Tribunalul GORJ Sentinţă penală nr. 407/2014 din data de 28.10.2014
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ
NR. 407/2014
28.10.2014
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulate de condamnatul Z.S. cu privire la decizia penală nr. 333/25.08.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014.
Părțile nu au fost citate, potrivit art. 431 C.pr.pen.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată după care, nemaifiind alte cereri, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul:
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, întrucât motivele de contestație formulate nu se încadrează în nici unul din textele prevăzute de lege. A mai arătat că prezenta contestație se referă la o decizie pronunțată de tribunal într-un dosar având ca obiect contestație la și nu la dosarul de fond, chiar dacă se invocă și motive referitoare la soluționarea fondului cauzei.
TRIBUNALUL,
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 8023/95/2014 condamnatul Z.S. a formulat contestație în anulare cu privire la decizia penală nr. 333/25.08.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014.
În motivarea contestației, condamnatul a invocat dispozițiile art. 426 lit. a, b, d și i C.pr.pen. arătând că decizia penală menționată este netemeinică și nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea normelor procesual penale.
Referitor la cazul prevăzut de art. 426 lit. a C.pr.pen., a susținut că sentința penală nr. 817/22.04.2009 a fost pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu după judecata în lipsă, citarea fiind făcută în mod greșit, iar contestatorul nu a putut participa la acest proces.
Cu privire la cazul prevăzut de art. 426 lit. b C.pr.pen., s-a susținut că urmare a sentinței penale anterior menționate, s-a solicitat extrădarea sa, extrădare ce a fost refuzată printr-o sentință a Curții de Apel Bologna, iar prin decizia penală contestată instanța a fost într-o eroare totală reținând că “motivele că extrădarea s-ar fi făcut în baza unui mandat de executare care la momentul extrădării n-ar mai fi existat, precum și celelalte impedimente legale așa cum au fost invocate, puteau fi invocate și sigur au fost invocate, cu ocazia opoziției pe care a făcut-o petentul-condamnat, atunci când s-a judecat în Italia, stat care a admis cererea de extrădare formulată de statul român.”;
Cu referire la motivele prevăzute de lit. d și i ale aceluiași articol, a susținut că judecătorul C.M. de la Judecătoria Tg-Jiu ar fi fost incompatibil, întrucât a pronunțat atât sentința penală nr. 2287/03.12.2009, cât și sentința penală nr. 817/22.04.2009, și deci care a participat atât la judecarea cauzei în fond, cât și în rejudecare și nu a observat prescripția răspunderii penale, conform art. 126 C.pen. anterior, apreciind incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 pct. 7 C.pr.pen.
A mai arătat că sentința penală nr. 817/ 22.04.2009 a Judecătoriei Tg-Jiu a fost pronunțată ca urmare a desființării sentinței penale nr. 562/2003, de către Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 117/10.02.2009. Judecătoria Tg-Jiu, prin sentința penală nr. 817/22.04.2009 a anulat mandatul de executare nr. 794/05.03.2003, emis de Judecătoria Tg-Jiu, în baza sentinței penale nr. 562/2003 și a reactivat mandatele de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentinței 1219/1999 și sentinței penale nr. 2600/1996, ambele ale Judecătoriei Sector 5 București, sentința penală nr. 15/1999 a Tribunalului Sibiu, sentința penală nr. 4169/1998 a Judecătoriei Timișoara și decizia penală nr. 69/A/2000 a Curții de Apel Timișoara. Aceste mandate au fost reactivate prin sentința penală nr. 817/22.04.2009 a Judecătoriei Tg-Jiu. Prin această sentință a fost activat mandatul de executare a pedepsei de 10 ani închisoare. Așadar, prima instanță prin sentința penală nr. 1650/24.06.2014 a confirmat sentința penală nr. 817/22.04.2009 a Judecătoriei Tg-Jiu, prin care au fost reactivate mai multe mandate de executare, emise în baza unor hotărâri care ulterior au fost desființate.
