Potrivit art. 132 alin. (1) C.pen., împăcarea părţilor în cauzele prevăzute de lege înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.
Împăcarea pune capăt definitiv litigiului asupra laturii penale, cât şi a celei civile, este totală fiindcă priveşte conflictul în întregul său şi necondiţionată.
De asemenea, înlăturarea răspunderii penale şi stingerea acţiunii civile prin împăcare sunt efectul unui act bilateral pe care instanţa nu îl poate interpreta decât potrivit voinţei părţilor.
Secţia I civilă, Decizia nr. 78 din 14 ianuarie 2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești, sub nr. 101/185/2012, reclamanta Z.C. asistată de Z.F.M. a chemat în judecată pe pârâtul D.V.I., pentru a fi obligat la plata sumei de 20.000 lei, daune materiale și 200.000 lei, daune morale.
în motivarea cererii, reclamanta a susținut că la data de 1.01.2011, în urma accidentului rutier provocat de către M.D., a suferit leziuni grave, necesitând mai multe zile îngrijiri medicale. Reclamanta a mai arătat că pe parcursul anului 2011 a fost de mai multe ori internată, în mai multe instituții medicale din Craiova, Vâlcea, București, ca urmare a complicațiilor apărute. Comisia pentru Protecția Copilului Vâlcea a emis certificatul nr. 872/16.05.2011, privind încadrarea reclamantei în categoria persoanelor cu handicap.
S-a mai precizat în cerere că, deși a urmat numeroase tratamente medicale, inclusiv intervenții chirurgicale, nici în prezent nu este refăcută din punct de vedere fizic și psihic după accidentul suferit.
Reclamanta și-a rezervat dreptul de a-și majora valoarea daunelor materiale și morale, în situația în care pe parcursul procesului din constatările medicale se va constata agravarea stării de sănătate.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, susținând în esență că pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C.pen., s-a împăcat atât cu reclamanta, cât și cu mama acesteia, așa cum rezultă din declarațiile date de cele două în cursul urmăririi penale. Aceeași declarație de împăcare a fost dată și de sora reclamantei, Z.M.L., cel de-al doilea pasager din autoturism.
Potrivit art. 132 C.pen., împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă, acest principiu fiind recunoscut unanim atât în doctrină, cât și în practica judiciară.
Prin sentința civilă nr. 208 din 10.05.2012, Judecătoria Bălcești a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată către pârât.
în considerentele sentinței, s-a reținut în esență că reclamanta a fost victima accidentului de circulație din data de 1.01.2011, produs de pârât, iar în urma impactului a rezultat rănirea acesteia din care reiese că necesită circa 55 de zile de îngrijiri medicale.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, nr. 5/P/2011, pârâtul D.V. I. a fost trimis în judecată doar pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/litru alcool pur în sânge, faptă prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de același pârât pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1), (3) și art. 41 C.pen.
încă de la primele declarații date de reclamantă și mama acesteia, cele două au menționat că nu doresc să formuleze plângere penală împotriva pârâtului. Mai mult, la 13.07.2011, reclamanta, mama acesteia, precum și pârâtul au menționat în declarațiile date că s-au împăcat fără să mai aibă vreo pretenție penală, civilă sau materială.
Pentru faptele prevăzute în art. 184 alin. (1) și (3) C.pen., acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Prima instanță a reținut că art. 132 C.pen. stabilește că „împăcarea părților, în cazurile prevăzute de lege, înlătură răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă. împăcarea este personală și produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii”.
împăcarea părților este un act bilateral, deoarece implică cu necesitate acordul de voință al celor două părți, persoana vătămată și inculpatul. Pentru a produce efectele prevăzute de art. 132 C.pen., împăcarea trebuie să fie totală și necondiționată. împăcarea este totală atunci când are în vedere stingerea totală a procesului atât sub aspect civil cât și penal, ea neputând fi dedusă din prezumții, fiind astfel necesar ca manifestarea de voință a părții vătămate și a făptuitorului să fie explicită.
De asemenea, din dispozițiile art. 132 C.pen. se înțelege și că împăcarea intervenită între părți este irevocabilă, astfel că nu se mai poate reveni asupra declarației de împăcare.
