Trafic de droguri de mare risc. Probe. Imposibilitatea reaudierii martorului cu identitate protejata.
– Legea nr. 143/2000, art.66 din Codul de procedura penala
– Probele si mijloacele de proba, art.60-65 Cod procedura penala.
În conditiile în care inculpatul a negat savârsirea infractiunii de trafic de droguri de mare risc, nu se poate dispune condamnarea doar în baza declaratiilor unui martor anonim, a carui reaudiere nu a fost posibila în rejudecarea apelului pentru a clarifica inadvertentele legate de data când sustine ca a cumparat drogurile de la inculpat, aceste aspecte fiind de natura sa genereze un dubiu asupra vinovatiei inculpatului, în lipsa altor mijloace de proba care sa-l incrimineze .
(CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA A II-A PENALA,
DECIZIA NR. 37 din 14.02.2012)
Prin sentinta penala nr.12/F din 5.01.2011 a Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala, a fost respinsa, ca neîntemeiata cererea de restituire a cauzei la Parchet.
În baza art.334 C.p.p., a fost schimbata încadrarea juridica pentru fapta pentru care a fost trimis în judecata inculpatul din infractiunea prevazuta de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, în infractiunea prevazuta de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În temeiul art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000, privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul N.B.V., la o pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infractiunea de trafic de droguri de mare risc, în forma continuata.
În temeiul art.65 din Codul penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza a II-a, b din Codul penal, pe o perioada de 5 ani.
În baza art.71 din Codul penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevazute de art.64 lit.a teza a II-a, b din Codul penal, ca pedeapsa accesorie.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei pronuntate timpul retinerii si al arestarii preventive de la data de 5.08.2010 la zi.
În baza art.350 al.1 Cod de procedura penala, s-a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului.
În baza art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000, privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea cantitatii de 0,67 grame de pulbere care contine mefedrona, o lingura si un tub în care s-a pus în evidenta mefedrona, a cantitatilor 425,43 grame si, respectiv, 5 grame pulbere mefedrona si ambalajele aferente, 6,25 grame pulbere mefedrona, o pipa si un grinder cu THC si un tub cu mefedrona, care au fost depuse la camera de corpuri delicte a IGPR – DCJSEO – dovezile Seria H, nr.0020212 din 10.08.2010 (f.145 – d.u.p.), Seria H, nr.0020293 din 1.09.2010 (f.26 – dosar instanta), Seria H, nr.0020294 din 1.09.2010 (f.27 – dosar instanta), Seria H, nr.0020295 din 1.09.2010 (f.30 – dosar instanta) si, respectiv, Seria H, nr.0020292 din 1.09.2010 (f.24 – dosar instanta), precum si a cutiei din carton continând alte 1000 de pungute si o punga din plastic din material transparent, cântarului electronic de mare precizie cu inscriptia “Proscale”, tigarii de tip artizanal ridicate cu ocazia perchezitiei domiciliare din 5.08.2010 (f.41-42 d.u.p.).
În baza art.118 lit.b) din Codul penal, s-a dispus confiscarea telefonului Nokia N97 cu cartela aferenta si nr. de apel …, apartinând inculpatului N.B.V., ridicat cu ocazia perchezitiei domiciliare din 5.08.2010 (f.41-42 d.u.p.).
În baza art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000, privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea sumei de 100 lei de la inculpatul N.B.V.
În baza art.191 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei, cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr.1542 D/P/2010 din data de 1.09.2010 al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Bucuresti a fost trimis în judecata inculpatul N.B.V.., pentru savârsirea infractiunii de trafic de droguri de mare risc, prevazuta de art. 2 alin.2 din Legea nr.143/2000, privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, constând în aceea ca la data de 03.08.2010 a vândut colaboratorului cu nume de cod “G.C.” o doza de mefedrona (0,99 grame), iar la data de 05.08.2010 la locuinta sa a fost identificata cantitatea de 6,65 grame mefedrona si respectiv 431,51 grame mefedrona, ambalata separat, detinuta in vederea vânzarii, fara drept, precum si obiecte specifice acestei activitati ilicite (cântar de mare precizie, pungi pentru ambalare, lingura cu urme de substanta).
Prin acelasi Rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului G.G.V., pentru infractiunea de detinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fara drept, prevazuta de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ – amenda.
Tribunalul a retinut ca, la data de 03.08.2010, inculpatul N.B.V. a vândut colaboratorului cu nume de cod “G.C.” o doza de mefedrona (0,99 grame), la data de 05.08.2010, cu ocazia efectuarii perchezitiei domiciliare, la locuinta sa fiind gasita cantitatea de 6,65 grame mefedrona si, respectiv, 431,51 grame mefedrona, ambalata separat, detinuta fara drept, în vederea vânzarii, precum si obiecte specifice acestei activitati ilicite (cântar de mare precizie, pungi pentru ambalare, lingura cu urme de substanta).
Astfel, la data de 02.08.2010, lucratorii de politie din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti – Biroul Sector 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca numitul N.B.V. vinde droguri de mare risc – mefedrona – pe raza municipiului Bucuresti, în zona centrului istoric, un gram de astfel de droguri fiind vândut catre consumatori pentru suma de 100 lei.
În aceste conditii, prin ordonanta nr.75A din 03.08.2010 a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Bucuresti s-a dispus introducerea în cauza a doi investigatori sub acoperire, precum si a colaboratorului acestora, cu nume de cod “G.C.”, în vederea stabilirii existentei infractiunii de trafic de droguri, fapta ce ar fi fost savârsita de catre inculpatul N.B.V.
