La data de 22.01.2008, Tribunalul Harghita pronunţă sentinţa penală nr.35 prin care, în baza art.300 Cod pr. penală, a dispus restituirea dosarului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, în vederea refacerii actului de sesizare şi a rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei.
Pentru a adopta această soluţie instanţa de fond a reţinut că:
Prin rechizitoriul din data de 20 noiembrie 2007 emis în dosarul nr.516/P/2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D.L. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 42 Cod penal şi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 şi art. 42 Cod penal, fapte săvârşite în concurs.
În cuprinsul actului de sesizare parchetul a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul, în cursul anului 2005, a fost asociat unic şi administrator al SC „D. M.” SRL Miercurea Ciuc. După intrarea în interdicţie bancară a acestei societăţi inculpatul a reactivat o firmă înfiinţată în anul 2003, SC „C” SRL Miercurea Ciuc. Inculpatul a emis CEC-uri şi bilete la ordin, fără acoperire, atât prin intermediul SC „C” SRL, cât şi prin intermediul SC D.M.” SRL. În continuare au fost enumerate 24 de cu răspundere limitată pentru care inculpatul a emis CEC-uri şi/sau bilete la ordin: „T. G.” SRL Sfântu Gheorghe, „P. şi C. L.” SRL Sfântu Gheorghe, „T”. SRL Sfântu Gheorghe, „P. P.” SRL Miercurea Ciuc, E. C. SRL Miercurea Ciuc, M. SRL Miercurea-Ciuc, A. SRL Gheorgheni, B. C. Prod SRL Suceava, S. C.&C. SRL Braşov, D&K SRL Miercurea-Ciuc, S. SRL Lueta, K. SRL Miercurea Ciuc, R. GT SRL Gheorgheni, E. T. SRL Miercurea Ciuc, A. D. SRL Bucureşti, F.I. SRL Miercurea Ciuc, C.SRL Braşov, V. SRL Miercurea Ciuc, A.&l. SRL Miercurea Ciuc, A.A. SRL Miercurea-Ciuc, l. Com SRL Miercurea Ciuc, A. G. SRL Miercurea-Ciuc, S. J. SRL Miercurea Ciuc, M. T. SRL Miercurea Ciuc.
În actul de sesizare au fost indicate apoi fiecare dintre efectele de comerţ emise de inculpat pentru fiecare societate comercială, individualizarea făcându-se prin serie, număr, dată şi valoare. În total au fost arătate un număr de 72 file CEC şi 10 bilete la ordin, menţionându-se că în acest fel celor 24 de părţi vătămate le-a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 236.549,05 lei.
Parchetul a arătat că din declaraţiile părţilor vătămate reiese că acestea nu au avut cunoştinţă că în momentul emiterii CEC-urilor şi biletelor la ordin, pentru valorificarea lor, nu exista disponibilul necesar. Din aceeaşi împrejurare ar fi reieşit că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a induce în eroare părţile vătămate şi de a le produce o pagubă.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului care a emis în anul 2005 un număr de 72 file CEC, fără a avea disponibil, în cont, cauzând un prejudiciu de 236.549,05 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Fapta inculpatului care a emis în anul 2005 un număr de 10 bilete la ordin fără a avea disponibil în cont, cauzând un prejudiciu de 46.095,88 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
La prima înfăţişare instanţa a pus în discuţie incidenţa art.300 Cod pr. penală, reprezentanţa parchetului solicitând acordarea unui termen pentru lămurirea aspectelor puse în discuţie.
Instanţa a constatat că neregularitatea actului de sesizare nu poate fi înlăturată nici după acordarea unui termen astfel că a apreciat că se impune restituirea dosarului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita în vederea refacerii actului de sesizare.
Aşa cum a rezultat din rechizitoriu, parchetul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.L. pentru emiterea a 10 bilete la ordin, în condiţiile în care cunoştea că nu are disponibil în cont, susţinându-se că astfel a cauzat un prejudiciu de 46.095,88 lei.
Aşa cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completul de 9 judecători, prin decizia nr. 338/13 decembrie 2004, emiterea unui bilet la ordin pentru a cărui valorificare la data scadenţei nu există acoperirea necesară, nu constituie infracţiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale.
Faţă de acestea instanţa a constatat că în actul de sesizare nu este descrisă fapta concretă săvârşită de inculpat prin indicarea acelor elemente subiective sau obiective care să realizeze conţinutul constitutiv al unei fapte prevăzute de legea penală. Simpla emitere a unor bilete la ordin fără a avea disponibil în cont nu constituie infracţiunea de înşelăciune şi nici o altă infracţiune. Biletele la ordin, ca efecte de comerţ, au printre altele şi funcţia de titlu de credit, beneficiarul acordând credit emitentului care nu are lichidităţile necesare în momentul emiterii biletului la ordin.
