Tribunalul OLT Sentinţă penală nr. 46 din data de 07.03.2013
Titlu jurisprudență -Inadmisibilitatea cererii procurorului de introducere în proces ca parte responsabilă civilmente în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 17 alin.1 C.p.p. și inexistența pentru instanță a obligației de introducere în această calitate în proces din oficiu în această situație. Inexistența pentru instanță a obligației de a identifica bunurile din patrimoniul inculpatei înainte de a dispune măsura asiguratorie a sechestrului în baza obligației prevăzută de art. 11 din legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală.
Prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 777/P/2011 emis la data de 20.12.2012 , înregistrat pe rolul Tribunalului Olt la nr. 8240/104/2012, a fost trimisă în judecată inculpata P.A. pentru comiterea faptei prevăzută de art. 9 alin.1 litera b din legea nr. 251/2005.
În motivarea rechizitoriului se arată că inculpata în calitate de administrator al SC S. M. SRL nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale de aprovizionare cu mărfuri efectuate cu referire la un număr de 6 bonuri fiscale emise de SC R R Srl și 11 facturi fiscale emise de Sc T. D. G. Srl și că nu a declarat veniturile realizate în sumă de 24.298,10 lei cauzând bugetului statului un prejudiciu reprezentat pe impozitul pe profit nerealizat în sumă de 3342 lei și TVA 5669 lei.
Instanța a luat act de faptul că prin adresa nr. 1232/7.02.2013 A.N.A.F. -D.G.F.P. Olt s-a constituit în calitate de parte civilă împotriva inculpatei cu despăgubiri în acest cuantum și că în plus a pretins și obligarea la despăgubiri cu titlul de obligații fiscale accesorii a acesteia.
Ca urmare a acestei manifestări de voință a părții civile instanța la termenul din data de 18.03.2013 a respins ca inadmisibilă cererea procurorului de introducere în proces în calitate de parte responsabilă civilmente a firmei SC S. M. Srl pentru argumentele ce urmează. În primul rând , se reține că actul procesual de constituire ca parte civilă se referă doar la inculpată , nu și la persoana juridică menționată. Pe de altă parte, chiar dacă în plângerea formulată ca act de sesizare a organelor de urmărire penală se menționează această firmă acest lucru nu are decât semnificația de expunere a condițiilor în care s-a comis fapta penală și nu rezultă vreo manifestare expresă sau cel puțin implicită de a se solicita introducerea acesteia în proces ca parte responsabilă civilmente inclusiv prin pretenția de a fi obligată la plata despăgubirilor pe temeiul obligației de garanție pentru inculpată ca prepus al său ce operează în cadrul instituției răspunderii pentru fapta altuia(art.1373 din ).În al doilea rând, sunt de menționat ca incidente prevederile art.16 alin.1 C.p.p. potrivit cărora introducerea în proces ca parte responsabilă civilmente are loc la cerere iar prin coroborarea acestui articol în privința referirii sale că acest lucru are loc și din oficiu cu prevederile art. 17 alin.1 și art. 18 alin. 2 C.p.p., care se referă la exercitarea din oficiu și la susținerea acțiunii civile în cazul persoanei fără capacitate sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, că se pune problema introducerii în proces din oficiu în această calitate de parte responsabilă civilmente doar în cazul acestei din urmă categorii de persoane nu și al părții civile de față.
Se mai reține că instanța la termenul din data de 4 martie 2013 în ședință a admis cererea procurorului și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de evaziune fiscală din aceea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005 în aceea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin.1 lit. b din legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. 2 C.p. Cererea s-a reținut ca întemeiată deoarece s-au constatat ca întrunite condițiile referitoare la forma continuată a faptei în cauză deoarece în raport de intervalul de timp dintre actele materiale și de condițiile comerciale menționate este vorba de o singură rezoluție ca hotărâre de a le comite dar și pentru că fiecare din acestea poate realiza conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală.
