Numai în ipoteza în care părţile civile ar dovedi anumite cauze de nulitate ale respectivelor tranzacţii civile s-ar putea solicita despăgubiri civile.
Prin sentinţa penală nr. 277 din data de 20 decembrie 2011, Judecătoria Făgăraş, în baza art. 178 alin.1, 2 şi 5 din codul penal a condamnat pe inculpatul O.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în formă agravată.
În baza art. 184 alin.1 şi alin.3 din codul penal a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
A dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta sentinţă, astfel că inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
A privat pe inculpat de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 cod penal, după cum urmează: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art.861 din codul penal a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, care se compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani şi 6 luni. Pe durata suspendării sub supraveghere, a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 863, cod penal a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, în termen de o lună de la rămânerea definitivă a sentinţei, în vederea stabilirii graficului de prezentare la acest serviciu, care va fi odată pe semestru; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 cod penal, cu referire la dispoziţiile art. 83 cod penal.
A admis excepţia lipsei calităţii de parte responsabilă civilmente a S.C. A.F. S.R.L., şi, ca o consecinţă, a dispus scoaterea acestei părţi din cauză.
A respins excepţia tardivităţii constituirii de parte civilă, de către minora M.C.A., pentru despăgubirile în valoare de 50.000 lei.
A înlăturat din încheierea Judecătoriei Sibiu, din data de 14.12.2010, dispoziţia instanţei prin care se ia act că partea vătămată M.A.I. s-a constituit parte civilă în cauză.
A înlăturat din încheierea din 15.02.2011, a Judecătoriei Sibiu, dispoziţia instanţei prin care se ia act că părţile civile M.C.A., M.A.I., M.I. şi R.A.S. nu se constituie părţi civile în cauză.
In baza art. 14 alin.3 lit. „b”cod procedură penală, raportat la art. 999 şi la art. 49 alin.1 lit. a şi art. 50 din Legea nr. 136/1995;
A obligat pe asigurătorul S.C. A S.A., să plătească părţii vătămate M.F. suma de 22.000 lei cu titlu de daune morale.
In baza art. 14 alin.3 lit. „b”cod procedură penală, art.17 al.1 şi 3 din codul de procedură penală raportat la art. 999 cod civil şi la art. 49 alin.1 lit. a şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 a obligat pe asigurătorul S.C. A S.A., să plătească părţilor vătămate, minore, la data de 27.09.2009, constituite părţi civile în cauză, daune morale, după cum urmează:
– pentru minora M.C. suma de 15.000 lei.
– pentru minorul H.M.R., suma de 22.500 lei.
– pentru minora H.M.N., prin reprezentant legal H.D., suma de 22.500 lei.
A obligat pe acelaşi asigurător să plătească minorei H.M.N., suma de lei 100 lei lunar cu titlu de despăgubiri civile periodice, începând cu data de 27.09.2009 până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Despăgubirile de mai sus, acordate părţilor civile M.I., M.C.A., H.M.R. şi H.M.N., se adaugă despăgubirilor pe care părţile civile le-au încasat, de la asigurător, în cursul judecăţii, înainte de citirea actului de sesizare a instanţei.
A obligat pe asigurătorul S.C. A S.A., să plătească Spitalului C J U suma de 5.540,77 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare şi S J A Sibiu suma de 1.248 lei cu titlu de cheltuieli îngrijiri medicale şi transport cu ambulanţă, în măsura în care acestea nu au fost plătite până în prezent..
A luat act de faptul că S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A respins restul pretenţiilor civile formulate de către părţile vătămate M.I. şi M.C.A..
A obligat pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 1.500 lei cheltuieli judiciare.
In baza art. 190 din codul de procedură penală a obligat Ministerul Justiţiei, prin Tribunalul Braşov, să achite martorului B.D.A. în măsura în care nu a fost achitată de către inculpat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele-prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu nr. 4859/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul O.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 178 alin.1, alin.2 şi alin.5 cod penal, art. 184 alin.1 şi 3 cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b cod penal.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sibiu la data de 05.10.2010, sub nr. 8383/306/2010. Ulterior, cauza a fost strămutată la Judecătoria Făgăraş, fiind înregistrată sub nr. 1599/226/2011. Din actul de inculpare rezultă că, în data de 27.09.2009, inculpatul O.G., conducând imprudent autoturismul marca „Ford Tranzit”, cu nr. de înmatriculate B-…, a provocat un accident de circulaţie, în apropierea localităţii Veştem, din judeţul Sibiu, care s-a soldat cu decesul victimelor M.C. de 25 de ani şi H.T. de 57 de ani precum şi cu vătămarea corporală din culpă a pasagerilor autoturismului marca „Dacia 1310 Break” M.I. şi M.V..
Victima M.C. conducea regulamentar autoturismul „Dacia 1301 Break”, pe sensul său de mers intrând, la un moment dat, în coliziune cu autoturismul condus de inculpat care a pătruns pe sensul opus de mers.
Procurorul a reţinut că inculpatul a încălcat următoarele reguli de circulaţie: art. 45 alin.3, art. 46, art. 47, art. 48 şi art. 54 alin.1 şi 2 din OUG nr.195/2002, republicată. Întrucât partea vătămată M.V. nu a depus plângere penală, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 184 alin.1 şi alin. 3 din codul penal, în ce o priveşte pe aceasta.
Instanţa, examinând rechizitoriu în raport cu actele şi probele existente la dosar, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de schiţa şi planşa fotografică, întocmite de către organele de poliţie la data de 27.09.2009, rezultatul testului etilotest al inculpatului, procesul-verbal de prelevare a probelor biologice al inculpatului, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, bilete de trimitere la spital, raport de verificare tehnică a autoutilitarei condusă de inculpat, declaraţiile de constituire de parte civilă a părţilor vătămate, rapoartele de constatare medico-legală nr. III/219 din 10.12.2009 şi nr. III/220 din 23.12.2009 de autopsie ale victimelor M.C. şi H.T., S.D., raportul de expertiză medico-legală nr. 598/II/b/66 din 17.11.2009 privind pe partea vătămată M.I., raportul de expertiză tehnică de specialitate, declaraţiile martorilor M.V., B.D.A., B.A.P. şi D.A., declaraţiile inculpatului, dovezile de restituire a bunurilor personale aparţinând victimelor, poliţa de a autoutilitarei tranzacţiile întocmite de către asigurătorul SC A SA cu părţile civile, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului, reţine în fapt următoarele:
La data de 27.09.2009, în jurul orelor 630, inculpatul O.G. s-a urcat la volanul autoutilitarei furgon, marca Ford Tranzit, cu număr de înmatriculare B – …, proprietatea SC A.F. SRL, din municipiul Bucureşti, cu intenţia de a ajunge în judeţul Sălaj. Ajuns în judeţul Braşov inculpatul a oprit autoutilitara, pe care o conducea, pentru a se urca martora D.A., care i-a cerut să o transporte până în judeţul Sibiu. Inculpatul a acceptat solicitarea martorei şi aceasta a ocupat locul din partea dreaptă, faţă, a maşinii. Inculpatul O.G. şi-a continuat deplasarea pe D.N.1, din direcţia Braşov-Sibiu, iar după ce a trecut de localitatea Bradu şi de complexul hotelier Best Western „Fântâniţa Haiducului”, din judeţul Sibiu, a ajuns, în jurul orei 1300, pe un segment de drum drept, situat în apropiere de punctul de control Veştem. Pe acelaşi sens de mers şi în aceeaşi direcţie cu autoutilitara se deplasa un biciclist, pe acostamentul drumului (a se vedea declaraţiile martorilor B.D.A. şi B.A.P., care se deplasau în spatele autoturismului inculpatului, declaraţii aflate în dosarul de urmărire penală şi în dosarul nr. 8383/306/2010, al judecătoriei Sibiu).
