Încheiere prin care instanţa respinge cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale -recurs separat – inadmisibilitate


Prin încheierea din data de 31.03.2009, Curtea de Apel Alba Iulia, s. pen., a dispus, printre altele, respingerea cererilor formulate de inculpaţi privind restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, prin care a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Analizând recursul formulat în cauză, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, potrivit art. 332 alin. (4) CPP, împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de către orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

In speţă, nu s-a pronunţat o hotărâre de desesizare, ci o hotărâre prin care s-a respins cererea formulată de inculpaţi pentru restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

O asemenea hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată separat, ci numai odată cu fondul, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 385′ alin. (2) CPP.

în consecinţă, în temeiul art. 385lspct. 1 lit. a) din acelaşi cod, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 31.03.2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, s. pen., a fost respins ca inadmisibil.

I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1382/13.04.2009

Notă. Prin Dec. nr. 736/24.06.2008, publicată în M. Of. nr. 4 din 04.01.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 şi art. 332 alin. (4) CPP, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 332 alin. (4) CPP, care stipulează că „împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă”, nu sunt contrare prevederilor art. 21, 24 şi 129 din Constituţie.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 126 şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. în virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac.

Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră la art. 6 parag. 1 dreptul oricărei persoane „la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale”.

De asemenea, Curtea a reţinut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece legea asigură accesul persoanelor interesate la justiţie, prin reglementarea posibilităţii exercitării recursului împotriva încheierilor pronunţate de instanţă, odată cu exercitarea recursului împotriva sentinţei sau a deciziei atacate.

în ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a încălcării dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, s-a reţinut că textele legale criticate nu opresc părţile interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.

Curtea a mai constatat că nu sunt încălcate nici prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece acestea se referă la situaţiile în care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre de condamnare.

în acelaşi sens, Dec. nr. 285/11.03.2008, M. Of. nr. 271 din 07.04.2008, Dec. nr. 591/08.11.2005, M. Of. nr. 1062/28.11.2005, Dec. nr. 291/09.06.2005, M. Of. nr. 681 din 29.07.2005, Dec. nr. 854/08.07.2008, M. Of. nr. 578 din 31.07.2008.