Expunerea hotărârii trebuie să cuprindă descrierea faptei deduse judecăţii, analiza probelor pe care se sprijină soluţia dată şi arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţia dată.
în caz de achitare pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa este obligată să demonstreze care este acel element lipsă, astfel cum rezultă din evaluarea materialului probator. Nerespectarea dispoziţiilor art. 356 din Codul de procedură penală atrage nulitatea hotărârii şi rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă.
(Decizia nr. 536 din 22 iulie 2004 – Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 661 din 14.05.2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, în Dosarul nr. 6223/2003, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice date faptei inculpatului O.A. prin rechizitoriu din art. 20 raportat la art. 174-175 lit. d) din Codul penal în art. 182 alin. 2 din Codul penal.
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu din art. 20 raportat la art. 174- 175 lit. d) din Codul penal în art. 20 raportat la art. 182 alin. 3 din Codul penal.
în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică dată faptei inculpatului prin rechizitoriu din art. 20 raportat la art. 174- 175 lit. d) din Codul penal în art. 314 alin. 1 din Codul penal, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul O.A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – 64 din Codul penal.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. 2 din Codul penal.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 3.11.2003 la zi.
A luat act că partea vătămată F.L. nu s-a constituit parte civilă.
în baza art. 191 din Codul de procedură penală, l-a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut în fapt că inculpatul O.A. a trăit în concubinaj cu numita F.N. o perioadă de un an de zile, la domiciliul acesteia. în ultima perioadă relaţiile dintre cei doi au devenit tensionate din cauza lipsei banilor, context în care inculpatul a ameninţat-o pe concubina sa că o va lovi în ceea ce iubeşte mai mult, făcând referire la fiul acesteia, F.L., în vârstă de 2 ani şi
6 luni, rezultat dintr-o relaţie anterioară a acesteia.
în seara de 2 noiembrie 2003, după ce anterior se certaseră, F.N. a plecat de acasă la nişte prietene, lăsându-l pe minor în grija inculpatului, ca de obicei. în această situaţie, inculpatul a cumpărat o sticlă de coniac pe care a consumat-o singur, după care, ca să se răzbune pe concubina sa, în jurul orelor 20,30 – 21,00 l-a luat pe minor de acasă, l-a dus în zona Lacului Morii de Câmp, unde erau mai mulţi câini vagabonzi, abandonându-l, după care a mers la locuinţa prietenilor concubinei sale şi i-a cerut acesteia suma de 5.000.000 lei pentru a-i spune unde este copilul. Deşi mama minorului şi celelalte persoane aflate de faţă au insistat să spună unde este copilul, inculpatul a refuzat, condiţionând acest răspuns de primirea banilor. Copilul a fost găsit de o patrulă de poliţie.
împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
în apelul parchetului, s-au criticat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei inculpatului din art. 20 raportat la art. 174 – 175 lit. d) din Codul penal în art. 314 din Codul penal, greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi pentru netemeinicia pedepsei aplicate.
Prin apelul său, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei şi aplicarea în cauză a prevederilor art. 81 din Codul penal sau art. 861 din Codul penal.
Examinând sentinţa apelată în raport de criticile aduse, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că apelurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Instanţa fondului a stabilit o corectă situaţie de fapt, printr-o examinare detaliată a probelor administrate în cauză pe tot parcursul procesului penal.
Sub aspectul situaţiei de drept, sentinţa este deficitară în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. 2 din Codul penal, prin aceea că instanţa nu a motivat prin raportare la situaţia de fapt care sunt elementele acestei infracţiuni care nu sunt îndeplinite în cauza dedusă judecăţii, având în vedere temeiul achitării dispuse de instanţă, respectiv prevăzute de art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală.
Simpla reţinere că sub aspect obiectiv acţiunea inculpatului nu a avut ca rezultat împiedicarea persoanei vătămate de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu voinţa sa nu este suficientă, având în vedere situaţia concretă de fapt reţinută.
Astfel, în cauză, minorul a fost luat de la domiciliul său de către inculpat şi abandonat în câmp, iar în schimbul “eliberării” sale inculpatul a cerut suma de 5.000.000 lei.
Din motivarea sentinţei s-a observat că instanţa s-a limitat doar să reţină în mod teoretic că persoana vătămată nu a fost împiedicată să se deplaseze şi să acţioneze liber cu voinţa sa, fără să aibă în vedere elementele de fapt reţinute de aceeaşi instanţă, situaţie ce echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei.
în conformitate cu prevederile art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, Curtea a apreciat că, în cauză, încălcarea reţinută din oficiu impune anularea actului pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, a admis ambele apeluri şi a desfiinţat sentinţa apelată, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de fond. (