Din declaraţiile inculpatului şi a martorei D.A. rezultă că inculpatul l-a observat pe biciclist doar în momentul în care acesta a apărut, în mod neaşteptat, în faţa autofurgonetei condusă de către el. Tot din relatarea inculpatului dar şi a martorilor, precum şi din concluziile raportului de expertiză rezultă că în momentul în care inculpatul a sesizat pericolul de a-l accidenta pe biciclist a virat brusc stânga şi în acelaşi timp a călcat la refuz pedala de frână. Urmare a acestor manevre, autoutilitara s-a înscris pe o traiectorie de deplasare oblică faţă de axul drumului. Consecinţa imediată a fost aceea că roţile din faţă s-au blocat iar autoutilitara s-a deplasat, prin alunecare, pe sensul opus al DN1. După intrarea pe contrasens, inculpatul O.G. a observat că din sens opus, pe banda de circulaţie Sibiu-Braşov, la mică distanţă, în faţa sa, circula regulamentar autoturismul marca Dacia 1310 Break, cu număr de înmatriculare SB- …, condus de M.C.. Inculpatul a încercat să-şi redreseze autoturismul în sensul de al readuce pe banda de mers Braşov-Sibiu, prin virare la dreapta însă, sub influenţa forţei de inerţie al autoutilitarei, sistemul de direcţie a devenit inactiv, în ceea ce priveşte virarea, astfel că maşina şi-a continuat drumul, pe direcţia iniţială avută în momentul blocării roţilor.
Cu toate că, la un moment dat, inculpatul a reuşit să oprească autoutilitara, impactul cu autoturismul marca Dacia 1310 Break, care circula din sens opus, nu a mai putut fi evitat.
Autoturismul marca Dacia 1310 Break a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara marca Ford Tranzit, ce se afla oprită pe banda de mers Sibiu-Braşov, la km 295+300metri. Din concluziile raportului de expertiză rezultă că victima M.C., conducătorul autoturismului marca Dacia 1310 Break, şi-a condus regulamentar autoturismul dar nu a mai avut timpul fizic necesar pentru a întrevedea manevrele de evitare a impactului, datorită apariţiei bruşte a autoutilitarei, pe sensul acestuia de deplasare. Viteza de circulaţie a autoutilitarei Ford, în momentul acţionării sistemului de frânare, a fost de 60-65 Km/h iar a autoturismului Dacia, de 70-75- Km/h, în momentul impactului.
Coliziunea a fost violentă, cele două autovehicule izbindu-se în părţile stânga faţă astfel că autoutilitara s-a rotit aproape pe loc, ajungând într-o poziţie perpendiculară, pe sensul de deplasare al autoturismului victimei, în raport cu axul drumului(a se vedea fotografiile de la locul producerii accidentului). În acelaşi timp autoturismul condus de către victimă s-a rotit şi a ieşit de pe suprafaţa carosabilă, a pătruns în şanţul aflat pe marginea dreaptă, a sensului de mers Sibiu-Braşov, unde s-a oprit în poziţia în care a fost găsită de către lucrătorii poliţiei rutiere (poziţia celor două autoturisme este consemnată în procesul-verbal de cercetare la faţa locului).
La locul impactului s-au descoperit o serie de urme cum ar fi: particule de pământ, pelicule de vopsea, cioburi de sticlă, fragmente de plastic, urme de ulei sau lichid de răcire, modificări bruşte ale traiectoriilor urmelor de frânare, diverse obiecte pe care victima le transporta sau obiectele vestimentare ale acesteia.
Sectorul de drum pe care s-a produs accidentul de circulaţie prezenta următoarele particularităţi:
– drumul este deschis traficului european, având partea carosabilă din asfalt star uscat, circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri având câte o bandă de mers pe sens, fiecare bandă de mers având o lăţime de 3.60 m, sensurile de mers fiind delimitate prin marcaj longitudinal discontinuu;
– benzile de mers sunt mărginite de acostament consolidat în lăţime de 1,40 metri, delimitat prin marcaj longitudinal continuu iar acostamentul este mărginit de o rigolă de beton în lăţime de 2,70 m şi adâncă de 1 m.
– drumul naţional 1, la kilometrul 205+300 m, în afara localităţii Veştem, este aliniament, fără declivităţi, în zona accidentului nu acţionează nici un indicator de restricţie, vizibilitate bună pe timp de zi;
In urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto M.C. în vârstă de 25 ani şi a pasagerului H.T. de 57 ani, din autoturismul marca Dacia 1310 Break, care ocupa locul de pe bancheta din spate, din partea stângă a maşinii şi respectiv vătămarea corporală din culpă a pasagerilor autoturismului marca Dacia 1310 Break: M.I. de 60 ani, care ocupa locul din partea dreaptă faţă a maşinii şi M.V. de 58 ani, care ocupa locul de pe bancheta din partea dreaptă spate a maşinii şi avarierea celor două autovehicule implicate în accidentul rutier.
După evenimentul rutier conducătorul auto O.G. a fost testat cu aparatul etilotest tip „Drager” şi i s-a recoltat o singură probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind negativ.
Cadavrele numiţilor M.C. şi H.T., găsite la faţa locului, au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea stabilirii felului şi cauza morţii, iar părţile vătămate M.I. şi M.V. au fost transportate la Spitalul C J U Sibiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conform concluziilor medico-legale consemnate în raportul de necropsie nr. III/219 din 10.12.2009, efectuat de către Serviciul de Medicină Legală Judeţean Sibiu, moartea numitului M.C., de 25 ani, s-a datorat rupturilor cardiace din cauza unui politraumatism.
Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce, la data de 27.09.2009, prin lovire de corpuri dure din interiorul autovehiculului, în condiţiile unei deceleraţii bruşte şi au avut un rol determinant în survenirea decesului, la data de 27.09.2009.
