În mod greşit instanţa s-a pronunţat asupra frecvenţei întrevederilor dintre persoana condamnată şi Serviciul de probaţiune
Decizia penală nr. 335/R/ din 27 martie 2012
Dosar nr. 12764/111/P/2011
Curtea de Apel Oradea
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
În cadrul soluţionării unei cereri de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei instanţa nu poate să stabilească condiţiile supravegherii executării obligaţiilor prevăzute de art.86/3 Cod procedură penală, acestea urmând a fi stabilite de Serviciul de Probaţiune conform OUG 29/2000.
Prin sentinţa penală nr. în baza art. 447, art. 460 şi următoarele Cod procedură penală, 86 ind. 4 raportat la art. 83 Cod penal, s-a respins sesizarea Tribunalului Bihor – Biroul executări penale, privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei aplicate prin sentinţa penală 105/P/2007 a Tribunalului Bihor, modificată prin decizia penală 19/Ap/2009 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală 2421/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind persoana condamnată I.G.S.
În baza art. 460 şi 461 lit. c Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de persoana condamnată I.G.S. şi, în conformitate cu dispoziţiile sentinţa penală 105/P/2007 a Tribunalului Bihor, modificată prin decizia penală 19/Ap/2009 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală 2421/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus ca, pentru respectarea măsurilor de supraveghere la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, petentul condamnat să se prezinte o dată la 12 luni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
În baza art. 460 şi 461 lit. c Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de persoana condamnată I.G.S. şi, în conformitate cu dispoziţiile sentinţa penală 105/P/2007 a Tribunalului Bihor, modificată prin decizia penală 19/Ap/2009 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală 2421/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus ca, pentru respectarea măsurilor de supraveghere la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, petentul condamnat să se prezinte o dată la 12 luni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
S-a dispus ca Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor să modifice orarul cu termene de supraveghere, următoarea întrevedere urmând a avea loc nu mai târziu de data de 01.12.2012.
S-a dispus ca Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor să modifice orarul cu termene de supraveghere, următoarea întrevedere urmând a avea loc nu mai târziu de data de 01.12.2012.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sesizarea din 09.11.2011 Tribunalul Bihor – Biroul executări penale a solicitat să se verifice dacă sunt întrunite condiţiile revocării întreruperii executării pedepsei privind persoana condamnată I.G.S. S-a arătat faptul că susnumitul a încălcat obligaţiile impuse de Tribunalul Bihor prin sentinţa penală 105/P/2007, definitivă.
În susţinerea cererii s-a depus hotărârea de condamnare şi soluţiile în căile de atac, sesizarea consilierului de probaţiune, alte înscrisuri privind situaţia condamnatului.
La termenul de judecată din 13.12.2011, având în vedere că persoana condamnată îşi desfăşoară activitatea în străinătate la o mare distanţă de ţară (în Argentina), şi ţinând seama de faptul că acesta are în prezent domiciliul pe raza teritorială a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, apărătorul inculpatului a formulat două cereri, solicitând ca, pentru respectarea măsurilor de supraveghere la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare să fie modificat planul de supraveghere în sensul obligării condamnatului de a se prezenta o dată pe an la întâlniri, concomitent cu stabilirea serviciului de probaţiune în faţa căruia urmează să se prezinte în viitor.
Analizând lucrările dosarului rezultă că prin sentinţa penală 105/P/2007 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă faţă de persoana condamnată I.G.S. la data de 31.03.2009 prin decizia penală 19/Ap/2009 a Curtea de Apel Braşov (fila 35 dosar tribunal), s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86 ind. 1 Cod penal.
Din sesizarea consilierului de probaţiune a rezultat că persoana condamnată nu s-a prezentat la întrevederea din 05.10.2011, stabilită conform planului de supraveghere.
A rezultat totodată că persoana condamnată nu a mai comunicat din luna iulie 2011 informaţii cu privire la adresa la care locuieşte şi la locul de muncă, respectiv mijloacele de existenţă.
S-a făcut precizarea că la întâlnirea anterioară din 07.04.2011 a comunicat aceste detalii, cât şi aspectul potrivit căruia urmează să efectueze o deplasare în străinătate.
