Vicierea sesizării organelor de urmărire penală şi a începerii urmăririi penale nu afectează valabilitatea rechizitoriului şi, prin urmare, nu justifică restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 141 din 7 martie 2011
Prin sentința penală nr. 187/22.12.2010 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal nr. 541/102/2010, în baza art. 332 alin. (2) C.proc.pen. s-a dispus restituirea cauzei procurorului, respectiv Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în vederea refacerii urmăririi penale. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 221 C.proc.pen., organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, sau se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune. în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces verbal în acest sens.
în prezenta cauză s-a constatat că există nici unul din modurile de sesizare enumerate limitativ de art. 221 C.proc.pen.
Astfel, s-a reținut că în mod evident, sesizarea nu s-a făcut prin denunț sau plângere, în condițiile în care în cererea formulată de procuror în cursul urmăririi penale, prin care solicită instanței autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor unor persoane cercetate în dosarul nr. 8/D/P/2006, s-a făcut vorbire despre sesizare din oficiu la data de 18 aprilie 2006.
Conform dispozițiilor mai sus arătate în situația în care organul de urmărire se sesizează din oficiu, se încheie un proces-verbal în acest sens, rolul acestui proces-verbal fiind tocmai de a consemna manifestarea de voință și de a descrie faptele respectiv infracțiunile despre săvârșirea cărora a luat cunoștință organul de urmărire penală.
Existența acestei sesizări din oficiu, respectiv a procesului verbal în care se materializează această manifestare de voință reprezintă condiția sine qua non pentru începerea urmăririi penale, astfel cum rezultă din prevederile art. 228 alin. (1) C.proc.pen.: „Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221; dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale …”.
în prezentul dosar, un astfel de proces-verbal de sesizare din oficiu, nu există. Deși instanța a acordat mai multe termene pentru ca acest act să fie depus la dosarul cauzei, plecând de la ipoteza că ar exista în materialitatea lui, fiind eventual depus în dosarul de casă sau în alt dosar disjuns, acest lucru nu a fost posibil, procurorul arătând că „procesul-verbal de sesizare din oficiu, nu a fost găsit pentru a fi depus la dosar”.
în această situație, nu avut în vedere, practic nicio dovadă, nici un act din care să rezulte că organele de urmărire penală au fost legal sesizate în prezenta cauză.
Tribunalul Mureș a reținut că simpla mențiune într-o cerere adresată instanței despre modalitatea de sesizare din oficiu nu suplinește prin ea însăși procesul verbal de sesizare din oficiu, a cărui existență este cerută expres de prevederile art. 221 alin. (1) teza a II-a C.proc.pen. (s-a făcut precizarea că această mențiune este singulară, în întreg dosarul de urmărire penală neexistând vreo altă referire, la sesizarea din oficiu și întocmirea unui proces-verbal în acest sens).
în condițiile în care organul de urmărire penală nu este legal sesizată și urmărirea penală nu este legal începută, nici instanța de judecată nu poate fi legal sesizată.
Lipsa de sesizare prevăzută de lege atrage lipsirea de valabilitate a rezoluției de începere a urmăririi penale (nulitate relativă) și, față de prevederile art. 263 alin. (1), nulitatea absolută a rechizitoriului, situație în care unicul remediu procesual este restituirea cauzei la procuror, în temeiul art. 332 alin. (2) C.pen. (nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței), pentru refacerea urmăririi penale. (în acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 219/07.04.2008, completul de 9 judecători).
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte De Casație Și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Tg-Mureș.
în motivarea recursului, Parchetul susține că în mod greșit a reținut prima instanță faptul că în dosarul de urmărire penală ar lipsi procesul verbal de sesizare din oficiu, deoarece acest act există la dosar, motiv pentru care nu se impune restituirea cauzei la parchet, așa cum a procedat prima instanță, ci continuarea judecății.
Examinând recursul promovat de Parchet, din prisma dispozițiilor art. 3856 alin. (3), art. 385 14 raportat la art. 62-68 C.proc.pen., instanța de control judiciar îl găsește fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut că în cauză lipsește procesul verbal de sesizare din oficiu, iar organele de urmărire penală nu au fost sesizate în vreunul din celelalte două modalități de sesizare prevăzute de art. 221 alin. (1) C.proc.pen., respectiv prin plângere sau denunț.
