157. Inculpatul, angajat al SC AGROZOOTEHNICA, a efectuat cu autocamionul unităţii transporturi de azotat de amoniu la SC AMONIL Slobozia şi în cursul acestor transporturi şi-a însuşit 35 de saci cu azotat de amoniu, pe care i-a descărcat la locuinţa sa. Pentru aceste sustrageri – comise în luna decembrie 1996, după căderea întunericului – el a fost condamnat în baza art. 208, 209 lit. g, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., la 3 ani închisoare.
Această încadrare juridică – criticată, în recurs, de către inculpat – este greşită. Furtul constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a-1 însuşi fără drept; or, în speţă, în momentul efectuării transportului, azotatul de amoniu se afla în detenţia inculpatului, care era “un fel de gestionar de fapt” (chiar dacă actele de transfer erau semnate de un delegat al SC AGROZOOTEHNICA, care însă nu însoţea transporturile pe parcurs, până la locul de predare).
în aceste condiţii, fapta comisă de inculpat constituie infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută în art. 214 alin. 2 C. pen., motiv pentru care se va admite recursul, se va schimba în acest sens încadrarea juridică, menţinându-se pedeapsa şi – întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81 C. pen. – se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 900/1997
NOTĂ. în speţă, nu poate fi vorba de gestiune frauduloasă.
Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi numai o persoană care are sarcina de a administra sau conserva bunurile altei persoane. A administra înseamnă a conduce, a gospodări un patrimoniu sau o parte dintr-un patrimoniu, corespunzător naturii şi destinaţiei bunului. A conserva înseamnă a păstra, a păzi, a supraveghea, a apăra bunul contra distrugerii, degradării, sustragerii, pierderii valorii etc (v. O. Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Casa de editură şi presă “Şansa”, Bucureşti, 1994, p. 203, Gh. Voinea. A.buz de încredere – gestiune frauduloasă, Prezentare comparativă, RDP nr. 3/1995, p. 73).
Cărăuşul nici nu administrează, nici nu conservă bunuri; el transportă la destinaţie bunul care i s-a încredinţat.
Dar dacă nu comite infracţiunea de gestiune frauduloasă, căci nu are calitatea cerută de lege subiectului activ la acestei infracţiuni, ce faptă penală săvârşeşte cărăuşul care îşi însuşeşte bunurile pe care a primit însărcinarea de a le transporta?
Din acest punct de vedere trebuie făcută o distincţie între două situaţii: aceea în care cărăuşul a luat în primire bunurile cu obligaţia de a le preda la destinaţie în cantităţile şi sortimentele prevăzute în actele de transport şi aceea în care el nu a primit bunurile – pe care le transportă fără însoţitor – cu forme care să ateste cantitatea, greutatea şi numărul lor. în prima ipoteză, cărăuşul are detenţia bunurilor transportate şi, de aceea, prin însuşirea lor, el comite fie o delapidare, dacă este funcţionar, în sensul art. 147 C. pen., fie un abuz de încredere, dacă nu are această calitate. în ipoteza a doua, cărăuşului nu i s-a transmis detenţia bunurilor – care, până la ajungerea la destinaţie, continuă să se afle în detenţia subiectului pasiv -, ci numai un contact material cu bunurile, pe durata transportului; de aceea, dacă şi le însuşeşte, el comite un furt, simplu sau calificat, după caz.
în speţă, din cuprinsul deciziei pare a reieşi că inculpatul nu a luat în primire sacii cu azotat de amoniu pe care urma să-i transporte cu acte în care să se consemneze numărul sau greutatea lor. De aceea, credem că el a comis un furt calificat, iar instanţa de recurs, încadrând fapta în prevederile art. 214 alin. 2 C. pen., i-a creat posibilitatea de a beneficia, fără drept, de suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
158. Obiectul material al infracţiunii de gestiune frauduloasă prevăzută în art. 214 C. pen., constă într-o universalitate de bunuri, mobile sau imobile, reprezentând întregul patrimoniu al unei persoane fizice sau juridice (sau parte a acestuia), încredinţat făptuitorului pentru administrare ori conservare.
Elementul material al acestei infracţiuni constă în orice acţiune sau inacţiune păgubitoare, efectuată de cel însărcinat contra sau peste a ceea ce îi era îngăduit să facă potrivit limitelor impuse prin actul de însărcinare ori potrivit modului în care trebuie să se desfăşoare în mod obişnuit o gestiune normală şi corectă.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 210/1997
