Greşit temei al achitării Interpretare greşită a probelor administrate


Trib. Brăila, decizia nr. 154 din 2003

Prin sentinţa penală nr. 702/2003, Judecătoria Brăila a dispus, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) referitor la art. 10 lit. c) Cod procedură penală, achitarea inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, insultă şi ameninţare, precum şi achitarea inculpaţilor C.I. şi C.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie. În baza art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, a fost respinsă acţiunea civilă pentru daune morale formulată de partea civilă F.A.M. şi acţiunea civilă în pretenţii formulată de partea civilă Spitalul Judeţean Brăila. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că faptele de insultă şi ameninţare pentru care partea vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a celor 3 inculpaţi nu au fost dovedite. Instanţa a apreciat că plângerea părţii vătămate şi declaraţia acesteia dată în faţa instanţei nu se coroborează şi a înlăturat ca vădit nesincere şi tendenţioase declaraţiilor martorilor privind infracţiunea de lovire.

Tribunalul Brăila, prin decizia penală nr. 154/2003, a admis recursul formulat de parchet, a casat în parte sentinţa şi a rejudecat cauza. Prin această decizie, în baza art. 180 alin. 2 Cod penal, inculpatul C.M. a fost condamnat la 5.000.000 lei amendă penală, pedeapsă constatată graţiată potrivit art. 1 şi 8 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003. S-a schimbat temeiul achitării inculpaţilor C.M., C.S. şi C.I., referitor la infracţiunile prevăzute de art. 193 şi art. 205 Cod penal, în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală. Inculpatul C.M. a fost obligat la 172.000 lei cheltuieli spitalizare către Spitalul Judeţean Brăila. Instanţa de recurs a apreciat că în mod greşit judecătoria a dispus achitarea inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiuni de lovire sau alte violenţe, soluţia acestei instanţe bazându-se pe o apreciere eronată a probelor. Susţinerile părţii vătămate s-au coroborat cu declaraţiile martorilor şi concluziile certificatului medico-legal. De asemenea, în mod greşit instanţa a reţinut ca temei al achitării celor trei inculpaţi pentru infracţiunile prevăzute de art. 205 şi art. 193 Cod penal, prevederile art. 10 lit. c) Cod procedură penală. Potrivit art. 10 lit. c) Cod procedură penală, instanţa dispune achitarea atunci când fapta nu a fost săvârşită de inculpat, existând însă indicii clare că aceasta a fost săvârşită de către o altă persoană. În cazul în care din probele administrate în cauză rezultă că afirmaţiile părţii vătămate cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor prevăzute de art. 205 şi art. 193 Cod penal nu au putut fi dovedite, temeiul achitării acestora îl constituiau prevederile art. 10 lit. a) Cod procedură penală, potrivit principiului idem est non esse et non probari.