Deşi în faţa primei instanţe inculpatul a declarat că doreşte să fie judecat potrivit procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, ulterior a solicitat să fie achitat. Or, după ascultarea inculpatului şi admiterea cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201C.proc.pen., inculpatul nu mai poate renunţa, pe parcursul procesului penal, la opţiunea sa de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 510 din 7 iunie 2011
Prin sentința penală nr. 102/22.03.2011, Judecătoria Marghita, în baza art. 192 alin. (2) C.pen., cu aplicarea C.pen., art. 37 lit. a) C.pen., art. 3201alin. (7) C.proc.pen., art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul M.I.C.F., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și art. 71 C.pen. M.I.C.F. a fost condamnat prin sentința penală nr. 194/2007 a Judecătoriei Marghita pronunțată în dosar nr. 25/255/2007, definitivă prin decizia penală nr. 336/12.06.2008 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 3418/111/P/2007, la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și art. 71 C.pen., fiind arestat la data de 18.12.2006, eliberat la data de 29.06.2007, cu rest de 902 zile și reîncarcerat, apoi eliberat la data de 30.10.2009, conform sentinței penale nr. 1151/2009 a Judecătoriei Târgu Mureș având un rest de pedeapsă de 424 zile.
în baza art. 61 C.pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 424 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 194/2007 a Judecătoriei Marghita pronunțată în dosar nr. 25/255/2007, definitivă prin decizia penală nr. 336/12.06.2008 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 3418/111/P/2007 și s-a contopit restul de pedeapsă de 424 zile rămas neexecutat, cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul M.I.C.F. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și art. 71 C.pen.
S-a constatat că partea vătămată S.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 191 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 550 lei cheltuieli judiciare.
A constat judecătoria că, prin rechizitoriul dat în dosar nr. 460/P/2010 înregistrat la instanță la data de 7.10.2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita a dispus în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) C.proc.pen., punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.I.C.F., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată în condițiile recidivei postexecutorii, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C.pen., cu aplicarea C.pen. și art. 37 lit. a) C.pen., reținându-se în sarcina inculpatului M.I.C.F. că, în repetate rânduri, pe timp de noapte, în perioada februarie 2010 – 15.03.2010, a pătruns fără drept în curtea părții vătămate S.F. din localitatea Boianu Mare, fără consimțământul acesteia, în timp ce aceasta dormea, cu scopul de a o viola, fiind surprins de fiul părții vătămate, Ș.I., care dormea într-o cameră alăturată.
Pe timpul cercetărilor, partea vătămată Ș.I. și-a retras plângerea pentru infracțiunea de tentativă de viol, conform declarației din data de 31.03.2010.
în declarația dată în fața instanței, în ședința publică din data de 18.01.2011, inculpatul M.I.C.F. a înțeles învinuirea ce i se aduce prin rechizitoriul parchetului, a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată. Nu solicită administrarea de probe noi. De asemenea, inculpatul a fost de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Arată că s-a împăcat cu partea vătămată cu privire la tentativa de viol, menținând declarațiile date în faza de urmărire penală.
Prin adresa nr. 181407/10.02.2011, Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a comunicat instanței cazierul judiciar al inculpatului, din care rezultă că acesta a suferit o condamnare cu pedeapsă privativă de libertate.
Prin concluziile scrise, înregistrate la instanță la data de 25.01.2011, inculpatul M.I.C.F. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, repunerea cauzei pe rol, în baza art. 344 alin. (1) raportat la art. 3201 alin. (4) C.proc.pen., pentru insuficiența datelor cu privire la persoana acestuia necesare în vederea stabilirii răspunderii juridice, iar în subsidiar, cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen., achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.b1) C.proc.pen., cu aplicarea prevederilor art. 181 și art. 91 C.pen.- amendă administrativă în sumă de 1.000 lei.