Având în vedere cele expuse anterior și văzând declarațiile date de reclamantă asistată de mama ei și a pârâtului în care își exprimau în mod neechivoc intenția de împăcare, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea de chemare în judecată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că sentința este nelegală, întrucât prevederile legale înscrise în art. 132 C.pen., reținute de prima instanță, excludeau soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă. în acest sens, apelanta a precizat că între părți nu a existat nicio judecată penală pentru fapta de vătămare corporală, întrucât acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare pentru lipsa plângerii prealabile. Inexistența acțiunii penale excludea astfel posibilitatea împăcării părților, nefiind aplicabile prevederile art. 132 alin. (1) C.pen.
Apelanta a mai susținut că prima instanță a fost sesizată pentru prima dată cu o acțiune în răspundere civilă pe care trebuia să o soluționeze în fond.
Prin decizia civilă nr. 132/A/13.09.2012, Tribunalul Vâlcea a admis apelul reclamantei, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Bălcești.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut în esență că, între părțile din prezenta cauză nu a existat nicio judecată penală, în care să fi figurat concomitent ca părți și în care să fi intervenit vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit. f) și h) C.proc.pen. referitoare la cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.
împăcarea părților în procesul penal, astfel cum este reglementată de art. 132 C.pen., constituie o instituție distinctă în raport cu lipsa plângerii (art. 131 C.pen.) și implică punerea în mișcare a acțiunii penale prin formularea plângerii (în cazurile prevăzute de lege), respectiv existența unei astfel de acțiuni în care ambele subiecte de drept să figureze în calitate de părți, respectiv inculpat și parte vătămată. în speță, nu sunt întrunite aceste cerințe și nu există niciun act al organului de urmărire penală sau al instanței în care să fi fost încetată acțiunea penală din care se pretind prezentele despăgubiri prin împăcarea părților.
Tribunalul a reținut că declarațiile sau afirmațiile părților din faza actelor premergătoare efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 184 C.pen. nu întrunesc cerințele împăcării părților ca instituție juridică cu reglementare proprie, ci pot constitui doar mijloace extrajudiciare de probă.
în raport de aceste considerentele, tribunalul a apreciat că prima instanță a soluționat în mod greșit cauza pe excepția inadmisibilității acțiunii, care implica imposibilitatea sesizării instanței civile cu o astfel de acțiune, echivalând cu o limitare a accesului la justiție.
împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, pârâtul D.V.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
Prima critică se referă la faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ. Arată recurentul că la data de 13.07.2011, toate părțile implicate în prezenta cauză, în fața organului de cercetare penală, în urma sprijinului material acordat de pârât victimelor, pentru suportarea cheltuielilor privind recuperarea fizică, de comun acord au înțeles să se împace. Se poate observa că părțile se află în prezența unei „tranzacții”, guvernată de dispozițiile art. 1704 C.civ., efectele juridice fiind cuprinse în art. 1711 C.civ.
Astfel spus, părțile se află în prezența unui acord de voință ce îmbracă forma unei convenții ce este guvernată de dispozițiile art. 969 alin. (1) C.civ.
Se remarcă, fără putință de tăgadă, faptul că tocmai această împăcare totală a părților este ceea ce a determinat-o pe persoana vătămată să nu mai formuleze plângere penală împotriva pârâtului, împrejurare prin care, în urma rechizitoriului întocmit, a fost adoptată soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C.pen.
Prin cea de-a doua critică se susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Arată recurentul că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 132 C.proc.civ., potrivit cu care, împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă, instanța de apel reținând greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile menționate.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în apel și recurs.
La data de 27.12.2012, intimata-reclamantă Z.C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate, ca temeinică și legală.
Se susține de intimata-reclamantă că între părți nu a avut loc un proces penal, deoarece nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, în lipsa plângerii penale. Se susține de aceasta că, în realitate, părțile au sesizat prima instanță pentru prima dată cu o acțiune în răspundere civilă, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile, materiale și morale, deoarece în urma accidentului provocat de pârât, ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a suferit anumite leziuni și suferințe.
