C. proc. pen., art. 461 lit. c)
Existenţa unor erori în cuprinsul unui mandat de privind adresa contestatorului nu constituie o împiedicare la executare, atâta vreme cât datele de stare civilă, părinţii, locul naşterii, data naşterii, cetăţenia sunt cele care servesc la identificarea acestuia.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2382 din 8 aprilie 2005
Prin sentinţa penală nr. 163 din 23 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul B.S.S.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin sentinţa nr. 5 din 26 ianuarie 2004 a aceleiaşi instanţe, definitivă la 14 mai 2004, a fost condamnat inculpatul B.S.S. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 47 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
In vederea executării pedepsei s-a emis mandatul de executare nr. 6 din 21 mai 2004.
Ulterior, Curtea, prin sentinţa nr. 57 din 31 mai 2004, a admis cererea I.G.P.R. şi a dispus urmărirea internaţională a condamnatului
B.S.S. în vederea arestării provizorii pentru extrădare în scopul executării pedepsei de 7 ani închisoare, cu motivarea că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare prevăzute de Legea nr. 296/2001.
Condamnatul a formulat contestaţie la executare în temeiul art. 461 lit. c) C. proc. pen., susţinând că există mai multe impedimente la arestarea lui provizorie, după cum urmează:
– cererea I.G.P.R. nu respectă cerinţele înscrise în art. 4 şi art. 33 alin. (2) din Legea nr. 296/2001 referitoare la urgenţa şi descrierea faptei pentru care se solicită extrădarea;
– mandatul de executare a fost emis înainte de redactarea motivelor deciziei prin care s-a respins recursul lui împotriva hotărârii de condamnare;
– în cuprinsul mandatului de executare apar date eronate cu privire la domiciliul său;
– a formulat o contestaţie în anulare care avea termen de judecată la 12 ianuarie 2005.
Curtea de Apel Bucureşti a motivat respingerea contestaţiei la executare prin aceea că niciunul din aspectele invocate de contestator nu constituie caz de contestaţie contra executării unei hotărâri penale potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (1) teza a Il-a C. proc. pen.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul care o critică pentru că în mod greşit a reţinut că nu există împiedicare la executare atâta vreme cât domiciliul indicat în mandatul de arestare este greşit.
Examinând recursul potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că acesta este nefondat.
Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau prin altă cauză de stingere ori micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Condamnatul şi-a întemeiat contestaţia pe motivul prevăzut la lit. c), s-a ivit o împiedicare la executare.
In recurs, a susţinut că această împiedicare constă în adresa greşită de pe mandatul de arestare.
Din examinarea dispoziţiilor referitoare la contestaţia la executare rezultă că aceasta are ca scop a feri persoana supusă executării de alte consecinţe decât pe cele care legea le-a avut în vedere.
In cauză, condamnatul nu contestă că el este persoana judecată şi condamnată pentru care s-a emis mandatul, nu invocă nelămuriri legate de hotărârea ce se execută sau vreun act de clemenţă.
Singură, împrejurarea că adresa domiciliului de pe mandat nu corespunde realităţii sau este de natură să împiedice din punct de vedere legal executarea.
Intr-o logică firească, organele de executare sunt obligate să-l aresteze pe condamnat în orice loc de pe teritoriul ţării s-ar afla şi nu neapărat numai de la domiciliu.
Adresa domiciliului, chiar dacă este importantă pentru identificarea unei persoane, nu este esenţială atâta vreme cât datele de stare civilă, părinţii, locul naşterii, data naşterii, cetăţenia sunt cele care servesc la identificare.
Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursul şi l-a obligat pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
