Prin sentinţa penală nr. 1526/2002, Judecătoria Focşani a dispus, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, achitarea inculpatului V.B. A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 74 combinat cu art. 4 Capitolul I Secţiunea a 3-a din Legea nr. 58/1998, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul V.B. A. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat că fapta inculpatului de a acorda împrumuturi fără dobândă în condiţiile legii civile nu este prevăzută de legea penală, deci nu prezintă una din trăsăturile esenţiale pentru a fi infracţiune, iar în ceea ce priveşte fapta inculpatului de a nu declara veniturile impozabile şi de a ascunde sursa impozabilă, instanţa a constatat că aceasta nu se poate reţine în sarcina inculpatului întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că acesta ar fi realizat venituri asupra cărora să fie instituită prin lege vreo obligaţie fiscală.
Din actele şi lucrările cauzei instanţa a reţinut şi că, începând cu anul 1998, inculpatul a publicat, în mai multe ziare din ţară, anunţuri prin care arăta că acordă împrumuturi persoanelor fizice, cu garanţii imobiliare, condiţii în care inculpatul a încheiat un număr de 10 contracte de împrumut cu diferite persoane.
Deşi în cuprinsul contractelor de împrumut, autentificate la notar, s-a stipulat faptul că acestea sunt fără dobândă, persoanele împrumutate, fiind audiate ca martori, au declarat că sumele cuprinse în aceste contracte erau mai mari decât sumele efectiv împrumutate de inculpat, întrucât în aceste sume înscrise în contract erau cuprinse şi dobânzile.
Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, de asemenea, că, în perioada 1998-2000, în calitate de persoană fizică, inculpatul s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunzând sursa impozabilă şi ascunzând sursa bancară de pe teritoriul României, fără a avea viza emisă de BNR. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea s-a constituit parte civilă cu suma de 284.550.692 lei, reprezentând impozit pe profit.
Prin decizia penală nr. 666/2002, Tribunalul Vrancea a admis apelul declarat de parchet şi a desfiinţat sentinţa numai în ceea ce priveşte temeiul achitării pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Tribunalul a apreciat că, întrucât nu s-a făcut dovada împotriva actului autentic, că înţelegerea părţilor a constat în acordare de împrumuturi cu dobândă, în sensul Legii nr. 58/1998, în urma cărora inculpatul să obţină venituri impozabile pe care să nu le fi declarat, nu se poate reţine în sarcina inculpatului infracţiunea de evaziune fiscală, astfel că temeiul achitării este cel cuprins în art. 10 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală şi nu art. 10 lit. a) Cod procedură penală.
Prin decizia penală nr. 465/2003, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul formulat de parchet, a casat în parte hotărârile anterioare şi 1-a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 74 referitor la art. 4 Capitolul I Secţiunea a 3-a din Legea nr. 58/1998, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pedeapsă constatată graţiată potrivit Legii nr. 543/2002.
Curtea de apel a apreciat că, din declaraţiile martorilor, este evident că inculpatul a desfăşurat activităţi bancare fără a avea autorizaţie în acest sens, acordând credite unui număr de 10 persoane în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite şi percepând plata unor dobânzi camuflate prin consemnarea în contractele de împrumut autentificate a unor sume de bani mai mari decât cea oferită în realitate.
Deşi inculpatul a susţinut în mod constant că împrumuturile au fost acordate fără dobândă şi acest aspect 1-a consemnat în actele notariale, toţi martorii audiaţi ca părţi împrumutate au contrazis susţinerile inculpatului, arătând că împrumutul a fost acordat de inculpat cu dobândă, iar că aceştia au acceptat consemnarea unei sume mult mai mari decât cea împrumutată, sumă cuprinzând şi dobânda, datorită nevoii acute de bani.
Inculpatul a procedat în această manieră tocmai pentru a ocoli prevederile exprese ale legii bancare, potrivit cărora acordarea de împrumuturi cu dobândă echivalează cu exercitarea de activităţi de acordare de credite specifice băncilor, pentru care este necesară autorizaţie.
De asemenea, scopul urmărit de inculpat, de a obţine venituri din împrumuturi, a rezultat şi din modul în care a acţionat, facându-şi publicitate prin presă, unde au apărut o serie de anunţuri cu privire la acordarea de credite care urmau să fie garantate cu imobile, iar împrumuturile au fost contractate de persoane din diferite zone ale ţării, persoane pe care inculpatul nu le-a cunoscut până în momentul acordării împrumutului.
Curtea de Apel Galaţi, decizia penală nr. 465 din 2003