Conform concluziile medico-legale, consemnate în raportul de necropsie nr. III/220 din 23.12.2009, efectuat de către Serviciul de medicină legală Judeţean Sibiu, moartea numitului H.T., de 57 ani, s-a datorat hemoragiei interne consecutive rupturilor viscerale multiple, în cadrul unui politraumatism.
Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce, la data de 27.09.2009, prin lovire de corpuri dure din interiorul unui autovehicul, în condiţiile unei deceleraţii bruşte şi au avut un rol determinant în survenirea decesului, la data de 27.09.2009.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 598/II/b/66 din 17.11.2009, efectuat de către Serviciul de medicină Legală Judeţean Sibiu, rezultă că partea vătămată M.I. a suferit leziuni traumatice vindecabile într-un număr de 16-18 zile, de îngrijiri medicale.
În raport de starea de fapt reţinută, pe baza probelor administrate în cauză, instanţa apreciază că producerea accidentului de circulaţie mai sus descris se datorează culpei exclusive a inculpatului O.G. care a încălcat câteva dispoziţii din OUG nr. 195/2002, republicată după cum urmează:
– prevederile art. 45 alin3 din care stabilesc, în mod imperativ, faptul că „Atunci când prin manevra de depăşire se trece peste axa care separă sensurile de circulaţie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda iniţială, unde au obligaţia să revină după efectuarea manevrei de depăşire”.
– art. 47 din OUG 195/2002, republicată care prevede că: „Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să păstreze între vehicule o distanţă laterală suficientă şi să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulaţie respective”.
– art. 47 din OUG 195/2002, republicată care prevede că: „Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să păstreze între vehicule o distanţă laterală suficientă şi să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulaţie respective”.
– art. 48 din OUG 195/2002, republicată care prevede: „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”.
– art. 48 din OUG 195/2002, republicată care prevede: „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”.
– art. 54 alin.1 şi alin.2 din OUG 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice care prevede: „Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
Semnalizarea schimbării direcţiei de mers trebuie să fie menţinută pe întreaga durată a manevrei.
Conducătorul autoturismului Dacia 1310 Break nu se face vinovat de producerea accidentului, acesta neputându-i-se reproşa faptul că nu a anticipat manevra inculpatului de a intra intempestiv pe sensul său de mers.
In drept, fapta inculpatului O.G. de a cauza un accident rutier, în data de 27.09.2009, prin încălcarea regulilor de circulaţie, cauzând decesul victimelor M.C. şi H.T. şi vătămarea corporală a numitului M.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 178 alin.1, alin. 2 şi alin.5 din codul penal şi respectiv art. 184 alin.1 şi 3 din codul penal.
Inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct.2 lit. a cod procedură penală, raportat la dispoziţiile art. 10 lit. e din codul de procedură penală, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 47 din codul penal, referitoare la cazul fortuit care, atunci când se manifestă, înlătură caracterul penal al faptei.
Instanţa apreciază că ipoteza cazului fortuit nu se poate reţine în cauză. Împrejurarea că sistemul de direcţie al autovehiculului pe care inculpatul îl conducea s-a blocat, ca urmare a frânării bruşte şi din această cauză autoturismul nu a putut fi readus pe direcţia de mers, pe care o părăsise, nu-l poate absolvi pe inculpat de răspunderea penală. Este de necontestat şi dovedit faptul că direcţia autoturismului, în situaţia dată s-a blocat şi nu a mai răspuns comenzilor conducătorului auto. Dar acest lucru nu poate conduce la concluzia că, ceva imprevizibil s-a întâmplat cu autovehiculul.
Cu toate că astfel de situaţii nu se întâlnesc foarte frecvent în activitatea de conducere, inculpatul ar fi trebuit să cunoască implicaţiile frânării bruşte şi totale a autovehiculului asupra posibilităţii de manevrare a sistemului de direcţie pentru că, în condiţii similare, orice autovehicul s-ar fi comportat la fel. Altfel spus, în cauză, nu poate fi vorba de manifestarea unei forţe străine conduitei inculpatului, în calitatea lui de conducător auto. Dimpotrivă blocajul direcţiei s-a datorat intervenţiei energice, prin acţionarea la maximum a pedalei de frânare de către inculpat. Fără frânare, probabil că cele două autovehicule nu s-ar fi lovit dar nici nu i s-ar putea reproşa inculpatului faptul că a ales o variantă care a avut consecinţele cunoscute în loc să aleagă varianta de a ieşi cu autoturismul său în afara părţii carosabile.
Inculpatul a avansat în apărarea sa şi ideea unei posibile culpe a victimei, M.C., în producerea accidentului datorită faptului că, pe fondul oboselii, acesta nu şi-a condus autoturismul în condiţiile unei conduite preventive. O astfel de ipoteză este exclusă pentru următoarele considerente:
Blocajul roţilor autoturismului condus de către inculpat a apărut pe sensul de mers opus celui pe care ar fi trebuit să se deplaseze autoturismul său.
Inculpatul avea obligaţia legală să se asigure atunci când a pătruns pe celălalt sens de deplasare. Faptul că inculpatul, prin manevra de virare la stânga, a evitat accidentarea biciclistului care i-a ieşit în cale, în mod neprevăzut, a reprezentat un lucru notabil dar abilitatea şi inspiraţia de moment, care i-au permis să evite un prim eveniment rutier, nu-i dădea dreptul să pătrundă, fără a se asigura pe sensul opus de deplasare, punându-i astfel în pericol pe ceilalţi participanţi la traficul rutier.
Pe de altă parte, înainte de a căuta o culpă victimei, care s-a dovedit că a circulat regulamentar, este de discutat dacă inculpatul nu ar fi putut să preîntâmpine întâlnirea neprevăzută cu biciclistul, conducând la rândul său în mod preventiv.
Cu siguranţă că inculpatul nu a dat dovadă de o astfel de conduită şi nu a manifestat suficientă atenţie din moment ce nu l-a observat pe acel biciclist decât în ultima clipă, mai precis atunci când s-a trezit cu acesta în faţa maşinii. Spre deosebire de inculpat, martorii B.D.A. şi B.A.P., care circulau în spatele acestuia, l-au văzut pe biciclist, la o distanţă de 50 -60 de metri, circulând pe acostament, în aceeaşi direcţie cu ei.
Odată pus în faţa stării de pericol iminent inculpatul avea de ales între a vira la dreapta sau la stânga. A ales ultima variantă care a avut urmările cunoscute. Desigur că, în împrejurările respective, este foarte puţin probabil că inculpatul a mai avut reprezentarea obligaţiei de a respecta regulile de circulaţie. Asta nu-l absolvă însă de responsabilitatea încălcării acestor reguli care au avut consecinţe atât de grave.
De asemenea, inculpatul a mai solicitat încetarea procesului penal, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a cod procedură penală raportat la dispoziţiile art. 10 lit. f, din codul de procedură penală, dat fiind că părţile vătămate M.V. şi M.I. nu au formulat plângeri prealabile, în cauză.
