– Codul penal: art. 41 alin. (2), art. 81
– Legea nr. 46/2008: art. 107
Elementele de fapt şi atitudinea inculpatei configurează intenţia în săvârşirei infracţiunii de ocupare fără drept, în parte, a unei suprafeţe din fondul forestier naţional.
Prin sentinţa penală nr. 129 din 27 mai 2009, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, inculpata R.E. a fost condamnată la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ocupare fără drept, în parte, a unei suprafeţe din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 107 din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), în condiţiile C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpata, în perioada aprilie – august 2008, a ocupat ilegal, în mod repetat, diferite suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră, făcând parte din fondul forestier naţional, proprietate publică, în administrarea Ocolului Silvic Şuiei, însumând suprafaţa totală de 1.600 mp, prevalându-se de un contract de vânzare-cumpărare în care se menţionează în mod eronat vecinătatea dinspre apus a terenului.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata R.E., solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. pr. pen., arătând că aceasta nu a depăşit graniţa terenului pe care-l deţinea.
Prin decizia nr. 148 din 20 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost respins ca nefondat apelul inculpatei, hotărârea Tribunalului fundamentându-se pe raportul de expertiză tehnică, procesele verbale de cercetare la faţa locului, actele de constatarea infracţiunii şi schiţa de plan a terenurilor ocupate.
Decizia a fost atacată cu recurs de inculpată, care a susţinut că nu a avut niciun moment reprezentarea că a depăşit graniţa terenului pe care-l deţine, întrucât din actul de vânzare-cumpărare rezultă că se învecinează la apus cu râul Topolog.
Prin decizia penală nr. 127/R din 17 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpată, soluţia întemeindu-se pe următoarea argumentaţie:
Chestiunea în discuţie pe care o ridică inculpata este aceea a lipsei intenţiei de a ocupa terenul Ocolului Silvic, întrucât, aşa cum rezultă din actul său de vânzare-cumpărare, vecinul de la Apus este Râul Topolog.
în legătură cu acest aspect, Curtea observă că respectivul act de vânzare-cumpărare de care se prevalează inculpata a fost încheiat la 21 mai 1996, vânzători fiind părinţii săi, înscrisul menţionând într-adevăr ca vecinătate la Apus Râul Topolog.
Cunoscând încă de atunci situaţia, totuşi inculpata a ocupat cele două suprafeţe de teren în discuţie, respectiv 915 şi 689 mp, în luna aprilie şi august 2008, prin urmare, după 12 ani de la întocmirea actului respectiv.
Din declaraţiile martorului N.P., în vârstă de 80 de ani, rezultă că inculpata, cât şi părinţii acesteia, nu au stăpânit niciodată terenul respectiv până în albia Răului Topolog, ci până în Valea Bucurii.
Expertiza de specialitate efectuată în cauză nu avansează o valoare certă a suprafeţei ocupate de inculpată, datorită faptului că aceasta s-a opus măsurătorilor, nepermiţând expertului să pătrundă pe teren, însă valoarea totală a suprafeţei de teren ce se află în proprietatea inculpatei se aproximează că depăşeşte 6.500 mp.
De asemenea, expertiza stabileşte că hotarul din partea de Apus menţionat în actul de vânzare ca fiind Râul Topolog este ireal, deoarece având în vedere amenaja-mentele silvice de la Pârâul Bucurii şi până în apa Topologului, terenul aparţine Fondului Forestier Naţional făcând parte din U.A. 2144 U.P. II. Cepari, acest lucru rezultând din cercetarea hărţii silvice şi schiţa de plan, anexa III, pe care expertul le-a avut la dispoziţie.
La data de 27 septembrie 2005, inculpata a solicitat Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18 Tigveni reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,25 ha teren pădure, care i-a fost respinsă prin hotărârea nr. 1/2006, întrucât susnumita nu a susţinut ci acte doveditoare de proprietate sau declaraţii de martori funciari solicitarea sa.
Din interpretarea conjugată a tuturor acestor elemente de fapt, având în vedere ş succesiunea lor, raportat la atitudinea inculpatei, Curtea observă că inculpata a ocupa cele două suprafeţe de teren în discuţie la 12 ani după întocmirea actului de care se prevalează ca fiind titlul său de proprietate, administrând, în tot acest răstimp, o altă suprafaţă de teren, s-a opus la măsurarea terenului actual de către expert, şi a luai cunoştinţă de faptul că i-a fost respinsă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe terenul cu vegetaţie forestieră datorită lipsei actelor doveditoare, împrejurări ce în opinia Curţii exclud lipsa intenţiei în legătură cu infracţiunea de care este acuzată, astfel încât nu se pune problema inexistenţei elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, aşa cum solicită în recurs inculpata.