Pe de altă parte , s-a reținut că la termenele de judecată din datele de 18.02.2013 și 4 martie 2013 inculpata a optat pentru procedura prevăzută de art. 3201 C.p.p. deoarece a recunoscut vinovăția sa în raport de fapta de evaziune fiscală în formă continuată și a fost de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care le cunoaște și la însușește și că nu a solicitat probe noi cu excepția înscrisurilor. Ca urmare s-a reținut că inculpata a prezentat proba cu privire la buna sa conduită de la locul de muncă pe baza înscrisului intitulat ,,Caracterizare”; emis la data de 26.02.2013 de șeful stației trafic a orașului D. din cadrul R. C.
Pe baza probelor administrate în cauză în condițiile de mai sus instanța a reținut situația de fapt în sensul că inculpata în calitate de administrator al SC S. M. Srl deși a perfectat la diferite intervale de timp cursul anului 2010(lunile mai-august ) și 2011 (lunile ian.-martie)raporturi comerciale cu alți comercianți de la care a aprovizionat mărfuri pentru care i s-au emis de către SC R. R. Srl un număr de 6 bonuri fiscale și de către S.c. T. D. G. Srl un număr de 11 facturi fiscale nu a evidențiat în actele contabile aceste operațiuni ca și veniturile realizate din vânzarea acestor mărfuri. În acest mod se constată că inculpata nu a declarat la organele fiscale veniturile realizate și ca urmare a prejudiciat bugetul statului cu drepturile fiscale cuvenite de felul și la nivelul menționat în rechizitoriu.
Ca probe în acest sens se rețin elementele de fapt ce reies din chiar declarația inculpatei în care aceasta recunoaște comiterea faptei penale,cele din procesul verbal din 29.02.2012 al G. F. ca și în raportul de expertiză contabilă nr. 777/22.11.2012 al I.P.J. Olt – Poliția oraș D. jud. Olt în care se consemnează aceiași situație și același nivel al prejudiciului ca și cu proba cu înscrisuri reprezentate de bonurile fiscale și facturile pe baza cărora inculpata a efectuat operațiunile de aprovizionare dar și cu consemnările din cele două registre format caiet studențesc privind aceleași operațiuni.
Faptele comise de către inculpată s-a constatat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.9 alin. 1 lit. b din legea nr.241/2005 rap. la art. 41 alin. 2C.p. Sub aspectul laturii obiective se constată actele materiale ale inculpatei care la diferite intervale de timp în baza aceleiași rezoluții infracționale nu a evidențiat în actele contabile operațiunile de aprovizionare și desfacere de mărfuri ca și veniturile realizate din acestea care se află în raport de la cauză la efect cu urmarea materială constând în prejudicierea bugetului statului cu drepturile de natură fiscală menționate. Sub aspectul laturii subiective s-a reținut vinovăția inculpatei sub forma intenției caracterizată prin scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale care rezultă pe baza criteriului obiectiv din conduita de mai sus a acesteia în condițiile în care a avut reprezentarea faptelor și a urmărit scopul arătat.
Ca urmare instanța în baza art. 3201 alin. 7 rap. la art. 345 C.p.p. s-a soluționat acțiunea penală prin condamnarea inculpatei.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei instanța a avut în vedere criteriile cu caracter general prevăzute de art. 72 alin. 1 C.p. dar și cele cu caracter particular ale cauzei. Între acestea s-au reținut modalitatea de comitere a infracțiunii, forma continuată a acesteia, limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 în condițiile normelor menționate dar și criteriile cu caracter personal ce se referă la faptul că aceasta este integrată profesional având un loc de muncă potrivit datelor din ,,Caracterizarea”; depusă.ca urmare instanța va pronunța o pedeapsă principală a închisorii relativ apropiată de minimul special.
Întrucât nivelul pedepsei principale este sub 2 ani în baza prevederilor art. 65 alin.1, 2 și 3 C.p. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a-e Cp.
Continuând operațiunea de individualizare a pedepsei instanța a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 82 alin.1 C.p. deoarece nivelul pedepsei principale este în limita de 3 ani închisoare, inculpata nu are antecedente penale iar în raport de criteriile de individualizare menționate se constată că scopul preventiv al pedepsei poate fi realizat fără executarea efectivă a acesteia . De aceea , s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 alin.1 C.p. și se vor pune în vedere inculpatei prevederile art. 83 și 84 C.p.