Susţinerea inculpatului este reală, în ceea ce o priveşte pe partea vătămată M.V. Pentru vătămările corporale cauzate acestuia inculpatul nu a fost trimis în judecată.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată M.I. susţinerea nu beneficiază de un suport real întrucât solicitarea (plângerea prealabilă) a acestuia, de trimitere în judecată a inculpatului, se regăseşte în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, aflată la fila 45 (verso), din dosar.
La individualizarea pedepselor, ce urmează a se aplica inculpatului, instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 cod penal, privind criteriile de individualizare a pedepsei, de gradul de pericol social concret al faptelor comise constând în principal de împrejurarea că, în accident şi-au pierdut viaţa 2 persoane, fiind rănite alte două, precum şi de persoana inculpatului care este la primul său conflict cu legea penală. Inculpatul a avut o comportare exemplară atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată, a regretat mult urmările producerii accidentului şi s-a implicat activ în ajutorarea părţilor vătămate H.T. De asemenea, se va avea în vedere şi faptul că inculpatul, cu toate că nu a recunoscut comiterea infracţiunilor, considerând că accidentul s-a produs datorită unui caz fortuit, din punct de vedere moral, a arătat că se consideră vinovat.
Având convingerea că inculpatul se va putea reeduca fără a executa pedeapsa în regim de detenţie, în baza art.861 din codul penal, instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, care se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani şi 6 luni.
Referitor la soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut că asigurătorul SC A SA a încheiat tranzacţii în cauză cu părţile vătămate M.I. (tatăl victimei M.C.) care a fost despăgubit cu suma de 28.400 lei, M.E. (mama victimei) cu suma de 29.613,39 lei, M.A.I. (fratele victimei) cu suma de 10.888,49 de lei, M.C.A. (sora victimei) cu suma de 10.000 lei, H.M. (mama victimei H.T.) cu suma de 11.000 lei, H.M.R. (fiul victimei) cu suma de 37.500 lei, H.M.N. (fiica victimei) cu 37.500 lei, H.D. ( soţia victimei, cu suma de 21.000 lei şi R.A.S. ( fiica victimei) cu suma de 37.700 lei.
De asemenea, s-au încheiat tranzacţii cu M.I., pentru suma de 10.515 lei, pentru vătămările proprii suferite şi cu M.V. pentru suma de 11.000 lei.
Despăgubirile au fost acordate de către SC A SA, în calitate de asigurător de răspundere civilă, al autovehiculului condus de către inculpatul O.G.
In cursul judecăţii, la termenul din 14.12.2010, părţile vătămate M.C.A., M.E., M.I. s-au constituit părţi civile în cauză cu sumele de 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale, pe lângă sumele primite de la societatea de asigurare, cu acelaşi titlu, de daune morale.
La acelaşi termen cele trei părţi vătămate au precizat că şi M.A.I., lipsă de la dezbateri, înţelege să se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei.
Ulterior, la termenul din 15.02.2011, apărătorul părţilor vătămate M., avocat ales B.V., a solicitat a se lua act de faptul că părţile vătămate pe care le reprezintă, M.C.A., M.E., M.A.I. şi M.I., nu se mai constituie părţi civile în cauză. De asemenea, s-a precizat că nici partea vătămată R.A.S. nu se mai constituie parte civilă în cauză.
Instanţa a luat act de solicitarea apărătorului părţilor vătămate.
Judecătoria Făgăraş, constatând că apărătorul părţilor vătămate nu a avut un mandat expres din partea clienţilor săi de a renunţa la plata despăgubirilor, urmează a înlătura din încheierea din 15.02.2011, a Judecătoriei Sibiu, consemnarea instanţei prin care se ia act de faptul că părţile civile M.C.A., M.A.I., M.I. şi R.A.S. nu se constituie părţi civile în cauză.
Inculpatul, prin apărător, a invocat, în ce o priveşte pe partea vătămată M.C.A. excepţia tardivităţii constituirii de parte civilă, sub motiv că această constituire s-a realizat ulterior citirii actului de sesizare a instanţei.
Excepţia invocată de către inculpat este neîntemeiată dat fiind că partea vătămată (împreună cu mama şi tatăl victimei H.C.) s-a constituit parte civilă în termen legal, la data de 14 decembrie 2010. Actul de inculpare a fost citit ulterior, la termenul din 18 ianuarie 2011.
Aşa fiind, instanţa a respins excepţia tardivităţii constituirii de parte civilă, de către minora M.C.A., pentru despăgubirile în valoare de 50.000 lei.
Având în vedere că partea vătămată, M.E., a fost prezentă în instanţă la termenul respectiv, dispoziţia de înlăturare a menţiunii de renunţare la plata despăgubirilor rămâne valabilă pentru aceasta.
În ce o priveşte pe partea vătămată R.A.S., consemnarea din încheiere, cu privire la renunţarea la plata despăgubirilor, va fi înlăturată de către instanţă cu toate că aceasta este lipsită de consecinţe juridice, dat fiind că nu există o constituire de parte civilă în cauză, partea vătămată fiind mulţumită cu suma achitată de asigurător.
În raport de considerentele de mai sus, instanţa a apreciat că, constituirea de parte civilă a părţilor vătămate M.C.A. şi M.I. este întemeiată, chiar în condiţiile în care au primit o parte din despăgubiri de la asigurător, întrucât în procesul penal opţiunea persoanei păgubite material sau moral de a exercita acţiunea civilă se poate materializa, până la citirea actului de sesizare, conform dispoziţiilor art. 15 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Instanţa nu a acordat însă despăgubiri suplimentare părţii vătămate M.A.I. întrucât aceasta nu s-a constituit legal parte civilă în cauză, la termenul din 14 decembrie 2010, despre constituire făcând vorbire, fără a avea mandat, cele trei părţi vătămate (părinţii şi sora lui) aşa, cum s-a arătat.
Cum, tranzacţiile încheiate de către părţile M.C.A. şi M.I. cu asigurătorul nu pot fi interpretate ca reprezentând o renunţare la dreptul de despăgubiri, cu caracter irevocabil (legea însăşi permite exprimarea voinţei de a fi despăgubit, până la citirea actului de sesizare), instanţa urmează a admite în parte pretenţiile formulate de către acestea.
Aşa fiind, instanţa în baza art. 14 alin.3 lit. „b”cod procedură penală, raportat la art. 999 cod civil şi la art. 49 alin.1 lit. a şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, va obliga pe asigurătorul SC A SA, să plătească părţii vătămate M.I., suma de 22.000 lei, cu titlu de daune morale. Acordarea despăgubirilor, în completarea celor primite de la asigurător sunt justificate pentru suferinţa psihică deosebită pe care o încearcă orice părinte, atunci când îşi pierde fiul dar şi pentru pierderea perspectivei de a fi ajutat la nevoie (la bătrâneţe), de către copil, în cadrul obligaţiei legale de întreţinere.