S-a arătat că, in numele persoanei condamnate s-a prezentat la Serviciul de probaţiune prietena acestuia, care a prezentat dovezile privind locul de muncă actual şi adresa unde locuieşte.
Din înscrisurile comunicate de Serviciul de probaţiune Bucureşti – cu privire la care s-a făcut referire în sesizarea consilierului de probaţiune, a rezultat următoarele:
Persoana condamnată I.G.S. şi-a găsit loc de muncă în Franţa.
La data de 30.06.2010 persoana condamnată a comunicat consilierului de probaţiune Delegaţia în baza căreia angajatorul SMK Group cu sediul în Franţa l-a trimis la data de 20.04.2011 în ţări din America de Sud în scop de afaceri.
Din contractele de închiriere spaţiu locativ comunicate consilierului de probaţiune (filele 8 şi 14 dosar tribunal) a rezultat că pe perioada 22.04.2011 – 30.12.2011 persoana condamnată I.G.S. şi-a stabilit locuinţa Buenos Aires – Argentina.
Din înscrisurile comunicate instanţei de către Serviciul de probaţiune a rezultat că există şi declaraţia olografă a persoanei condamnate care arată cu privire la stabilirea reşedinţei temporare în Argentina, comunicând numerele de telefon pentru contact.
Din declaraţiile olografe de la filele 11, 12, 43, 44 dosar tribunal a rezultat că persoana condamnată a comunicat periodic situaţia sa financiară, inclusiv după luna iulie 2011.
Aceste date au fost confirmate de contractul de muncă depus la dosar (fila 45).
A rezultat aşadar că persoana condamnată s-a supus dispoziţiilor instanţei de condamnare şi a respectat măsurile consemnate în Procesul-verbal încheiat de Serviciul de probaţiune Bucureşti (fila 23 dosar tribunal).
Nu a rezultat dacă s-a respectat întocmai procedura consemnată în Procesul-verbal încheiat de Serviciul de probaţiune Bucureşti (fila 23 dosar tribunal), respectiv dacă înainte de a se solicita revocarea suspendării au fost înmânate persoanei supravegheate cele două avertismente succesive.
Prin înscrisul de la fila 50 dosar tribunal s-a justificat lipsa la întrevederea cu consilierul de probaţiune la sediul Serviciului de probaţiune Bucureşti stabilită pentru data de 05.10.2011.
Din Fişa de examinare întocmită de unitatea medicală a rezultat că la 05.10.2011persoana condamnată s-a găsit într-o stare care nu-i permitea deplasarea, recomandarea medicului fiind „imobilizare în aparat gipsat 21 zile”.
Din înscrisurile depuse de persoana condamnată a rezultat că nu mai deţine locuinţa din Bucureşti, în prezent având domiciliul în localitatea S., judeţul Bihor (fila 46-49 dosar tribunal).
Ţinând seama de înscrisurile provenite de la Serviciul de probaţiune Bucureşti, Tribunalul a constatat că persoana condamnată a ţinut legătura cu această instituţie şi că plecarea acestuia în Franţa şi apoi în Argentina nu a fost determinată de intenţia acestuia de a se sustrage măsurilor de supraveghere impuse de instanţă, ci de împrejurarea că doar acolo a putut obţine un loc de muncă care i-a permis un câştig material licit şi necesar traiului.
Faptul că persoana condamnată nu poate găsi în localitatea de domiciliu sau în altă parte în ţară un loc de muncă spre a-şi asigura mijloacele de existenţă este lesne de înţeles în situaţia economică actuală.
În aceste condiţii, în procedura verificării modului în care sunt respectate măsurile impuse de instanţă, consilierul de probaţiune nu poate invoca faptul că inculpatul nu este integrat în societate datorită lipsei locului de muncă şi că prin această conduită nu respectă acele măsuri, întrucât nu mai poate fi evidenţiată reaua-credinţă din partea condamnatului.
Drept urmare nici Tribunalul nu a reţinut că persoana condamnată cu rea-credinţă nu şi-a îndeplinit măsura de supraveghere impusă de instanţa de condamnare, de a se prezenta la datele fixate la Serviciul de probaţiune.
