Infracţiunea de abandon de familie este o infracţiune continuată care se consumă în primul moment de pasivitate a făptuitorului şi se epuizează atunci când se pune capăt acţiunii fie prin plata din nou a pensiei de întreţinere, fie prin condamnarea făptuitorului. In speţă, infracţiunea epuizându-se la data condamnării, dată ulterioară intrării în vigoare a decretului de graţiere, efectele acestuia nu operează.
(Decizia nr. 2697 din 10 decembrie 2003 – Secţia a II-a penală)
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.L. pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. 1 din Codul penal.
Soluţionând cauza, Judecătoria Călăraşi, prin Sentinţa penală nr. 337 din 27.05.2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpatul B.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 305 alin. 1 din Codul penal şi a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă B.P., obligând pe inculpat la 3.700.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către aceasta.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost obligat, prin Sentinţa civilă nr. 4386/2001 a Judecătoriei Călăraşi, la plata unei pensii de întreţinere de 300.000 lei lunar către partea vătămată B.P. şi, cu rea-credinţă, acesta nu a executat această obligaţie din luna octombrie 2001.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
1. în mod greşit, instanţa a apreciat că neplata pensiei de întreţinere de către inculpat nu se datorează relei-credinţe a acestuia. Inculpatul a obţinut venituri şi, indiferent dacă şi partea vătămată lucra sau nu, trebuia să-i plătească de întreţinere.
2. Soluţionarea laturii civile a cauzei, în condiţiile în care obligaţia inculpatului fusese consacrată printr-o hotărâre civilă definitivă, este greşită.
Analizând primul motiv de apel invocat de parchet, tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat.
Din actele dosarului rezultă că partea vătămată este înscrisă la o instituţie de învăţământ superior, la forma de învăţământ fără frecvenţă. Obligaţia părintelui de a presta întreţinerea copilului aflat în continuarea studiilor subzistă atât timp cât acesta nu are posibilitatea de a realiza venituri proprii.
în situaţia în care frecventa cursurile de zi, partea vătămată era în imposibilitate de a se încadra în muncă şi a realiza venituri, însă în situaţia în care aceasta este înscrisă la cursuri fără frecvenţă are posibilitatea de a presta muncă şi de a realiza venituri proprii. Faţă de cele arătate, tribunalul a constatat că în cauză nu se poate reţine în sarcina inculpatului reaua-credinţă, instanţa de fond, în mod corect, dispunând achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.
Cea de-a doua critică este însă neîntemeiată.
Inculpatul nu poate fi obligat încă o dată în procesul penal la îndeplinirea obligaţiei în favoarea părţii vătămate. Atâta timp cât aceasta are deja un titlu executoriu, respectiv Sentinţa civilă nr. 4386/2001 a Judecătoriei Călăraşi, obligându-l pe inculpat la plata pensiei de întreţinere restantă, instanţa fără justificare a creat un al doilea titlu.
Tribunalul Călăraşi, prin Decizia penală nr. 334/A din 1.10.2003, a decis, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi împotriva Sentinţei penale nr. 337/2002 a Judecătoriei Călăraşi, pe care a desfiinţat-o în parte, numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, şi, rejudecând în fond, a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată B.P. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, criticându-le pentru nelegalitate sub aspectul greşitei achitări a inculpatului.
Prin motivele de recurs, parchetul a susţinut că, pronunţând soluţia de achitare, instanţele nu au preluat în mod critic probele din dosar şi s-au limitat doar la declaraţiile inculpatului, care a arătat că “aveam mic şi cheltuieli foarte mari”.
Examinând lucrările dosarului, se observă că inculpatul a fost sincer, în sensul că a declarat iniţial că a lăsat banii fostei concubine să-i trimită ea, dar aceasta nu a făcut acest lucru, pentru ca ulterior să retracteze.
în declaraţia olografă, inculpatul B.L. a arătat că în 7 iunie 2002 avea un salariu de 2.400.000 lei.
Această declaraţie se coroborează cu copia cărţii de muncă a inculpatului, din care rezultă aceleaşi sume pe perioada cât trebuia să plătească pensie.
Se poate observa că, în fişa de judiciar, inculpatul mai are consemnată o încetare a procesului penal pentru art. 305 lit. c) din Codul penal în urma împăcării.
Probele administrate în cauză au arătat că inculpatul a avut posibilitatea materială de a achita suma infimă de 300.000 lei datorată fiicei sale sau măcar o parte din aceasta, dar nu a făcut acest lucru din rea-credinţă.