In baza art. 14 alin.3 lit. „b”cod procedură penală, art.17 al.1 şi 3 din codul de procedură penală, raportat la art. 999 cod civil şi la art. 49 alin.1 lit. a şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, va obliga pe asigurătorul SC A SA, să plătească părţii vătămate M.C.A., minoră la data de 27.09.2009, când s-a produs accidentul, suma de 15.000 lei, cu titlu de despăgubiri.
Cu toate că minorii H.M.R. şi H.M.N. nu s-au constituit părţi civile în cauză instanţa a exercitat din oficiu acţiunea civilă, în interesul acestora, în temeiul art.17 al 1şi 3, din codul de procedură penală.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, pentru cele 3 părţi vătămate minore, instanţa a avut în vedere faptul că prin decesul victimelor, care erau rude apropiate ale acestora (frate în cazul părţii vătămate M.C.A. şi părinte în cazul minorilor H.), părţile vătămate au fost profund marcate de tragicul eveniment iar suferinţa lor psihică, nu va dispărea chiar dacă, în timp, intensitatea acesteia se va diminua.
În cei priveşte pe minorii H.M.R. şi H.M.N. se cuvine o menţiune în plus: aceştia vor fi lipsiţi de afecţiunea tatălui, de sprijinul moral şi material al acestuia pe tot restul vieţii. Pentru toate aceste considerente instanţa a apreciat că fiecărui minor i se cuvine, cu titlu de compensaţie, suma de 22.500 lei, pe lângă cea primită de la asigurător.
Într-o situaţie asemănătoare, mai ales sub aspectul sprijinului moral, se află şi minora M.C.A. care, prin decesul fratelui mai mare a pierdut, pe lângă afecţiunea acestuia (dar şi faţă de acesta) obişnuitele gesturi cutumiare de ajutor şi sfaturi de îndrumare, ale fratelui mai mare pentru cel mic. Despăgubirea minorei pentru prejudiciul moral suferit este apreciat la nivelul sumei de 15.000 lei, mai sus precizată, care se adaugă la cea pe care partea civilă a primit-o de la asigurător.
Instanţa a obligat pe acelaşi asigurător să plătească minorei H.M.N., suma de lei 100 lei lunar cu titlu de despăgubiri civile periodice, începând cu data de 27.09.2009 până la împlinirea vârstei de 18 ani. Instanţa apreciază că asigurătorul are obligaţia de a achita lunar suma stabilită pentru a suplini contribuţia victimei H.T. la creşterea şi educarea minorei. Despăgubirile periodice sunt stabilite în funcţie de venitul minim pe economie, care este de 700 lei.
Daunele morale menţionate mai sus, care sunt recunoscute părţilor civile M.I., M.C.A. H.M.R. şi H.M.N. se vor adăuga despăgubirilor pe care părţile civile le-au încasat, de la asigurător, în cursul judecăţii, înainte de citirea actului de sesizare a instanţei.
Instanţa a obligat pe asigurătorul SC A SA, să plătească Spitalului C J U, suma de 5.540,77 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare şi S J A Sibiu, suma de 1.248 lei cu titlu de cheltuieli îngrijiri medicale şi transport cu ambulanţă, în măsura în care acestea nu au fost plătite până în prezent.
Excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă, a părţii responsabile civilmente, SC A.F. SRL a fost admisă având în vedere faptul că autoutilitara marca Ford Tranzit nu a fost utilizată de către inculpat în cadrul unor raporturi juridice de muncă. Din adresa nr.0142/ 20.10.2011, aflată în dosar la fila 105, rezultă că inculpatul O.G. a împrumutat de la firma SC A.F. SRL, autovehiculul implicat în accident.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs
1.Inculpatul O.G. a solicitat:
– să se dispună încetarea procesului penal împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, constatând că lipseşte plângerea prealabilă a persoanelor vătămate M.V. şi M.I..
– achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 Cod penal referitoare la cauza care înlătură caracterul penal al faptei costând în cazul fortuit. În susţinerea acestui motiv de recurs, s-a arătat, că sunt îndeplinite condiţiile legale care reglementează incidenţa cazului fortuit.
Inculpatul a arătat că, acest caz fortuit care ar fi incident în speţă, în concret, ar consta în următoarele aspecte care se desprind din starea de fapt – după ieşirea din curbă a autoutilitarei condusă de către inculpat în faţa acestuia a apărut brusc şi fără explicaţii un biciclist, acesta determinând acţiunea de frânare bruscă şi puternică din partea inculpatului. S-a arătat, tot în susţinerea acestui motiv de recurs, faptul că aceasta a fost o împrejurare a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută, dar nici faptul că urmare a acestei manevre de evitare a biciclistului sistemul de direcţie al autoutilitarei se va bloca.
Pe latură penală, inculpatul a mai solicitat să se constate că victima M.C., conducătorul autoturismului care a intrat în impact cu autoutilitara condusă de inculpat ar fi putut să evite accidentul deoarece ar fi trebuit să observe autoutilitara ce se afla pe sensul său de mers. Inculpatul a contestat şi modul de producere al accidentului reţinut de către expertul care a întocmit expertiza tehnică în cauză.
În subsidiar, pe latură penală, inculpatul a solicitat tot în motivele scrise de recurs să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei, deoarece îndeplineşte condiţiile cerute de art. 81 cod penal, suspendarea sub supraveghere dispusă de către prima instanţă, fiind o modalitate de individualizare a executării pedepsei prea aspră.
– pe latură civilă admiterea excepţiei tardivităţii cererii de constituire de parte civilă a părţii vătămate M.C.A., cerere formulată în faţa instanţei de judecată în data de 24.10.2011, cu suma de 50.000 lei, şi pe cale de ,consecinţă respingerea cererii ca fiind tardiv formulată.
– tot pe latură civilă inculpatul a solicitat să se constate că pe parcursul judecării acestei cauze între asigurător şi părţile civile s-au încheiat tranzacţii, părţile civile fiind despăgubite atât pentru daunele morale şi materiale, prezente şi viitoare, astfel că se impune respingerea pretenţiilor civile formulate de către aceste părţi civile ce au fost din nou despăgubite de către prima instanţă.
În motivele scrise de recurs de la fila 62 dosar Curte, inculpatul a reiterat motivele invocate cu ocazia dezbaterilor, în memoriul scris motivele fiind prezentate în mod amănunţit.
