Prin plângerea contravenţională înregistrată în termen legal pe rolul Judecătoriei Făurei, petentul C. F., prin mandatar N. D., a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Brăila, să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria AZ nr. 0xxxxxx, întocmit la data de 11.02.2009, şi a sancţiunilor ce i-au fost aplicate prin acesta.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 08.11.2008 a făcut uz de armă, împuşcând un câine al unui vecin, câine ce pătrunsese în curtea sa şi îi atacase soţia. Petentul a arătat că se întorcea de la o partidă de vânătoare autorizată şi că se afla în stare de necesitate sau legitimă apărare, însă din cauza stării de tulburare provocată de incident, a omis să anunţe organele de poliţie că a făcut uz de armă.
A mai arătat petentul că în legătură cu acest eveniment i s-a întocmit dosar penal în care s-a dat soluţia neînceperii urmăririi penale, prin urmare a apreciat că sancţionarea sa contravenţională este nejustificată deoarece şi în acest caz se afla în situaţia unei cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei.
Cu privire la sancţiunea complementară a revocării definitive a dreptului de port şi folosire a armelor, petentul a apreciat că este exagerat de exigentă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AZ nr. 0xxxxxx, întocmit la data de 11.02.2009 de un agent constatator din cadrul I.P.J. Brăila – Biroul A.E.ST., petentul a fost sancţionat cu avertisment pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 35 pct.2 din Legea nr. 295/2004 şi sancţionată de art. 132 pct.10 din aceeaşi lege, dispunându-se şi aplicarea sancţiunii complementare a revocării definitive a dreptului de port şi folosire a armelor, în baza art. 133 pct.2 lit. e din Legea nr. 295/2004.
Analizând procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut că acesta a fost legal întocmit, fiind respectate condiţiile prevăzute de art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001 cu referire la menţiunile pe care trebuie să le cuprindă un proces verbal de constatare a contravenţiei, sub sancţiunea nulităţii.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanţa a reţinut că potrivit art. 35 pct.2 din Legea nr. 295/2004, persoana care a făcut uz de armă este obligată să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie, indiferent dacă au rezultat sau nu ori pagube materiale.
Aşa cum rezultă din rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, din data de 27.01.2009, dată în dosarul nr. 4xxx/P/2008, în data de 08.11.2008, petentul C. F. a executat două focuri de armă în direcţia câinelui ciobănesc mioritic aparţinând vecinului său, deoarece câinele intrase în curtea sa şi îi atacase soţia.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a stabilit că petentul a aruncat în râul Buzău câinele pe care l-a omorât. Ulterior, petentul nu a înştiinţat organele de poliţie despre faptul că a făcut uz de armă.
Raportând aceste dispoziţii la situaţia de fapt reţinută prin procesul verbal, instanţa a constatat că agentul constatator a încadrat juridic în mod corect situaţia de fapt reţinută.
Cu privire la incidenţa unei cauze exoneratoare de răspundere, instanţa a reţinut că prin rezoluţia susmenţionată s-a constatat incidenţa unei asemenea cauze cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 136 din Legea nr.295/2004, art.217 alin.1 din Codul penal şi art. 6 alin.2 lit. a din Legea nr.9/2008.
Or, reţinerea unei cauze exoneratoare de răspundere cu privire la infracţiunile mai sus menţionate nu înseamnă că şi cu privire la contravenţia prevăzută de art. 35 pct.2 din Legea nr. 295/2004 este incidentă vreo cauză exoneratoare de răspundere.
Astfel, deşi petentul a invocat că starea sa psihică produsă de eveniment a dus la săvârşirea faptei contravenţionale, instanţa a reţinut că dimpotrivă, prin aruncarea câinelui împuşcat în râul Buzău, petentul în mod premeditat a încercat să ascundă faptul că a folosit arma de foc în acea împrejurare.
Prin urmare, instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută nicio cauză de exonerare de răspundere dintre cele invocate de petent.
Cu privire la sancţiunea aplicată, instanţa a reţinut că petentului i-a fost aplicată sancţiunea principală a avertismentului, în condiţiile în care fapta contravenţională pe care a săvârşit-o se sancţionează conform art. 132 pct.10 din Legea nr. 295/2004 cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei. Instanţa apreciază că organul constatator a individualizat în mod corect sancţiunea, aplicând avertismentul după cum îi permite art. 7 alin.3 din O.G. nr.2/2001, raportat la împrejurările în care a fost săvârşită fapta, la modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, la scopul urmărit, la urmările produse şi circumstanţele personale ale contravenientului.
Totodată, petentului i-a fost aplicată prin procesul verbal atacat şi sancţiunea complementară a revocării definitive a dreptului de port şi folosire a armelor, în baza art. 133 pct.2 lit. e din Legea nr. 295/2004, măsură pe care petentul a considerat-o exagerat de exigentă”.
Cu privire la sancţiunea complementară, instanţa a reţinut că în temeiul art. 133 alin.2 lit. e raportat la art. 132 alin.1 pct.10 din Legea nr. 295/2004, pentru săvârşirea contravenţiei de neanunţarea de îndată a organelor de poliţie în cazul uzului de armă, se aplică şi sancţiunea complementară a revocării definitive a dreptului de port şi folosire a armelor. Instanţa a constatat că norma care prevede această sancţiune reprezintă o dispoziţie imperativă ce reglementează aplicarea în mod obligatoriu a sancţiunii complementare a revocării definitive a dreptului de port şi folosire a armelor, sancţiune complementară ce nu poate fi înlocuită cu o alta sau înlăturată în funcţie de gravitatea faptei. Sancţiunea respectivă se aplică în mod obligatoriu pe lângă sancţiunea contravenţională principală, o dată ce s-a reţinut în sarcina contravenientului săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 132 alin.1 pct. 9, 10 şi 38 din Legea nr. 295/2004, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, criteriu ce este avut în vedere doar la individualizarea sancţiunii principale, aşa cum de altfel în mod corect a procedat agentul constatator aplicând sancţiunea avertismentului.
Faţă de cele menţionate mai sus, instanţa a reţinut că petentul nu a făcut dovada contrară a celor menţionate în procesul verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii contravenţionale, motiv pentru care, văzând şi dispoziţiile art. 16, 17 şi 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a respins plângerea contravenţională ca neîntemeiată