În temeiul autorizarii date prin ordonanta mai sus mentionata, colaboratorul “G.C.” s-a deplasat, la data de 03.08.2010, la imobilul unde inculpatul N.B.V. locuia fara forme legale, situat în Bucuresti, sector 1, în vederea efectuarii unor cumparari de droguri – mefedrona. Astfel, dupa ce în prealabil a fost perchezitionat de catre lucratorii de politie, sub supravegherea vizuala a acestora, s-a deplasat în imobilul unde locuia inculpatul, iar dupa putin timp a revenit si a predat acestora o punguta din plastic, ce continea o substanta pulverulenta de culoare alba. Colaboratorul a fost din nou perchezitionat, fara ca asupra sa sa fie gasite substante sau obiecte interzise la detinere.
Din procesul-verbal de redare a declaratiei colaboratorului cu nume de cod “G.C.” a rezultat ca substanta respectiva a cumparat-o în data de 03.08.2010 de la inculpatul N.B.V., sens în care s-a deplasat în imobilul locuit de acesta, situat Bucuresti, sector 1, iar pentru acea doza a platit suma de 100 lei, greutatea sa fiind evaluata la 1 gram.
Aceasta proba a fost înaintata Laboratorului Central de Analiza si Profil al Drogurilor, iar din raportul de constatare tehnico-stiintifica nr.918749 din 04.08.2010 a rezultat ca substanta, cântarind 0,99 grame, continea mefedrona, ce face parte din Tabelul – Anexa nr.I la Legea nr. 143/2000.
La data de 05.08.2010 – în jurul orei 1830, organele judiciare au efectuat o perchezitie domiciliara în locuinta situata în Bucuresti, sector 1, ocazie cu care în interior a fost identificat inculpatul N.B.V., care ocupa o camera a apartamentului, o alta încapere fiind locuita de catre inculpatul G.G.V. împreuna cu prietena sa L.S.
I s-a solicitat inculpatului sa predea bunurile sau obiectele interzise la detinere, ocazie cu care acesta a înmânat un pliculet din plastic transparent, ce continea circa 6 grame substanta pulverulenta, despre care a afirmat ca ar fi mefedrona, ce ar detine-o pentru consumul sau propriu. Desi inculpatul a negat ca ar mai detine alte cantitati din aceasta substanta, procedând la efectuarea perchezitiei, lucratorii de politie au identificat în încaperea locuita de catre inculpat, într-o valiza de culoare neagra ce era introdusa în dulap, o punga din plastic lipita cu banda adeziva, ce continea o substanta de aceeasi natura, cu privire la care inculpatul a declarat ca nu stie nimic.
În aceeasi încapere a fost identificat un cântar electronic de mare precizie de culoare argintie, cu inscriptia “Proscale”, o lingura metalica ce continea urme de substanta pulverulenta, un dispozitiv tip “pipa” pentru prizat, o cutie din carton ce continea o mie de pungute din plastic transparent, precum si o alta punga din plastic transparenta, inscriptionata “pentru B – telefon….”, ce continea aproximativ 300 de pungute mici, o cutie din carton ce continea foite (de tigara).
În aceleasi împrejurari, în living (camera comuna a apartamentului) a fost descoperita o tigara confectionata artizanal, arsa pe jumatate, precum si un dispozitiv metalic de culoare argintie tip “râsnita”, iar în încaperea cu destinatia “dormitor”, utilizata de catre inculpatul G.G.V., a fost gasita o alta tigara confectionata artizanal, precum si un dispozitiv din sticla tip “pipa”.
Bunurile mai sus mentionate au fost ridicate de catre lucratorii de politie pentru continuarea cercetarilor, dupa ce în prealabil au fost ambalate si sigilate cu sigiliul M.I. nr.52428.
Potrivit raportului de constatare tehnico-stiintifica nr. 918780 din data de 09.08.2010, al Laboratorului Central de Analiza si Profil al Drogurilor, una din probe constituita din 6,65 grame substanta pulverulenta de culoare alba, ambalata în punguta din material plastic transparent, continea mefedrona, iar cantitatea de 6,25 grame pulbere, ramasa în urma analizelor de laborator, ce continea aceeasi substanta a fost ambalata, sigilata cu sigiliul tip M.I. nr.50090 si predata ulterior la I.G.P.R.-D.CJ.S.E.O.
De asemenea, din raportul de constatare tehnico-stiintifica nr. 918779 din data de 09.08.2010 al Laboratorului Central de Analiza si Profil al Drogurilor, a rezultat ca o alta proba, cu masa de 431,51 grame substanta pulverulenta de culoare alba, ambalata succesiv în mai multe pungi din material plastic transparent, lipita cu banda adeziva, continea mefedrona. Cantitatea de 5 grame pulbere ce continea mefedrona, ca si cantitatea de 425,43 grame pulbere cu acelasi continut, ramasa dupa efectuarea analizelor de laborator, a fost ambalata, sigilata cu sigiliul tip M.I. nr.50090 si predata ulterior la I.G.P.R. – D.C J.S.E.O.
S-a mai stabilit, în urma concluziilor raportului de constatare tehnico stiintifica nr.918782/10.08.2010 al Laboratorului Central al Analiza si profil al Drogurilor, ca celelalte probe si anume o lingura metalica si un tub metalic, ridicate cu ocazia perchezitiei din data de 05.08.2010, s-a pus în evidenta mefedrona, însa pe cântarul înaintat în aceeasi cauza nu s-au pus în evidenta substante stupefiante sau psihotrope. Aceste trei probe au fost ambalate, sigilate si predate organelor de urmarire penala.