Sub acest aspect, actul de sesizare nu cuprindea menţiunile arătate de art. 263 alin. 1 Cod penal, respectiv nu indica fapta reţinută în sarcina inculpatului cu acele elemente obiective sau subiective care să realizeze conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune sau al altei infracţiuni. Ţinând seama de principiul separării funcţiilor judiciare, instanţa de judecată a constatat că nu se poate substitui organului de urmărire pentru a formula sau a completa învinuirea adusă celui trimis în judecată. Astfel, instanţa nu putea identifica şi indica în învinuire alte elemente obiective sau subiective ale faptei, potrivit art. 317 Cod pr. penală.
In ce priveşte emiterea de CEC-uri, instanţa a constatat că actul de sesizare nu ar indica în mod neechivoc celelalte elemente constitutive, alături de care emiterea CEC-urilor, fără acoperire ar realiza infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 4 Cod penal.
Astfel, în rechizitoriu s-a arătat că emiterea CEC-urilor a produs o pagubă, în contradicţie cu constatările din debutul actului de sesizare de unde se putea înţelege că administrarea defectuoasă a SC D.M. SRL ar fi dus la prejudicierea părţilor vătămate. Totodată, nu s-ar fi lămurit natura relaţiilor contractuale comerciale în baza cărora au fost emise CEC-urile şi dacă derularea defectuoasă a acestor contracte nu a produs ea însăşi paguba părţilor vătămate.
În ce priveşte scopul obţinerii unui folos material just actul de sesizare ar face referiri vagi, neindicând din care împrejurări rezultă şi care sunt probele pe care se sprijină această concluzie.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, în termen legal, au înţeles să promoveze recurs partea civilă SC T. G. SRL şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care au înţeles să solicite ca , în urma admiterii căilor de atac astfel exercitate să se dispună casarea sentinţei penale recurate şi continuarea judecării cauzei de către instanţa de fond – Tribunalul Harghita.
Partea civilă recurentă a invederat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, deoarece în speţa dedusă judecăţii nu au fost încălcate prevederile legale referitoare la actul de sesizare, care a fost întocmit conform legii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a susţinut, în motivele de recurs formulate că sentinţa penală nr.35/22.01.2008 a Tribunalul Harghita este nelegală deoarece:
În conformitate cu prevederile art. 300 (1) Cod pr.penală, instanţa era datoare să verifice din oficiu, la prima, înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, iar în cazul când se constata că sesizarea nu este făcută potrivit legii iar neregularitatea nu poate fi înlăturată deîndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituia organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
In cauză, la termenul din 17.12.2007, Tribunalul Harghita a pus în discuţie incidenţa prevederilor art. 300 Cod pr.penală, faţă de următoarele aspecte : fapta a doua în ordinea menţionată în rechizitoriu prin care se arată că inculpatul, în anul 2005, a emis un număr de 10 bilete la ordin, ştiind că pentru valorificare nu există acoperirea necesară, nu constituie infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1, şi 3 pod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 şi 42 Cod penal. Cu titlu secundar s-a menţionat în rechizitoriu că inculpatul a emis 72 file CEC şi 10 bilete la ordin fără a avea disponibil în cont dar s-a arătat că s-au recuperat o parte din bani. Nu s-a menţionat pentru care file CEC există disponibil şi pentru care file CEC nu există disponibil în cont; şi apreciind neregularitatea actului de sesizare a acordat un termen pentru lămurirea aspectului menţionat.
La termenul următor, s-a reţinut că emiterea biletului la ordin nu constituie infracţiune, că actul de sesizare nu descrie fapta concret săvârşită de inculpat, prin indicarea acelor elemente subiective sau obiective care să realizeze conţinutul constructiv al unei fapte prevăzute de legea penală şi că actul de sesizare nu indică fapta reţinută în sarcina inculpatului, cu elementele obiective şi subiective, care să realizeze conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune – deci nu sunt întrunite menţiunile prevăzute de art. 263 (1) Cod penal.
În ceea ce priveşte emiterea biletelor la ordin:
Prin decizia nr. 338/13.12.2004 , I.C.C.J. a precizat că „Emiterea unui bilet la ordin pentru a cărui valorificare la data scadenţei nu există acoperirea necesară, nu constituie infracţiune în lipsa unor elemente sau obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale”. Dar, în aceeaşi decizie, I.C.C.J arată: „Când beneficiarul este indus sau menţinut în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentarea ca fiind adevărat faptul mincinos că există acoperire în cont pentru încasare, în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, fapta constituie înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) Cod penal”.
