Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., înch. nr. 57/F/12 mai 2010
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud nr.231/P/2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor CE şi MAM pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev.de art. 215 alin.1,2,3,4 şi 5 Cod penal rap.la art. 146 , cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
În fapt, în sarcina inculpatului CE s-a reţinut că, în perioada august 2003-mai 2005 a indus în eroare trei societăţi de leasing (S.C.”I L” IFN S.A. Bucureşti, S.C.” MFG” IFN S.A.Cluj-Napoca şi S.C.”CEIL” IFN S.A. Bucureşti), prin întocmirea şi respectiv emiterea în fals a unor facturi proforma şi a facturilor fiscale care au stat la baza încheierii contractelor de leasing între S.C.”T Prod Com” S.R.L. şi societăţile de leasing, din care să rezulte că utilajele care au făcut obiectul contractelor sunt noi; prin care preţurile utilajelor au fost supraevaluate, potrivit înţelegerii cu inculpatul MAM; prin ascunderea faptelor că era administratorul S.C.” CG” S.R.L., indicând – în mod nereal – că administrator al acestei societăţi este numitul DM (persoană fictivă), în scopul creditării S.C.”T Prod Com” S.R.L., fără ca aceste contracte de leasing să aibă la bază tranzacţii reale de utilaje de producţie, cauzând un prejudiciu total de 911.976,15 lei.
Pe de altă parte, în sarcina inculpatului MAM s-a reţinut că, în înţelegere cu inculpatul CE, în calitatea sa de administrator al S.C.”T Prod Com” S.R.L. , a prezentat societăţilor de leasing intenţia de a achiziţiona utilaje de producţie şi a solicitat finanţarea în sistem leasing – în realitate dorind să obţină o formă de creditare pentru firma sa – prezentând pentru aceasta facturi proforma nereale şi încheind contracte de leasing fără ca, în realitate, operaţiunea de livrare a utilajului ce făcea obiectul contractului să aibă loc, utilajele existând, la momentul încheierii contractelor, la sediul S.C.”T Prod Com” S.R.L., cauzând în această modalitate prejudiciul în sumă de 966.100,92 lei.
Pentru termenul de judecată din data de 24.03.2010, inculpatul MAM, prin apărătorul său, a invocat excepţia nulităţii absolute a rechizitoriului ca neregularitate a sesizării instanţei, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art.300 alin.2 rap.la art. 197 alin.2, art. 6 şi art. 253 Cod procedură penală, restituirea cauzei la procuror.
În motivarea excepţiei s-a invocat faptul că dreptul la apărare al inculpaţilor, garantat de dispoziţiile art.6 Cod procedură penală a fost încălcat, astfel încât actul de sesizare este lovit de sancţiunea nulităţii absolute, nulitate care, potrivit dispoziţiilor art.197 alin.3 Cod procedură penală, nu poate fi înlăturată.
În concret, s-a relevat faptul că inculpaţii au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev.de art. 215 alin.1,2 şi 3 Cod penal (rap. la art.-26 Cod penal) sens în care li s-a şi prezentat materialul de urmărire penală ; că după prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice, în sensul reţinerii faptei în coautorat precum şi a reţinerii dispoziţiilor alin.4 şi 5 ale art.215 Cod penal, dar că, în ciuda acestuia fapt nu a procedat la schimbarea încadrării juridice prin ordonanţă, încălcând dispoziţiile art.238 Cod procedură penală.
În context s-a mai precizat că procurorul a încălcat şi dispoziţiile art. 237 alin.2 Cod procedură penală deoarece nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i rechema pe inculpaţi, de le comunica noua încadrare juridică, de a le oferi explicaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au şi de a proceda la audierea acestora cu privire la noua învinuire, pentru ca în cele din urmă, să procedeze la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală.
Totodată, s-a menţionat că procurorul nu s-a conformat dispoziţiilor legale invocate , astfel că inculpaţii au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni – pentru care li s-a şi prezentat materialul de urmărire penală – dar au fost trimişi în judecată pentru alte infracţiuni, fără a li se acorda vreo posibilitate de a-şi exercita dreptul la apărare, deşi prin schimbarea încadrării juridice limitele de pedeapsă s-au modificat de la 3 la 15 ani închisoare la 10-20 ani închisoare, schimbându-se în acelaşi timp şi competenţa după materie, de la judecătorie la tribunal.