Neprezentarea condamnatului la datele fixate nu poate atrage revocarea suspendării câtă vreme din conţinutul Raportului întocmit de consilierul de probaţiune, din Procesul-verbal cu măsuri de supraveghere încheiat de Serviciul de probaţiune Bucureşti, din înscrisurile depuse de condamnat, inclusiv medicale, nu rezultă că ar fi acţionat cu rea-credinţă, în scopul de a se sustrage de la executarea măsurilor de supraveghere.
Faţă de cele de mai sus Tribunalul a constatat că persoana condamnată nu a acţionat cu rea-credinţă şi că prin întreaga sa conduită respectă măsurile stabilite prin hotărârea de condamnare, împrejurare ce nu poate conduce spre revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei.
Faţă de înscrisurile oficiale depuse (copie carte identitate), potrivit cărora persoana condamnată are domiciliul în localitatea S., jud. Bihor (fila 46 dosar tribunal), a rezultat că Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi-a pierdut competenţa teritorială, în prezent competenţa efectuării supravegherii revenind Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
Instanţa de fond a considerat că este datoare să lămurească competenţa actuală a Serviciului de probaţiune, altminteri existând posibilitatea ca persoana condamnată să nu mai poată fi supusă supravegherii, şi chiar ipoteza ca persoana condamnată să nu respecte hotărârea de condamnare cu scuza că doreşte să se prezinte la serviciul competent, care însă, în mod de necontestat, este altul în prezent.
Dacă ar rămâne nelămurită chestiunea, persoanei condamnate nu i s-ar putea imputa lipsa de la o întrevedere viitoare stabilită la Serviciul de probaţiune Bucureşti pentru motivul că acest organ şi-a pierdut competenţa teritorială, lucru cu care a şi fost informat.
Pe de altă parte, o cerere similară formulată separat de Tribunalului Bihor – Biroul executări penale, având ca obiect desemnarea Serviciului de probaţiune competent teritorial este admisibilă, întrucât schimbarea domiciliului este permisă prin prisma prevederilor art. 86 ind. 3 lit. b Cod penal, iar împrejurarea schimbării domiciliului în cauza de faţă este pe deplin şi irevocabil dovedită.
În ultimul rând, o respingere a cererii pentru motivul că nu este îndeplinită o condiţie de formă, respectiv că cererea astfel formulată în faţa instanţei nu constituie o contestaţie la veridică pentru că nu a fost separat formulată, şi că art. 317 Cod procedură penală ar împiedica instanţa în faţa căreia a fost invocată incidental să lămurească chestiunea sub toate aspectele, nu ar constitui un argument care să reflecte un raţionament juridic corect.
Într-o cauză similară, unde condamnatul formulează contestaţia la executare pentru pedeapsa prea aspră, procurorul nu este oprit să intervină cu o cerere de deducere a arestului preventiv, iar instanţa, atâta timp cât cererea este justificată, nu poate invoca prevederile art. 317 Cod procedură penală şi să nu o judece pentru motivul că s-ar fi impus a fi formulată cerere separată.
Faţă de cele constatate, Tribunalul a apreciat că, respingând sesizarea privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei, se impune desemnarea Serviciului de probaţiune competent teritorial pentru efectuarea supravegherii condamnatului.
Faţă de cererea persoanei condamnate formulată prin apărător ca, pentru respectarea măsurilor de supraveghere la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare să fie modificat planul de supraveghere în sensul obligării condamnatului de a se prezenta o dată pe an la întâlniri, raportat la cele constatate, Tribunalul a apreciat-o drept rezonabilă şi justificată, admiterea acesteia făcând posibilă tocmai respectarea hotărârii de condamnare prin asigurarea libertăţii condamnatului în vederea asigurării mijloacelor de subzistenţă.
Atâta timp cât prin hotărârea de condamnare s-a dispus prezentarea la Serviciul de probaţiune, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută poate, pentru motive temeinice, să stabilească exact condiţiile programului de supraveghere.
