Potrivit dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în termen de trei zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
Prevederile legale menţionate permit exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care instanţa dispune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.
Când nu se pronunţă de instanţă o hotărâre de desesizare, ci o încheiere prin care s-au respins cererile formulate privind restituirea cauzei la parchet, această încheiere poate fi atacată doar odată cu hotărârea pronunţată în fond, conform dispoziţiilor art. 361 alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 385 alin. (2) C. proc. pen., nefiind supusă unei căi de atac separate.
Decizia penală nr. 390 din 16 iunie 2009
Prin încheierea de şedinţă din 30 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul laşi, în dosarul penal nr. 9730/99/2008, au fost respinse cererile formulate de inculpaţi, prin apărători, privind restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru refacerea urmăririi penale.
în baza dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen., s-a constatat regularitatea actului de sesizare şi s-a stabilit termen de judecată la data de 21.05.2005 pentru când s-a dispus citarea părţilor şi înştiinţarea telefonică a apărătorilor aleşi ai părţilor.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că actul de sesizare cuprinde toate elementele prevăzute de dispoziţiile art. 263 C. proc. pen., şi anume datele referitoare la persoana inculpaţilor, faptele reţinute în sarcina lor, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază urmărirea şi dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi numele persoanelor care trebuie citate de instanţă.
Cum toate aceste menţiuni se regăseau în rechizitoriul întocmit în cauză, instanţa a apreciat că acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lor.
Potrivit dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare regularitatea actului de sesizare, iar când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare. Din conţinutul normei procesual penale citate mai sus, rezultă că instanţa în contextul verificărilor actului de sesizare se preocupă exclusiv de latura formală a actului, şi nu de fondul cauzei, care face obiectul sesizării instanţei şi care urmează a fi examinat ulterior în şedinţele de judecată.
Neregularitatea actului de sesizare se poate referi la imprecizia sau lipsa unor menţiuni necesare, la lipsa semnăturii procurorului, la neataşarea unor copii de pe rechizitoriu. Asemenea neregularităţi pot fi îndreptate imediat sau prin acordarea unui termen în acest scop.
Verificarea aspectului formal al actului de sesizare a instanţei potrivit dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. nu ţine de cadrul procesual în care urmează a se deslăşura judecata, fiind o chestiune prealabilă cercetării judecătoreşti.
Din examinarea prevederilor menţionate rezultă că numai nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei constituie temei de restituire a cauzei la procuror, celelalte aspecte invocate de inculpaţi privind administrarea probatoriului în cursul urmăririi penale, în mod selectiv şi cu încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor, conexarea mai multor dosare ce au dus la creşterea valorii prejudiciului şi încadrarea juridică sunt aspecte ce urmează a fi analizate de instanţă după începerea cercetării judecătoreşti în condiţiile respectării principiului contradictorialităţii şi a administrării nemijlocite a probelor.
Totodată, având în vedere limitele sesizării instanţei şi obiectul judecăţii, care se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare, instanţa nu poate supune analizei şi fapta de fals reclamată cu privire la numitul C.V., ce excede acestui act.
încheierea a fost recurată de inculpatul I.A. şi criticată ca nelegală şi netemeinică, susţinând că prima instanţă a apreciat în mod greşit că nu se impune restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale.
Prin decizia penală nr. 390 din 16.06.2009, Curtea de Apel Iaşi a respins ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva încheierii de şedinţă din 30 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul penal nr. 9730/99/2008, reţinând următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare, pentm cei lipsă.
Prevederile legale menţionate permit exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care instanţa dispune restituirea cauzei la parchet pentm refacerea urmăririi penale.
Or, în speţă, Tribunalul Iaşi nu a pronunţat o hotărâre de desesizare, ci o încheiere prin care a respins cererile formulate de inculpaţi privind restituirea cauzei la parchet, încheiere ce poate fi atacată doar odată cu hotărârea pronunţată în fond, conform dispoziţiilor art. 361 alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 385 alin. (2) C. proc. pen., nefiind supusă unei căi de atac separate.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) (. proc. pen., curtea a respins ca inadmisibil recursul promovat de inculpatul I.A.