În susținerea contestației în anulare a depus la dosar fotocopiile deciziei penale contestate și ale sentințelor penale mai sus menționate, solicitând admiterea contestației și desființarea sentinței penale nr. 1650/24.06.2014 a Judecătoriei Tg-Jiu și a deciziei penale nr. 333/25.08.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin decizia penală nr. 333/25.08.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014, a fost respinsă contestația formulată de condamnatul Z.S. împotriva sentinței penale nr. 1650/24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 5250/318/2014, ca nefondată, fiind obligat contestatorul la cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.
Analizând contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii, în raport de motivele invocate, privite prin prisma dispozițiilor art. 426 și art. 431 C.pr.pen., instanța constată că această cerere nu este admisibilă în principiu, pentru considerentele de fapt și de drept ce succed:
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o natură juridică mixtă, respectiv de anulare și de retractare, și a cărei reglementare este în mod concret prevăzută de lege, în sensul indicării exprese și limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor ei, termenelor de exercitare și procedurii de soluționare.
Astfel, legiuitorul român a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 426 C.pr.pen., cazurile în care se poate face contestația în anulare, respectiv: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
În lipsa unor asemenea cazuri, contestația în anulare împotriva hotărârii judecătorești definitive nu poate fi solicitată, întrucât este o cale extraordinară de atac ce presupune examinarea hotărârii judecătorești definitive numai în anumite situații, iar nu de plano, prin simpla promovare a acestei căi de atac.
Conform dispozițiilor art. 427 alin. 2 C.pr.pen., în cererea de contestație în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora.
Potrivit alin. 1 al art. 431 C.pr.pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Tribunalul, verificând contestația în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată Z.S., în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 431 C.pr.pen., constată că în cauză contestația în anulare exercitată de contestatorul persoană condamnată, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. a, b, d și i C.pr.pen., a fost formulată împotriva deciziei penale nr. 333/25.08.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014, hotărâre pronunțată în contestație, ce are caracter definitiv, respectiv a unei hotărâri susceptibile de a face obiectul unei asemenea căi extraordinare de atac, deoarece legiuitorul nu a făcut niciun fel de distincție, în conținutul art. 426 C.pr.pen., asupra felului hotărârilor definitive, spre deosebire de conținutul art. 452 din același cod ce vizează hotărârile supuse revizuirii, o altă cale extraordinară de atac și în al cărui mod de reglementare se stipulează în mod expres că se referă numai la hotărârile care conțin o rezolvare a fondului cauzei.
Tribunalul consideră însă că, în contextul cauzei, contestația în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată nu îndeplinește una dintre condițiile prevăzute de alin. 2 al art. 431 C.pr.pen., în sensul că nici unul dintre motivele pe care se sprijină contestația nu se regăsește între cele prevăzute la art. 426 C.pr.pen., aspect ce atrage inadmisibilitatea contestației.
Astfel, referitor la cazul prevăzut de art. 426 lit. a C.pr.pen., respectiv când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, verificând preambulul deciziei contestate se constată că persoana condamnată a fost prezentă personal la termenul de judecată din data de 25.08.2014, ocazie cu care a formulat concluzii la dezbaterea cauzei.
Cu privire la cazul prevăzut de art. 426 lit. b C.pr.pen., respectiv când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, se constată că nici acesta nu subzistă, decizia contestată fiind pronunțată în calea de atac a contestației, împotriva unei hotărâri pronunțate în contestație la executare, în cadrul căreia nu se pot soluționa aspecte de fond, așa cum acestea sunt invocate.
De asemenea, nu se justifică nici cazurile de la art. 426 lit. d și i C.pr.pen., respectiv că instanța nu ar fi fost compusă potrivit legii ori că ar fi existat un caz de incompatibilitate sau că împotriva unei persoane s-ar fi pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, pentru aceleași motive mai-sus prezentate.
Față de cele ce preced, constatând că cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute în alin. 2 al art. 431 C.pr.pen., în sensul că nici unul dintre motivele pe care se sprijină contestația nu se regăsește între cele prevăzute la art. 426 C.pr.pen., văzând și dispozițiile art. 431 alin. 1 C.pr.pen., tribunalul va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de condamnatul Z.S., deținut în Penitenciarul Tg-Jiu, împotriva deciziei penale nr. 333 din 25.08.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu din 28.10.2014.