Frecvenţa întrevederilor se stabileşte raportat la pericolul pe care îl reprezintă condamnatul pentru societate şi la riscul de a comite noi infracţiuni.
Modificarea frecvenţei întâlnirilor poate fi determinată de modul în care condamnatul respectă obligaţiile impuse prin hotărârea de condamnare, încrederea pe care o dovedeşte condamnatul, timpul scurs de la demararea supravegherii, timpul rămas până la expirarea termenului de încercare.
Gradul de libertate acordat condamnatului este în directă legătură cu seriozitatea pe care acesta o manifestă pe durata supravegherii, cu diminuarea sau inexistenţa riscurilor din partea acestuia.
Tribunalul a apreciat că persoana condamnată a făcut eforturi serioase pentru reintegrarea în societate, are un loc de muncă stabil, în afara graniţelor ţării, la o distanţă apreciabilă de domiciliul din ţară, şi că deplasările la care este obligat acesta în vederea prezentării conform orarului de supraveghere îl obligă la eforturi nejustificate care îi pot afecta situaţia pozitivă în care se găseşte, prin urmare solicitarea acestuia apare justificată.
Ţinând seama de înscrisurile ce confirmă situaţia socială a petentului condamnat, dar şi de faptul că împiedicarea este obiectivă, respingând sesizarea privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei, Tribunalul a apreciat că frecvenţa întrevederilor cu consilierul de probaţiune poate fi redusă la una la 12 luni.
Prin urmare orarul cu termene de supraveghere a fost modificat astfel pentru anul 2012 întâlnirea să aibă loc la un singur termen, nu mai târziu de data de 01.12.2012, pentru anul 2013 întâlnirea să aibă loc la un singur termen, nu mai târziu de data de 01.12.2013, pentru anul 2014 întâlnirea să aibă loc la un singur termen, nu mai târziu de data de 01.12.2014, pentru perioada rămasă din termenul de încercare din anul 2015, întâlnirea să aibă loc la un singur termen.
Data întâlnirilor va fi stabilită de consilierul de probaţiune.
Faţă de cele constatate, s-a dispus după cum urmează:
În baza art. 447, art. 460 şi următoarele Cod procedură penală, 86 ind. 4 raportat la art. 83 Cod penal, s-a respins sesizarea Tribunalului Bihor – Biroul executări penale, privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei aplicate prin sentinţa penală 105/P/2007 a Tribunalului Bihor, modificată prin decizia penală 19/Ap/2009 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală 2421/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind persoana condamnată I.G.S.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând instanţei casarea ei ca fiind netemeinică şi nelegală.
În motivele sale de recurs parchetul a invocat următoarele:
Netemeinicia Sentinţei penale nr. 286/P/2011 a Tribunalului Bihor sub aspectul respingerii cererii formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalul Bihor, prin care s-a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 105/P/2007 a Tribunalului Bihor, modificată prin Decizia penală nr. 19/A/2009 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 2421/2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind persoana condamnată, I.G.S.
Nelegalitatea hotărârii apelate sub aspectul încălcării normelor privind competenţa în materia stabilirii măsurilor de supraveghere dispuse pe durata termenului de încercare faţă de persoana condamnată, potrivit disp. art. 86/1 Cod penal şi a serviciului de probaţiune la care trebuie să se prezinte persoana vătămată.
Netemeinicia hotărârii apelate în ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la frecvenţa întrevederilor cu consilierul de probaţiune de pe durata termenului de încercare.
În motivele de recurs s-a arătat că din sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti rezultă că persoana condamnată I.G.S. a dat o declaraţie la data de 07.04.2011 prin care a comunicat informaţii cu privire la locul de muncă, deplasarea pe care urma să o facă şi s-a obligat să comunice orice schimbare cu privire la locuinţă, loc de muncă şi venituri. Totodată şi-a luat angajamentul că se va prezenta la întrevederea din 05.10.2011. Până în luna august 2011 prietena persoanei condamnate s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune Bucureşti şi a ataşat la dosarul de supraveghere dovezi privind adresa unde a locuit şi locul de muncă ale acesteia. Din luna august, persoana condamnată nu a mai comunicat niciun fel de informaţii cu privire la situaţia sa.
