Examinând recursul formulat de parchet împotriva sentinţei penale nr. 462/11.04.2012 pronunţată de Judecătoria Constanţa, prin care a fost admisă cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, Curtea de Apel Constanţa l-a admis ca fondat cu opinie majoritară, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanţă a considerat că încălcarea dispoziţiilor privind citarea inculpaţilor, în vederea asigurării prezenţei acestora în faţa procurorului pentru prezentarea materialului de urmărire penală, finalitatea fiind ne-prezentarea materialului de urmărire penală, este sancţionată cu nulitatea
absolută, iar această neregularitate se răsfrânge şi asupra valabilităţii actului de sesizare.
Cu privire la aceste considerente, instanţa de recurs a arătat că aprecierea primei instanţe contravine dispoziţiilor art. 197 CPP, care reglementează regimul nulităţilor în procesul penal.
In conformitate cu dispoziţiile art. 197 CPP, „încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori. Nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului
şi se ia în considerare chiar din oficiu. încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condiţiile alin. (1), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei”.
In reglementarea regimului nulităţilor din Codul de procedură penală, nulităţile pot fi relative sau absolute, însă întotdeauna nulităţile absolute sunt exprese, în timp ce nulităţile relative sunt virtuale. Astfel, nulitatea absolută este explicit indicată de legiuitor, în timp ce nulitatea relativă poate interveni în cazul oricărei încălcări a unei dispoziţii ce reglementează desfăşurarea procesului penal, dar în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
Nulităţile absolute sunt prevăzute în art. 197 alin. (2) CPP şi intervin în următoarele ipoteze prevăzute în mod exhaustiv de legiuitor, respectiv încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, compunerea acesteia, publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Exceptând cazurile sus-enumerate, nu se poate aplica regimul nulităţii absolute în situaţia altor încălcări ale dispoziţiilor procedurale.
Deşi prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului este, conform art. 257 CPP, un act procesual obligatoriu şi prealabil trimiterii în judecată, exceptând cazurile prevăzute de art. 254 CPP, încălcarea dispoziţiilor privind prezentarea materialului de urmărire penală nu se regăseşte printre cazurile care, conform art. 197 alin. (2) CPP, atrag nulitatea absolută, aşa încât aprecierea primei instanţe este vădit în contradicţie cu dispoziţiile procesuale penale privind nulităţile absolute. De altfel, prima instanţă nu indică în baza cărui temei neprezentarea materialului de urmărire penală atrage nulitatea absolută, cu atât mai mult a întregii urmăriri penale.
încălcarea dispoziţiilor privind prezentarea materialului de urmărire penală constituie o nerespectare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, iar nulitatea care poate interveni este doar cea relativă, în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (4) CPP, respectiv neregularitatea trebuie invocată, sub sancţiunea decăderii, în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului, iar nere-gularitatca să fi produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Inculpaţii nu au invocat neregularităţile privind prezentarea materialului de urmărire penală până la primul termen de judecată cu procedura completă, deoarece doar după trimiterea în judecată puteau constata această neregularitate.
în condiţiile în care inculpaţii nu au invocat neregularitatea în termenul prevăzut de art. 197 alin. (4) CPP – până la primul termen de judecată cu procedura completă -, acesta este decăzut din dreptul de a mai invoca aceste neregularităţi, în temeiul art. 185 alin. (1) CPP, iar neregularitatea se acoperă.
Lipsind un caz de nulitate care să afecteze un act de urmărire penală, dispare şi ipoteza avută în vedere de prima instanţă privind efectul de iradiere pe care neprezentarea materialului de urmărire penală l-ar avea şi asupra valabilităţii actelor subsecvente, respectiv legalitatea actului de sesizare a instanţei, aşa încât este înlăturată motivaţia ce susţinea soluţia primei instanţe de restituire a cauzei la procuror.
Oricum, soluţia primei instanţe de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale nu se justifică şi din perspectiva faptului că, deşi se invocă neregularităţi ce privesc actul de sesizare, totuşi
se dispune refacerea întregii urmăriri penale, fară a se indica în vreun fel care sunt motivele legale pentru care toate actele de urmărire penală anterioare actului de sesizare a instanţei sunt nclegale şi trebuie refăcute. Cel mult se putea dispune restituirea cauzei în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei, în măsura în care se opina în sensul existenţei unui nulităţi determinate de neregularităţile în prezentarea materialului de urmărire penală; soluţia ar putea fi explicată prin faptul că prima instanţa deja constatase prin încheiere interlocutorie regularitatea actului de sesizare, în temeiul art. 300 CPP, iar pentru a se încadra în ipotezele prevăzute de art. 332 alin. (2) CPP, a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, dar în mod nelegal a apelat la acest artificiu juridic.
C.A. Constanţa, s. pen., min. şi fam., dec. nr. 574/P/14.06.2012
Notă. 1. A se vedea şi C.A. Constanţa, s. pen., dec. nr. 373/09.09.1994, C.J. pe anii 1993-1994, Ed. Dobrogea, 1994, p. 80-81; potrivit art. 481 alin. (2) CPP, citarea delegatului autorităţii tutelare, precum şi a părinţilor, iar când este cazul, a tutorelui, curatorului sau a persoanei în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul, este obligatorie la efectuarea prezentării materialului de urmărire penală învinuitului sau inculpatului minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani. Chiar dacă organul de urmărire penală a efectuat prezentarea materialului de urmărire penală, fără a fi citate persoanele prevăzute în art. 481 alin. (1) CPP, deşi citarea lor este obligatorie, conform alin. (2) al aceluiaşi text, această omisiune trebuia considerată acoperită, în cazul în care instanţa a îndeplinit procedura de citare faţă de acele persoane. Necitarea persoanelor sus-arătate la efectuarea prezentării materialului de urmărire penală nu atrage nulitatea actului atunci când cauza a ajuns în faza judecăţii, deoarece prima instanţă are posibilitatea să acopere această omisiune prin îndeplinirea procedurii de citare faţă de persoanele respective. De altfel, încălcarea dispoziţiei prevăzute în art. 401 alin. (2) CPP nici nu este indicată printre cazurile de nulitate specificate în art. 197 alin. (2) CPP, astfel că nu este sancţionată cu nulitatea absolută potrivit alin. (3) din acelaşi text. în atare situaţie, încălcarea dispoziţiei referitoare la citarea persoanelor menţionate în art. 481 alin. (2) atrage nulitatea actului de prezentare a materialului de urmărire penală învinuitului sau inculpatului minor mai mic de 16 ani, numai în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (4) CPP.
2. Prin Dec. nr. 113/24.02.2005, publicată în M. Of. nr. 215 din 14.03.2005, Curtea Constituţională a reţinut că nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte
remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul, în art. 197 alin. (1) CPP, a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să dovedească vătămarea pretinsă.
Aşa fiind, normele criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte, acestea sunt aplicabile în egală măsură tuturor celor cărora li s-a produs o vătămare în drepturile lor procesuale prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, asigurându-se astfel dreptul părţilor la un proces echitabil, iar pe de altă parte, condiţionarea anulării actului de procedură care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege de existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod nu are semnificaţia unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancţiunilor legale sau a unei „derogări” de la obligativitatea respectării legii, aşa cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei.
