Incidenţa dispoziţiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.Reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime. Aplicarea pedepselor sub aceste limite fără reţinerea circumstanţelor atenuante. Nelegalitate. Procedură civilă şi penală (căi de


În conformitate cu dispoziţiile art. 320 ind. 1 al. 7 Cod procedură penală, în cazul în care inculpatul recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

Sancţionând inculpaţii cu o pedeapsă cu închisoare sub aceste limite reduse cu o treime, fără a reţine în favoarea acestora circumstanţe atenuante judiciare, prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, ca urmare a aplicării unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr. 19/A/12.10.2011 a Curţii de Apel Alba Iulia , definitivă prin decizia nr.4098/24.11.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti

Prin sentinţa penală nr. 217/03 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar penal nr.4182/107/2011, s-a dispus, în temeiul art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 320/1 Cpp condamnarea inculpatului V.C.N., la pedeapsa de:

– 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

– 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

– 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

– 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

– 3 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 320/1 Cpp şi art. 13 alin. 1 Cp a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de:

– 2 ani şi 6 luni închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

În temeiul art. 329 alin. 1 Cp cu aplic. art. 320/1 Cpp a fost condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de:

– 2 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

– 2 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

În baza art. 33, 34 Cp au fost contopite pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea mai grea de:

În baza art. 33, 34 Cp au fost contopite pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea mai grea de:

În baza art. 88 Cp s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 17 martie 2011 şi până la zi.

În baza art. 350 Cpp a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 350 Cpp a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului.

În temeiul art. 13 alin. 1 şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. a Cp şi art. 320/1 Cpp a fost condamnat inculpatul M.F.R., la o pedeapsă de:

În temeiul art. 329 alin. 1 Cp cu aplic. art. 37 lit. a Cp şi art. 320/1 Cpp a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de:

În baza art. 83 Cp s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare acordată prin sentinţa penală nr. 1505/2006 a Judecătoriei Alba Iulia, pedeapsă pe care a fost adăugată fiecăreia din pedepsele aplicate mai sus, rezultând prin cumul aritmetic pedepsele de 5 ani şi 2 luni închisoare şi respectiv 4 ani şi 2 luni închisoare, pedepse pe care în temeiul art. 33, 34 Cp, pedepse ce au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de:

– 5 ani şi 2 luni închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

În baza art. 88 Cp s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 15 martie 2011 şi până la zi.

În temeiul art. 13 alin. 1 şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 320/1 Cpp a fost condamnată inculpata L.F.L., la pedeapsa de:

În temeiul art. 329 alin. 1 Cp cu aplic. art. 320/1 Cpp a fost condamnată aceeaşi inculpată la o pedeapsă de:

-2 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cp, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cp şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cp.

Pentru a se dispune astfel, în sarcina inculpatului V.C.N. s-a reţinut că în cursul lunii decembrie 2010 a recrutat-o în scopul exploatării sexuale pe minora T.A., aceasta fiind bătută şi ameninţată pentru a accepta să se prostitueze, a cazat-o la o folosită de el în Alba Iulia, a transportat-o la stradă pentru a se prostitua şi şi-a însuşit banii obţinuţi la stradă din prostituţie de către minoră. De asemenea, în cursul verii anului 2010 inculpatul profitând de boala psihică a numitei Ş.A.P. a recrutat-o pe aceasta în scopul exploatării sexuale, a cazat-o într-o locuinţă folosită de el în Alba Iulia, a transportat-o şi supravegheat-o la stradă pe aceasta pentru a se prostitua, şi-a însuşit banii obţinuţi la stradă din prostituţie de fată, a bătut-o pe aceasta de mai multe ori deoarece nu obţinea destui bani, apoi la data de 21.07.2010 a transportat-o cu un autocar în Franţa, unde a obligat-o la prostituţie, fata fiind lipsită tot timpul de actele de identitate care se aflau la inculpat.

În sarcina inculpatului M.F.R. s-a reţinut că în perioada jumătatea lunii ianuarie 2011 – 15 martie 2011, împreună cu concubina sa, inculpata L.F.L., a recrutat-o pe minora T.A. în scopul exploatării sexuale, a cazat-o la o locuinţă folosită de el şi concubina sa în Alba Iulia, a transportat-o la stradă pentru a se prostitua şi şi-a însuşit banii obţinuţi la stradă din prostituţie de către minoră şi a găsit clienţi minorei. Totodată, acesta în cursul anului 2011 a săvârşit acte de înlesnire a practicării prostituţiei şi tragerea de foloase de pe urma acestor activităţi ilicite cu privire la numitele V.A.G., M.M.C. şi C.D.A.

