Incidenţa dispoziţiilor art. 37 Cod penal în cazul săvârşirii, ulterior, a unei infracţiuni din culpă. Abuzuri


infracţiuni din culpă.

Art. 37 Cod penal

Inculpatul, săvârşind o infracţiune din culpă, nu trebuia să fie reţinută

starea de recidivă, cu privire la aceasta.

(Decizia penală nr. 625/R/22.10.2009)

Prin sentinţa penală nr.80/07.05.2008 pronunţată de Judecătoria

Costeşti, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea

infracţiunilor prev. de art.184 alin.1 şi 3 Cod penal cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, a

infracţiunilor prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic.art.41 alin.2 Cod

penal şi art.37 lit.a Cod penal, art.89 din OUG nr.195/2002 cu aplic.art.41 alin.2

Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal.

În esenţă, s-a constatat vinovăţia inculpatului pentru infracţiunile

pentru care a fost trimis în judecată. S-a mai arătat că aceste infracţiuni au fost

săvârşite în perioada de liberare condiţionată, fiind astfel incidente dispoziţiile

art.61 alin.1 Cod penal.

Prin decizia penală nr.111/25.06.2009 pronunţată de Tribunalul

Vâlcea, a fost respins apelul inculpatului, fiind apreciat ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul.

Prin decizia penală nr.625/R/22.10.2009 pronunţată de Curtea de

Apel Piteşti a fost admis recursul declarat de inculpat, casată decizia susmenţionată

precum şi în parte sentinţa penală nr.80 din 07 mai 2009, pronunţată de Judecătoria

Costeşti în dosarul nr. 1543/214/2008 şi, printre altele, a înlăturat aplicarea art. 37

lit.a pentru infracţiunea prev. de art. 184 alin.1 şi 3 Cod penal.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea a prezentat, în considerente,

următoarea argumentaţie:

În condiţiile art.37 Cod penal, poate fi recidivă în situaţia în care după

rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare

de 6 ani – inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 8 ani şi 10 luni

închisoare, din care s-a liberat condiţionat – este săvârşită din nou o infracţiune cu

intenţie.

Or, în cauză, inculpatul a săvârşit, aşa cum rezultă din cele arătate, şi o

infracţiune din culpă, prevăzută de art.184 alin.1 şi 3 Cod penal, şi nu cu intenţie,

astfel că în privinţa acestei infracţiuni, nu trebuia să fie reţinută starea de recidivă

prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, aşa cum au procedat instanţele.

De aceea, atât hotărârea primei instanţe cât şi hotărârea instanţei de apel, urmează a

fi casate în recursul inculpatului – nu i se creează acestuia o situaţie mai grea – în

sensul înlăturării recidivei cu privire la infracţiunea prevăzută de art.184 alin.1 şi 3

Cod penal, menţinând starea de recidivă pentru celelalte infracţiuni pentru care

inculpatul a fost condamnat, şi anume cele prevăzute de art.86 alin.1, respectiv 89

alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.