Starea de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză. De altfel, inculpaţii nici nu o contestă, aceştia recunoscând comiterea faptei cu menţiunea de au fost în eroare cu privire la existenţa autorizaţiei de vânătoare.
În esenţă, s-a reţinut că în data de 01.12.2009, inculpaţii Birta Bian Gheorghe şi Miclăuş Vlad s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare BH-07-LDA şi s-au deplasat în zona Tarniţa, fără a poseda autorizaţie de vânătoare şi folosind dispozitive care permit ochirea şi tragerea pe timp de noapte, inculpatul Miclăuş Vlad a împuşcat un căprior deşi vânarea acestuia era interzisă în afara perioadei 15 mai – 15 octombrie. Cei doi inculpaţi au pus căpriorul mort în autoturism şi s-au deplasat spre casă. Pe drum, în data de 02.12.2009, la ora 0,30, au fost opriţi de lucrători ai postului de poliţie Brusturi care efectuau serviciul de patrulare pe raza localităţii Cuieşd care au constat că în autoturism se află un căprior decedat care avea mai multe orificii de glonţ.
Potrivit buletinului de analiză nr. 467 din 04.12.2009 emis de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, s-a stabilit că moartea căpriorului mascul a survenit ca urmare a hemoragiei interne produsă prin împuşcare.
Potrivit adresei nr. 824/17.12.2009 a Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bihor, perioada de vânătoare la specia căprior mascul este 15 mai – 15 octombrie, iar inculpatul Miclăuş Vlad (singurul care posedă permis de vânătoare şi permis de port armă dintre cei doi inculpaţi) nu posedă nici un tip de autorizaţie valabilă pentru data de 01.12.2009, pe nici un fond cinegetic gestionat de A.J.V.P.S. Bihor.
Arma găsită în autoturism aparţine inculpatului Miclăuş Vlad şi a fost supusă expertizării. Potrivit constatării tehnico-ştiinţifice a rezultat că arma de vânătoare calibru 12/2, marca IJ, cu seria de identificare C-07986 este în stare de funcţionare, că cele trei cartuşe de vânătoare calibru 12 găsite asupra inculpatului Miclăuş Vlad au fost în stare de funcţionare şi că arma prezintă urme reziduu pe interiorul ţevilor, fără posibilitatea de a stabili perioada în care s-au efectuat trageri cu arma.
În mod corect, s-a reţinut că vinovăţia inculpaţilor a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
Apărarea inculpaţilor cum că au fost în eroare cu privire la existenţa autorizaţiei de vânătoare nu poate fi primită de instanţă. astfel, inculpatul Miclăuş Vlad susţine că trebuia să meargă la vânătoare împreună cu martorul Stoica Daniel Sorin, care confirmă faptul că i-a spus inculpatului că are autorizaţie de vânătoare dar fără a-i preciza pentru ce specie. Mai mult, afirmă că i-a spus acestuia că doreşte să vadă dacă „este loc pentru vânat pentru a vedea dacă are rost să obţinem autorizaţia pentru căprior” (f.33 dosar fond).
Prin urmare, faptul că martorul avea o autorizaţie de vânătoare nu are relevanţă deoarece pe de o parte nu era pentru căprior mascul ci pentru raţe şi dăunători (aşa cum declară la fila 33 dosar fond), iar aceasta dă dreptul titularului acesteia de a vâna doar exemplarele pentru care a fost eliberată.
De asemenea, nu poate fi primită nici apărarea că inculpatul Miclăuş Vlad a fost în eroare cu privite la faptul că animalul împuşcat era mascul sau femelă, întrucât acesta trebuia să se asigure că trage doar asupra unui la care este permisă vânătoarea.
Încadrarea juridică nu este corectă. Inculpaţii au comis trei infracţiuni şi anume vânătoarea fără autorizaţie legală prev. de art. 42 alin. 1 lit. a1, alin. 2 lit. a,d din Legea nr. 407/2006, vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare pentru specia respectivă infracţiune prevăzută de art. 42 alin. 1 lit. j, alin. 2 lit. a,d din Legea nr. 407/2006 şi vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe întuneric prev. de art. 42 alin. 1 lit. k şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006, inculpatul Miclăuş în forma autoratului, iar inculpatul Birta în forma complicităţii. .
Fiecare literă a articolului 42 alin. 1 din Legea nr. 407/2006 corespunde unei infracţiuni. Prin urmare, acolo unde legiuitorul a înţeles să reglementeze infracţiuni distincte, prin diferenţiere netă a elementului material al acestora, va exista un concurs real de infracţiuni şi nu o infracţiune unică, aşa cum a reţinut parchetul în rechizitoriu şi apoi şi instanţa de fond.
Întrucât, instanţa de apel a fost sesizată numai cu calea de atac a inculpaţilor, schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiuni unică în trei infracţiuni concurente nu se poate realiza decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 372 C.pr.pen. privind neagravarea situaţiei în propriul apel.
