Când, din două sau mai multe pedepse ce au fost aplicate pentru fapte concurente, făptuitorul beneficiază de graţiere doar pentru o parte din aceste pedepse, el va avea de executat celelalte pedepse, care nu intră sub incidenţa actului de clemenţă.
Dispoziţiile referitoare la consecinţele revocării “beneficiului” graţierii nu sunt incidente întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a beneficiat efectiv de graţiere (el a executat o pedeapsă superioară în cuantum celei graţiate, pedeapsă rezultantă a contopirii celorlalte pedepse executate), iar pe de altă parte, dacă s-ar accepta ideea contrară, s-ar ajunge implicit la o dublă a unor pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente.
în speţă, inculpatul a executat efectiv două dintre cele trei pedepse a căror contopire s-ar impune, iar prin efectul revocării graţierii s-ar ajunge la o nouă executare efectivă, când, de fapt, ar fi executabilă doar această a treia pedeapsă, deşi a fost aplicată pentru o faptă concurentă cu primele două.
(Decizia nr. 1070 din 3 iunie 2004 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 114 din 23 ianuarie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.A.A., din infracţiunea de furt calificat în formă consumată în infracţiunea de tentativă la infracţiunea de furt calificat.
în baza art. 208 – 209 alin. 1 lit. g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c) şi alin. 2 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul la 1 an şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 din Codul penal. S-a luat act că partea vătămată B.N. nu s-a constituit parte civilă, în fapt s-a reţinut că, în noaptea de 29/30 martie 2003, inculpatul a pătruns prin efracţie şi escaladare în locuinţa părţii vătămate B.N., de unde a luat o geantă de voiaj cu mai multe bunuri, dar a auzit un zgomot ce l-a făcut să abandoneze geanta şi să fugă de la locul faptei.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi inculpatul.
în motivarea apelului său, parchetul a criticat sentinţa pe motiv că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002 pentru pedeapsa aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 363 din 29 martie 2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Prin Decizia penală nr. 412/A din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti-Secţia I penală, au fost admise apelurile declarate în cauză, desfiinţată în parte sentinţa şi, în fond, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 208 – 209 alin. 1 lit. g) şi i) din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 – 209 alin. 1 lit. g) şi i) din Codul penal, texte în baza cărora inculpatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare.
în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 363/2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, graţiere constatată prin Decizia penală nr. 1107/R din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, şi s-a dispus executarea acesteia în întregime, alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
S-a dedus perioada executată de la 10.11.1999 la 9.12.1999 şi de la 12.04.2001 la 16.12.2002.
S-a apreciat însă că infracţiunea de furt calificat a rămas în faza de tentativă întrucât inculpatul nu şi-a apropriat bunurile părţii vătămate. Astfel, inculpatul a încercat să sustragă cele 200 CD-uri, însă acestea şi geanta de voiaj au rămas în încăperea în care se găseau. întreruperea activităţii infracţionale şi abandonarea bunurilor în locul unde acestea se aflau anterior, ca urmare a temerii inculpatului generate de faptul că acesta a auzit zgomote în exteriorul camerei, conduc la reţinerea tentativei la infracţiunea de furt calificat, sens în care tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul P.A.A.
în motivarea recursului său, parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală, considerând că în cauză trebuia reţinută forma consumată a infracţiunii de furt calificat, întrucât infracţiunea se consumă la momentul realizării apropriaţiunii, adică al deposedării persoanei vătămate şi al împosedării făptuitorului.
în privinţa inculpatului, acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare susmenţionate, Curtea a reţinut următoarele:
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul P.A.A. a pătruns în timpul nopţii, prin spargerea geamurilor, la spălătoria unui bloc. în interior a găsit mai multe cutii de carton în care se aflau diferite bunuri, încărcând o parte din acestea într-o geantă de voiaj găsită la faţa locului, însă a abandonat geanta cu bunurile sustrase la locul faptei întrucât a auzit un zgomot.
Pentru motivele arătate în decizia tribunalului, Curtea a apreciat că fapta este tentativă la infracţiunea de furt calificat.
Câtă vreme bunurile a căror sustragere inculpatul a intenţionat-o au fost găsite la locul faptei, ulterior întreruperii voluntare a punerii în executare a hotărârii infracţionale, încadrarea juridică corectă a faptei săvârşite de inculpat este aceea de tentativă la infracţiunea de furt calificat, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de apel.
în aceste condiţii, critica formulată de parchet în recursul declarat este neîntemeiată, iar calea de atac promovată de acesta a fost respinsă.
în ce priveşte recursul inculpatului, Curtea a constatat că acesta este admisibil pentru următoarele considerente:
Este adevărat că, potrivit art. 7 din Legea r>r. 543/2002, persoanele graţiate care, în curs de 3 ani, săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării acestei legi.
în speţă, din actele depuse la instanţa de apel rezultă că prin Sentinţa penală nr. 1435 din 21 iunie 2002 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1107/R din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, inculpatului i s-a admis o cerere de contopire a mai multor pedepse anterioare.
Faţă de aceste date şi reţinând că inculpatul a comis fapta ce face obiectul judecăţii în prezenta cauză, în noaptea de 29/30 martie 2003, instanţa de apel a constatat că, întrucât fapta a fost comisă în interiorul termenului de 3 ani stabilit prin art. 7 din Legea nr. 543/2002, sunt incidente dispoziţiile legale privind revocarea graţierii condiţionate.