De asemenea, s-a invocat faptul că Poliţia Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Fraudelor a solicitat date despre persoana condamnată, deoarece era cercetată pentru infracţiunea de înşelăciune.
Având în vedere faptul că din datele expuse anterior a rezultat fără echivoc faptul că persoana condamnată s-a sustras cu rea-credinţă de la executarea măsurilor de supraveghere s-a apreciat că se impune admiterea cererii formulate de către Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Bihor.
În acest context, s-a reţinut încălcarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86/3 lit. a, b – nu s-a prezentat la Serviciul de probaţiune conform planului de supraveghere la întâlnirea din data de 05.10.2011; art. 86/3 lit. b Cod penal – nu a mai comunicat informaţii în legătură cu reşedinţa sa, din luna iulie 2011; art. 86 lit. b Cod penal – nu a comunicat data în legătură cu locul său de muncă şi veniturile realizate, din luna iulie 2011.
S-a reţinut de către instanţa de fond că persoana condamnată nu s-a putut prezenta din motive medicale la întrevederea din data de 05.10.2011. A considerat parchetul însă că asemenea argumente nu pot fi admise în condiţiile în care persoana condamnată nu s-a prezentat nici la judecata din primă isnanţă. Coroborând cele prezentate mai sus cu aspectele invocate în sesizarea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a apreciat că în cauză se conturează fără echivoc reaua credinţă a condamnatului I.G.S.
S-a pledat pentru crearea condiţiilor necesare pentru ca graficul întrevederilor să le permită persoanelor condamnate să ocupe un loc de muncă în străinătate, dar suntem de părere că în prezenta cauză existenţa unei astfel de situaţii nu îl poate absolvi pe condamnatul I.G.S. de obligaţia de a se conforma măsurilor de supraveghere. De altfel, programul cu întâlniri semestriale, impus anterior condamnatului I.G.S. stabileşte o limită de timp peste care nu se poate trece întrucât nu s-ar mai realiza în mod riguros supravegherea permanentă, pe cele două coordonate de control şi asistare.
În altă ordine de idei s-a considerat că s-ar impune să fie evidenţiat faptul că în conformitate cu prevederile art. 863/ al. l şi 3 Cod penal, competenţa în materia stabilirii măsurilor de supraveghere care se iau faţă de condamnat pe durata termenului de încercare revine judecătorului desemnat cu supravegherea de la instanţa care a pronunţat sentinţa de condamnare sau de alte persoane stabilite de instanţă.
Potrivit art. 17 din HG nr. 1239/20002 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 92/2000, persoanele supuse supravegherii în comunitate de către Serviciile de probaţiune sunt cele arătate la art. 11 al. 1 lit. a şi b din O.G. 92/2000. Acestor persoane li se va întocmi un dosar de supraveghere a executării obligaţiilor stabilite de instanţă. De asemenea, consilierul de reintegrare socială şi supraveghere desemnat să se ocupe de caz va întocmi, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data comunicării instanţei de judecată, un plan de supraveghere al cărui conţinut va fi în concordanţă cu măsurile şi/sau cu obligaţiile impuse de instanţă.
În lucrarea „Drept penal român – partea generală” autorii, C.M. şi C.M. au prezentat la pagina 409-410 următorul comentariu: „Măsurile de supraveghere care se iau faţă de condamnat pe durata termenului de încercare sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, pentru a-l determina la o conduită licită, asigurarea realizării scopului măsurii de individualizare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Spre deosebire de suspendarea condiţionată a executării pedepsei, unde condamnatul are pe parcursul termenului de încercare doar obligaţiile de a nu mai săvârşi o nouă infracţiune şi de a-şi executa obligaţiile civile stabilite de instanţa de judecată. în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Pe lângă aceste obligaţii condamnatul trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere şi să respecte una sau unele dintre obligaţiile impuse de instanţa de judecată (art. 86/3 alin. 1 şi 3 Cod penal).
