Condamnatul care, după expirarea termenului de amânare a executării pedepsei, s-a sustras de la executarea acesteia, motiv pentru care a fost dat în urmărire locală, iar ulterior şi în urmărire generală, nu beneficiază de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002, întrucât, potrivit art. 6 din aceeaşi lege, graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei deoarece s-au sustras de la executare, precum şi celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras.
(Decizia nr. 1855 din 5 septembrie 2003 – Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1066 din 16 aprilie 2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în temeiul art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la formulată de condamnata A.T. şi s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut că contestatoarea a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 2046/2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. f) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal, şi la 9 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal.
în baza art. 39 alin. 1 din Codul penal au fost contopite cele două pedepse cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1274/1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, rezultând spre executare o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 din Codul penal.
S-a reţinut că până la data săvârşirii infracţiunilor pentru care a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 2046/2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, petenta nu începuse executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1274/1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, deoarece aceasta a beneficiat de amânarea executării pedepsei până la împlinirea vârstei de 1 an de către copilul său minor.
S-a mai reţinut că petenta a fost pusă în urmărire locală la data de 13.09.2000, prin Ordinul nr. S/237736, la solicitarea Biroului Urmăriri al Sectorului 5, iar la data de 4.12.2000 a fost pusă în urmărire generală.
Urmărirea generală a fost revocată la data de 26.08.2002, întrucât contestatoarea fusese arestată în cauza în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 2046/2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Instanţa a mai constatat că, după expirarea termenului de amânare de 1 an, condamnata s-a sustras de la executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1274/1998, revocarea urmăririi generale dispunându-se datorită arestării condamnatei într-o altă cauză.
în acest fel, instanţa a reţinut că nu se poate dispune graţierea pentru pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru care nu a început executarea şi nici pentru celelalte pedepse aplicate pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea A.T., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât în mod greşit instanţa de fond nu a făcut aplicarea legii de graţiere pentru pedepsele la care a fost condamnată.
Prin Decizia penală nr. 971/A din 9 iulie 2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală a respins ca nefondat apelul declarat de condamnată şi a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că, după expirarea termenului de amânare a executării pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 1274/1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, condamnata s-a sustras de la executarea acelei pedepse, motiv pentru care a fost dată în urmărire locală, iar ulterior şi în urmărire generală, iar numai după arestarea sa într-o altă cauză s-a realizat revocarea urmăririi generale.
Cu privire la pedepsele de 2 ani închisoare şi de 9 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 2046/2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, tribunalul a reţinut că acestea sunt excluse de la graţiere deoarece condamnata este recidivistă.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnata A.T. pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 15 din Codul de procedură penală, învederând că pedepsele ce i-au fost aplicate au fost graţiate prin efectul Legii nr. 543/2002.
Examinând cauza pentru temeiul invocat de condamnată şi din oficiu, în limita celorlalte motive de casare prevăzute de art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că recursul declarat este nefondat.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 543/2002, graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei deoarece s-au sustras de la executare, precum şi celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, condamnata s-a sustras de la executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 1274/1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, situaţie în care art. 6 din Legea nr. 543/2002 o exceptează de la graţiere, nefiind incidente dispoziţiile art. 1 din aceeaşi lege.
Curtea a constatat, totodată, că sunt exceptate de la graţiere şi celelalte pedepse, deoarece condamnata se afla în stare de recidivă.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea A.T.