De asemenea, raportul de constatare tehnico-stiintifica nr.918781 din 09.08.2010 a concluzionat ca probele înaintate în cauza privind pe inculpatul G.G.V., constând în un rest de tigareta arsa, contineau cannabis si respectiv THC, iar pe tubul metalic s-a pus în evidenta mefedrona.
Situatia de fapt retinuta de instanta si vinovatia inculpatului a fost întemeiata pe denuntul martorului T.F., care se coroboreaza cu procesele-verbale de constatare a infractiunilor flagrante, de perchezitie domiciliara si corporala, cu rapoartele de constatare tehnico – stiintifica nr. 918749 din 4.08.2010 si nr. 918780 si nr. 18779, ambele din 9.08.2010, întocmite în cauza, înregistrarile audio-video în mediu ambiental a tranzactiilor efectuate, precum si procesele-verbale de redare a acestora, precum si cu declaratiile martorilor “G.C.”, S.N., L.S., G.G.V..
Declaratiile inculpatului, de nerecunoastere a faptei nu au fost retinute de Tribunal, dat fiind ca nu pot fi coroborate cu fapte si împrejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza, pentru a li se da eficienta probatorie prevazuta la art.69 C.p.p., nerezultând nici indicii cum ca probele ar fi fost obtinute cu încalcarea dispozitiilor art.68 C.p.p. Comiterea ambelor acte materiale de catre inculpat, cu vinovatie, este de necontestat, apararea inculpatului în sensul ca a vrut doar sa o ajute pe persoana despre care el presupune ca ar fi martorul cu identitate protejata “G.C.”, dându-i droguri fara a-i cere bani, nefiind verosimila, întrucât daca inculpatul nu s-ar fi ocupat cu vânzarea de asemenea droguri actiunea de prindere a sa în flagrant delict ar fi esuat, inculpatul nejustificând deloc, de altfel, de ce daruia droguri, pe care cu siguranta le cumpara, martorului. În ceea ce priveste cantitatea de mefedrona gasita în camera inculpatului cu ocazia perchezitiei domiciliare, si aceasta apartinea inculpatului, dovada numele si numarul sau de telefon de pe pachetul continând pungute destinate portionarii drogurilor. În plus, martorii au declarat ca inculpatul locuia în camera în care s-au gasit drogurile în cauza, negând ca acesta ar fi doar sporadic în locuinta pe care o închiriase, declaratiile inculpatului, care a încercat sa acrediteze ideea ca nu prea statea în imobil, drogurile fiind ascunse acolo de locatarul precedent, fiind contrazise si sub acest aspect.
Cât despre declaratiile martorilor în sensul ca nu stiau ca inculpatul consuma sau vinde droguri, acestea sunt nerelevante, pe de o parte, pentru ca daca ar fi declarat altfel s-ar fi autoincriminat, si pe de alta parte, pentru ca daca nu au stiut nimic despre activitatea inculpatului, aceasta nu înseamna ca aceasta nu exista (inculpatul neavând în aceasta din urma ipoteza niciun interes sa le spuna altor persoane care dezaproba asemenea fapte ilicite despre actiunile sale).
Cantitatea de droguri gasita la inculpatul N.B.V. cu ocazia perchezitiei domiciliare, la 5.08.2010, si împrejurarea ca la 3.08.2010 îi vânduse martorului cu identitate protejata acelasi tip de drog exclud ipoteza ca inculpatul ar fi detinut drogurile în cauza pentru consum propriu.
Fapta inculpatului N.B.V. care, în temeiul aceleiasi rezolutii infractionale, la data de 03.08.2010 a vândut colaboratorului cu nume de cod G.C.” o doza de mefedrona (0,99 grame), iar la data de 05.08.2010, a detinut cantitatea de 6,65 grame mefedrona si, respectiv, 431,51 grame mefedrona, ambalata separat, gasita cu ocazia efectuarii perchezitiei domiciliare la locuinta sa, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de trafic de droguri de mare risc, în forma continuata, prevazuta de art. 2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000, privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.
Cu privire la retinerea formei continuate a infractiunii savârsite de inculpat, instanta a avut în vedere, la stabilirea aceleiasi rezolutii infractionale, pe lânga îndeplinirea conditiilor privind unitatea de subiect activ, pluralitatea actelor de (omisa de procuror) si unitatea de calificare juridica, modul similar de savârsire a faptelor (ambele acte materiale referindu-se la acelasi tip de droguri) si intervalul relativ scurt de timp la care s-au petrecut acestea.
De asemenea, forma agravata a infractiunii de trafic de droguri, prevazuta de art.2 alin. (2) din Legea nr.143/2000, nu poate fi retinuta în lipsa alin. (1) al aceluiasi articol, care contine definitia acestei infractiuni si la care se raporteaza alineatul urmator.
Astfel fiind, în baza art.334 C.p.p., a schimbat încadrarea juridica pentru fapta pentru care a fost trimis în judecata inculpatul din infractiunea prevazuta de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, în infractiunea prevazuta de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Cererea de restituire a cauzei la parchet a fot respinsa ca neîntemeiata, în cauza nefiind incident niciunul din cazurile care ar impune refacerea urmaririi penale sau a rechizitoriului, acesta din urma întrunind conditiile de fond si forma prevazute de lege în acest sens.
Nu are relevanta, sub acest din urma aspect, ca la stabilirea încadrarii juridice s-a retinut, din eroare, ca cel de-al doilea act material a avut loc tot la data de 3.08.2010 (desi din actele dosarului si chiar în rechizitoriu, la prezentarea situatiei de fapt si analiza mijloacelor de proba este trecuta, în mod corect, data de 5.08.2010), inculpatul fiind trimis în judecata pentru o infractiune simpla.
