în cazul tentativei la infracţiunea de omor făptuitorul acţionează astfel încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voinţa acestuia. De vreme ce inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptelor sale şi l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voinţa lui nu are nicio influenţă asupra vinovăţiei şi nu poate determina încadrarea faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Decizia penală nr. 130 din 29 octombrie 2009
Prin sentinţa penală nr. 434 din 22.06.2009 a Tribunalului Iaşi, s-a dispus condamnarea inculpatului deţinut în Penitenciarul Iaşi, pentm săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 alin. (I) lit. c) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), la pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani, facându-se şi aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Tribunalul a reţinut în fapt că, la 15.09.2006, inculpatul, însoţit de mai mulţi consăteni, s-a deplasat la o fermă pomicolă, pentm a recolta fructe. în seara zilei de 23.09.2006, inculpatul, însoţit de concubina sa, a mers la un bar din satul M., unde au consumat băuturi alcoolice. în jurul orelor 20.00 a la bar şi partea vătămată, care a intrat în discuţie cu inculpatul şi împreună au consumat băuturi alcoolice până în juml orelor 22.00. De la bar, inculpatul şi concubina acestuia s-au urcat în căruţa părţii vătămate şi s-au deplasat spre localitatea B., unde intenţionau să mai consume băuturi alcoolice, dar fiind închis localul, s-au deplasat spre ieşirea din satul B., în direcţia satului V. La ieşirea din sat, între inculpat şi partea vătămată a început o altercaţie, iar concubina inculpatului a sărit din căruţă, după care, împreună cu inculpatul, s-au întors în sat, pe o rută ocolitoare. în acest timp, partea vătămată a revenit în sat şi, observându-i pe cei doi, le-a ieşit în cale intenţionând să îl lovească pe inculpat cu un par. Martora Ţ.N., concubina inculpatului, a fugit câţiva metri, iar inculpatul a scos un cuţit şi i-a aplicat două lovituri victimei în zona toracelui şi a abdomenului, după care a fugit, ajungând-o din urmă pe martoră.
Tribunalul, apreciind că în drept sunt întrunite cumulativ toate elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-176 alin. (1) lit. c) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă penală legală situată între limitele minimului şi maximului prevăzut de lege pentm sancţiunea tentativei la această infracţiune, individualizată în baza criteriilor prevăzute de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), sens în care a reţinut şi incidenţa recidivei mari postexe-cutorii, inculpatul având în antecedenţă săvârşirea unei infracţiuni de omor, aspect care a conferit noii fapte săvârşite o gravitate deosebită.
Sentinţa tribunalului a fost apelată de inculpat pentm motive de nele-galitate şi netemeinicie. Acesta a susţinut că instanţa de fond nu a analizat atent probele din dosar şi nu a lămurit împrejurările săvârşirii faptei, pronunţând o greşită soluţie de condamnare pentm săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav. Inculpatul a invocat săvârşirea faptei în condiţiile stării de legitimă apărare sau provocare, deoarece manifestarea violentă a părţii vătămate, care i-a pus în pericol viaţa şi integritatea corporală, i-a provocat o stare de puternică tulburare sau temere sub imperiul căreia a reacţionat, aplicându-i mai multe lovituri de cuţit, fără a viza o zonă vitală şi fără intenţia de a ucide. Inculpatul a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., în considerarea duratei îngrijirilor medicale necesare pentm vindecare, cu reţinerea dispoziţiilor art. 73 C. pen. şi reducerea corespunzătoare a cuantumului pedepsei.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept şi în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelul este nefondat.
Instanţa de fond, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi reconfirmate în faza cercetării judecătoreşti, a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la o justă încadrare în drept a faptei comise, prin evaluarea concluziilor raportului medico-legal şi a împrejurărilor reale în care fapta a fost săvârşită.
Este în mod cert stabilit faptul că în seara zilei de 23.08.2006 inculpatul însoţit de concubina sa au consumat băuturi alcoolice împreună cu partea vătămată într-un bar din satul M., până în junii orei 22.00. De la bar, inculpatul şi concubina sa s-au deplasat cu căruţa părţii vătămate la ieşirea din satul B., spre satul V. La ieşirea din sat, în urma unei altercaţii cu partea vătămată, inculpatul şi concubina sa au coborât din căruţă şi au revenit în sat pe o rută ocolitoare.
