Examinând recursul formulat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 116/P1 a Tribunalului Timiş şi a deciziei penale nr. 58/A/l 8.03.2011 a Curţii de Apel Timişoara, privind criticile inculpatului referitoare la nelegala sesizare a instanţei, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a respins ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Iniţial, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 353/PI/25.04.2008, Tribunalul Timiş, în temeiul dispoziţiilor art. 300 alin. (2) CPP, a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare.
Ulterior, prin rechizitoriul din 04.07.2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen.
In ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptelor, inculpatul a susţinut că aceasta s-a realizat fară nicio justificare, prin depăşirea competenţei funcţionale stabilită de instanţa de judecată şi cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
In ceca ce priveşte această alegaţie, instanţa a arătat că pentru a se reţine existenţa autorităţii de lucru judecat trebuie să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, noua acţiune penală să fie îndreptată împotriva aceleiaşi persoane (identitate de persoană) şi să existe identitate între fapta materială pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi fapta materială de care este acuzată din nou aceeaşi persoană (identitate de obiect).
Or, în speţă, sentinţa penală de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare nu constituie o hotărâre penală definitivă de rezolvare a acţiunii penale şi, prin urmare, autoritatea de lucru judecat nu este incidenţă în cauză.
împrejurarea că după restituirea cauzei la procuror s-a dispus extinderea cercetării penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 şi art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen., faţă de inculpat, iar ulterior, prin rechizitoriul din 04.07.2008 s-a dispus şi trimiterea în judecată a inculpatului pentru aceste infracţiuni, nu constituie o „depăşire a competenţei funcţionale a procurorului”, cum susţine apărarea.
Extinderea cercetării penale s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile art. 238 CPP şi nu există nicio dispoziţie legală care să împiedice procurorul ca după restituirea cauzei pentru refacerea rechizitoriului să extindă cercetarea penală pentru alte infracţiuni sau să schimbe încadrarea juridică a faptelor inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 334 CPP.
I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 4140/06.12.2011,
Notă. 1. în doctrină s-a arătat că după hotărârea instanţei de restituire a cauzei în vederea refacerii urmăririi penale, actul de sesizare încetează de a-şi mai produce efectele, iar cauza trece din nou în faza de urmărire penală, prin reluarea ei (art. 272); prima instanţă nu mai are nicio atribuţie în legătură cu cauza restituită, în schimb procurorul redevine conducătorul procesului penal. Procurorul trebuie să respecte indicaţiile date de prima instanţă prin sentinţa de restituire, dar, totodată, păstrează şi
dreptul de a orienta urmărirea în direcţia pe care o consideră necesară; în acest scop, poate restrânge sau extinde învinuirea, în funcţie de datele noi care au intervenit. După refacerea sau completarea urmăririi penale, care se desfăşoară potrivit normelor care reglementează această fază procesuală, se întocmeşte, dacă se menţine soluţia de trimitere în judecată, un nou rechizitoriu, care va constitui actul de sesizare a instanţei de judecată. Prima instanţă nu se va putea considera sesizată, prin retrimiterea cauzei la instanţă de către procuror, fără a se fi întocmit un nou rechizitoriu. Noul rechizitoriu se întocmeşte de procurorul competent potrivit legii şi se poate referi la aceleaşi fapte şi persoane ca primul rechizitoriu, poate fi mai restrâns sau mai extins, instanţa de judecată fiind sesizată în limitele noului rechizitoriu. Procurorul poate finaliza însă cauza, după refacerea urmăririi penale, prin scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, în cazul în care constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10m.
Totodată, s-a mai arătat că nu există caz de reluare a urmăririi şi deci nici de refacere a acesteia atunci când instanta restituie dosarul numai pentru refacerea rechizitoriului [art. 300 alin. (2)]. Procurorul poate însă, cu ocazia refacerii rechizitoriului, să dispună, la rândul său, când este necesar, trimiterea cauzei la organul de cercetare pentru refacerea unor acte efectuate fără respectarea dispoziţiilor legale care garantează aflarea adevărului.
Au fost autori care au arătat că atâta vreme cât s-a dispus restituirea cauzei în vederea refacerii rechizitoriului, s-a constatat nulitatea absolută a acestuia. Aceasta înseamnă că orice dispoziţie din cuprinsul actului de inculpare declarat nul absolut de către o instanţă de judecată nu mai poate produce efecte. Restituirea dosarului în vederea refacerii rechizitoriului nu presupune o rescriere mecanică a actului de sesizare declarat nul, cu îndreptarea viciilor sesizate de instanţă, ci o reanalizare a cauzei în urma căreia procurorul, în mod independent, va aprecia dacă se impune sau nu sesizarea instanţei.
Cu privire la acest aspect, s-a arătat121 că, în cazul în care se constată nulitatea actului de sesizare, acesta va trebui înlocuit cu un nou act de sesizare, supus verificării în condiţiile art. 264 CPP. Desigur că în cadrul acestor verificări se va putea dispune şi infirmarea rechizitoriului întocmit ulterior. Cât priveşte actul de sesizare iniţial, acesta fiind considerat nul, n-ar putea fi infirmat. în ceea ce priveşte soluţia de refacere a actului, aceasta se referă la un act de sesizare care nu a fost anulat, ci trebuie numai refăcut prin îndreptarea neregularităţilor de către instanţa de judecată. în raport cu acest act de sesizare supus verificărilor în condiţiile art. 264 CPP, este posibilă infirmarea actului dacă se constată că neregularităţile semnalate de instanţă n-au fost îndreptate sau se constată existenţa altor motive care justifică infirmarea acestuia. Procurorul care a întocmit actul de sesizare restituit pentru refacere va proceda în consecinţă, îndepărtând neregularităţile actului de sesizare. Aceasta nu înseamnă că procurorul n-ar putea ca printr-o reexaminare a probelor dincolo de cerinţele de refacere a actului să ia măsurile legale şi chiar înainte ca actul de sesizare refăcut să fie supus verificărilor în condiţiile art. 264 CPP.
2. Trib. Suprem, Colegiul penal, dec. nr. 1423/10.07.1959, în C.D.T.S., Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, p. 411 – Restituirea cauzei la parchet având ca urmare dezînvestirea instanţei, procurorul urmează ca, în raport cu elementele şi datele noi stabilite prin completarea sau refacerea anchetei penale, să dispună sau nu trimiterea în judecată. în această situaţie, parchetul dând noi concluzii de învinuire, urmează să fie sesizată cu judecarea cauzei instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond, independent de faptul că restituirea la procuror se făcuse de instanţa de recurs, deoarece numai în acest mod se poate respecta principiul celor două grade de jurisdicţie.