Potrivit art. 86/3 Cod penal supravegherea respectării măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţa de judecată pe parcursul termenului de încercare se va face de către un judecător desemnat cu supravegherea sau de alte persoane stabilite de instanţă.
Dispoziţiile din codul penal trebuie corelate cu cele din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate. Astfel potrivit art. 11 al. 1 lit. a şi b din OG nr. 92/2000-Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere (în prezent acest serviciu se numeşte Serviciu de probaţiune) au armatoarele atribuţii: a) supraveghează respectarea de către persoana condamnată a măsurilor prevăzute la art. 86/3 alin. 1 lit. a-b din Codul penal: b) supraveghează respectarea obligaţiilor impuse condamnatului de către instanţă, prevăzute în art. 86/3 alin. 3 lit. a)-J) din Codul penal;
În lucrarea „Manual de probaţiune” coordonatorii, V.S. şi R.C. au prezentat la paginile 156, 177, următoarele aspecte: „Actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei Probaţiunii în România formulează, în cadrul celui dintâi articol al său, misiunea acesteia în contextul românesc. Această misiune se defineşte în limbaj juridic astfel: „în vederea reintegrării sociale a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, menţinute în stare de libertate, şi a supravegherii executării obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina acestora, se înfiinţează, sub autoritatea Ministerului Justiţiei, serviciile de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate.
Plecând de la această definiţie, s-a remarcat poziţionarea instituţiei probaţiunii în sfera execuţională a procesului penal prin rolul conferit acesteia: supravegherea modului în care o persoană condamnată sau minor execută obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa pe durata unui termen de încercare. Scopul unei astfel de intervenţii, dublată de oferirea unor servicii specializate în vederea depăşirii nevoilor criminogene, este acela de a asigura reintegrarea socială a persoanei în cauză.
Luându-se în considerare rezultatele cercetărilor care au evidenţiat faptul că, oricât de sofisticate ar putea fi metodele de control, simpla supraveghere nu garantează succesul reintegrării persoanei sancţionate penal în comunitate, legiuitorul a prevăzut necesitatea intervenţiei asupra factorilor de risc printr-o activitate de asistare.
Prin urmare, în cadrul procesului de reintegrare, activitatea consilierului de probaţiune se centrează pe două dimensiuni importante: control şi asistare.
Desfăşurarea activităţii de asistare este însă condiţionată de existenţa celei de control, având în vedere că, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi dispus supravegherea executării obligaţiilor de către Serviciul de probaţiune , nu se poate realiza activitatea de asistare. De aceea sugerăm practicienilor o abordare unitară a intervenţiei (control şi asistare) pe perioada supravegherii, chiar dacă în manualul de faţă aceste două dimensiuni sunt tratate în capitole separate.
Perioada supravegherii şi modul în care respectă măsurile şi execută obligaţiile impuse de instanţă, etapa în care se află supravegherea ş.a. Riscul de a comite noi infracţiuni şi pericolul social pe care îl prezintă persoana supravegheată sunt însă factorii esenţiali care vor determina frecvenţa întrevederilor, deşi prioritară va fi întotdeauna sentinţa, aceasta având valoare executorie. Spre exemplu, în cazul în care persoana supravegheată prezintă risc mare, frecvenţa întâlnirilor poate fi stabilită chiar şi de două ori pe săptămână, atunci când este lăsată la libertatea serviciului. Dacă riscul scade, persoana supravegheată dovedeşte încredere, iar activitatea de supraveghere se derulează de mai mult timp, atunci întrevederile pot fi fixate la intervale mai largi. Frecvenţa întrevederilor poate depăşi trei luni numai în situaţii deosebite, spre exemplu, atunci când persoana este la finalul perioadei de supraveghere, prezintă un risc redus de a comite noi infracţiuni, a respectat măsurile şi obligaţiile de supraveghere, a fost motivată pentru schimbare şi a depus efort în vederea satisfacerii nevoilor criminogene şi integrării sale în comunitate. Oricum, este important să existe un echilibru între gradul de libertate acordat persoanei supravegheate şi seriozitatea pe care aceasta trebuie să o manifeste în procesul de supraveghere. Aceasta pentru că se poate întâmpla ca persoanele supravegheate, odată ce li se reduce frecvenţa întrevederilor şi intensitatea controlului, să nu mai acorde interesul necesar respectării măsurilor, respectiv executării obligaţiei/obligaţiilor stabilite de instanţă.
O dificultate în activitatea de supraveghere o reprezintă situaţia în care serviciul primeşte hotărâri judecătoreşti în conţinutul cărora este stabilită frecvenţa întâlnirilor dintre consilier şi persoana sancţionată. Nu de puţine ori serviciile de probaţiune au primit sentinţe cu întâlniri săptămânale fixate pe perioadă îndelungată în condiţiile în care persoana supravegheată prezenta la evaluarea iniţială un risc scăzut de recidivă. O altă situaţie este aceea în care o persoană cu probleme psihice diagnosticate este obligată să se prezinte trimestrial sau semestrial la sediul serviciului. Aici au fost exemplificate două situaţii extreme care reprezintă dificultăţi în pe care consilierii de probaţiune o desfăşoară. Pentru înlăturarea acestor dificultăţi este indicată organizarea de către şeful Serviciului de probaţiune a unor întâlniri repetate cu instanţele judecătoreşti. Conţinutul dezbaterilor în acest caz ar trebui să se centreze pe necesitatea de a lăsa la latitudinea consilierului de probaţiune frecvenţa întrevederilor, plecând de la premisa că riscul identificat iniţial se poate diminua sau poate creşte pe perioada termenului de încercare.
Conform art. 26 alin. 2 din regulament, consilierul responsabil de caz are obligaţia de a stabili în planul de supraveghere frecvenţa întâlnirilor, dar şi numărul, durata şi locul întrevederilor de supraveghere. Problema în acest caz derivă din imposibilitatea fixării numărului de întrevederi necesar pe perioada termenului de încercare odată cu întocmirea planului iniţial de supraveghere. Aceasta pentru că, la fel ca şi în cazul stabilirii frecvenţei întâlnirilor, numărul de întrevederi este apreciat pe aceleaşi criterii. Tocmai de aceea este necesar să se întocmească anexe la planul de supraveghere în conţinutul cărora să se precizeze, într-un interval de timp stabilit, numărul întâlnirilor dintre consilier şi persoana condamnată/minor.
Precizarea intervalelor de timp necesare întâlnirilor fixate (durata întrevederilor) este destul de importantă întrucât asigură o bună organizare atât pentru activitatea şi timpului nostru, cât şi pentru cele ale persoanei supravegheate.
Măsurile de supraveghere care se iau faţă de condamnat pe durata termenului de încercare sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, pentru a-1 determina la o conduită licită, asigurarea realizării scopului măsurii de individualizare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Spre deosebire de suspendarea condiţionată a executării pedepsei, unde condamnatul arc pe parcursul termenului de încercare doar obligaţiile de a nu mai săvârşi o nouă infracţiune şi de a-şi executa obligaţiile civile stabilite de instanţa de judecată. în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Pe lângă aceste obligaţii condamnatul trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere şi să respecte una sau unele dintre obligaţiile impuse de instanţa de judecată (art. 86/3 alin. 1 şi 3 Cod penal).
Potrivit art. 86/3 Cod penal supravegherea respectării măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţa de judecată pe parcursul termenului de încercare se va face de către un judecător desemnat cu supravegherea sau de alte persoane stabilite de instanţă.”
Având în vedere cele de mai sus a apreciat parchetul că instanţa de fond nu avea competenţa de a se pronunţa în legătură cu cererea condamnatului de schimbare a frecvenţei întrevederilor şi a serviciului de probaţiune. Totodată nu s-a admis interpretarea pe care instanţa a dat-o prevederilor art. 317 Cod procedură penală, şi s-a considerat că persoana condamnată trebuia să introducă o cerere separată, care să fie soluţionată de către judecătorul desemnat să verifice modul în care sunt respectate măsurile de supraveghere. Referitor la dispoziţia instanţei prin care s-a modificat frecvenţa întâlnirilor dintre condamnatul I.G.S. şi consilierul de probaţiune la intervale succesive de un an, s-a exprimat totalul dezacord, întrucât prin aplicarea unei asemenea tratament nu s-ar mai exercita în mod riguros controlul permanent asupra conduitei condamnatului şi nu s-ar asigura realizarea scopului măsurii de individualizare a respectării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a mai arătat că în practica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor nu există nicio cauză, în care să se fi stabilit frecvenţa întrevederilor la interval de 1 an.
Verificând hotărârea recurată atât prin prisma motivelor invocat cât şi din oficiu instanţa a reţinut următoarele:
Aşa cum rezultă din actele de la dosar, condamnatul I.G.S. şi-a schimbat domiciliul din Bucureşti în localitatea S. din judeţul Bihor.
Odată schimbat domiciliul în judeţul Bihor s-a considerat că, competenţa de a supraveghea condiţiile suspendări sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 6 ani, revine Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, care va veghea asupra respectării măsurilor de supraveghere la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, respectiv planul de supraveghere a condamnatului.
Aceste competenţe la care am făcut referire revin Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor în conformitate cu Regulamentul din 29 iunie 2000 pentru punerea în aplicare a OUG nr. 29/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune.
Rezultă din dispoziţiile art. 27-34 toate obligaţiile pe care le are condamnatul precum şi lucrătorii Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale la care am făcut referire, instanţa nu poate şi nu este îndrituită să aprecieze condiţiile la care trebuie să se supună condamnatul I.G.S., nu poate şi nu are dreptul să aprecieze frecvenţa întrevederilor cu consilierul de probaţiune, nu poate şi nu are dreptul de a stabili când să se prezinte condamnatul la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, nu poate stabili când anume să aibă loc întrevederile dintre condamnat şi personalul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
Din acest punct de vedere s-a considerat criticile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor ca fiind fondate. Pe cale de consecinţă instanţa a admis din acest punct de vedere recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, şi a înlăturat dispoziţia instanţei conform căreia a fost admisă cererea formulată de către persoana condamnată I.G.S. privind obligaţia acestuia de a se prezenta odată la 12 luni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
A înlăturat dispoziţia aceleaşi instanţe privind modificarea orarului cu termene de supraveghere precum şi dispoziţia ca următoarea întrevedere cu condamnatul să aibă loc nu mai târziu de 01.12.2012.
Aşa cum s-a arătat mai sus toate aceste dispoziţii ale instanţei de fond contravin Regulamentului din 29 iunie 2000 pentru punerea în aplicare a OUG nr. 29/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune, condiţiile supravegherii executării obligaţiilor prevăzute de art. 86/3 al. 3 Cod penal, revin aşa cum s-a arătat, consilierului de probaţiunea de pe lângă Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor şi nu instanţei de judecată.
S-a considerat alături de instanţa de fond că, persoana condamnată, aşa cum rezultă din actele de la dosar şi-a schimbat domiciliul din Bucureşti în localitatea S., judeţul Bihor, motiv pentru care Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi-a pierdut competenţa teritorială, în prezent competenţa supravegherii revenind Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
În raport de acest aspect, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, se va preocupa dacă condamnatul I.G.S. va respecta sau nu condiţiile suspendării executării sub supraveghere a pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 105/P/2007 a Tribunalului Bihor, modificată prin decizia penală nr. 19/2009 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 2421/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Abia urmare a aplicării dispoziţiilor din Regulamentul privind organizarea şi înfiinţarea serviciului de probaţiune pentru supravegherea respectării de către persoana condamnată, pe durata termenului de încercare, a măsurilor de supraveghere prevăzute art. 86/3 al. 1 Cod penal, serviciul de probaţiune va sesiza apoi instanţa competentă privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei la care s-a făcut referire mai sus.
Pe cale de consecinţă instanţa a menţinut ca temeinică şi legală dispoziţia Tribunalului Bihor privind respingerea sesizării Tribunalului Bihor – Biroul executări penale, legată de revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei menţionate mai sus.
Instanţa a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii recurate.
Cheltuielile judiciare în recurs au rămas în sarcina statului.
