Greşita soluţionare a căii de atac împotriva sentinţei pronunţate pentru o infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale a fost făcută la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Competenţă materială


C.proc.pen., art.3851 alin.1 lit.d1,

C.proc.pen., art.3859 alin.1 pct.3,

C.pen., art.305 alin.1 lit.c şi alin.2

Decizia penală nr. 138, din 12.02.2010

Prin sentinţa penală nr.226 din 16 octombrie 2009 pronunţată de Judecătoria Găeşti, în temeiul disp. art.305 lit.c C.pen., a fost condamnat inculpatul B.F. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 600 lei pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, dispunându-se, totodată, suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art.81 C.pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile vătămate B.M. şi B.O. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului a fost criticată sentinţa sub aspectul pedepsei aplicate, susţinându-se că aceasta este prea blândă în raport cu fapta săvârşită, cu atât mai mult cu cât şi în cursul anului 2009 inculpatul a avut aceiaşi atitudine, neachitând pensia datorată, că acesta a făcut o regulă din a nu plăti pensia de întreţinere şi că de mai multe ori s-a formulat plângere penală prealabilă dar a intervenit împăcarea în cursul procesului penal.

Prin decizia penală nr.180 din 08 decembrie 2009 Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de părţile vătămate B.M. şi B.O.C., prin reprezentat legal I.M. şi a dispus obligarea apelanţilor la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, care pe o perioadă mai mare de două luni, cu rea credinţă, nu a achitat pensia de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească, a fost corect stabilită de instanţa de fond, în urma unei analize judicioase a tuturor probelor administrate în cauză.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 lit. c C.pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei – aspect criticat de apelanţi – tribunalul a constatat că judecătoria a făcut, de asemenea, o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor incidente cât şi o corectă apreciere a elementelor care privesc fapta şi făptuitorul, dându-se eficienţa corespunzătoare circumstanţelor personale ale inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, plata parţială efectuată pe parcursul procesului penal, astfel încât, instanţa s-a orientat la o pedeapsă cu amenda penală.

Pe de altă parte, s-a motivat că datele cauzei au îndreptăţit prima instanţă la aplicarea dispoziţiilor art.81 C.pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, acesta, având în vedere că prin atitudinea pe care a manifestat-o, inculpatul a dovedit că regretă fapta şi a format convingerea că pe viitor conduita sa va fi mai bună chiar şi fără executarea efectivă a pedepsei.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs părţile vătămate B.M. şi B.O. ultimul, prin reprezentat legal I.M. criticându-le de nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

Reiterând criticile invocate în faţa tribunalului, s-a susţinut de către recurenţi că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă câtă vreme în perioada ianuarie 2008 – noiembrie 2008 a trimis numai suma de 800 lei înregistrând o restanţă de 2.160 lei, iar în anul 2009 nu a achitat nici o sumă din obligaţia de întreţinere stabilită.

Mai mult, s-a susţinut de către recurenta B.M. că în prezent aceasta este studentă şi mai mult ca oricând lipsa banilor îi poate afecta cariera, astfel încât şi din acest motiv, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea şi obligarea acestuia la plata pensiei de întreţinere datorată celor doi copii.

În urma examinării deciziei recurate, Curtea a constatat că, recursurile declarate de părţile vătămate sunt fondate, însă pentru alte considerente decât cele invocate, reţinând următoarele:

Prin Rechizitoriul nr.851/P/2008 din 5 mai 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, judeţul Dâmboviţa, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.F. pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. şi ped. de art.305 alin.1 lit.c C.pen.

După administrarea probatoriilor, Judecătoria Găeşti, prin sentinţa penală nr.226 din 16.10.2009 în temeiul disp. art.305 alin.1 lit.c cu aplic. art.63 alin.3 C.pen., a dispus condamnarea inculpatului la amendă penală în cuantum de 600 lei pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie iar conform art.81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 1 an, reprezentând termenul de încercare.

Împotriva sentinţei au declarat apel părţile vătămate Bărăceanu Mihaela şi Bărăceanu Olimpiu Constantin, ce a fost respins de Tribunalul Dâmboviţa prin decizia penală nr.180 din 8 decembrie 2009.

În conformitate cu art.305 alin.2 C.pen., în cazul infracţiunii de abandon de familie, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate iar potrivit art.3851 lit.d1 C.proc.pen., astfel cum a fost introdus prin Legea nr.356/2006 pot fi atacate cu recurs sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat, într-adevăr, că punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului B.F. sub aspectul infracţiunii prev. de art.305 alin.1 lit.c C.pen., a fost făcută la plângerea prealabilă a părţilor vătămate B.M. şi B.O.C., acesta din urmă, prin reprezentant legal I.M., conform înscrisurilor aflate la filele 5-7 d.u.p. şi deşi în dispozitivul sentinţei s-a menţionat dreptul persoanelor nemulţumite de a declara recurs împotriva acestei hotărâri în termen de 10 zile de la comunicare, calea de atac formulată de părţile vătămate a fost greşit calificată de tribunal ca fiind apel şi soluţionată în complet de doi judecători, în loc de recurs, în complet de trei judecători, cu încălcarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, fapt ce a atras incidenţa disp.art.197 alin.2 şi 3 c.proc.pen.

Procedând astfel, Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat o hotărâre afectată de nelegalitate, în cauză fiind reţinută incidenţa cazului de casare prev. de art.3859 pct.3 C.proc.pen., aşa încât în temeiul disp. art.38515 pct.2 lit.c din acelaşi cod, au fost admise recursurile declarate de părţile vătămate şi casată decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa pentru soluţionarea acesteia în calea de atac a recursului.

În raport de soluţia pronunţată, s-a motivat că nu se justifică examinarea criticilor invocate de părţile vătămate şi care vizează fondul cauzei, acestea urmând a fi susţinute în faţa Tribunalului Dâmboviţa cu ocazia judecării recursului declarat de acestea împotriva sentinţei penale nr.226 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Găeşti.