Fata de cele expuse, Tribunalul a aplicat inculpatului pentru infractiunea retinuta în sarcina sa pedeapsa închisorii, care sa corespunda scopului acesteia, definit prin art.52 din Codul penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevazute de art.72 din Codul penal.
Sub acest aspect, instanta a retinut pericolul social al infractiunii, reflectat în limitele de pedeapsa stabilite de legiuitor, având în vedere în acest sens ca fapta este de natura a aduce atingere sanatatii colectivitatilor umane, cu consecinte, uneori, ireversibile pentru viata si capacitatile intelectuale ale celor carora le sunt destinate, spre consum, drogurile, familiilor acestora si, în general, pentru dezvoltarea fizica si psihica.
Inculpatul nu a recunoscut savârsirea faptei, fiind judecat în alta cauza pentru comiterea de infractiuni similare (retinându-se ca în cursul lunii februarie 2010 ar fi introdus pe teritoriul României, împreuna cu alte persoane, în mod ilegal, cantitatea de aproximativ 15 kg de mefedrona), motiv pentru care nu i-a fost aplicata o pedeapsa coborâta sub minimul special, neputând retine circumstante atenuante în ceea ce îl priveste.
În temeiul art.65 din Codul penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza a II-a, b din Codul penal, pe o perioada de 5 ani, iar în baza art.71 din Codul penal si i s-au interzis acestuia drepturile prevazute de art.64 lit.a teza a II-a, b din Codul penal, ca pedeapsa accesorie.
Împotriva acestei hotarâri a declarat apel inculpatul N.B.V., solicitând în principal casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de împrejurarea ca încheierea de sedinta din 21.09.2010 prin care instanta de fond s-a pronuntat asupra probelor si a audiat inculpatul si mentioneaza “sedinta din Camera de Consiliu”.
În sustinerea aceleiasi cereri de trimitere spre rejudecare, se invoca de catre aparare si împrejurarea ca hotarârea de condamnare contine motivari contradictorii si se face referire la probe care nu au fost administrate în cauza.
Hotarârea este criticata si sub aspectul încadrarii juridice a faptei inculpatului, apreciindu-se ca încadrarea juridica corecta este art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, dar si sub aspectul individualizarii juridice a pedepsei inculpatului, considerându-se ca pedeapsa aplicata este prea severa în raport de circumstantele personale ale inculpatului si cele reale ale faptei.
Analizând actele si lucrarile dosarului, în raport de sustinerile apelantului, dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, Curtea a retinut urmatoarele:
În ceea ce priveste prima critica, privind încheierea de sedinta din data de 21.09.2010 (fila 20 dosar fond), se constata ca mentiunea “sedinta din Camera de Consiliu” este o evidenta eroare materiala, supusa regimului art.195 Cod procedura penala, câta vreme în declaratia data si semnata de inculpat la aceeasi data (fila 19 dosar de fond) este mentionata sintagma “sedinta publica”, ceea ce justifica concluzia ca în realitate la data susmentionata judecarea cauzei s-a facut în sedinta publica.
Nici critica referitoare la motivarea contradictorie a hotarârii nu poate fi retinuta, întrucât Curtea a constatat ca judecatorul fondului si-a argumentat într-un mod personal, dar conformându-se exigentelor art. 354-357 Cod procedura penala solutia. În plus, s-a constatat ca legea nu prevede expres conditii pentru motivare, fiind evident ca se are în vedere ca solutia dispusa în cauza sa aiba la baza probele din dosar, dar si împrejurarile în raport de care se analizeaza necesitatea masurilor dispuse prin hotarâre.
Curtea a constatat însa ca apelul declarat de inculpat este fondat pentru alte motive decât cele expuse de aparare.
Astfel, din actul de inculpare, rezulta ca la data de 3.08.2010 inculpatul a vândut colaboratorului cu nume de cod “G.C:” o doza de 0,99 grame.
Acuzatia se întemeiaza pe declaratia susnumitului colaborator, consemnata în procesul-verbal din 5.08.2010 (filele 32-33 dosar urmarire penala).
Or, raportat la decizia Kotovski contra Olandei, o solutie de condamnare nu se poate baza exclusiv pe depozitia unui martor anonim.
Mai mult decât atât, în declaratia data în fata instantei de fond, martorul cu identitate protejata “G.C.” nu face nicio referire la momentul 3.08.2010, ci precizeaza ca a cumparat droguri de la inculpat în perioada iunie-iulie 2010 (fila 4 dosar de fond).
Cum, raportat la art.66 Cod procedura penala, nu inculpatul este cel obligat sa-si dovedeasca nevinovatia, ci vinovatia sa trebuie dovedita pe baza probelor administrate în cauza, Curtea a constatat ca în acest caz prezumtia de nevinovatie nu a fost înlaturata si, cum dubiul profita faptuitorului, se impune achitarea inculpatului pentru fapta retinuta în sarcina sa ca fiind savârsita la data de 3.08.2010.