2. Asigurătorul SC A SA, care în memoriul scris de recurs de la fila 37 dosar Curte a arătat că recursul său vizează doar latura civilă a cauzei, respectiv greşita obligare a sa la plata despăgubirilor civile către părţile civile M.I. , M.C.A., H.M.R., H.M.N. prin reprezentant legal H.D. şi partea civilă Spitalul C J U . Acest recurent a solicitat respingerea pretenţiilor formulate de către aceste părţi civile deoarece, au încheiat tranzacţii cu toate aceste părţi civile despăgubindu-le integral pentru prejudiciile cauzate în urma accidentului de circulaţie provocat de către inculpatul O.G.. În privinţa despăgubirilor la care a fost obligat către Spitalul Judeţean, a solicitat să se constate că acestea au fost achitate potrivit extrasului de cont din data de 27 04. 2011 emis de U Bank.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 385 ind.6 alin 3 cod procedură penală, Curtea constată că sunt fondate cele două recursuri doar în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, respectiv pentru greşita obligare la despăgubiri a asigurătorului către părţile civile M.I., M.C.A., H.M.R., H.M.N. prin reprezentant legal H.D. şi partea civilă Spitalul CJU , pentru considerentele care vor fi expuse mai jos.
Prima instanţă, a stabilit în mod judicios şi în conformitate cu mijloacele de probă legal administrate pe tot parcursul procesului penal starea de fapt, astfel cum a fost expusă în mod amănunţit la începutul prezentelor considerente, dar şi încadrarea juridică a acestor fapte, încadrare ce nu a fost contestată de către recurenţi.
Cu privire la motivele de recurs ale inculpatului şi care vizează latura penală, Curtea constată că acestea au fost invocate şi analizate judicios şi temeinic de către prima instanţă, motivele de recurs ale inculpatului pe latură penală fiind nefondate.
Cu privire la primul motivul de recurs al inculpatului prin care a solicitat încetarea procesului penal, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a cod procedură penală raportat la dispoziţiile art. 10 lit. f, din codul de procedură penală, dat fiind că părţile vătămate M.V. şi M.I. nu au formulat plângeri prealabile, în cauză, Curtea constată că acest prim motiv formulat este nefondat, deoarece pentru vătămările corporale cauzate părţii vătămate M.V. inculpatul nu a fost trimis în judecată.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată M.I. susţinerea nu beneficiază de un suport real întrucât plângerea prealabilă a acestuia, de trimitere în judecată a inculpatului, se regăseşte în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, aflată la fila 45 (verso), din dosar.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs al acestuia care vizează solicitarea de achitare în temeiul art. 10 lit. e cod procedură penală deoarece ar fi incident cazul fortuit, Curtea găseşte acest motiv ca nefondat, deoarece aşa cum a arătat şi prima instanţă nu sunt îndeplinite cerinţele legale ale art. 47 cod penal ce reglementează această cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Inculpatul O.G. are culpă exclusivă în producerea accidentului, încălcând următoarele reguli de circulaţie
– prevederile art. 45 alin3 din OUG 195/2002 care stabilesc, în mod imperativ, faptul că „Atunci când prin manevra de depăşire se trece peste axa care separă sensurile de circulaţie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda iniţială, unde au obligaţia să revină după efectuarea manevrei de depăşire”.
– art. 54 alin.1 şi alin.2 din OUG 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice care prevede: „Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
În mod judicios a apreciat prima instanţă că, faptul că sistemul de direcţie al autovehiculului pe care inculpatul îl conducea s-a blocat, ca urmare a frânării bruşte, autoturismul nemaiputând fi readus pe direcţia de mers, pe care o părăsise, nu-l poate absolvi pe inculpat de răspunderea penală. Inculpatul ar fi trebuit să cunoască implicaţiile frânării bruşte şi totale a autovehiculului asupra posibilităţii de manevrare a sistemului de direcţie pentru că, în condiţii similare, orice autovehicul s-ar fi comportat la fel.
Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru existenţa cazului fortuit deoarece:
– rezultatul al celor două infracţiuni săvârşite de către inculpatul O.G., respectiv, decesul a două persoane şi vătămarea corporală a altora nu a fost consecinţa intervenţiei unei împrejurări străine de voinţa şi conştiinţa inculpatului. Aşa cum a arătat şi prima instanţă, pe de o parte, inculpatul, dacă ar fi manifestat suficientă atenţie ar fi putut observa din timp, respectivul biciclist deoarece, martorii B.D.A. şi B.A.P., care circulau în spatele acestuia, l-au văzut pe biciclist, la o distanţă de 50-60 de metri, circulând pe acostament, în aceeaşi direcţie cu ei, iar pe de altă parte inculpatul ar fi trebuit să cunoască şi să prevadă consecinţele unei operaţiuni tehnice de frânare bruscă. Inculpatul avea obligaţia legală să se asigure atunci când a pătruns pe celălalt sens de deplasare. Faptul că inculpatul, prin manevra de virare la stânga, a evitat accidentarea biciclistului care i-a ieşit în cale nu îl îndreptăţea pe inculpat să pătrundă, fără a se asigura pe sensul opus de deplasare, punându-i astfel în pericol pe ceilalţi participanţi la traficul rutier.
– inculpatul nu s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a prevedea intervenţia biciclistului pe sensul său de mers şi nici a consecinţelor frânării bruşte. Aşa cum se cunoaşte din doctrina de specialitate, în care s-a analizat cazul fortuit, imprevizibilitatea se referă la intervenţia împrejurării care determină rezultatul (în speţă a biciclistului sau a consecinţelor frânării extrem de bruşte) într-un mod în care obiectiv această intervenţie nu putea să fie prevăzută, condiţie care aşa cum am arătat, nu este îndeplinită în speţă, deoarece, dacă ar fi condus preventiv cu respectarea tuturor regulilor de circulaţie enumerate mai sus şi pe care inculpatul le-a încălcat, nu s-ar fi produs această urmare socialmente periculoasă.
Pentru toate aceste considerente, se constată că, în mod legal şi temeinic, a apreciat prima instanţă că nu este incident în cauză cazul fortuit reglementat de art. 47 Cod penal.
La momentul efectuării raportului de expertiză tehnică judiciară de la fila 73 şi următoarele dosar urmărire penală, expertul a avut în vedere, la aprecierea condiţiilor în care s-a produs accidentul şi a culpei declaraţiile martorilor oculari, pe care le-a analizat la filele 76 şi 77, declaraţii axate pe posibilitatea de a observa respectivul biciclist, expertul concluzionând că, inculpatul O.G. este cel care ar fi putut evita respectivul accident rutier prin adoptarea unei conduite rutiere în care atenţia să îi fie în permanenţă îndreptată asupra drumului. Aşa cum am arătat, şi expertul a analizat teza invocată de către inculpat în sensul apariţiei bruşte a biciclistului în faţa autovehiculului condus de către inculpat, însă concluziile expertizei coroborate cu cele ale martorilor oculari aflaţi în autoturismul din spatele autovehiculului condus de către inculpat, conduc instanţa de recurs la concluzia că în condiţii de atenţie sporită la trafic, inculpatul O.G. ar fi avut posibilitatea de a observa respectivul biciclist.
