În aprecierea termenului rezonabil al arestării preventive instanţa trebuie să aibă în vedere nu numai perioada de timp scursă de la luarea măsurii, dar şi complexitatea cauzei, dacă amânările au fost sau nu imputabile inculpatului precum şi faptul că pericolul pentru ordinea publică se diluează prin trecerea timpului, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Prin încheierea de şedinţă din data de 9 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în dos. nr. 329/1372/2006, s-a dispus respingerea cererilor de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii Clopotar Silvia, Becherliu Andrei, Clopotar Teofil, Becherliu Rozalia, Clopotar Ileana Romanţa, Caşlaro Bucureşteanu, Călăraru Sevastian şi Clopotar Constanţa şi admiterea cererilor formulate de aceiaşi inculpaţi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, potrivit art. 139 alin. 1 rap. la art. 136 lit. b şi art. 145 Cod procedură penală, inculpaţii fiind obligaţi să se supună obligaţiilor stabilite de instanţă, arătându-se că referitor la temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri au intervenit modificări, astfel că nu se mai justifică privarea de libertate a acestora privarea de libertate a acestora.
Prima instanţă a mai apreciat că în cauză este depăşit termenul rezonabil instituit de art. 5 par. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi că durata lungă a procedurilor nu le poate fi imputată inculpaţilor arestaţi, deoarece unele probe nu au putut fi administrate urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, cauza fiind suspendată şi dosarul trimis către Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra excepţiei invocate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a solicitat casarea încheierii atacate, respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive şi judecarea inculpaţilor în stare de arest preventiv, arătând că faţă de scopul art. 136 Cod procedură penală se impune menţinerea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât inculpaţii sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de trafic de persoane, fiind vorba de un grup infracţional organizat în scopul obţinerii de venituri, infracţiunile sunt foarte grave, astfel că temeiurile avute în vedere nu s-au modificat prin trecerea timpului şi că poate fi reţinut pericolul pentru ordinea publică.
Ministerul Public a mai arătat că deşi în cauză inculpaţii sunt arestaţi de mult, nu s-a depăşit termenul rezonabil, care se apreciază de la caz la caz, iar trimiterea dosarului la Curtea Constituţională nu ar trebui să conducă la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Verificând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, instanţa constată că recursul este nefondat.
Prin încheierea nr. 38/4 septembrie 2006 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Clopotar Silvia, Becherliu Andrei, Clopotar Teofil, Becherliu Rozalia, Clopotar Ileana Romanţa, Caşlaro Bucureşteanu, Călăraru Sevastian şi Clopotar Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, prevăzute de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. 1, 2, 3, 4 din aceeaşi lege cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în cursul anului 2002, inculpaţii, au recrutat prin diferite metode mai multe persoane de sex feminin, minore şi majore, unele cu fizic, fie de etnie romă, fie din pătura foarte săraca a populaţiei, ademenindu-le prin oferirea unor locuri de muncă în străinătate sau prin promisiunea oferirii unei părţi din câştigurile obţinute în urma cerşetoriei şi au dus aceste persoane în străinătate.
Temeiul arestării preventive este reprezentat de art. 148 lit. e, f Cod procedură penală.
Ţinând seama de stadiul cercetării judecătoreşti şi raportat la probele administrate până în prezent, se constată că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, deoarece temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au suferit modificări prin trecerea timpului, menţinerea acestei măsuri nu mai este justificată de buna desfăşurare a procesului penal, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 136 Cod procedură penală.
Faţă de cerinţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în ce priveşte aprecierea termenului rezonabil al arestării preventive instituit prin art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, se constată că acest termen a fost depăşit într-un an şi 7 luni de detenţie preventivă.
Mai mult, în cauză, probatoriul a fost administrat şi au mai rămas de audiat doi martori în circumstanţiere.
Aşa cum corect a constatat şi Tribunalul Braşov se impune observaţia că durata lungă a procedurilor nu le este imputabilă inculpaţilor arestaţi, în cauză au fost audiate părţile vătămate, inculpaţii, cei mai mulţi martori, inclusiv martori cu identitate protejată şi faţă de timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive impactul negativ asupra societăţii s-a diminuat, aşa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în numeroase cauze având o natură mult mai complexă decât cauza dedusă judecăţii, cum ar fi cele de terorism (cauza Letellier c. Franţa). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că şi în asemenea cauze, arestarea preventivă nu trebuie să depăşească termenul rezonabil, iar anumite cereri formulate de inculpaţi în apărare, cum ar fi invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, nu trebuie să se transforme şi să dobândească valenţe împotriva lor, fiind vorba de solicitări legale.
Mai mult, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii pot suferi modificări prin trecerea timpului şi tocmai aceasta este raţiunea pentru care legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, în caz contrar măsura preventivă fiind supusă pericolului de a se transforma într-o pedeapsă anticipată, neavând nici o relevanţă momentul procesual în care ar interveni şi trebuie avut în vedere faptul că se diluează consistenţa temeiurilor avute în vedere, oricare ar fi fost acestea.
În plus, este vorba şi de respectarea art. 20 alin. 2 din României care obligă statul prin agenţii săi, să respecte normele impuse prin tratatele şi convenţiile la care România este parte, or această normă constituţională nu are caracterul unei norme supletive, ci al unei norme imperative.
Prin urmare, prin trecerea unui timp îndelungat de la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, consistenţa temeiurilor avute în vedere iniţial s-a diluat şi cum depăşirea termenului rezonabil nu este imputabilă acestora, instanţa este obligată să respecta atât norma constituţională dar şi dispoziţiile înscrise în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care este drept intern prin adoptarea sa prin lege.
În speţă nu se poate susţine că suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională a fost determinantă în înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ci tocmai modificarea temeiurilor ce au stat la baza luării acestei măsuri, deoarece şi pericolul pentru ordinea publică se diluează prin trecerea unui interval atât de mare de timp.
Aşa fiind, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică şi faţă de considerentele expuse, în baza art. 160/b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi va menţine încheierea atacată.
Cu aplicarea art. 192 alin. ultim Cod procedură penală.
Decizia penală nr. 304/R din 14 aprilie 2008 – S.F.