Având în vedere însa încadrarea juridica retinuta de catre instanta de fond, Curtea a constatat ca în speta nu sunt întrunite conditiile pentru a se face aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; în consecinta, potrivit art.334 Cod procedura penala, a schimbat încadrarea juridica a faptelor inculpatului din art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 ( fapta din 3.08.2010) si art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000( fapta din 5.08.2010), cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc. pen., a achitat pe inculpatul N.B.V. sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 ( fapta din 3.08.2010)
Cât priveste fapta retinuta în sarcina inculpatului în 5.08.2010, din materialul probator administrat atât în faza de urmarire penala, cât si de cercetare judecatoreasca, s-a constatat ca în locatia folosita de inculpat, la data susmentionata, s-a gasit atât cantitatea totala de 438,16 grame mefedrona (ambalata separat, 6,65 grame si respectiv 431,51 grame) dar si obiecte specifice comercializarii (cântar de mare precizie, pungi pentru ambalare, lingura cu urme de substanta – filele 40.42 dosar de urmarire penala), împrejurari care infirma apararea inculpatului potrivit careia drogurile erau pentru consum propriu.
În plus, s-a constatat ca în faza de urmarire penala chiar inculpatul a recunoscut savârsirea faptei, precizând ca “ar fi oferit cu titlu gratuit mefedrona unor prieteni”, aspect care, raportat la art.69 Cod procedura penala, se coroboreaza cu fapte si împrejurari ce rezulta din materialul probator administrat în cauza: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de investigatii si de perchezitie domiciliara, declaratii martori asistenti.
Cum legiuitorul a incriminat printre modalitatile alternative de savârsire a infractiunii de trafic de stupefiante si conduite similare celei adoptate de catre inculpat, în mod corect s-a retinut incidenta art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 pentru fapta inculpatului din data de 5.08.2010, împrejurare în raport de care solicitarea de schimbare a încadrarii juridice formulata de catre aparare în art. 4 alin.2 din Legea 143/2000 a fost respinsa ca nefondata.
Cât priveste individualizarea judiciara a pedepsei aplicate inculpatului, s-a constatat ca instanta de fond a valorizat în acest proces toate elementele specifice cauzei si faptuitorului (modalitatea de savârsire si circumstantele faptei, persistenta infractionala deosebita a inculpatului manifestata prin existenta unor indicii temeinice si probe ca desfasoara de mai multa vreme activitati de natura celor ce fac obiectul prezentei cauze, atitudinea de desconsiderare a normelor de convietuire sociala etc).
Fata de dispozitiile art.72 Cod penal, dar si de cele prevazute de art.52 Cod penal, referitoare la scopul pedepsei, Curtea a apreciat ca pedeapsa aplicata de prima instanta este temeinica si de natura sa conduca la reeducarea inculpatului si la realizarea scopului de preventie generala pe care îl are sanctiunea penala.
În consecinta, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a Penala, prin decizia penala nr.135 din 21.04.2011, a admis apelul inculpatului N.B.V. formulat împotriva sentintei penale nr. 12 din 5.01.2011 a Tribunalului Bucuresti, Sectia I penala, a casat în parte sentinta atacata si rejudecând:
În baza art. 334 Cod proc. pen. a schimbat încadrarea juridica a faptelor inculpatului din art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 ( fapta din 3.08.2010) si art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 ( fapta din 5.08.2010), cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc. pen., a achitat pe inculpatul N.B.V. sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 ( fapta din 3.08.2010).
În baza art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul N.B.V. la o pedeapsa de 10 ani închisoare ( fapta din 5.08.2010).
În baza art. 65 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.p. pe o durata de 5 ani
A aplicat disp. art. 71, 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.p.
În baza art. 383 alin. 11 si alin. 2 Cod proc. pen., a dedus durata retinerii si arestarii preventive, de la 5.08.2010 la zi si a mentinut starea de arest a inculpatului.
A mentinut celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
Cheltuielile judiciare au ramas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bucuresti si inculpatul N.B.V.
Parchetul a criticat hotarârea sub aspectul gresitei schimbari a încadrarii juridice a faptei (caz de casare prevazut de art.3859 pct. 17 Cod procedura penala) si gresitei achitari a inculpatului (caz de casare prevazut de art.3859 pct. 18 Cod procedura penala).
Inculpatul N.B.V. a criticat decizia invocând cazurile de casare prevazute de art.3859pct.4, 9, 10, 18, 14, 17 si 171 Cod procedura penala, aratând, în esenta, ca la data de 21 septembrie 2010, când au fost puse în discutie probele si a fost audiat inculpatul, sedinta a avut loc în camera de consiliu, încalcându-se dispozitiile privind sedintei de judecata, ceea ce atrage nulitatea absoluta si casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanta.
Daca se trece peste aceasta nulitate, se invoca gresita condamnare a inculpatului pentru o alta infractiune decât cea pe care a savârsit-o, singura fapta pe care inculpatul o recunoaste si în care solicita sa se schimbe încadrarea fiind cea prevazuta de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu reducerea corespunzatoare a pedepsei si aplicarea art.861 Cod penal.
Înalta Curte, analizând decizia penala recurata atât prin prisma criticilor formulate de parchet si inculpat, cât si în conformitate cu prevederile art.3859 alin.3 Cod procedura penala, a apreciat ca ambele recursuri sunt întemeiate în parte, în sensul celor ce urmeaza:
Examinând, prioritar, motivul de nelegalitate invocat de inculpat, respectiv nulitatea absoluta a hotarârii primei instante pentru încalcarea normelor privind publicitatea sedintei de judecata (caz de casare prevazut de art.385 pct.4 Cod procedura penala), Înalta Curte a constatat ca aceasta critica nu este întemeiata.
Sub sanctiunea nulitatii absolute sunt prevazute încalcarile dispozitiilor privind publicitatea sedintei de judecata, în conditiile art.197 alin.2 Cod procedura penala, iar cazul de casare prevazut de art.3859 pct.4 Cod procedura penala este incident atunci când judecata a avut loc în conditii de nepublicitate.
