În cazul în care în ceea ce priveşte una dintre pedepsele stabilite – prin hotărâri separate – pentru infracţiuni concurente, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal, această pedeapsă, nefiind executabilă, nu p


Prin sentinţa penală nr. 269/26.06.20906 a Tribunalului Brăila s-a admis cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul Culea Ionel.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 249/06.06.2005 a Tribunalului Brăila, definitivă la data de 01.03.2006, în pedepsele componente, respectiv pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa de 4 ani închisoare – fapte din data de 18.04. 2004.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2.795/22.11.2005 Judecătoriei Brăila, definitivă la 22.12.2005, în pedepsele componente, respectiv: pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2795/22.11.2005 a Judecătoriei Brăila – fapta din data de 01.04.2004, pedepsele de 1 an închisoare, 1 an închisoare şi 1 an închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1738/21.06.2005 Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 20.07.2005 – fapte săvârşite în anul 1993 şi pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1.242/22.04.2005 a Judecătoriei Brăila, definitivă la 01.06.2005 – fapte săvârşite în perioada aprilie – iunie 2004.

În baza art. 85 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3008/22.11.2004 a Judecătoriei Brăila.

S-au contopit pedepsele de: 7 ani închisoare, 4 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 249/06.06.2005 a Tribunalului Brăila, pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2795/22.11,2005 a judecătoriei Brăila, 1 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1738/21.06.2005 a Judecătoriei Brăila, 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3008/22.11.2004 a Judecătoriei Brăila şi s-a dispus ca inculpatul Culea Ionel să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani şi 3 luni închisoare.

Împotriva sentinţei penale nr.269/26.06.2006 a Tribunalului Brăila a declarat apel, în termen legal, inculpatul Culea Ionel, criticând-o pe motive de netemeinicie. Acesta a susţinut că pedeapsa aplicată este prea mare şi a solicitat reducerea sporului.

Critica este fondată dar pentru alte motive.

In condiţiile in care pentru pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.3008/22.11.2004 a Judecătoriei Brăila, inculpatul a beneficiat de suspendare condiţionată conform art. 81 Cod penal, instanţa, soluţionând cererea de contopire, nu avea posibilitatea să dispună anularea suspendării condiţionate şi contopească şi această pedeapsă, aceasta nefiind executabilă. Anulând suspendarea condiţionată, instanţa a agravat situaţia inculpatului în propria cerere.

Pentru aceste motive apelul declarat de inculpatul Culea Ionel a fost admis.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 269/26.06.2006 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare au fost contopite doar pedepsele de: 7 ani închisoare, 4 ani închisoare(sentinţa penală nr. 249/06.06.2005 a Tribunalului Brăila, 1 an şi 4 luni închisoare (sentinţa penală nr. 2795/22.11.2005 a Judecătoriei Brăila, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare (sentinţa penală nr. 1738/21.06.2005 a Judecătoriei Brăila şi 1 an închisoare (sentinţa penală nr. 1242/22.04.2005 a Judecătoriei Brăila) şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare.