Prin cererea înregistrată în data de 01.07.2010 apărătorul ales a inculpatei, a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, cerere însuşită de inculpat la termenul din data de 02.07.2010.
În motivarea cererii inculpata a arătat că nu a săvârşit faptele pentru care este cercetată , nu a ajutat la punerea în circulaţie a nici unei bancnote falsificate şi nici nu a văzut măcar o astfel de bancnotă , de asemenea că nu a mai fost cercetată penal , la percheziţie nu au fost găsite bunuri care să dovedească implicarea în mod direct sau indirect , are în întreţinere doi copii minori în vârstă de 3 şi 6 ani .
Instanţa reţine următoarele :
Faţă de inculpaţii RV, ŞC, IB, CV, s-a dispus la data de 17-06-2010 punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea de către procuror timp de 24 h, a inculpatilor, toţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. art. 8 din Legea 39/2003 rap. la art. 323 Cp., art. 282 al. 2 C.p. cu ref. la art. 282 al. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 215 al. 1, 2, 3 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.p.,
Ulterior, urmare a referatului DIICOT , Judecătoria Bacău a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 18-06-2010, admiterea propunerii de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, pentru o perioadă de 29 de zile.
Inculpata a mai arătat că nu există date din care să rezulte că ar fugi ori s-ar sustrage de la urmărirea penală, sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului şi nici probe din care să rezulte că a participat în mod direct la săvârşirea faptelor pentru care este cercetat, de asemenea că nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 148 lit.f Cprpen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin încheierea din 18.06.2010 pronunţată de Judecătoria Bacău s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei , pe o durată de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. art. 8 din Legea 39/2003 rap. la art. 323 Cp., art. 282 al. 2 C.p. cu ref. la art. 282 al. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 215 al. 1, 2, 3 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.p.
Cererea formulată de inculpată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. 1 şi 2 Cprpen în ceea ce priveşte admiterea în principiu în sensul că pentru infracţiunile săvârşite legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 18 ani, respectiv de la 2 ani la 7 ani.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege nu creează în favoarea inculpatului un drept de a fi liberat provizoriu, instanţa fiind obligată să aprecieze asupra temeiniciei cererii.
Arestarea preventivă şi durata ei sunt condiţionate, numai în măsura în care ea poate servi scopului legii: împiedicarea de a fugi , de a nimici urmele sau probele , salvarea ordinii publice etc.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, detenţia este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto” pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau de a-i avertiza pe ceilalţi participanţi sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
In acelaşi sens s-a pronunţat şi Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucţionare a cursului justiţiei, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracţiune gravă.
Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că , dacă existenţa nici unuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită , detenţia provizorie s-ar putea, totuşi, justifica , in mod excepţional , în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că în cauză nu există dovezi privind existenţa cazului comiterii unei infracţiuni grave apreciate, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât şi de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.
Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franţei).
Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent şi suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Or în prezenta cauză, apreciind în concret, instanţa constată nu se impune detenţia în continuare faţă de inculpată , deşi fiind comisă o infracţiune deosebit de gravă – cu efect grav asupra încrederii populaţiei în moneda naţională şi de natură să ducă la grave prejudicii economice iar raportat la împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele : de un grup infracţional organizat , de faptul că a fost negată participarea la săvârşirea unei astfel de fapte de către alţi participanţi , membri ai aceleiaşi familii , la momentul de faţă instanţa nu constată indicii sau probe certe care să indice că planează asupra cercetării vreunul din motivele ce fac necesară lipsirea în mod legal de libertate a inculpatei .
Potrivit jurisprudenţei CEDO Curtea a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracţiune : pericolul ca acuzatul să fugă (Stögmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, paragraful 15) ; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 7, paragraful 14), să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 10, paragraful 9) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A nr. 207, paragraful 51 şi Hendriks împotriva Olandei (Hotărârea), nr. 43701/04, 5 iulie 2007).
Pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Beccies împotriva Moldovei, nr. 9190/03, paragraful 59, 4 octombrie 2005).
La fel se întâmplă în cazul tulburărilor aduse ordinii publice : dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5 în circumstanţe excepţionale şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, acesta nu poate fi considerat relevant şi suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deţinutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier, citată anterior, paragraful 51).
În această privinţă, Curtea reaminteşte că, potrivit art. 5 alin. 3, autorităţile trebuie să ia în considerare măsurile alternative la arestarea preventivă câtă vreme acuzatul oferă garanţii în privinţa prezentării sale la proces. (Patsouria, citată anterior, paragrafele 75-76).
În prezenta cauză inculpata nu are antecedente penale , are în îngrijire doi minori , indiciile şi probele administrate nu dovedesc în mod clar modalitatea în care a săvârşit fapta şi nici rolul deţinut în cadrul grupării .
Analizând temeiurile care au stat la baza măsurii luării arestului preventiv faţă de inculpati , constată că acestea nu subzistă , că probatoriului administrat , în ceea ce priveşte pe inculpată este bazat în mare parte pe prezumţii motivate de faptul că este soţia unuia dintre inculpaţi , inculpata nu recunoaşte săvârşirea faptei şi în acest sens nu există indicii că doreşte să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului , pentru toate aceste considerente instanţa va admite cererea şi va înlocui măsura arestării preventive cu liberarea sub control judiciar şi va stabili obligaţiile ce revin inculpatei pe perioada liberării .
Se va atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art 16010 alin 1 şi 3 CPP cu privire la revocarea liberării sub control judiciar .