În sarcina inculpatei L.F.L. s-a reţinut că în perioada jumătatea lunii ianuarie 2011 – 15 martie 2011, împreună cu concubinul ei, inculpatul M.F.R., a recrutat-o pe minora T.A. în scopul exploatării sexuale, a cazat-o la o locuinţă folosită de ea şi concubinul ei în Alba Iulia, şi-a însuşit banii obţinuţi la stradă din prostituţie de către minoră şi a găsit clienţi minorei. Totodată, aceasta în cursul anului 2011 a săvârşit acte de înlesnire a practicării prostituţiei şi tragerea de foloase de pe urma acestor activităţi ilicite cu privire la numita M.M.C.

La termenul din data de 2 iunie 2011 cei trei inculpaţi au solicitat instanţei să fie judecaţi conform procedurii reglementate de art. 3201 Cod procedură penală, aspecte consemnate în declaraţiile depuse la dosar, recunoscând comiterea faptelor, încadrarea juridică şi solicitând judecarea lor în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunosc şi le însuşesc, instanţa admiţând cererea de aplicare a procedurii simplificate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, DIICOT – ST Alba Iulia şi inculpaţii V.C. şi M.F.R., aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin apelul formulat, DIICOT – Serviciul teritorial Alba Iulia a criticat hotărârea primei instanţe, arătând că pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile de trafic de minori, prev. de art. 13 al. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001(inculpatul V.C.), respectiv de art. 13 al. 1 şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001(inculpaţii M.F.R. şi L.F.L.) sunt nelegale, întrucât prin aplicarea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen. noile limite de pedeapsă sunt de la 4 ani şi 8 luni închisoare la 12 ani închisoare. Aplicând o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru această infracţiune, fără a reţine în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante judiciare, instanţa a aplicat o pedeapsă nelegală.

Prin apelurile formulate, inculpaţii V.C. şi M.F.R. au solicitat reducerea pedepsei, urmare reţinerii de circumstanţe atenuante, inculpatul V.C. solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 86 ind. 1 C.pen. privind suspendarea executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 19/A/12.10.2011 Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile declarate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpaţii V.C.N. şi M.F.R. împotriva sentinţei penale nr. 217/03.06.2011 pronunţate de Tribunalul Alba în dosarul nr. 4128/107/2011, extinzând efectele apelurilor inculpaţilor şi în privinţa inculpatei L.F.L., a desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale a cauzei, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, conţinutul pedepselor complementare aplicate acestora, precum şi sub aspectul laturii civile a cauzei, în privinţa despăgubirilor civile acordate părţii civile T.A. şi, procedând la o nouă judecată în aceste limite, printre alte aspecte reformate, a majorat pedepsele inculpaţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că prima instanţă a realizat o justă interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală, stabilind corect starea de fapt dedusă judecăţii şi dispoziţiile legale aplicabile, aceasta în condiţiile în care inculpaţii au înţeles să uzeze de dispoziţiile art. 320 ind. 1 C.pr.pen.

Însă, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen., în cazul în care inculpatul recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

Curtea a reţinut că infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 al. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001, reţinută în sarcina inculpatului V.C., respectiv cea prev. de art. 13 al. 1 şi 3 teza I din Legea nr.678/2001, imputată inculpaţilor M.F.R. şi L.F.L., este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pe cale de consecinţă, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen. şi a reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, pedeapsa minimă ce putea fi aplicată celor trei inculpaţi era de 4 ani şi 8 luni.

Sancţionând inculpaţii cu o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunile menţionate, fără a reţine în favoarea acestora circumstanţe atenuante judiciare, prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, ca urmare a aplicării unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Sub acest aspect, Curtea a constatat întemeiate criticile aduse de apelantul DIICOT – Serviciul teritorial Alba Iulia, fiind justificată majorarea pedepselor pentru infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 al. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001, respectiv de art. 13 al. 1 şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001 cu apl. art. 37 lit. a C.pen., în privinţa inculpaţilor V.C., respectiv M.F.R., faţă de inculpata L.F.L. fiind reţinute circumstanţe atenuante judiciare cu consecinţa menţinerii pedepselor aplicate de prima instanţă.