O asemenea concluzie nu este însă corectă.
Este adevărat că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002, ca de altfel orice dispoziţie similară dintr-un act de clemenţă, nu fac distincţie în legătură cu pedepsele ce cad sub incidenţa graţierii.
Orice dispoziţie legală însă trebuie interpretată şi aplicată nu numai în litera, ci şi în spiritul ei. Or, de esenţa unui act de graţiere este pe de o parte clemenţa de care se bucură făptuitorul din partea legiuitorului, iar, pe de altă parte, consecinţa negativă a nesocotirii acestei clemenţe, prin săvârşirea ulterior graţierii, într-un anumit termen fixat de legiuitor, a unei alte infracţiuni, caz în care este justificat un tratament penal mai aspru, diferit de cel aplicat de regulă în cazul recidivei postcondamnatorii, concretizat în cumulul aritmetic, iar nu cel juridic al celor două pedepse.
Chiar dacă actul normativ de graţiere nu o spune explicit, este firesc însă ca această severitate, concretizată în revocarea beneficiului graţierii şi cumularea aritmetică a pedepselor, să fie justificată şi deci aplicată doar în măsura în care făptuitorul a beneficiat efectiv de graţiere, s-a bucurat realmente de efectele acesteia, prin neexecutarea pedepsei pe care în alte condiţii ar fi executat-o.
Altfel spus, cu referire la pedepsele ce trebuie executate prin privare de libertate, beneficiul graţierii presupune tocmai faptul că persoana condamnată nu va mai fi privată de libertate.
O asemenea situaţie nu se regăseşte însă atunci când, cum este şi cazul în speţă, din două sau mai multe pedepse ce au fost aplicate pentru fapte concurente, făptuitorul beneficiază de graţiere doar pentru o parte din aceste pedepse, fiind vorba aşadar despre un beneficiu aparent, căci el va avea de executat celelalte pedepse, care nu intră sub incidenţa actului de clemenţă.
Mai mult, pedeapsa supusă graţierii este chiar mai mică decât pedeapsa cea mai grea rezultată în urma contopirii celorlalte pedepse executabile.
într-o asemenea ipoteză, Curtea a apreciat că dispoziţiile referitoare la consecinţele revocării “beneficiului” graţierii nu sunt incidente întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a beneficiat efectiv de graţiere (el executând o pedeapsă superioară în cuantum celei graţiate, pedeapsă rezultantă a contopirii celorlalte pedepse executabile), iar, pe de altă parte, dacă s-ar accepta ideea contrară, s-ar ajunge implicit la o executare dublă a unor pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente.
Astfel, cu referire la situaţia în speţă, este indubitabil că inculpatul a executat efectiv (şi chiar integral) două dintre cele trei pedepse a căror contopire a solicitat-o, iar prin efectul revocării graţierii s-ar ajunge la o nouă executare efectivă, de această dată pentru cea de-a treia pedeapsă, deşi aceasta din urmă a fost aplicată pentru o faptă concurentă cu primele două.
Prin urmare, într-o asemenea ipoteză, Curtea a apreciat că, ulterior revocării graţierii şi constatării că pedeapsa anterior graţiată a devenit executabilă, vor fi mai întâi aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni între toate pedepsele anterioare, iar apoi dispoziţiile referitoare la starea de recidivă sau, după caz, ale art. 40 din Codul penal.
în speţă, Curtea a constatat că prin contopirea pedepsei, devenită executabilă, de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 363/2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, cu celelalte pedepse, de câte 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 2506/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, şi, respectiv, 1 an şi 10 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 2109/2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, se ajunge la o pedeapsă de executat de 1 an şi 10 luni închisoare.
Această pedeapsă însă inculpatul a executat-o efectiv în perioada 10.11 -9.12.1999 şi, respectiv, 12.04.2001 – 29.01.2003, astfel încât, ţinând seama de faptul că cele trei pedepse sus-menţionate au fost aplicate pentru fapte comise în minoritate, nu poate fi vorba de o stare de recidivă postexecutorie şi cu atât mai puţin de aplicarea dispoziţiilor art. 40 din Codul penal.
Prin urmare, concluzia care se desprinde este aceea că, întrucât pedeapsa rezultantă a fost executată efectiv, inculpatul va avea de executat doar pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 1 an şi 6 luni închisoare.
Ca urmare, s-a admis recursul inculpatului P.A.A. împotriva Deciziei penale nr. 412/A din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.
S-a casat în parte decizia recurată şi, rejudecând în fond, s-a înlăturat menţiunea cu privire la executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 363/2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre recurată.
S-a descontopit pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1435 din 21 iunie 2002 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 1107/R din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, în pedepsele componente de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2506/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi 1 an şi 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2109/2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
S-a contopit pedeapsa devenită executabilă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 363/2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2506/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi 1 an şi 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2109/2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute 1 an şi 10 luni închisoare.
S-a constatat executată integral această din urmă pedeapsă în perioada 10.11.1999-9.12.1999 şi 12.04.2001 -29.01.2003.
S-a decis ca inculpatul să execute doar pedeapsa din prezenta cauză de 1 an şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
S-a înlăturat menţiunea privind deducerea perioadei executate.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
S-a respins ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
