Imprejurarea că în practicaua sentinţei nu s-au consemnat şi concluziile avocatului condamnatului reprezintă o simplă omisiune, şi nu o încălcare a dispoziţiilor legale care să atragă nulitatea actului.
(Decizia nr. 611 din 13 noiembrie 2001 – Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 600 din 3 octombrie 2001, Tribunalul Bucureşti -Secţia a ll-a penală a respins ca nefondată cererea condamnatului V.D. vizând întreruperea executării pedepsei, cu motivarea că nu s-a dovedit existenţa unor împrejurări speciale de natura celor menţionate în art. 455, raportat la art. 453 lit. c) din Codul de procedură penală.
împotriva acestei sentinţe condamnatul a declarat apel, solicitând desfiinţarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. A invocat o cauză de nulitate absolută a sentinţei constând în lipsa, din practicaua sentinţei, a consemnării privind concluziile puse de avocatul său.
Apelul este nefondat.
Din practicaua sentinţei rezultă că la judecată condamnatul a fost prezent şi asistat de un avocat din oficiu. De altfel, la dosarul cauzei există delegaţia avocatului din oficiu.
împrejurarea că în practicaua sentinţei nu s-au consemnat şi concluziile avocatului condamnatului reprezintă o simplă omisiune, şi nu o încălcare a dispoziţiilor legale care să atragă nulitatea actului.
De altfel, în accepţiunea art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, încălcările de lege relative la desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, or, în speţă nu s-a produs şi nu a fost dovedită o asemenea vătămare.
Nu se poate susţine că motivul invocat ar reprezenta un caz de nulitate absolută, conform prevederilor art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, referitoare la asistarea inculpatului, deoarece, aşa cum rezultă din practicaua hotărârii, avocatul a fost prezent şi deci condamnatul a fost asistat, însă nu au fost consemnate concluziile acestuia. O astfel de omisiune poate însă fi îndreptată potrivit dispoziţiilor art. 195 din Codul de procedură penală.
NOTĂ:
Considerăm că decizia pronunţată în apel este greşită, fiind dată cu încălcarea regulilor generale privind dreptul la apărare şi nulităţile procedurale, astfel cum ele sunt configurate prin art. 6 şi 197 din Codul de procedură penală şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Este de reţinut, în primul rând, că, în cauză, asistenţa de către avocat este obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală. în consecinţă, eventuala încălcare a acestor prevederi legale atrage nulitatea actului în condiţiile art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, astfel că referirile din decizie la prevederile art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt fără relevanţă.
Pe de altă parte, concluzia instanţei de apel, în sensul că avocatul condamnatului l-a asistat efectiv pentru că “aşa rezultă din practicaua sentinţei”, este discutabilă: ori practicaua este corect întocmită şi atunci condamnatului i-a fost într-adevăr încălcat dreptul ia apărare, ori este defectuoasă şi incompletă încât nu poate fi invocată ca argument.
în fine, referirea la prevederile art. 195 din Codul de procedură penală este, de asemenea, greşită, în cauză nefiind vorba despre o “eroare materială evidentă”.
Apreciem că apelul condamnatului trebuia admis în condiţiile art. 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, dispunându-se desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru o nouă judecată.
