Judecătorul de la instanţa de apel care a luat parte la soluţionarea apelului făcut împotriva sentinţei primei instanţe nu devine incompatibil şi poate participa – după desfiinţarea cu trimitere a hotărârii respective – la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării, întrucât nu s-a pronunţat cu privire la fondul cauzei.
(Decizia nr. 2380 din 4 decembrie 2002 – Secţia a II-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 239 din 6.06.2001, Judecătoria Olteniţa, în baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a) şi i) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal, a condamnat pe inculpaţii S.I., B.G., V.F. şi C.N. la câte 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în baza art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 – 209 lit. a) şi i) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal, a condamnat pe inculpatul D.G. la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
A obligat pe inculpaţi în solidar la despăgubiri civile.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 9.01.2001 inculpaţii au sustras prin efracţie două vane, un suport metalic pentru motor şi cornier, o platbandă şi o ramă metalică a geamului de aerisire.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi inculpaţii.
Procedând la judecarea cauzei, Tribunalul Călăraşi, prin Decizia penală nr. 224/A din 27.09.2001, în baza art. 373 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi inculpaţi, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a soluţionat în mod corect latura civilă a cauzei, nerezultând din nici o probă şi nici din motivarea sentinţei modalitatea de stabilire a prejudiciului cauzat de inculpaţi prin infracţiune, situaţie în care se impunea completarea probatoriului pe latură civilă, în vederea stabilirii prejudiciului efectiv suferit prin infracţiunea comisă.
Judecătoria Olteniţa, prin Sentinţa penală nr. 139 din 2 aprilie 2002, în baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a) şi i) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 şi 76 din Codul penal, a condamnat pe inculpaţii S.I., B.G., V.F. la câte 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
în baza art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a) şi i) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 74, 76 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul D.G. la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
în baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a) şi i) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal, a condamnat pe inculpatul C.N. la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
A obligat pe inculpaţi, în solidar, la despăgubiri către partea civilă.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul C.N., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei pronunţate, apel ce a fost respins prin Decizia penală nr. 189 din 11.07.2002.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât s-au încălcat prevederile art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală privitoare la incompatibilitatea judecătorului care s-a pronunţat anterior, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.
în motivarea recursului se arată de către parchet că de fiecare dată la judecarea apelurilor la Tribunalul Călăraşi a participat acelaşi judecător, care şi-a exprimat părerea prin Decizia penală nr. 224 din 27.09.2001, în sensul că prima instanţă nu a motivat în nici un fel cenzurarea pretenţiilor părţii civile şi nici modalitatea de calculare a prejudiciului, arătându-se în motivarea deciziei că se impunea completarea probatoriului pe latura civilă a cauzei, în vederea stabilirii prejudiciului efectiv suferit de partea civilă.
Acelaşi judecător a participat la judecarea apelului unuia dintre inculpaţi împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă după rejudecarea cauzei.
Parchetul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 3 din Codul de procedură penală.
Examinând decizia pronunţată în cauză prin prisma cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin Decizia penală nr. 224 din 27.09.2001, Tribunalul Călăraşi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi de inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 239/2001 a Judecătoriei Olteniţa, pe care a desfiinţat-o, şi a trimis cauza spre rejudecare.
în motivarea deciziei tribunalul a reţinut că prima instanţă nu a soluţionat corect latura civilă a cauzei, nerezultând modalitatea de stabilire a prejudiciului cauzat de inculpaţi, impunându-se completarea probatoriului pe latura civilă a cauzei.
Judecătorul care a făcut parte din completul de judecată, care a pronunţat Decizia penală nr. 224 din 27.09.2001, a participat şi la judecarea apelului inculpatului C.N. împotriva Sentinţei penale nr. 139/2002 a Judecătoriei Olteniţa, pronunţată cu ocazia rejudecării cauzei după casarea cu trimitere.
Potrivit art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.
Dispoziţiile legale invocate nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţă.
Nu se poate reţine că, procedând la desfiinţarea hotărârii apelate şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că probatoriul administrat este incomplet, i^r instanta nu a arătat modalitatea de stabilire a prejudiciului cauzat, judecătorul şi-a exprimat păierca cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă.
De altfel, dispoziţiile art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală au în vedere o altă ipoteză, şi anume aceea în care judecătorul şi-a exprimat anticipat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în mod cu totul ocazional, în cursul judecării cauzei, ceea ce îl face incompatibil de a mai participa la judecarea cauzei.
în speţă, nu suntem nici în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 47 alin. 1 din Codul de procedură penală, judecătorul de la instanţa de apel, care a luat parte la soluţionarea apelului făcut împotriva sentinţei primei instanţe, poate participa -după desfiinţarea cu trimitere a acelei hotărâri – la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării.
în consecinţă, faţă de cele arătate nu este incident cazul de casare invocat, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