Sunt nefondate, de asemenea, susţinerile inculpatului în sensul unei posibile culpe a victimei, M.C., în producerea accidentului datorită faptului că, pe fondul oboselii, acesta nu şi-a condus autoturismul în condiţiile unei conduite preventive. O astfel de apărare nu este fondată deoarece victima M.C. se deplasa regulamentar pe sensul său de mers, iar concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, coroborate cu declaraţiile martorilor oculari dovedesc fără nicio îndoială faptul că accidentul s-a produs ca urmare a pătrunderii intempestive a autoutilitarei conduse de către inculpat, pe sensul de mers al autoturismului Dacia în care se aflau victimele. Expertul a precizat faptul că, victima M.C. nu a avut timpul necesar de a întreprinde nicio manevră de evitare( fila 90 dosar urmărire penală).
Instanţa constată că vinovăţia inculpatului în producerea respectivului accident şi vinovăţia cerută de lege pentru infracţiunile săvârşite ( ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă), rezultă din coroborarea judicioasă a tuturor mijloacelor de probă administrate în condiţii de legalitate, pe tot parcursul procesului penal, respectiv, procesul verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului de producere a accidentului, planşa fotografică cu aspecte de la locul producerii accidentului, declaraţiile părţilor vătămate şi cele ale martorilor, actele medico-legale, raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză şi declaraţiile inculpatului, expertiza tehnică, nefiind singurul mijloc de probă, în baza căruia, s-au stabilit modul şi condiţiile de producere a accidentului, aşa cum se arată de către inculpat.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs al inculpatului, pe latură penală, în sensul schimbării modalităţii de individualizare a executării pedepsei, din art. 86 ind. 1 cod penal, în art. 81 cod penal, Curtea constată că această solicitare este nefondată având în vedere pericolul social foarte ridicat al infracţiunilor săvârşite de către inculpat, consecinţele acestor infracţiuni şi nu în ultimul rând regulile de circulaţie încălcate de către inculpat ceea ce impune pentru atingerea scopului pedepsei, modalitatea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, iar nu pe cea a suspendării condiţionate aşa cum se solicită de către inculpat. Este evident că au fost avute în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate circumstanţele personale ale inculpatului, însă, raportând aceste din urmă circumstanţe la cele reale ale comiterii faptei şi cu precădere la consecinţele infracţiunilor comise de către inculpat, modalitatea de individualizare a executării pedepsei aleasă de către prima instanţă este una judicioasă şi nu se impune a fi schimbată.
Cu privire la motivele de recurs comune ale inculpatului şi asigurătorului, ce vizează latura civilă în sensul greşitei obligări la despăgubiri ale asigurătorului, deşi, între acesta şi părţile civile au intervenit tranzacţii, Curtea constată că aceste motive sunt fondate pentru următoarele:
Deşi prima instanţa a reţinut că asigurătorul SC A SA a încheiat tranzacţii în cauză cu părţile vătămate M.I. (tatăl victimei M.C.) care a fost despăgubit cu suma de 28.400 lei, M.E. (mama victimei) cu suma de 29.613,39 lei, M.A.I. (fratele victimei) cu suma de 10.888,49 de lei, M.C.A. (sora victimei) cu suma de 10.000 lei, H.M. (mama victimei H.T.) cu suma de 11.000 lei, H.M.R. (fiul victimei) cu suma de 37.500 lei, H.M.N. (fiica victimei) cu 37.500 lei, H.D. ( soţia victimei, cu suma de 21.000 lei şi R.A.S. ( fiica victimei) cu suma de 37.700 lei, a obligat asigurătorul la plata despăgubirilor civile arătând că părţile pot solicita despăgubiri în procesul penal până la citirea actului de sesizare al instanţei.
În cauză s-au încheiat tranzacţii cu M.I. , pentru suma de 10.515 lei, pentru vătămările proprii suferite şi cu M.V. pentru suma de 11.000 lei.
Despăgubirile au fost acordate de către SC A SA, în calitate de asigurător de răspundere civilă, al autovehiculului condus de către inculpatul O.G.
În cursul judecăţii, la termenul din 14.12.2010, părţile vătămate M.C.A., M.E., M.I. s-au constituit părţi civile în cauză cu sumele de 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale, pe lângă sumele primite de la societatea de asigurare, cu acelaşi titlu, de daune morale.
Tranzacţiile încheiate între asigurător şi părţile civile au fost depuse în faţa primei instanţe aflându-se la filele 100 şi următoarele din dosarul Judecătorie Sibiu, înainte de strămutarea cauzei.
Respectivele tranzacţii au fost încheiate cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie fără ca părţile civile să invoce vreo cauză de anulare a acestor tranzacţii.
În cuprinsul tuturor tranzacţiilor invocate în apărare de către recurenţi se face menţiunea că obiectul tranzacţiei îl reprezintă stingerea tuturor pretenţiilor prezente şi viitoare, materiale şi morale, ce decurg din respectivul accident rutier pentru părţile civile. Părţile civile şi-au asumat, la momentul încheierii respectivelor tranzacţii, obligaţia de a nu se mai constitui părţi civile în prezentul proces penal, precum şi faptul că au fost despăgubite în totalitate.
Aşa cum se poate observa, părţile civile, persoane cu deplină capacitate de exerciţiu la momentul încheierii respectivelor tranzacţii şi-au asumat toate consecinţele care decurg din încheierea unei astfel de tranzacţii. Părţile civile care nu aveau capacitate de exerciţiu deplină au fost reprezentate în condiţiile legii, şi pentru acestea din urmă tranzacţiile încheiate fiind legale, reprezentanţii legali ai acestor părţi civile asumându-şi toate consecinţele care decurg din încheierea unor astfel de tranzacţii.
De altfel, părţile civile nu au invocat în faţa instanţei de judecată aspecte de nevalabilitate ale respectivelor tranzacţii, ci au solicitat despăgubiri pe lângă cele care au fost acordate prin respectivele tranzacţii.
