În cazul infracţiunii de ameninţare cu folosirea materiilor explozive, prevăzută de art. 286 alin. 7 Cod penal elementul material trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca în cazul infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 193 Cod penal, cu menţiu


În cazul infracţiunii de ameninţare cu folosirea materiilor explozive, prevăzută de art. 286 alin. 7 Cod penal elementul material trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca în cazul infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 193 Cod penal, cu menţiunea că obiectul acţiunii de ameninţare prevăzută de art. 286 alin. 7 Cod penal este calificat, constând în ameninţarea cu folosirea materiilor explozive. Scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane sau pagube materiale prevăzut de art. 280 alin 6 Cod penal se subordonează folosirii materiilor explozive, iar nu ameninţării, în al cărei element material intră şi urmarea imediată, constând în producerea unei stări de temere victimei.

Constată că, prin sentinţa penală nr. 974/18.05.2010 a Judecătoriei Braşov, în baza art.11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art.10 lit. d) Cod procedură penală, inculpatul A.M.A. a fost achitat pentru infracţiunea de nerespectarea regimului materialelor prevăzută de art. 280 alin. 6 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal

S-a constatat că părţile vătămate S.A., C.V. şi B.A. nu s-au constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 357 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, s-a dispus restituirea unui număr de 66 cartele SIM ridicate de la inculpat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

În cursul lunii august 2007 inculpatul şi prietena sa, martora Ţ.A.R. au mers în staţiunea Buşteni, cazându-se la o cunoştinţă mai veche a martorei pe nume V.M. Inculpatul şi martora au stat în acest loc o singură zi deoarece în urma unei neînţelegeri în care a fost implicat inculpatul au fost nevoiţi să plece. După circa 2 săptămâni martora a aflat de la V.M. că inculpatul i-a trimis acestuia pe telefoanele mobile mesaje de ameninţare cu bombă sau incendiere pe motiv că l-au dat afară din casă. Inculpatul a recunoscut faţă de martoră că a trimis aceste mesaje pentru a se distra şi pentru că l-au dat afară. Cu aceiaşi ocazie inculpatul i-a spus martorei că a mai dat mesaje asemănătoare şi în alte oraşe din ţară.

În perioada 14.05.2006 – 13.10.2007 partea vătămată S.A.V. a primit pe telefonul mobil un număr de patru mesaje de tip SMS de la inculpat, partea vătămată C.V. a primit pe telefonul mobil tot un număr de patru mesaje de tip SMS de la inculpat în perioada 26.09.2007 – 13.10.2007, iar partea vătămată B. A. a primit un mesaj SMS pe telefonul mobil la data de 09.11.2007. Toate aceste mesaje conţineau ameninţări cu folosirea de materiale explosive la pensiunile sau vilele celor trei părţi vătămate.

Din probele administrate în cauză instanţa apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, lipsind latura subiectivă. Latura subiectiva face parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii şi are ca element component, printre altele, scopul, ca cerinţă esenţială a infracţiunii şi constă în atitudinea psihica a persoanei care a săvârşit infracţiunea, reprezentând elemente intelective, afective si volitive, pe baza cărora se stabileşte vinovăţia.

În ce priveşte infracţiunea din prezenta cauză, scopul – ca şi element al laturii subiective – este redat de legiuitor în mod expres în textul incriminator, ameninţarea trebuind a fi făcută în „scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane sau pagube materiale“. Lipsa scopului ca şi conţinut al laturii subiective se desprinde din coroborarea tuturor circumstanţelor reale în care au fost săvârşite actele materiale ale faptei inculpatului cu circumstanţele personale ale acestuia şi cu concluziile raportului de expertiză medico legală psihiatrică nr. 103/E/17.01.2008. Potrivit acestui raport de expertiză inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip anxios, a avut discernământul faptelor sale în perioada 26.09. – 19.10.2007 „dar cu menţiunea unui control insuficient al acţiunilor sale având un comportament anxios (evitant) şi instabil emoţional“.

Analizând celelalte probe administrate în cauză în raport de conţinutul acestui raport de expertiză, instanţa apreciază că inculpatul nu a avut nici un moment reprezentarea scopului prevăzut de legiuitor, acela de a provoca vătămări sau pagube materiale prin trimiterea mesajelor de pe telefonul mobil.

Fiind audiat în faţa instanţei acesta declară că în staţiunea B., unde a stat la familia V., a trimis mesaje de ameninţare întrucât „a fost acuzat că a furat mâncare din frigider de la alţi turişti care erau cazaţi în acelaşi mod“ însă nu a avut niciodată intenţia de a trece la fapte în sensul ameninţărilor trimise prin mesajele SMS.

În acelaşi sens – al lipsei intenţiei reale – este şi declaraţia martorului G.V. care declară că, întrebându-l pe inculpat ce l-a determinat să trimită aceste mesaje, acesta a motivat că „încăperea de la hotelul sau motelul ce aparţinea celui care i-a trimis mesajul era prea joasă şi se lovea cu capul de tavan“.

