Trib. Maramureş, decizia nr. 19 din 28 ianuarie 2003
Prin plângerea prealabilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, partea vătămată F.V., prin reprezentantul său legal P.F., a solicitat punerea în mişcare a acţiunii penale şi respectiv condamnarea inculpatului M.L., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal. La termenul de judecată din data de 19.11.2002, reprezentantul legal al părţii vătămate a depus la dosarul cauzei un înscris, prin care a solicitat instanţei să ia act deretragerea plângerii prealabile, în timp ce Ministerul Public a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare suportate de partea vătămată.Prin sentinţa penală nr. 1513/2002, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) Cod de procedură penală, Judecătoria Baia Mare a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea părţii vătămate F.V. împotriva inculpatului M.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal.Totodată, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă promovată de Spitalul Judeţean Baia Mare. Instanţa a apreciat solicitarea Ministerului Public, de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare suportate de partea vătămată, ca fiind nelegală, întrucât retragerea plângerii prealabile stinge atât acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, iar unica situaţie în care instanţa poate să analizeze probele de vinovăţie este prevăzută de art. 13 Cod penal. În al doilea rând, instanţa a apreciat că solicitarea Ministerului Public este neconstituţională, întrucât prevederile art. 17 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, care reglementează exercitarea din oficiu a acţiunii civile, au fost declarate neconstituţionale. În al treilea rând, cererea a fost considerată nefondată, întrucât Spitalul Judeţean Baia Mare nu şi-a dovedit în nici un fel pretenţiile.
Prin decizia penală nr. 19/2003 a Tribunalului Maramureş, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare şi s-a modificat parţial hotărârea instanţei de fond, în sensul obligării inculpatului M.L. la plata a 931.231 lei cheltuieli de asistenţă medicală acordată părţii vătămate F.V., către Spitalul Judeţean Baia Mare.