În speta nu se invoca nepublicitatea sedintei în care au avut loc dezbaterile pe fond la prima instanta, ci împrejurarea ca, la termenul de judecata din 21 septembrie 2010, în preambulul încheierii de sedinta se mentioneaza “Sedinta Camerei de Consiliu”.
În conditiile unor mentiuni contradictorii, în sensul ca, în aceeasi sedinta, pe declaratia inculpatului apare mentiunea “sedinta publica”, Înalta Curte a apreciat ca nu opereaza nulitatea absoluta a hotarârii invocate de inculpat, ci e vorba de o nulitate relativa (pentru-ca nu se invoca nepublicitatea sedintei în care a avut loc judecata, în sensul dezbaterilor pe fond, ci nepublicitatea sedintei la unul din termenele de judecata de la prima instanta, când s-au propus probele).
Aceasta nulitate putea fi invocata de inculpat la termenul urmator, când instanta avea posibilitatea fie sa îndrepte eroarea materiala din preambulul încheierii de sedinta, în ipoteza în care aprecia acest lucru, fie sa puna din nou în discutia partilor, în conditii de publicitate, încuviintarea probelor.
Inculpatul nu a procedat astfel ci a invocat pentru prima data în apel aceasta nulitate, critica ce a fost corect respinsa de instanta de control judiciar.
Atât inculpatul, cât si parchetul, în recursurile formulate, au invocat cazul de casare prevazut de art.3859 pct.18 Cod procedura penala, din perspective diferite, parchetul criticând gresita achitare a inculpatului pentru fapta din 3 august 2010, iar inculpatul gresita condamnare pentru infractiunea prevazuta de art.2 alin.l si 2 din Legea nr. 143/2000, singura fapta pe care o recunoaste fiind cea prevazuta de art.4 alin.2 din Legea nr. 143/2000.
Înalta Curte a constatat ca ambele critici evidentiaza un probatoriu insuficient, impunându-se suplimentarea acestuia.
Astfel, pentru fapta din 3 august 2010, pentru care instanta de apel a dispus achitarea, inclusiv parchetul, în dezvoltarea motivului de recurs, a apreciat ca exista neclaritati pentru înlaturarea carora se impunea reaudierea martorului “G.C.”.
Înalta Curte a constatat ca în declaratia data în cursul urmaririi penale colaboratorul cu identitate protejata “G.C.” a aratat ca a cumparat o doza de mefedrona de la inculpat la data de 3 august 2010, deplasându-se la locuinta acestuia sub supravegherea investigatorilor sub acoperire “A.B.” si “J. R.”.
În declaratia data la fond, acelasi martor a aratat ca a cumparat de mai multe ori droguri de la inculpat “în perioada iunie – iulie 2010”, fara a face o precizare concreta asupra datei de 3 august 2010.
Instantele ar fi trebuit sa lamureasca aceste neclaritati, printr-o solicitare explicita ca martorul sa ofere detalii asupra datelor la care pretinde ca a cumparat droguri de la inculpat, sens în care se impune reaudierea acestuia.
Pe de alta parte, instantele erau datoare sa verifice si apararile inculpatului cu referire la aceeasi fapta, respectiv audierea martorei M.L.S., cu care inculpatul afirma ca s-ar fi aflat împreuna la Vama Veche, în data de 3 august 2010 si ca au revenit în Bucuresti abia la 4 august 2010.
Înalta Curte a constatat ca nici pentru fapta din 5 august 2010 probatoriul nu este complet.
Prima instanta face trimitere, în dovedirea vinovatiei inculpatului pentru aceasta fapta, la denunturile martorului T.F., care însa nu a fost audiat în cauza, precum si la înregistrari audio-video, dar care nu exista la dosar, facându-se mentiunea ca acestea se afla într-un alt dosar.
De asemenea, în mod nejustificat s-a respins solicitarea inculpatului privind audierea martorilor P.C.B si B.S..
Un alt aspect ce se impune a se lamuri priveste locul în care au fost gasite bunurile, valorile si înscrisurile descoperite în locuinta folosita de inculpat, date fiind contradictiile între declaratiile martorului asistent Sandu Nicolae si mentiunile din procesul-verbal de perchezitie.
Astfel, martorul a precizat ca drogurile au fost gasite “ascunse sub parchet”, iar în procesul-verbal de perchezitie s-a consemnat ca acestea au fost gasite într-un sertar al dulapului aflat în camera inculpatului.
In aceste conditii, solicitarea inculpatului de a fi atasate la dosar fotografiile judiciare efectuate, despre care se face vorbire în procesul-verbal de perchezitie si care lipsesc, este pe deplin justificata.
Apreciind necesara suplimentarea probatoriului cu probele evocate mai sus, Înalta Curte, în baza dispozitiilor art.38515 pct.2 lit.c alin.4 Cod procedura penala, a dispus admiterea recursurilor si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel.
Înalta Curte a retinut, ca întemeiata, si critica inculpatului privind cazul de casare prevazut de art.3859 pct.10 Cod procedura penala, care, de asemenea, atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere ca instanta de apel, desi a dispus efectuarea unui raport de evaluare, nu s-a referit la concluziile acestuia atunci când a procedat la individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului.
Conform art.38516 art.381 Cod procedura penala si art.160b alin.3 Cod procedura penala, s-a mentinut starea de arest a inculpatului întrucât temeiurile ce au determinat arestarea preventiva a acestuia se mentin, raportat la gravitatea faptelor si circumstantele sale personale.
Cauza a fost reînregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a II-a Penala la data de 04.11.2011.
