – 700 lei ; B B – 600 lei si B B – 100 lei .

Potrivit art. 191 Cod proc. pen. , instanta va obliga pe inculpatul B B B sa plateasca statului cheltuielile judiciare avansate in cauza din care sumele de : 600 lei onorar asistenta juridica din oficiu la urmarirea penala si 300 lei onorar asistenta juridica din oficiu la cercetarea judecatoreasca vor fi virate din fondul Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati Vaslui, iar pe inculpata B B , sa plateasca statului, in solidar cu partea responsabila civilmente B Gabriela cheltuielile judiciare avansate in cauza din care sumele de : 300 lei onorar asistenta juridica din oficiu la urmarirea penala si 300 lei onorar asistenta juridica din oficiu la cercetarea judecatoreasca, vor fi virate din fondul Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati V.