Ca urmare, s-a conchis că, actul de sesizare este lovit de nulitate absolută, cu consecinţa restituirii cauzei la procuror.
Excepţia invocată de apărare este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Prin Rezoluţia din data de 23.08.2007 emisă de organele de urmărire penală din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud s-a început urmărirea penală faţă de numiţii CE şi MAM sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev.de art. 215 alin.1,3 şi 4 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, respectiv pentru complicitate la această infracţiune, prev.de art. 26 Cod penal rap.la art. 215 alin.1,3 şi 4 Cod penal cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal (f.451 vol.I).
Ulterior, prin Rezoluţia emisă, la aceeaşi dată, în dosarul nr.231/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procurorul a confirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale pentru aceste infracţiuni, reţinându-se că învinuitul CE în calitate de administrator al S.C.”CG” S.R.L. Bistriţa şi de director economic la S.C.” T Prod Com” S.R.L. Bistriţa a indus şi menţinut în eroare, cu ocazia încheierii unor contracte de leasing, pe părţile vătămate S.C.”IL” S.A.Bucureşti, S.C.”CEL” S.A. Bucureşti şi „MFG” S.A.Cluj-Napoca, prejudiciind aceste societăţi cu suma de 856.644,37 lei.
Aceste învinuiri au fost aduse la cunoştinţă celor doi inculpaţi cu ocazia prezentării lor în vederea audierii, sens în care s-au întocmit, potrivit dispoziţiilor art. 6 Cod procedură penală, procesele-verbale existente la dosarul de urmărire penală.
Întreaga urmărire penală s-a efectuat sub aspectul comiterii infracţiunilor mai sus menţionate, la data de 19.03.2009 organul de cercetare penală întocmind referatul de terminare a urmăririi penale, act în cuprinsul căruia s-a propus schimbarea încadrărilor juridice date faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi în infracţiunea de înşelăciune, prev.de art. 215 alin.1,2,3,4 şi 5 Cod penal.
Primind dosarul, procurorul a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală celor doi învinuiţi, fără a dispune însă schimbarea încadrărilor juridice reţinute iniţial în sarcina celor în cauză.
În concret, la data de 13.05.2009 s-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului CE pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev.de art. 215 alin.1,2,3 şi 4 Cod penal (f.532) iar apoi, la data de 26.05.2009 s-a procedat în mod similar cu învinuitul MAM, căruia i s-a prezentat materialul de urmărire penală pentru infracţiunea de înşelăciune prev.de art. 215 alin.1,2,3,4 şi 5 Cod penal rap.la art.146 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.
În final, la data de 3.07.2009, procurorul a redactat rechizitoriul şi a sesizat instanţa de judecată, dispunând trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev.de art.215 alin.1,2,3,4 şi 5 Cod penal rap.la art.146 Cod penal cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal, statuând că aceştia, prin faptele lor, au produs prejudicii de 911.976,15 lei (inc.CEl), respectiv 966.100,92 lei (inc. MAM) în dauna părţilor vătămate.
În raport de situaţia concretă, respectiv de propunerea de schimbare a încadrărilor juridice prin referatul de terminare a urmăririi penale, procurorul a încălcat dispoziţiile art.238 Cod procedură penală, potrivit cărora, în cazul unor astfel de propuneri, avea obligaţia de a decide, prin ordonanţă, în cel mult 5 zile , asupra schimbării de încadrare juridică.
Pe de altă parte, în situaţia în care se intenţiona a se pronunţa asupra schimbării de încadrare juridică, astfel cum s-ar putea deduce din cuprinsul rechizitoriului, în care s-a făcut menţiunea că „se necesită schimbarea încadrării din infracţiunea …”, se impunea ca, în baza dispoziţiilor art. 253 Cod procedură penală, să se procedeze la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală, în condiţiile art.250 Cod procedură penală..
Aceste neajunsuri nu pot fi însă complinite în cursul cercetărilor judecătoreşti, astfel cum s-a susţinut de către reprezentantul Ministerului Public, deoarece într-o atare ipoteză, s-ar goli de conţinut dispoziţiile referitoare la garantarea dreptului la apărare, drept consfinţit în cuprinsul art.6 Cod procedură penală, dreptul la apărare , în sine, fiind transformat astfel într-un drept pur formal, încălcarea acestuia nefiind sancţionată în niciun mod.