Curtea constată că lipsa actului de sesizare nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, respectiv nu se regăsește printre cazurile strict și limitativ cuprinse în dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. De altfel, chiar judecătorul fondului arată în motivare că această lipsă atrage nulitatea relativă. Dacă această neregularitate este sancționată cu nulitatea relativă, devin aplicabile dispozițiile art. 197 alin. (4) cu privire la momentul până la care poate fi invocată o astfel de nulitate.
în cazul fiecăruia dintre inculpați, observăm că a fost începută urmărirea penală prin Rezoluțiile din 14 și 15.11.2007, a fost extinsă această urmărirea și pentru alte fapte prin Ordonanța din 30.11.2007, acte prin care sunt descris faptele și încadrarea în drept.
Apoi, inculpații-intimați din prezenta cauză au fost audiați ca învinuiți, ocazie cu care le-au fost aduse la cunoștință faptele reținute în sarcina lor și încadrarea juridică.
în sfârșit, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, învinuiții au arătat că nu mai au cereri noi de formulat.
Trei dintre învinuiți au fost asistați de apărători aleși și unul de apărător desemnat din oficiu, pe tot parcursul desfășurării procesului penal în faza de urmărire penală. Cu toate acestea, nu s-a invocat lipsa actului de sesizare a organelor de urmărire penală. Nefiind respectate dispozițiile art. 197 alin. (4) C.proc.pen. sub acest aspect, instanța nu mai poate lua în considerare pretinsa nulitate relativă.
Reanalizând materialul probator, constatăm că, deși procurorul de ședință a precizat în fața primei instanțe la termenul din 17.12.2010 că nu a fost găsit procesul-verbal de sesizare din oficiu pentru a fi depus la dosar, în mod temeinic se susține în motivele de recurs că în dosarul de urmărire penală există un proces-verbal de constatare întocmit de un agent din cadrul Serviciului Poliției de Frontieră Borș, prin care acest agent a constatat și s-a sesizat din oficiu despre faptele descrise, iar acest proces-verbal a fost completat de procurorul de caz cu extinderea urmăririi penale față de celelalte persoane.
O primă critică adusă de apărare este aceea că procesul-verbal privește alte fapte, alte persoane și alte date. Această critică nu poate fi primită, deoarece însăși motivarea Rechizitoriului începe tocmai cu descrierea celor constatate cu ocazia controlului efectuat la SPF Borș din 10.06.2007, cuprinse în procesul-verbal amintit. Apoi se arată că în urma cercetărilor efectuate, s-ar fi constatat că actele falsificate ar fi provenit pe o filieră din județul Mureș, din care ar face parte și M.V. – persoana despre care se face vorbire în cuprinsul procesului verbal și „Csabi”, identificat ulterior ca fiind inculpatul F.C. (desigur că toate acestea urmează a fi stabilite pe parcursul desfășurării procesului penal).
O altă critică adusă este aceea că agentul respectiv nu ar fi avut competența pentru a constata cele cuprinse în procesul-verbal și că actul de sesizare ar fi trebuit să fie întocmit de însăși procurorul de caz, sau echivalentul acestuia. Nici această apărare nu poate fi primită, deoarece competența SPF este stabilită prin lege și nu există o dispoziție legală care să prevadă competența exclusivă a procurorului de a se sesiza cu săvârșirea unor astfel de fapte.
Așadar, pe de o parte constatăm că pretinsa lipsă a actului de sesizare nu este sancționată cu nulitatea absolută, inculpații nu au invocat această lipsă cu respectarea dispozițiilor art. 197 alin. (4) C.proc.pen., iar pe de altă parte la dosar există procesul-verbal de sesizare din oficiu din 10.06.2007, iar în urma cercetărilor efectuate, s-a început urmărirea penală în cauză față de inculpați pentru faptele arătate.
Față de cele reținute, soluția de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale apare ca nefondată, motiv pentru care, în temeiul art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., vom admite recursul declarat de Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva sentinței penale nr. 187/22.12.2010, pronunțată de Tribunalul Mureș și pe cale de consecință vom casa integral sentința și vom trimite cauza pentru continuarea judecății, iar cheltuielile judiciare în recurs urmează să rămână în sarcina statului.