În baza art. 71 alin. 2 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a(dreptul de fi ales), litera b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și litera c ( dreptul de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale) C.p. ținând cont de legătura dintre aceste drepturi activitatea infracțională a inculpatei iar per a contrario de lipsa acestei legături cu celelalte drepturi prevăzute de art. 64 alin.1 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare.
Sub aspectul laturii civile a procesului s-a constatat că sunt întrunite condițiile răsăpunderii delictuale a inculpatei prevăzute de art. 1349 din noul Cod civil. Ca probe în acest sens s-au avut în vedere cu privire la faptele ilicite, inculpată ca al acestora și vinovăția sa constatările de mai sus ocazionate de rezolvarea acțiunii penale dat fiind caracterul aaccesoriu al acțiunii civile față de aceasta iar cu referire la nivelul prejudiciului cauzat reprezentat de impozitul pe profit și T.V.A. neachitate prin faptele ilicite ale inculpatei sunt constatările din procesul verbal de control fiscal și din raportul de expertiză contabilă menționate mai sus în coroborare cu recunoașterea obligației de plată a despăgubirilor și a obligației fiscale accesorii de plată a majorărilor de întârziere de către inculpată în instanță în data de 18 febr. 2013.Cu privire la penalitățile de întârziere s-a constatat regimul juridic al acestora de sancțiune civilă care se regăsesc în conținutul raportului juridic stabilit între inculpată și partea civilă prin faptul întârzierii în plată a obligțiilor fiscale principale menționate, pe temeiul art. 119 și 1201 din Codul de procedură fiscală. De asemenea , pe aceste din urmă temeiuri obligațiile fiscale accesorii privid majorările și penalitățile de întârziere s-a stabilit că se calculează asupra despăgubirilor pentru daune materiale începând cu ziua următoare scadenței până la stingerea debitului. De aceea , inculpata a fost obligată la plata despăgubirilor pentru daune materiale menționate , a celor moratorii și la plata penalităților de întârziere în condițiile menționate către partea civilă.
S-a remarcat faptul că obligația de plată a acestor despăgubiri și a penalităților de întârziere nu s-a stabilit în solidar cu partea responsabilă civilmente ci doar asupra inculpatei deoarece, după cum s-a arătat mai sus, nu s-a solicitat de către partea în drept( partea civilă) introducerea în proces a firmei menționată mai sus în calitate de parte responsabilă civilmente, nici expres și nici implicit, respectiv pentru că procurorul nu este în drept să formuleze o astfel de cerere atâta timp cât nu are atribuția de a exercita ori susține acțiunea civilă de față conform prevederilor legale invocate mai sus .
În baza art.11 din legea nr. 241/2005 s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatei până la concurența sumelor stabilite mai sus cu titlul de despăgubiri în vederea reparării prejudiciului produs părții civile.Argumentele pentru care din nou aici nu s-a aplicat această măsură prevăzută de articolul menționat din legea nr. 241/2005 dar și de art. 163 alin. 2 C.p.p. și asupra patrimoniului firmei menționate este același de mai sus , anume că aceasta nu are în acest proces calitatea de parte responsabilă civilmente.Pe de altă parte s-a constatat că obligațiile de identificare a bunurilor sechestrabile nu revin instanței de judecată deoarece conform art. 164 alin. 2 C.p.p. această atribuție de aducere la îndeplinire a hotărârii instanței revine executorului judecătoresc iar conform art. 165 alin. 1 C.p.p. acesta din urmă este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate. Soluția legiuitorului se arată că este conformă cu situația de fapt în care în patrimonial unei persoane pot să se regăsească o multitudine de bunuri mobile și imobile a căror identificare reprezintă o operațiune materială ce ține de punerea în a hotărârii și nu de faza procesuală a judecății.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. s-a stabilit doar asupra inculpatei obligația de plată a cheltuielilor judiciare către stat. De asemenea, tot pentru argumentația de mai sus nu se va stabili conform art. 191 alin. 3 C.p.p. o obligație în solidar cu același obiect ce să se refere și la firma menționată deoarece aceasta nu are în acest proces calitatea de persoană responsabilă civilmente.
Data publicare portal:13.05.2013