între timp, partea vătămată s-a întors în sat şi, observându-i pe cei doi, le-a ieşit în cale, având în mână un par. Concubina a fugit, iar inculpatul, fără o discuţie prealabilă, a scos un cuţit şi i-a aplicat părţii vătămate două lovituri în zona toracelui şi abdomenului, după care a fugit, ajungând-o din urmă pe martoră.
Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că partea vătămată a prezentat plagă tăiată penetrantă hipocondrul stâng cu exteriorizarea marelui epiplon şi secţionare de colon transvers şi plagă tăiată în regiunea paraverte-brală dreaptă. Leziunile au fost produse prin loviri active repetate cu obiect tăietor-înţepător (posibil cuţit), au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.
Din modalitatea în care inculpatul a acţionat – aplicând lovituri repetate, cu intensitate, într-o zonă vitală şi folosind mijloace apte să producă moartea a rezultat intenţia de a ucide victima, şi nu doar de a-i cauza doar suferinţe fizice.
Chiar dacă inculpatul nu a urmărit rezultatul faptei, a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii lui, dar care nu a avut loc datorită intervenţiei martorului R.C., în cauză fiind îndeplinite cerinţele art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., vizând vinovăţia sub forma intenţiei indirecte.
în cazul tentativei la infracţiunea de omor făptuitoml acţionează astfel încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voinţa acestuia.
De vreme ce inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptelor sale şi l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voinţa sa nu are nicio influenţă asupra vinovăţiei şi nu poate determina încadrarea faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., instanţa de fond făcând o evaluare juridică corectă ce va fi menţinută de instanţa de apel.
Nu poate fi primită susţinerea inculpatului privind săvârşirea faptei în stare de legitimă apărare, în condiţiile art. 44 alin. (3) C. pen., pentm a respinge atacul îndreptat împotriva integrităţii sale corporale, depăşind, din cauza temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitate pericolului.
Potrivit art. 44 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare. Legiuitorul, definind legitima apărare, a precizat prin dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. pen., că este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentm a înlătura un atac material direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana şi drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
în conformitate cu art. 44 alin. (3) C. pen. este considerat, în intenţia legiuitorului, a fi în legitimă apărare şi acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Pentm a opera această cauză, care înlătură caracterul penal al faptei, este necesar să fie întrunite cumulativ toate condiţiile cerute prin textul de lege menţionat, lipsa oricăreia dintre aceste condiţii fiind de natură a înlătura existenţa legitimei apărări.
în speţă, condiţiile prevăzute în art. 44 C. pen. pentm existenţa legitimei apărări nu sunt întmnite, deoarece simpla prezenţă a părţii vătămate care avea în mână un par (fără un atac actual, în curs de desfăşurare sau iminent, pe cale de a se produce) nu prezenta un pericol atât de grav pentm viaţa inculpatului, încât să justifice intervenţia acestuia cu o duritate extremă, concretizată în loviturile aplicate cu cuţitul în zona toraco-abdominală.
în favoarea inculpatului nu poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de lit. b) C. pen., deoarece, aşa cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, iniţial, între inculpat şi partea vătămată a avut loc o altercaţie, iar ulterior, când s-au reîntâlnit în sat nu s-a consumat atacul părţii vătămate, inculpatul, fară a fi agresat, a comis fapta, faptă ce nu a constituit o ripostă la o agresiune ce i-ar fi produs o stare de puternică tulburare sau emoţie.
Pentru reţinerea provocării este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, şi anume: infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei tulburări sau emoţii; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi provocarea să se fi produs prin violenţă, ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.
în raport de modul de desfăşurare a faptei, curtea de apel nu a reţinut faptul că inculpatul a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări; comportarea victimei, care i-a ieşit în cale inculpatului, cu un par în mână, chiar dacă pentm moment i-a putut produce acestuia o surescitare, nu are semnificaţia unui act de provocare, în sensul lit. b) C. pen., deoarece nu era de natură să genereze în psihicul inculpatului o tulburare sau emoţie atât de intensă, încât să reducă posibilitatea de autocontrol şi să explice reacţia sa extrem de violentă, astfel încât inculpatul nu se poate prevala de prevederile textului menţionat.
Reţinând în mod corect vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanţa de fond a valorificat corespunzător toate împrejurările care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei, făcând o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), ţinând seama de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost comisă şi urmările produse, valorile sociale lezate, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului – atitudinea acestuia faţă de fapta comisă, posibilităţile reale de reeducare şi de diminuare a riscului încălcării repetate a relaţiilor sociale ocrotite de lege, toate acestea nejustificând o reducere a cuantumului pedepsei.