Având în vedere limitele rejudecarii si indicatiile instantei de recurs, obligatorii conform dispozitiilor art. 38518 din Codul de procedura penala, au fost audiati martorii M.L.S. si P.C. B.N., declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar. Nu a fost posibila administrarea celorlalte mijloace de proba mentionate în decizia de casare, având în vedere adresa nr.200/II/2012 emisa de DIICOT- Serviciul Teritorial Bucuresti, prin care s-au comunicat urmatoarele:
– în dosarul penal nr. 1542D/P/2010 nu au fost efectuate înregistrari audio-video în mediul ambiental;
– nu a fost audiat, în calitate de martor, numitul T.F.;
– la procesul verbal de perchezitie domiciliara din data de 05.08.2010 nu a fost atasata plansa fotografica la care se face referire în cuprinsul acestui act;
– cu privire la colaboratorul cu nume de cod ,,G.C.,” au fost efectuate demersurile necesare pentru a fi prezentat la instanta de judecata, fara a fi însa gasit.
S-au facut demersuri si pentru audierea martorului B.S. ramase însa fara rezultat, acesta fiind citat la adresa indicata de inculpat, citatia fiind returnata cu mentiunea ,, destinatar mutat de la adresa,,
Curtea, reexaminând hotarârea apelata, în raport de motivele invocate cât si din oficiu, conform art.371 alin.2 Cod procedura penala, constata urmatoarele:
Referitor la fapta din 03.08.2010, în mod gresit prima instanta a constatat, în procesul de evaluare a mijloacelor de proba administrate, ca inculpatul N.V.B. a vândut, la data respectiva, colaboratorului cu nume de cod “G.C.” o doza de mefedrona (0,99 grame).
Astfel, desi colaboratorul a sustinut, în cursul urmarii penale, ca a cumparat o doza de mefedrona de la inculpat în ziua de 3 august 2010, deplasându-se la locuinta acestuia sub supravegherea investigatorilor sub acoperire “A.B” si “J.R.”, în faza cercetarii judecatoresti, acelasi martor a aratat ca a cumparat de mai multe ori droguri de la inculpat, însa în perioada “iunie – iulie 2010”, fara a face o precizare concreta asupra datei de 3 august 2010.
În conditiile în care inculpatul N.B.V. a negat savârsirea acestei fapte, Curtea apreciaza ca nu se poate dispune condamnarea doar în baza declaratiilor unui martor anonim, a carui reaudiere nu a fost posibila în rejudecarea apelului pentru a clarifica inadvertentele legate de data când sustine ca a cumparat drogurile de la inculpat, aceste aspecte fiind de natura sa genereze un dubiu asupra vinovatiei lui N., în lipsa altor mijloace de proba care sa-l incrimineze .
În privinta infractiunii din data de 05.08.2011, în mod just Tribunalul a retinut ca acuzarea a facut dovada situatiei de fapt expuse în actul de sesizare, din probe rezultând indubitabil ca, în ziua respectiva, în urma perchezitionarii camerei din imobilul situat în Bucuresti, sector 1, în care locuia inculpatul N.B.V., în prezenta martorului asistent S.N. si a inculpatului, politistii au descoperit într-un dulap, o cutie de culoare neagra în care se afla o punga ce continea cantitatea de 431,51 grame mefedrona, drog de mare risc, conform raportului de constatare tehnico – stiintifica nr.. .
Tot cu aceasta ocazie, inculpatul a predat politistilor un pliculet ce continea cantitatea de 6,65 grame mefedrona destinata, conform sustinerilor acestuia, propriului consum.
Împrejurarea ca si cantitatea de 431,51 grame mefedrona apartinea inculpatului si era destinata comercializarii este dovedita cu urmatoarele mijloace de proba:
* declaratiile martorilor G.G.V., L.S., precum si cele ale inculpatului din care rezulta ca acesta din urma locuia singur, de aproximativ o luna, în camera unde au fost descoperite drogurile;
* declaratia martorului P.C.B.N., audiat cu ocazia rejudecarii apelului, acesta sustinând ca a locuit în camera respectiva anterior mutarii lui N., ca aceasta era dotata doar cu un pat, o noptiera si un dulap iar la plecare, în prezenta unui reprezentant al agentiei imobiliare care intermediase contractul de închiriere, a luat toate bunurile care îi apartineau;
* declaratiile inculpatului din care rezulta ca acesta era implicat în activitati legate de consumul si circulatia drogurilor;
* procesul verbal de perchezitie domiciliara din data de 05.08.2010 si declaratiile martorului asistent S.N.
Faptul ca nu a fost atasata plansa fotografica la care se face referire în acest proces verbal nu poate atrage, astfel cum a sustinut aparatorul inculpatului, nulitatea actului, câta vreme mentiunile importante, decisive care îl incrimineaza pe inculpat nu au fost contestate de acesta si sunt confirmate de martorul asistent.
Astfel, se retine în procesul verbal ca în camera în care a fost efectuata perchezitia, în prezenta inculpatului si a martorului asistent S.N., în dulap, într-un sertar din partea de jos a fost descoperita o valiza de culoare neagra în interiorul careia s-a gasit o punga în care se afla o substanta pulverulenta de culoare alba( cantitatea de 431,51 grame ce contine mefedrona, conform raportului de constatare tehnico – stiintifica nr.918779/2010), iar în noptiera din partea stânga fata de usa de acces au fost identificate un cântar electronic de mare precizie de culoare argintie, cu inscriptia “Proscale”, o lingura metalica ce continea urme de substanta pulverulenta, un dispozitiv tip “pipa” pentru prizat, o cutie din carton ce continea o mie de pungute din plastic transparent, precum si o alta punga din plastic transparenta, inscriptionata “pentru B – telefon …”, ce continea aproximativ 300 de pungute mici, o cutie din carton ce continea foite (de tigara) ( fil.39-40 d.u.p.).
