Inadmisibilitatea contestaţiei la executare în cazul în care aceasta vizează reindividualizarea judiciară a unei/unor pedepse aplicate printr-o hotărâre definitivă Contestaţie la executare


În motivarea cererii condamnatul a aratat ca a formulat contestatie, întrucât pedeapsa aplicata de catre instanta de executare este prea mare, solicitând reducerea acesteia.

Tribunalul, examinând actele si lucrarile dosarului, a retinut ca prin sentinta penala nr.646/20.12.2005 a Tribunalului P. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa rezultanta de 7 ani închisoare, pentru savârsirea infractiunilor de viol si tâlharie, fapte prev.de art.197 alin.1 C.pen. si respectiv, prev.de art.211 alin.21 lit.c C.pen.

Aceasta hotarâre a ramas definitiva prin decizia penala nr.2246/2006 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

În baza hotarârii a fost emis mandatul de executare nr.721/12.04.2006 de catre Tribunalul P., iar condamnatul a fost încarcerat în Penitenciarul P., ulterior fiind transferat la Penitenciarul M.

S-a mai retinut ca Tribunalul P. este competent sa solutioneze contestatia la executare formulata de catre condamnat, potrivit dispozitiilor art.461 lit.d rap. la art.461 alin.2 C.pr.pen.

Totodata, tribunalul a constatat ca motivul invocat de catre condamnat nu se circumscrie niciunuia din cazurile expres prevazute de art.461 C.pr.pen., întrucât vizeaza reindividualizarea judiciara a pedepsei aplicate pentru savârsirea unei infractiuni, aspect ce nu poate fi rezolvat decât de catre instanta de fond sau de catre instantele de control judiciar cu ocazia solutionarii cailor ordinare de atac.

Dupa ramânerea definitiva a hotarârii nu se poate pune în discutie stabilirea unei noi pedepse, decât daca se solicita, pe calea contestatiei în anulare sau a revizuirii, anularea hotarârii de condamnare si numai în masura în care se admit aceste cai extraordinare de atac si se dispune rejudecarea fondului.

Prin urmare, contestatia a fost considerata inadmisibila si a fost respinsa ca atare, potrivit dipozitiilor art.461 lit.d C.pr.pen.