Funcţia atribuită biletului la ordin în cauză era de a determina prin inducere în eroare la încheierea contractului, menţiunile privind contul, banca plătitoare, suma de plată, fiind elemente de natură a convinge cealaltă parte cu privire la seriozitatea şi posibilităţile de plată ale inculpatului. Aşa fiind, fără îndoială faptele inculpatului de a emite bilete la ordin, fără acoperire, cu intenţia vădită a inducerii în eroare a părţilor vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 215 alin.1 şi 3 Cod penal – în modalitatea agravantă prevăzută în alineatul 2.
Oricum, aceste chestiuni priveau fondul cauzei asupra căreia instanţa se poate pronunţa după administrarea în condiţiile prevăzute de decizia nr. 6827/22 noiembrie 2006, după verificarea probelor strânse în faza de urmărire şi administrarea lor în cursul judecăţii în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate, cu respectarea dreptului la un proces echitabil .
Prevederile art. 332 Cod pr.penală, reglementează restituirea cauzei de către instanţa de judecată. Alineatul 2 al acestui text de lege prevede că „Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de apărător”.
Această măsură putea fi luată de instanţă, doar dacă în cazul în care rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei, nu cuprindea toate elementele prevăzute în art. 263 Cod pr.penală şi nu prezintă nici o neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanţa nu poate dispune restituirea cauzei la procuror, aşa cum s-a dispus de instanţă (în acest sens I.C.C.J., decizia penală nr. 13/8.01.2007).
Într-adevăr, în baza art. 300 Cod pr.penală, instanţa este datoare să verifice din oficiu la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, iar când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii şi neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală, în vedere refacerii actului de sesizare.
Prevederile legale invocate mai sus, impuneau concluzia că numai nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei constituie temei de restituire a cauzei la procuror, deci nu şi aspectele legate de interpretarea mijloacelor de probă.
În concluzie: actul de sesizare a instanţei cuprinde toate elementele prevăzute de art. 263 Cod pr.penală, respectiv: – datele referitoare la persoana inculpatului, faptele reţinute în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea şi dispoziţia de trimitere în judecată, numele persoanelor care trebuie citate în instanţă.
Actul de sesizare al instanţei, nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de procuror.
Prin modul în care s-a pronunţat în cauză instanţa a contestat valoarea mijloacelor de probă pe care procurorul şi-a întemeiat trimiterea în judecată a inculpatului, pronunţând o hotărâre nelegală.
Analizând recursurile astfel declarate, cu stricta respectare a prevederilor art.385/9 Cod pr.penală, s-a constatat că acestea au caracter fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Instanţa de fond, iniţial investită cu soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpatul D. L, a apreciat a fi oportună restituirea dosarului organului de anchetă penală, în vedere refacerii actului de sesizare, pentru considerentele expuse în hotărârea criticată. Ignorându-se disp.art.4 rap la art.disp.art.287, 289 Cod pr.penală s-a apreciat că se impune restituirea cauzei la Parchet, pentru refacerea rechizitoriului, în sensul descrierii, în concret, a faptelor penale ce se pot reţine în sarcina inculpatului, a elementelor constitutive ale acestor infracţiuni, din punct de vedere subiectiv şi obiectiv. Aşa-zisele „lacune” ale rechizitoriului se pot complini, foarte uşor, de către instanţa de fond , în cadrul anchetei judecătoreşti ce este obligată să o desfăşoare, cu stricta respectare a drepturilor şi garanţiilor procesuale ce revin tuturor părţilor implicate. Actul de sesizare ce a fost supus analizei primei instanţe se circumscrie dispoziţiilor art.263 Cod pr.penală, aceasta având obligaţia ca, în urma interpretării probatoriului administrat, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza anchetei judecătoreşti, să stabilească dacă faptele pentru care inculpatul a fost trimis în justiţie există, dacă le-a comis acesta, cu ce formă a vinovăţiei, dacă aceste infracţiuni sunt unice sau complexe, dacă doar o parte din actele materiale reţinute a intra în componenţa infracţiunilor (de a căror săvârşire este acuzat inculpatul) există, confirmă actul de inculpare. Când s-a pronunţat soluţia criticată, de către partea civilă recurată şi de către Parchet, trebuiau avute în vedere şi cele reţinute de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în deciziile nr.3177/10.06.2004 şi nr.5567/28.10.2004, şi totodată, principiile expuse de legiuitorul român în dispoziţiile art.1 Cod pr.penală.
Constatându-se, că în cauză devin incidente disp.pct.18 ale art.385/9 Cod pr.penală, potrivit disp.art.art.385/15 pct.1 lit.c rap.la art.332 Cod pr.penală, au fost admise recursurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi partea civilă SC T. G. SRL O, a fost casată integral sentinţa penală nr.35/22.01.2008 a Tribunalului Harghita şi sa dispus trimiterea cauzei, pentru continuarea judecăţii, la Tribunalul Harghita.
Conform disp.art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