în drept, parchetul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, referitor la comiterea unei grave erori de fapt de către instanţe.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză, sub aspectele invocate de parchet şi prin prisma cazului de casare menţionat, Curtea a constatat că recursul formulat este fondat, instanţele comiţând o gravă eroare de fapt, în sensul că soluţiile acestora sunt evident contrare actelor şi probelor existente în cauză.
Potrivit art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal, constituie infracţiunea de abandon de familie neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească de către persoane care au obligaţia legală de întreţinere faţă de cel îndreptăţit la întreţinere.
Infracţiunea se realizează printr-o inacţiune constând în neefectuarea plăţii pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească.
Abandonul de familie se săvârşeşte cu intenţie, legiuitorul folosind pentru caracterizarea poziţiei psihice a făptuitorului sintagma “cu rea-credinţă”.
întrucât infracţiunea se realizează prin inacţiune, expresia are menirea să arate, în raport de dispoziţiile art. 19 alin. final din Codul penal, că respectivele inacţiuni se sancţionează numai dacă se săvârşesc cu intenţie.
Reaua-credinţă este o cerinţă pentru existenţa intenţiei, directă sau indirectă, subliniind posibilitatea făptuitorului de a îndeplini obligaţia de întreţinere pe care nu şi-o îndeplineşte.
în speţă, inculpatul a fost obligat, prin Sentinţa civilă nr. 4386 din 14.11.2003 a Judecătoriei Călăraşi, la plata sumei de 300.000 lei, lunar, către partea vătămată B.P., începând cu data de 10 octombrie 2001 şi până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani (partea vătămată este născută la 29.06.1983), în raport de împrejurarea că aceasta era studentă la Universitatea de Stat din Moldova, secţia zi.
Inculpatul, deşi a obţinut venituri, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească. Dovada “relei-credinţe” este făcută, întrucât din copia cărţii de muncă rezultă că inculpatul realiza venituri lunare cuprinse între 2.400.000 lei şi 2.700.000 lei.
Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada că partea vătămată ar realiza venituri, cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de apel, chiar în condiţiile în care s-ar reţine că fiica majoră ar fi obţinut venituri, nu se suprapune cu perioada în care inculpatul nu a achitat pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească.
De altfel, infracţiunea de abandon de familie este săvârşită dacă, timp de două luni, făptuitorul nu plăteşte cu rea-credinţă pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească.
Or, în cauză, inculpatul, începând cu luna octombrie 2001, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de întreţinere.
Rezultă că inculpatul a avut posibilităţi materiale de a achita suma datorată fiicei sale şi nu a făcut cu rea-credinţă acest lucru, după cum rezultă chiar şi din declaraţiile contradictorii ale inculpatului.
în drept, fapta inculpatului, care începând cu luna octombrie 2001 nu a achitat, cu rea-credinţă, pensia de întreţinere în cuantum de 300.000 lei, lunar, datorată fiicei sale B.P., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal.
în raport de aceste considerente, Curtea, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penala, a admis recursul declarat de parchet şi a casat în parte hotărârile pronunţate în cauză şi, rejudecând, a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.
La individualizarea pedepsei care s-a aplicat inculpatului, Curtea a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiune, gradul de pericol social concret, natura infracţiunii, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale. Totuşi inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal, prin Decizia penală nr. 59/1998 a Tribunalului Călăraşi dispunându-se încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală cu referire la art. 10 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală. De asemenea, inculpatul a avut o atitudine procesuală contradictorie, iar pe parcursul desfăşurării procesului penal a mai achitat părţii vătămate suma de 500.000 lei.
în raport de aceste circumstanţe reale şi personale reţinute, Curtea a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu amendă penală.
Totodată, Curtea a apreciat că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei ce s-a aplicat poate fi atins chiar fără executarea pedepsei.
Prin executarea efectivă a pedepsei amenzii s-ar crea o situaţie defavorabilă şi pentru partea vătămată, reducându-se posibilitatea inculpatului de a-şi îndeplini obligaţia legală de întreţinere.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 81 din Codul penal, în cauză nu sunt operabile dispoziţiile Legii nr. 543/2002, referitoare la graţierea pedepselor, astfel cum a susţinut reprezentantul parchetului cu prilejul susţinerii recursului, în raport de împrejurarea că abandonul de familie fiind o infracţiune continuată se consumă în primul moment de pasivitate a făptuitorului şi se epuizează atunci când se pune capăt inacţiunii fie prin plata din nou a pensiei de întreţinere, fie prin condamnarea făptuitorului.
Or, în cauză, infracţiunea s-a epuizat la data condamnării inculpatului, 10 decembrie 2003, efectele graţierii putând opera pentru infracţiunea săvârşită anterior datei de 4 octombrie 2002.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