Ne aflăm în speţă, în prezenţa unor sume de bani acordate de către asigurător, în cadrul unor tranzacţii cu toate consecinţele, ce decurg din punct de vedere civil, din încheierea unor astfel de acte juridice pentru părţile civile, respectiv acelea de a nu mai putea solicita alte sume de bani cu titlul de despăgubiri materiale şi morale care să decurgă din respectivul eveniment rutier. Tranzacţiile au fost încheiate în condiţiile art. 1704-1717 cod civil – în vigoare la momentul tranzacţionării. Potrivit art. 1707 cod civil ( astfel cum era prevăzut la acel moment), se poate transige asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o infracţiune, consecinţele unei astfel de tranzacţii fiind tot cele reglementate de art. 1711 cod civil în numerotarea de la acel moment al încheierii tranzacţiilor, respectiv faptul că tranzacţiile au între părţile contractante puterea unei sentinţe neapelabile.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata că între părţile civile M.I. , M.C.A., H.M.R., H.M.N. prin reprezentant legal H.D. şi asigurătorul A SA au intervenit următoarele tranzacţii încheiate în condiţiile art. 55 alin 4 din legea 136/1995 şi art. 1704-1717 cod civil în vigoare la data încheierii tranzacţiilor:
– tranzacţiile nr. 8360 şi nr. 8361 din data de 14 iulie 2010 încheiate cu partea civilă M.I. ;
– tranzacţiile nr. 8360 şi nr. 8361 din data de 14 iulie 2010 încheiate cu partea civilă M.I. ;
– tranzacţiile nr.8355 şi 8356 din data de 14 iulie 2010 încheiate cu partea civilă M.C.A.;
– tranzacţiile nr.8355 şi 8356 din data de 14 iulie 2010 încheiate cu partea civilă M.C.A.;
– tranzacţia din data de 11 martie 2010 încheiată cu partea civilă H.M.R.;
– tranzacţia din data de 11 martie 2010 încheiată cu partea civilă H.M.R.;
– tranzacţia încheiată la data de 11 martie 2010 cu partea civilă H.M.N..
Şi va respinge pretenţiile civile formulate de către părţile civile M.I. , M.C.A., H.M.R., H.M.N. prin reprezentant legal H.D.
Cu privire la motivul de recurs al asigurătorului, în sensul greşitei obligări la plata despăgubirilor civile către partea civilă Spitalul C J U Sibiu, Curtea constată că şi acest motiv de recurs este fondat deoarece asigurătorul a dovedit încă din faţa primei instanţe că a despăgubit această parte civilă cu sumele de 5247,27 lei şi 293,50 potrivit extrasului de cont nr. 76 din data de 27 04. 2011 emis de U Bank, motiv pentru care va respinge pretenţiile civile formulate de către partea civilă Spitalul C J U .
Cu privire la motivul de recurs al inculpatului, descris pe larg în memoriul scris de recurs de la fila 76 dosar, prin care se solicita să se constate că partea vătămată M.C.A. s-a constituit tardiv parte civilă Curtea constată următoarele:
Inculpatul, prin apărător, a invocat, în ce o priveşte pe partea vătămată M.C.A. excepţia tardivităţii constituirii de parte civilă, şi în faţa instanţei de fond. Prima instanţă a statuat în mod judicios faptul că excepţia invocată de către inculpat este neîntemeiată deoarece partea vătămată (împreună cu mama şi tatăl victimei H.C.) s-a constituit parte civilă în termen legal, la data de 14 decembrie 2010. Actul de inculpare a fost citit ulterior, la termenul din 18 ianuarie 2011.Pentru aceste motive, se constată că şi această apărare formulată de către inculpat este nefondată.
Curtea constată că, părţile civile care au solicitat despăgubiri civile au manifestat o atitudine oscilantă deoarece după ce s-au constituit părţi civile în cauză, apărătorul ales al acestora a învederat instanţei faptul că renunţă la pretenţiile civile, ulterior revenind.
Părţile vătămate minore H.M.R. şi H.M.N. nu au solicitat despăgubiri civile, prima instanţă exercitând din oficiu acţiunea civilă pentru aceste două părţi.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 17 Cod procedură penală, există această posibilitate a instanţei de judecată, însă în cauză, şi în privinţa celor două părţi vătămate minore s-a încheiat o tranzacţie, efectele unei astfel de tranzacţii încheiate în condiţiile legii prin reprezentat legal, fiind aceleaşi ca şi în cazul tranzacţiilor încheiate în speţă de către părţile civile majore, respectiv imposibilitatea de a mai solicita despăgubiri materiale şi morale pentru prejudiciile ce decurg din respectivul accident de circulaţie asupra căruia s-a tranzacţionat.
La filele 114-116 din dosarul Judecătoriei Făgăraş sunt ataşate tranzacţiile încheiate pentru aceste din urmă părţi civile minore (H.M.R., H.M.N.), care nu s-au mai constituit părţi civile în procesul penal, în cuprinsul acestor tranzacţii fiind făcute menţiunile, în sensul că, suma acordată părţilor civile minore includ şi prestaţiile periodice lunare cuvenite minorilor, de la data producerii accidentului şi până la vârsta majoratului.
Mai mult, la dosarul cauzei la filele 106-115 dosar Judecătoria Făgăraş există documentele legale prin care se atestă că persoana care a încheiat tranzacţiile pentru minori este curatorul desemnat de către autorităţile statului pentru cei doi minori, respectiv numita R.A.S. Cei doi minori, H.M.R. şi H.M.N. au fost reprezentaţi şi de mama lor respectiv numita H.S.
Având în vedere tranzacţiile încheiate pentru cei doi minori, precum şi faptul că, au fost respectate toate dispoziţiile legale în ceea ce priveşte reprezentarea acestora, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru exercitarea din oficiu a acţiunii civile.
Pentru toate considerentele expuse mai sus , în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d cod procedură penală va admite recursurile declarate de către inculpatul O.G. şi asigurătorul A SA împotriva sentinţei penale nr. 277 din data de 20 decembrie 2011 a Judecătoriei Făgăraş pe care o va casa sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile relativ la părţile civile M.I., M.C.A., H.M.R., H.M.N. prin reprezentant legal H.D. şi partea civilă Spitalul C J U.
Rejudecând în aceste limite,
Va constata că între părţile civile M.I. , M.C.A., H.M.R., H.M.N. prin reprezentant legal H.D. şi asigurătorul A SA au intervenit următoarele tranzacţii încheiate în condiţiile art. 55 alin 4 din legea 136/1995 şi art. 1704-1717 cod civil în vigoare la data încheierii tranzacţiilor:
– tranzacţia încheiată la data de 11 martie 2010 cu partea civilă H.MN.
Va respinge pretenţiile civile formulate de către părţile civile M.I., M.C.A., H.M.R., H.M.N. prin reprezentant legal H.D..
Va constata că asigurătorul A SA a achitat sumele de 5247,27 lei şi 293,50 către partea civilă Spitalul C J U Sibiu potrivit extrasului de cont nr. 76 din data de 27 04. 2011 emis de U Bank şi va respinge pretenţiile civile formulate de către partea civilă Spitalul C J U.
Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
În baza art. 193 Cod procedură penală va respinge cererea formulată de către părţile civile M.I., M.E., M.A.I. şi M.C.A de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs constând în onorariul avocatului ales, având în vedere soluţia pronunţată de către instanţa de recurs de admitere a celor două recursuri declarate de către inculpat şi asigurător.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv onorariul parţial al apărătorului din oficiu, desemnat în cauză pentru inculpat.
(Decizia penală nr. 359 din 18 aprilie 2012 – M.D.)
??
??
??
??
15
