Analizând propunerea Parchetului de pe lânga Judecatoria Baia Mare, în raport cu temeiurile de drept invocate, instanta a constatat ca sunt îndeplinite conditiile prev. de art. 143 Cod procedura penala, existând probe si indicii temeinice ca inculpatul ar fi savârsit faptele prevazute de legea penala cu privire la care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale.
În ce priveste existenta pericolului concret pentru ordinea publica prev. de teza a doua, a art. 148 lit. f Cod procedura penala, instanta a constatat ca aceasta conditie este îndeplinita, inculpatul a patruns fara drept în locuinta – apartament al partii vatamate G.A., iar din interior a sustras un telefon mobil si un portmoneu în care se aflau acte personale si bani.
Pentru a-si asigura scaparea, inculpatul a folosit violenta, îmbrâncind pe partea vatamata în vârsta de 81 ani, la iesirea din locuinta acesteia, astfel ca aceasta din urma, s-a aflat în imposibilitatea de a se apara în raport cu inculpatul. Inculpatul nu a înteles sa abandoneze bunurile sustrase nici când s-a întâlnit cu partea vatamata, în usa de acces a locuintei la revenirea acesteia de pe scara de acces.
Toata aceasta stare de fapt, releva o periculozitate sporita a inculpatului respectiv tâlharirea unei persoane de vârsta înaintata în plina zi, la domiciliul acesteia un de a intrat fara drept, aspecte cu privire la care autoritatile trebuie sa raspunda corespunzator, respectiv prin masuri de preventie restrictive de libertate.
Gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul, rezulta din împrejurarile si modul concret de comitere a acestora, inculpatul urmarind partea vatamata care a iesit din apartament dupa ce i s-a permis accesul în scara blocului prin utilizarea interfonului, ocazie cu care desi usa a fost închisa, a decis sa intre în locuinta de unde a sustras bunuri.
Gradul de pericol social ridicat pe care-l prezinta inculpatul rezulta si din fapta comisa anterior, fapta similara cu cea care face obiectul prezentului dosar. Inculpatul a fost condamnat penal în data de 12.07.2012 prin sentinta penala nr. 1635/2012 a Judecatoriei Baia Mare în dosarul nr. 6258/182/2012 tot pentru savârsirea infractiunii de tâlharie.
Faptul ca inculpatul a mai savârsit anterior o infractiune de aceeasi natura, îndreptata împotriva patrimoniului, denota lipsa oricarui respect a acestora fata de valorile sociale aparate de legea penala si subliniaza pericolul concret pe care îl reprezinta fata de ordinea publica.
Având în vedere si faptul ca inculpatul desi tânar – minor, nu are un loc de si nici alte surse de venit, instanta a apreciat ca exista motive temeinice care îndreptatesc presupunerea ca acesta ar putea desfasura activitati infractionale si în viitor.
Pe cale de consecinta, instanta a apreciat ca se impune arestarea preventiva a acestora, masura fiind conforma si cu principiul instituit de art. 5 paragraf 1 din CEDO.
Raportat la condamnarea anterioara suferita de inculpatul M.M. pentru savârsirea unei infractiuni de tâlharie, instanta a apreciat ca lasarea în libertate a acestuia prezinta pericol concret pentru ordinea publica si, considerând ca o alta masura preventiva nu ar avea eficienta, instanta apreciind ca masura privarii de liberate a inculpatului prezinta caracter rezonabil prin raportare la natura interesului public ocrotit, a admis-o si a dispus arestarea preventiva a inculpatului M.M. pe o perioada de 19 zile, începând cu data de 02.11.2012 si pâna la data de 20.11.2012.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.M., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii si cercetarea sa în stare de libertate, întrucât nu prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Examinând încheierea atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, precum si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, tribunalul constata urmatoarele:
În mod întemeiat a retinut prima instanta în sensul ca în cauza exista indicii temeinice din care rezulta presupunerea rezonabila ca inculpatul a comis infractiunile pentru care este cercetat, respectiv ca în data de 24.10.2012 a patruns fara drept în interiorul locuintei partii vatamate G.A., de unde a sustras un telefon mobil si un portmoneu, iar la iesirea din locuinta acesteia a exercitat acte de violenta asupra victimei în vârsta de 81 de ani.
Sunt indicii temeinice în acest sens procesul-verbal de constatare, procesul verbal de reconstituire si planse foto, urmele papilare, declaratiile inculpatului M.M.
Potrivit art. 136 C.pr.pen. masurile preventive au ca scop asigurarea unei bune desfasurari a procesului penal sau împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la urmarirea penala ori de la judecata.
Pericolul concret pentru ordinea publica al lasarii inculpatului în libertate este circumstantiat de natura faptei de comiterea careia este acuzat si gravitatea acesteia, de modalitatea în care se prezuma ca a fost savârsita, precum si de persistenta inculpatului în comiterea de infractiuni dupa ce anterior a suferit condamnari pentru fapte de aceeasi natura.
În ce priveste pericolul pentru ordinea publica, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a statuat ca anumite infractiuni, prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savârsirea acestora, pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin pentru o perioada de timp, iar în cauza de fata, masura arestarii preventive a inculpatului este conforma scopului instituit prin dispozitiile art.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Pe de alta parte, luarea unei masuri preventive se realizeaza în principal pentru a se preveni comiterea de astfel de noi fapte si pentru a se asigura aflarea adevarului printr-o buna desfasurare a procesului penal. Punând în balanta interesul general al societatii de a fi ferita de astfel de fapte, cu interesul personal al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate, instanta apreciaza ca, la acest moment, interesul general primeaza.
Recursul declarat de inculpat este admisibil doar în ceea ce priveste legalitatea masurii arestarii preventive dispuse în vederea cercetarii pe lânga infractiunea de tâlharie prevazuta de art. 211 alin.1, 21 lit. c Cod penal si a infractiunii de violare de domiciliu prevazuta de art. 192 alin.1 Cod penal.
Tribunalul a constatat ca instanta de fond nu a respectat conditia impusa de art. 148 lit. f Cod procedura penala în ceea ce priveste limita minima de pedeapsa admisibila pentru a se dispune arestarea preventiva a unei persoane. Astfel, potrivit art. 148 lit. f Cod procedura penala, impune ca pedeapsa închisorii sa fie mai mare de 4 ani pentru infractiunea pentru care se propune arestarea preventiva.
Având în vedere ca infractiunea de violare de domiciliu prevazuta la art. 192 alin.1 Cod penal se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, tribunalul a constatat ca instanta de fond a dispus în mod nelegal masura arestarii preventive si pentru aceasta infractiune.
Tribunalul a apreciat totodata ca incidenta prevederilor art. 148 lit. d Cod procedura penala nu poate fi retinuta, întrucât comiterea cu intentie a unei noi infractiuni se analizeaza în raport de momentul savârsirii infractiunii pentru care este cercetat si nu în functia de antecedenta infractionala a inculpatului.
În raport de considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis recursul inculpatului, a casat în parte hotarârea atacata, în sensul înlaturarii infractiunii de violare de domiciliu prevazuta de art. 192 alin.1 Cod penal, cu privire la care s-a dispus arestarea preventiva. S-au mentinut restul dispozitiilor încheierii atacate.
