În caz de modificare a normelor de competenţă cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii


Sentinţă penalăCompetenţă materială

În caz de modificare a normelor de competenţă cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul formulării cererii.(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., sent. nr. 29/F/10 martie 2010)

Prin cererea înregistrată la această instanţă sun numărul de mai sus condamnatul V.S.T. a solicitat să se dispună reabilitarea sa judecătorească cu privire la condamnarea la 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 7/1995 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, arătând, în esenţă, în motivarea cererii că este împlinit termenul de reabilitare prev. de art. 135 Cod penal, fiind îndeplinite toate condiţiile prev. de art. 137 Cod penal.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sentinţa arătată mai sus petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare ce are în componenţa sa următoarele pedepse: 2 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin 2 Cod penal, 3 ani închisoare pentru infracţiunea de viol prev. de art.197 alin 2 lit b Cod penal şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea de sexuală prev. de art. 220 Cod penal.

Analizând dispoziţiile art.25 coroborate cu cele ale art. 27 pct 1 lit a Cod procedură penală rezultă că prin Legea 356/2006 a fost modificată competenţa tribunalului ca instanţă de fond, infracţiunile pentru care a fost condamnat petentul fiind, în prezent, de competenţa, în primă instanţă, a judecătoriei.

Totodată, potrivit deciziei nr.83 din 10 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia recursului în interesul legii, în caz de modificare a normelor de competenţă cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul formulării cererii.

Aşa fiind, în baza art. 42 rap. la art. 494 Cod procedură penală tribunalul îşi va declina competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de condamnatul V.S.T. în favoarea Judecătoriei Bistriţa.