Prin decizia nr. 78/2013, Curtea de apel Pitești, Secția I civilă, a admis recursul formulat de pârâtul D.V.I., împotriva deciziei civile nr. 132/A din 13.09.2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția I civilă, în dosarul nr. 101/185/2012, intimată fiind reclamanta Z.C.; a modificat decizia, în sensul că a respins apelul ca nefondat și a menținut sentința instanței de fond; a obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată către pârât, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Prima critică este fondată.
Greșit a reținut instanța de apel că declarațiile sau afirmațiile părților din faza actelor premergătoare nu întrunesc cerințele împăcării părților.
în declarația din data de 7.03.2011, dată în fața organelor de cercetare, Z.C., cât și mama sa F.M. au arătat că înțeleg să se împace cu D.V.I. și nu mai au vreo pretenție de natură penală sau civilă.
Față de poziția părții vătămate asistate de reprezentantul legal, care și-a exprimat clar poziția de a se împăca cu învinuitul D.V.I., prin rechizitoriul din 15.12.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuit sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C.pen., reținându-se că părțile s-au împăcat și nu au înțeles să formuleze plângere prealabilă împotriva învinuitului.
Soluția a fost comunicată părții vătămate, care nu a înțeles să o atace în condițiile art. 2781C.proc.pen.
Acordul de împăcare al părților este clar, fără echivoc și relevă dorința părților de a se împăca și a nu formula plângere prealabilă; în mod greșit tribunalul a reținut că nu poate produce efecte, deși nu a fost contestat în vreun fel de către părți.
Față de conținutul clar și precis al acordului de împăcare menționat de către fiecare parte prin declarațiile date în fața organului de cercetare penală, tribunalul trebuia să-l interpreteze și aplice în litera și spiritul său, neavând dreptul să-i dea un alt înțeles, față de art. 969 C.civ.
Și cea de-a doua critică este fondată.
împăcarea părților este înțelegerea intervenită între persoana vătămată și infractor de a pune capăt conflictului născut între ei în urma săvârșirii infracțiunii, înțelegere care, în anumite cazuri prevăzute de lege, înlătură răspunderea penală a infractorului.
în cazul împăcării părților, conflictul se stinge nu ca urmare a unui act de voință unilateral din partea persoanei vătămate, ci printr-un act bilateral, prin voința comună a persoanei vătămate și a infractorului. Pentru a-și produce efectele, împăcarea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– să intervină în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că împăcarea părților înlătură răspunderea penală;
– să se facă între partea vătămată și învinuit sau infractor:
– să fie personală;
– să fie totală, necondiționată și definitivă, adică trebuie să pună capăt în mod complet și definitiv conflictului dintre părți. Este totală atunci când stinge conflictul în întregime, adică atât pe latură penală, cat și pe latura civilă a acestuia; este necondiționată atunci când stingerea litigiului nu este supusă unor condiții și este definitivă atunci când este hotărâtă pentru totdeauna, iar nu temporar și provizoriu;
– pentru a produce efecte, împăcarea trebuie să intervină cel mai târziu până la rămânerea definitivă a hotărârii cu privire la infracțiunea săvârșită potrivit art. 132 alin. (2) C.pen. Ea poate interveni însă și în orice fază a procesului penal, adică atât în faza de urmăririi penale, cât și în faza judecății, în orice stadiu al acesteia.
Fiind îndeplinite condițiile sus-menționate, împăcarea părților intervenită în faza de urmărire penală a avut ca efect neînceperea urmăririi penale față de învinuit sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C.pen.
Greșit a reținut tribunalul că împăcarea produce efecte numai în faza de judecată, deși procedura penală recunoaște efectele împăcării în orice fază a procesului penal, implicit în faza de cercetare.
Fiind o împăcare realizată în condițiile art. 132 C.pen., ea are efecte atât asupra laturii penale, cât și a laturii civile, prin stingerea acțiunii civile, care este un accesoriu al acțiunii penale și, din moment ce părțile s-au împăcat, nu se mai continuă acțiunea civilă.
Față de cele ce preced, Curtea a apreciat că recursul este fondat și l-a admis, potrivit dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., modificând decizia în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond ca fiind legală.
(Judecător Ion Rebeca)