Toate verificările efectuate în cauză, atât la domiciliul inculpatului cât şi la pensiunile la care au fost trimise mesajele de ameninţare, au arătat că nu au fost găsite bunuri sau substanţe care să poată fi folosite în sensul conţinutului ameninţărilor trimise de inculpat prin mesajele de tip SMS şi nici nu s-a făcut vreo dovadă că cel puţin inculpatul are cunoştinţe minime despre confecţionarea unei bombe artizanale.

Prin decizia penală nr. 364/2.11.2010 a Tribunalului Braşov, a fost respins apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 974 /28.05.2010 a Judecătoriei Braşov, pe care a menţinut-o.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Situaţia de fapt a fost în mod just stabilită de către prima instanţă care a valorificat corespunzător probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti.

Astfel este fără dubiu că, în perioada mai 2006 – noiembrie 2007, inculpatul A.M.A. a transmis părţilor vătămate S.A., C.A. şi B.A. mai multe mesaje de tip SMS ce conţineau ameninţări cu folosirea de materiale explozive la pensiunile sau vilele părţilor vătămate în acest sens fiind chiar susţinerile inculpatului – care a recunoscut comiterea faptelor – declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de constatare şi planşele fotografice aferente etc.

Pe de altă parte însă tribunalul va observa , similar cu prima instanţă , că lipseşte în cauza de faţă „ scopul” expres vizat de norma incriminatoare – art. 280 alin 6 Cod penal – respectiv ameninţările inculpatului A.M.A. nu au fost făcute în „ scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane sau pagube materiale”.

Probele administrate în cauză – inclusiv raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. 103/E/10.01.2008 – nu conturează, fără echivoc , existenţa „ scopului” prevăzut expres de art. 280 alin 6 Cod penal ori în aceste condiţii nu se poate dispune condamnarea inculpatului A.M.A. pentru comiterea acestei fapte penale .

Astfel probele administrate în cauză relevă faptul că inculpatul A.M.A. avea discernământul faptelor sale însă avea un „control insuficient al acţiunilor sale având un comportament anxios şi instabil emoţional” ceea ce este confirmat de motivaţiile bizare şi infantile ale inculpatului indicat faţă de acţiunile sale ( că o încăpere era prea joasă, că a fost acuzat că a furat mâncare etc) .

Tribunalul va mai observa că toate verificările efectuate în cauză – inclusiv la domiciliul inculpatului sau la pensiunile ( vilele) părţilor vătămate – nu au identificate mijloace materiale ( bunuri sau substanţe) de natură a conduce la atingerea de către inculpat a „scopului” prevăzută de art. 280 alin 6 Cod penal ceea ce se constituie într-un argument suplimentar în conturarea concluziei că acesta nu a urmărit efectiv „vătămarea corporală sau moartea unei persoane sau producerea de pagube materiale”.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi desfiinţarea sentinţei, iar în urma rejudecării, condamnarea inculpatului A.M.A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţele de fond au făcut o aplicare greşită a legii constatând că faptei săvârşite de inculpat îi lipseşte scopul laturii subiective a infracţiunii, că în conţinutul constitutiv al infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive prevăzută de art. 280 alin. 6 Cod penal, intră şi scopul, acesta constând în atitudinea psihică a persoanei care a săvârşit infracţiunea. În mod greşit au apreciat instanţele că inculpatul nu a avut intenţia reală de a provoca vătămări sau pagube materiale prin trimiterea mesajelor pe telefoanele mobile ale părţilor vătămate. Intenţia cu care inculpatul a săvârşit fapta se raportează la producerea unor temeri persoanelor vătămate şi nu la intenţia de a pune în aplicare fapta cu care se ameninţă.

Cazul de casare invocat este cel prevăzut de art. 385/9 pct. 17/2 Cod procedură penală.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:

Mijloacele de probă administrate în cauză au dovedit faptul că în perioada septembrie 2007-octombrie 2007 inculpatul A.M.A. a trimis mai multe mesaje tip SMS părţilor vătămate S.A., C.A. şi B. A., prin care le ameninţa pe acestea cu aruncarea în aer a pensiunilor pe care le administrau, provocarea de vătămări turiştilor şi distrugeri. Fapta inculpatului întruneşte astfel elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 alin. 6 Cod penal, în formă continuată.

Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au făcut o greşită aplicare a legii atunci când au reţinut că în conţinutul constitutiv al infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 alin. 6 Cod penal intră şi scopul. În cazul acestei infracţiuni constând în ameninţarea unei persoane, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane ori pagube materiale, elementul material trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi în cazul infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 193 Cod penal, cu menţiunea că obiectul acţiunii de ameninţare în acest caz este calificat. Astfel, acţiunea de ameninţare trebuie să aibă ca obiect săvârşirea unei fapte păgubitoare, constând în folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale. Cu alte cuvinte folosirea materiilor explozive, faptă cu care se ameninţă, trebuie să fie de natură a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale, iar nu acţiunea de ameninţare, în sine. O altă condiţie constă în aceea că fapta păgubitoare cu care se ameninţă trebuie să fie îndreptată împotriva persoanei ameninţate sau unei rude apropiate. În fine, acţiunea de ameninţare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat, adică să inspire o temere gravă şi temeinică. Este suficient ca ameninţarea să conţină posibilitatea producerii acestui rezultat.

Or, în speţă, acţiunea de ameninţare cu folosirea de materii explozive pentru a se provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane sau pagube materiale şi-a atins scopul, din declaraţiile părţilor vătămate rezultând faptul că mesajele de ameninţare le-au provocat temere, motiv pentru care au formulat plângeri penale. Temerea a fost generată de conţinutul mesajelor de ameninţare (de exemplu: „În eventualitatea amplasării unei bombe cât de protejaţi sunt turiştii din vilă contra săriturilor în aer?” sau „În scurt timp vila va fi praf şi pulbere”), precum şi de numărul şi frecvenţa acestora.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de ameninţare cu folosirea materiilor explozive, ca şi în cazul infracţiunii de ameninţare, infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă. În speţă, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale de ameninţare, respectiv producerea unor temeri persoanelor vătămate, pe care deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Deci intenţia cu care a acţionat inculpatul nu implică intenţia de a pune în aplicare fapta cu care ameninţă. Sintagma „folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane sau pagube materiale” se referă la orientarea pe care a dat-o inculpatul materiilor explozive, în sensul de a fi practic vorba de un uz ilicit al materiilor explozive. În mod greşit au reţinut instanţele de fond că prin ameninţare trebuia să se urmărească provocarea unei vătămări corporale sau a morţii unor persoane sau a unei pagube materiale, fapt ce nu a fost dovedit din moment ce nu s-au găsit la domiciliul inculpatului sau la pensiunile părţilor vătămate mijloace materiale ( bunuri sau substanţe) de natură să conducă la atingerea „scopului” prevăzut de art. 280 alin. 6 Cod penal.

Nu este relevantă pentru reţinerea laturii subiective şi nici a celei obiective împrejurarea că inculpatul avea un „control insuficient al acţiunilor sale având un comportament anxios şi instabil emoţional” ceea ce este confirmat de motivaţiile bizare şi infantile ale inculpatului indicat faţă de acţiunile sale ( că o încăpere era prea joasă, că a fost acuzat că a furat mâncare etc.), astfel cum rezultă din expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză, nr. 103/E/17.01.2008, întrucât, tot din acest raport de expertiză rezultă că inculpatul a avut discernământul faptelor sale în perioada 26.09.20007-19.10.2007.

Faţă de aceste considerente, Curtea a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiuni de ameninţare cu folosirea materiilor explozive, prevăzută de art. 286 alin. 7 Cod penal, impunându-se condamnarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni. Pe cale de consecinţă, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva deciziei penale nr. 364/2.11.2010 a Tribunalului Braşov, pe care o va casa sub aspectul soluţionării laturii penale, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr. 974/18.05.2010 a Judecătoriei Braşov. Curtea constată că inculpatul, deşi a fost citat în recurs cu menţiunea prezenţa necesară în vedere audierii, conform dispoziţiilor art. 385/14 alin. 1/1 Cod procedură penală, nu s-a prezentat, situaţie în care nu se poate aprecia că nu i s-a respectat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. 3 din României şi de art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanţele cauzei sunt diferite astfel de cele din cauzele Mircea c/România, Calmanovici c/România sau Dănilă c/România, în care inculpaţii au fost condamnaţi în recurs fără să fie audiaţi de instanţa de recurs. În prezenta cauză instanţa de recurs a depus toate diligenţele pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului, însă inculpatul nu s-a prezenta în instanţă, preferând reprezentarea sa de către avocatul ales.

Rejudecând, Curtea a apreciat că pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive, corespunde atât gradului de pericol social concret al faptei, cât şi periculozităţii inculpatului. Lipsa antecedentelor penale, conduita inculpatului în societate anterior săvârşii faptei, atitudinea sa procesuală, constând în recunoaşterea săvârşirii faptei şi regretul manifestat, precum şi împrejurarea că acesta prezintă tulburare de personalitate de tip anxios (evitant), balbism, vor fi reţinute circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. 1 lit.a şi c, alin. 2 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 800 lei.

Vor fi menţinute dispoziţiile referitoare la lipsa constituirii de parte civilă.

În baza art. 189, 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, în care se include şi onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, vor rămâne în sarcina statului.

(Decizia penală nr.201/R din 25 martie 2011; dosar nr. 15700/197/2011 )

??

??

??

??

4