Inculpatul N.B.V. a recunoscut ca a detinut în locuinta instrumentele destinate cântaririi, portionarii si ambalarii drogurilor, precizând ca în dulapul din camera în care locuieste, într-o valiza de lemn, s-a gasit o punga cu un praf de culoare alba, despre care nu stia nimic, dar care apartineau lui ,, C.,, urmând ca acesta sa vina sa le ia, deoarece locuise anterior acolo (fil.83-84 d.u.p.).
Martorul asistent S.N. a declarat în faza de urmarire penala ca într-un sifonier, într-o cutie din lemn a fost gasita o punga din plastic ce continea o substanta pulverulenta (fila 67 d.u.p.), în cadrul cercetarii judecatoresti martorul mentionând ca drogurile au fost descoperite într-un sifonier, ,,ascunse sub parchet mai bine zis,,.
Coroborând declaratiile inculpatului cu cele ale martorului asistent, Curtea constata ca punga ce continea drogurile a fost gasita, asa cum se retine în procesul verbal, în dulap, într-un sertar din partea de jos – ceea ce l-a determinat probabil pe martor sa sustina în fata primei instante ca drogurile erau ascunse sub parchet – aspect care însa este irelevant cât timp inculpatul avea cunostinta de cutia ce continea punga respectiva.
Asadar, materialul probator administrat în cauza confirma vinovatia inculpatului N.B.V. si încadrarea juridica retinute de prima instanta, declaratiile inculpatului pe acest aspect fiind vadit nesincere, probele administrate la cererea acestuia neoferind informatii care sa contureze o alta situatie de fapt, neexistând indicii ca locatarul precedent – martorul P.C.B.N. a avut vreo legatura cu drogurile descoperite în locuinta lui N., astfel ca cererea de schimbare a încadrarii juridice în infractiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este nefondata.
Si celelalte critici formulate de inculpat sunt neîntemeiate, sustinerile acestuia potrivit carora ancheta politistilor s-ar fi desfasurat în mod abuziv nefiind confirmata de vreun mijloc de proba, iar faptul ca în hotarârea primei instante s-a facut referire la probe care nu au fost administrate în cauza ( denuntul martorului T.F., înregistrari audio – video) nu poate conduce la pronuntarea unei solutii de trimitere a dosarului spre rejudecare, având în vedere caracterul integral devolutiv al apelului precum si cazurile în care se poate adopta o astfel de hotarâre, prevazute de art.379 alin.2 lit. b din Codul de procedura penala.
Fata de considerentele ce preced, Curtea, în baza art.379 pct.2 lit. a Cod procedura penala, va admite apelul declarat de inculpatul N.B.V. va desfiinta, în parte, sentinta apelata si în fond, rejudecând:
În baza art. 334 Cod proc. pen. va schimba încadrarea juridica a faptelor pentru care a fost trimis în judecata inculpatul, din art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 ( fapta din 3.08.2010) si art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000( fapta din 5.08.2010), cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, având în vedere solutia de achitare pentru prima infractiune.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc. pen., va achita pe inculpatul N.B.V. sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 ( fapta din 3.08.2010), probele în acuzare fiind insuficiente pentru a forma convingerea Curtii ca drogurile predate la data respectiva politistilor de catre colaboratorul G.C., au fost cumparate de la inculpat.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicata inculpatului pentru savârsirea infractiunii de trafic de droguri de mare risc din data de 05.08.2010 se va tine seama, conform criteriilor prev.de art.72 Cod penal, de gradul ridicat de pericol social al faptei, de împrejurarea si modalitatea în care a fost comisa, de cantitatea de droguri detinuta în vederea traficarii, precum si de circumstantele personale ale inculpatului: necunoscut cu antecedente penale, cu o conduita buna înainte de savârsirea infractiunii, având perspective mari de reintegrare în societate, conform referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Bucuresti, ceea ce justifica retinerea de circumstante atenuante, în sensul dispozitiilor art.74 alin. 1 lit. a din Codul penal, urmând ca pedeapsa sa fie coborâta sub minimul special prevazut de lege.
Având în vedere starea de insecuritate creata pentru populatie prin punerea în circulatie de droguri de mare risc, recrudescenta deosebita a acestui gen de infractiuni, Curtea apreciaza ca scopul pedepsei, asa cum este reglementat la art.52 Cod penal, nu poate fi atins decât prin executarea efectiva de catre inculpat a unei pedepse privative de libertate.
Asadar, În baza art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit.a si art. 76 lit. a din Codul penal, va condamna pe inculpatul N.B.V. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru savârsirea infractiunii de trafic de droguri de mare risc (fapta din 5.08.2010).
Natura faptei, modalitatea în care a fost comisa, duc la concluzia unei nedemnitati în exercitarea drepturilor de natura electorala astfel ca, potrivit art. 65 alin.2 din Codul penal si art.71 din Codul penal, se impune interzicerea exercitarii acestor drepturi atât ca pedeapsa complementara cât si accesorie.
În baza art. 383 alin. 11 si alin. 2 Cod proc. pen., va deduce durata retinerii si arestarii preventive, de la 5.08.2010 la zi si va mentine starea de arest a inculpatului, întrucât subzista temeiurile care au stat la baza luarii acestei masuri preventive.
Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, vor ramâne în sarcina statului, conform art. 192 alin.3 din codul de procedura penala.