în motivarea acestora s-a susținut că, în fapt, inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C.pen., constând în aceea că a pătruns, pe timp de noapte, în locuința părții vătămate, fără a avea consimțământul acesteia. S-a menționat că în faza de urmărire penală s-au desfășurat cercetări în ceea ce privește infracțiunea de tentativă de viol, însă partea vătămată și-a retras plângerea. La termenul din 18.01.2011, instanța a dispus lăsarea cauzei în pronunțare, având în vedere recunoașterea integrală a faptelor de către inculpat, precum și însușirea probelor administrate în faza de urmărire penală. S-a arătat că potrivit prevederile art. 3201alin. (4) C.proc.pen., instanța poate soluționa latura penală numai dacă „sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse”.Or, acesta a mai avut antecedente legate de un comportament sexual deviant, efectuându-se o expertiză medico-legală psihiatrică în dosarul penal nr. 25/255/2007 al Judecătoriei Marghita, aspect pe care l-a invocat și în ședința publică din data de 18.01.2011.Față de cele menționate, consideră că se impune repunerea cauzei pe rol și administrarea de probe cu privire la starea psihică a acestuia pentru stabilirea corectă a răspunderii juridice.
Cu privire la fapta de violare de domiciliu, s-a apreciat că nu există una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii, aceea a existenței pericolului social concret, cerință prevăzută expres de art. 17 C.pen.
S-a mai arătat că recunoașterea faptelor de către inculpat nu ar trebui să fie incompatibilă cu formularea unor apărări ale acestuia legale de neprevederea faptelor în legea penală ori de lipsa pericolului social concret.
S-a mai susținut de către inculpat, prin concluziile depuse la dosar, că, deși este adevărat că, din punct de vedere strict formal, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, trebuie avută în vedere, în mod necesar, poziția subiectivă a părții vătămate, care și-a retras plângerea cu privire la tentativa de viol, fiind în prezența unei unități a activității infracționale, disociate numai sub aspect juridic. Este o aberație a legii penale faptul că, pentru o infracțiune ce vizează integritatea persoanei este posibilă retragerea plângerii, iar pentru o infracțiune privitoare la patrimoniu, acțiunea penală să fie exercitată din oficiu. în condițiile în care relațiile dintre partea vătămată și inculpat s-au normalizat, intervenind „iertarea” din partea acesteia, tragerea la răspundere penală pentru un fragment al activității infracționale – acela al pătrunderii în domiciliu – este mult disproporțională. Ideea este aceea de justiție restaurativă, pe care statul român a îmbrățișat-o în politica sa penală, având în vedere că noul cod penal permite împăcarea părților în cazul infracțiunii de violare de domiciliu. Dacă partea vătămată l-a iertat pentru tentativa de a o viola, este lipsit de orice echitate socială să fie tras la răspundere penală o secvență din activitatea faptică. Toate criteriile indicate în art. 181 C.pen. pot fi aplicate în speța de față, motiv pentru care solicită achitarea.
Față de problemele psihice pe care le are, își exprimă acordul pentru obligarea la tratament medical, fiind și acesta un mod prin care dovedește dorința de a se integra în societate.
Analizând dosarul cauzei, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, reclamația și declarația părților vătămate, fișa de judiciar, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, declarațiile martorilor Ș.I.C., S.M., I.I., declarațiile inculpatului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul M.I.C.F., în noaptea de 27.02.2010, în jurul orelor 2:35, a pătruns fără drept în curtea și locuința părții vătămate S.F. din localitatea Boianu Mare, cu scopul de a o viola. Inculpatul cunoștea interiorul locuinței, întrucât în urmă cu trei ani a fost în locuința acesteia după ce îi prestase munci agricole. Pe întuneric, inculpatul s-a deplasat direct la patul unde dormea partea vătămată, s-a pus lângă aceasta în pat și a pipăit-o.Partea vătămată s-a trezit și speriată l-a strigat pe fiul său Ș.I., care dormea într-o cameră alăturată. Acesta venind în camera mamei l-a surprins în pat pe inculpat având mâna pusă peste gura părții vătămate, pentru a o împiedica să strige. Văzând intervenția numitului Ș.I., inculpatul l-a rugat să nu sune la Poliție și să-l ierte pentru că nu se va mai întâmpla și a fugit.
în noaptea de 14/15.03.2010, inculpatul M.I.C.F., în jurul orelor 1:55, în baza aceleiași rezoluții infracționale, s-a deplasat din nou la locuința părții vătămate Ș.F. din localitatea Boianu Mare, cu scopul de a o viola. Astfel, inculpatul a pătruns fără drept în curtea părții vătămate pe poarta descuiată, după care pe ușa de acces în locuință, care era încuiată, dar nu era asigurată, a pătruns în casă, s-a așezat în pat lângă partea vătămată și a încercat să o imobilizeze, dar aceasta a strigat, trezindu-l din nou pe fiul său, la venirea căruia inculpatul a fugit.