Potrivit reglementărilor legale în materie, procesul penal se desfăşoară în două etape, cea a urmăririi penale şi cea a cercetării judecătoreşti. Fiecare dintre aceste faze se derulează conform unor dispoziţii procedurale de strictă interpretare, interferenţele dintre acestea – în afara cadrului legal – nefiind permise. Intervenţia judecătorului în faza de urmărire penală este strict reglementată de lege atât în privinţa câmpului de aplicare cât şi a normelor procesuale aplicabile.
Dincolo de aspectele mai sus menţionate însă, acoperirea unei asemenea lacune judiciare scapă şi logicii juridice, deoarece activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală – cu toate semnificaţiile sale procesual penale – este una ce precede întocmirea actului de sesizare a instanţei de judecată. Or, odată sesizată instanţa, o nouă prezentare a materialului de urmărire penală nu s-ar mai putea realiza decât în ipoteza invalidării rechizitoriului ca act de învestire.
În plus, acceptarea complinirii unor asemenea neajunsuri ar reprezenta şi o gravă atingere adusă dreptului la apărare al celor în cauză, atât din perspectiva reglementărilor naţionale menţionate, cât şi din cea a normelor europene.
Din punctul de vedere al dispoziţiilor legale naţionale este de observat că dreptul la apărare este garantat, potrivit dispoziţiilor art.6 Cod procedură penală, în tot cursul procesului penal. Acest drept poate suferi restrângeri sau limitări doar în limita cadrului legal şi numai pentru raţiunile avute în vedere la instituirea acestor restrângeri. Orice altă încălcare a acestui drept se impune a fi sancţionată juridic deoarece altfel, dreptul la apărare ar reprezenta doar un drept formal, iar garanţiile procesuale ale acestuia ar rămâne doar la nivel declarativ, fără a li se aduce însă şi o recunoaştere practică.
În sensul celor de mai sus s-a pronunţat, de altfel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care , prin Decizia penală nr.5845/9.11.2004, constatând că au fost încălcate prevederile legale referitoare la asistenţa juridică, a dispus restituirea cauzei procurorului, pentru refacerea urmăririi penale. Chiar dacă în speţa citată era în discuţie asistenţa juridică obligatorie, instanţa apreciază că şi în speţa dedusă judecăţii în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin.2 Cod procedură penală, iar ca urmare, consecinţele sunt aceleaşi.
Pe de altă parte, din perspectiva normelor europene sunt de făcut următoarele aprecieri:
Potrivit dispoziţiilor art.6 pct.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale,de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.
Totodată, prin pct.3 al aceluiaşi articol al Convenţiei s-a recunoscut, oricărui acuzat, dreptul de a fi informat, în termenul cel mai scurt…asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; dreptul să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el (lit.”a”,”b” şi „c”).
Prin hotărârile pronunţate Curtea nu a încetat să scoată în evidenţă importanţa articolului 6 din Convenţie, care consacră prin intermediul dreptului la un proces echitabil, principiul fundamental al preeminenţei dreptului . Ca urmare, în considerarea acestei importanţe deosebite Curtea a subliniat, în mod repetat, necesitatea unei interpretări extensive a textului articolului în cauză.
În raport de conţinutul textului invocat dar şi de interpretarea extensivă ce trebuie dată acestuia se apreciază că atitudinea procesuală adoptată de procuror în cursul urmăririi penale înfrânge norma europeană.
În concret, trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru o infracţiune, fără a se proceda la schimbare încadrării juridice potrivit celei reţinute în actul de sesizare şi la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art.6 pct.3 lit.”a-c” din Convenţie, cei în cauză fiind lipsiţi de exercitarea efectivă a dreptului la apărare, astfel cum este acesta reglementat şi garantat prin normele incidente.
Aşa fiind, reţinându-se că încălcările de lege relevate atrag nulitatea actului de sesizare, în temeiul dispoziţiilor art.300 alin. 2 Cod procedură penală, rap.la art.197 alin.2 Cod procedură penală se va admite excepţia invocată, se va constata nulitatea actului de sesizare, iar ca urmare, se va restitui cauza la procuror în vederea refacerii acestuia.
Primind cauza, procurorul se va conforma dispoziţiilor legale aplicabile, procedând la schimbarea încadrării juridice – în măsura în care se impune – după care va trece la prezentarea materialului de urmărire penală şi la întocmirea rechizitoriului.