Pe timpul cercetărilor, partea vătămată Ș.F. și-a retras plângerea pentru infracțiunea de tentativă de viol, conform declarației notariale autentificate la notarul public I.A. nr. 844/31.03.2010.
S-a reținut că, potrivit art. 192 alin. (1) C.pen., „Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 192 alin. (2) C.pen., „în cazul în care fapta se săvârșește de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții sau prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani”.
S-a arătat că, potrivit art. 3201alin. (1) C.proc.pen., „Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală”.
în ședința publică din 18.01.2011, inculpatul M.I.C.F. a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, declarând că recunoaște în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată și nu solicită administrarea de noi probe.
Instanța de judecată, constatând că, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, a admis cererea inculpatului pentru aplicarea prevederilor art. 3201alin. (7) C.proc.pen.
Din starea de fapt reținută, având în vedere textele de lege invocate, instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului M.I.C.F., care în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pătruns fără drept în curtea și locuința părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C.pen., cu aplicarea C.pen. Din acest motiv, instanța de fond l-a condamnat la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare conform dispozitivului sentinței, cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și art. 71 alin. (2) C.pen., având în vedere, la stabilirea pedepsei, prevederile art. 37 lit. a) C.pen., art. 3201alin. (7) din Legea nr. 202/2010,art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) C.pen.
S-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta în condițiile recidivei postcondamnatorii, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 194/2007 a Judecătoriei Marghita, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 336/12.06.2008 a Curții de Apel Oradea, fiind arestat la data de 18.12.2006, eliberat la data de 29.06.2007, cu un rest de 902 zile și reîncarcerat, apoi eliberat condiționat la data de 30.10.2009, conform S.P. nr. 1151/2009 a Judecătoriei Târgu Mureș, având un rest de 424 zile.
în baza art. 61 C.pen., instanța va revoca beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 424 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, pe care l-a contopit cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și art. 71 alin. (2) C.pen.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă criteriile generale de individualizare, vârsta inculpatului, mobilul faptei, recunoașterea faptei, împrejurările în care s-a comis fapta, reținând că acesta nu este la prima abatere de acest gen și potrivit raportului de expertiză medico-legală 1884/IV/224 din 14.06.2007, acesta nu suferă de boală psihică.
Cu privire la latura civilă, instanța a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia în sensul de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.b1) C.proc.pen., deoarece fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
De asemenea, s-a susținut că o amendă administrativă este suficientă în ceea ce-l privește pe inculpat pentru a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 C.pen.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3856și art. 38514 C.proc.pen., sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 3859C.proc.pen., curtea a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpat este nefondat și l-a respins ca atare.
Astfel, s-a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Chiar dacă este adevărat că partea vătămată a renunțat la plângerea formulată cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii de tentativă la viol simplu, cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C.pen., de lege lata, nu este posibilă împăcarea părților.
Or, inculpatul recurent, pe parcursul judecării cauzei, în ședința publică din 18.01.2011, a declarat că dorește să fie judecat potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției.
Astfel fiind, instanța de fond, potrivit art. 3201alin. (7) C.proc.pen., i-a aplicat inculpatului o pedeapsă, aceasta fiind singura posibilitate în raport de dispoziția legală arătată.
Mai mult decât atât, după ascultarea inculpatului și admiterea cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201C.proc.pen., respectiv după acest moment, inculpatul nu mai poate renunța pe parcursul procesului penal la opțiunea sa de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, pentru că, în cazul în care legiuitorul ar fi dorit să prevadă o asemenea posibilitate, ar fi indicat-o în mod expres.
De asemenea, curtea a reținut că, potrivit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză, inculpatul recurent nu suferă de vreo boală psihică și are discernământul păstrat.
S-a arătat că nu poate fi primită apărarea inculpatului recurent în sensul că faptele comise nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, ținând seama de modalitatea concretă în care acesta a comis faptele, precum și de împrejurarea că a perseverat în comiterea lor.
Astfel fiind, curtea a apreciat că hotărârea primei instanței este temeinică și legală, inclusiv sub aspectul individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată acestuia, care corespunde, sub aspectul naturii și duratei sale, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.
Astfel fiind și cum nu se constată nici existența vreunui caz de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., s-a respins ca nefondat recursul inculpatului care, în baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C.proc.pen., a fost obligat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru apărarea din oficiu.
