Incompatibilitatea judecătorului. Judecătorul este incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă a soluţionat propunerea de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale. Consecinţele nerespectării dispoziţiilor privind compunerea instanţei de judecată, asupra hotărârii pronunţate, precum şi asupra celorlalte acte îndeplinite şi măsurilor dispuse în cursul cercetării judecătoreşti.
-art. 48 alin. 1 lit.”a” Cod procedură penală;
-art.197 alin. 2 Cod procedură penală;
-art. 42 alin. 2 Cod procedură penală;
-art.52 alin. 4 Cod procedură penală;
-art. 383 alin. 3 Cod procedură penală.
X
X X
În contextul dispoziţiilor art. 383 alin. 3 Cod procedură penală, care impun instanţei de apel, ca în cuprinsul decizie, prin care se dispune rejudecarea cauzei, să indice care este ultimul act procedural rămas valabil, de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul, Curtea reţine că sancţiunea nulităţii absolute, generată de încălcarea dispoziţiilor legale relative la compunerea instanţei de judecată afectează numai hotărârea pronunţată de judecătorul incompatibil şi nu se răsfrânge şi asupra celorlalte acte îndeplinite şi măsurilor dispuse în cursul cercetării judecătoreşti, care îşi păstrează valabilitatea şi rămân câştigate cauzei.
Prin sentinţa penală nr.137 din 6 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Giurgiu – Secţia Penală, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de: inculpatul B.N. M., din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit. b şi c, alin.21 Iit. a şi b şi alin.3 teza II C. pen. cu aplic. art.37 Iit. a Cod penal, în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art.174 C. pen. raportat la art.175 Iit. i C. pen.; de inculpaţii F. I. R. şi V.M. din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 Iit. b şi c, alin.21 lit. a şi b şi alin.3 teza II C. pen., în infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni prevăzută de art. 262 alin.1 C. pen.; de inculpatul B. I. din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit. b şi c, alin.21 lit. a şi b şi alin.3 teza II C. pen. cu aplic. art.37 Iit. b C. pen., în infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni prevăzută de art. 262 alin.1 C. pen. cu aplic. art.37 Iit. b C. pen.
În baza art.211 alin.2 Iit. b şi c, alin.21 Iit. a şi b şi alin.3 teza II-a Cod penal, cu aplicarea art.37 Iit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. N. M. la 20 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a şi b din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei.
În baza C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1684 din 31.05.2005 a Judecătoriei Giurgiu şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în speţă.
S-a dispus ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 21 de ani şi 6 luni închisoare.
În baza art.88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 07.03.2005 la 01.06.2005 (sent. pen. nr. 1684 din 31.05.2005) şi de la 08.01.2006 la zi (În prezenta cauză).
În baza art.71 C. pen., pe durata executării pedepsei, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a, b şi e din C. pen.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art.118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului a unui cuţit, având lungimea de 25 cm, lama 15 cm x 2,5 cm cu mâner nichelat combinat cu plastic negru, precum şi teaca de culoare neagră – aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Giurgiu.
În baza art.211 alin.2 Iit. b şi c, alin.21 lit. a şi b şi alin.3 teza II -a C. pen. cu aplic. art.37 Iit. b C. pen., prin aceeaşi hotărâre, a fost condamnat inculpatul B. I., la 16 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art.64 Iit.a şi b din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei.
În baza art.88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 08.01.2006 la zi.
În baza art.88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 08.01.2006 la zi.
În baza art.71 C. pen., pe durata executării pedepsei, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a, b, şi e din C. pen.
În baza art.350 alin.1 C. pr. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art.211 alin.2 lit. b şi c, alin.21 lit. a şi b şi alin.3 teza II -a C. pen. a fost condamnat inculpatul F. I. R., la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a şi b din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei.
În baza art.88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 08.01.2006 la zi.
În baza art.71 C. pen. pe durata executării pedepsei, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a, b, şi e din C. pen.
În baza art.350 alin.1 C. pr. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art.350 alin.1 C. pr. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art.211 alin.2 lit. b şi c, alln.21 Iit. a şi b şi alin.3 teza II -a C. pen., a fost condamnat inculpatul V. M. la 15 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a şi b din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei.
În baza art.71 C. pen., pe durata executării pedepsei, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a, b, şi e din C. pen.
În baza art.346 alin.1 C. pr. pen., art.14 C. pr. pen. şi art.998 – 999 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile vătămate B. E. şi B. A. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţilor civile suma de 574 lei – cu titlu de daune materiale şi suma de 100.000 lei – cu titlu de daune morale.
În baza art.17 rap. Ia art.348 C. pr. pen şi art.998 – 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească minorului B.A. M. (fiul lui B. C. şi B.E. la născut la data de 06.10.1992 -CNP 1921006520019) reprezentat de mama sa B.E. suma de 400 lei/lună, cu titlu de prestaţie lunară de la data de 06.01.2006 până la majoratul minorului.
În baza art.191 alin.2 C. pr pen., au fost obligaţi inculpaţii B. N. M., B. I. şi V. M. să plătească statului, fiecare, câte 350 lei – cu titlul de cheltuieli judiciare, din care, câte 150 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, urmând a se avansa din fondurile alocate de Ministerul Justiţiei, iar pe inculpatul F. I. R., suma de 200 lei, tot cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 06.01.2006, după ce consumaseră băuturi alcoolice, inculpaţii B. N. M., B.I., F. I. R. şi V. M. s-au urcat în autoturismul marca DACIA SOLENZA, cu numărul de înmatriculare GR-12-ALX, de culoare galbenă, cu însemne “TAXI”, condus de B. C.. În dreapta şoferului s-a urcat inculpatul B. N. M., iar ceilalţi trei inculpaţi au stat pe bancheta din spate a autoturismului. După ce au mers cu taxiul succesiv la discotecile din Remuş şi Slobozia, la întoarcerea în Giurgiu, i-au cerut taximetristului să-i ducă pe strada Pictor Andreescu, o stradă desfundată, cu mute denivelări şi gropi umplute cu apă din cauza zăpezii topite pe alocuri. Prin semne, cei patru inculpaţi s-au pus de acord şi au hotărât să-I tâlhărească pe taximetrist. În realizarea acestui scop, inculpatul B. N. M. i-a dat cuţitul pe lângă scaunul din faţă inculpatului F. I.-R.. Profitând de faptul că drumul era desfundat şi autoturismul mergea cu viteză foarte mică, cei trei inculpaţi de pe bancheta din spate au coborât din autoturism. Inculpatul F. I. R. a înţepat cu cuţitul anvelopa faţă dreapta. Văzând aceasta, taximetristul B. C. a accelerat, însă autoturismul s-a oprit într-o groapă cu apă. Inculpatul B.N. M. a rămas în autoturism, iar după ce inculpatul F. I.-R. a înţepat şi celelalte trei anvelope, i-a dat acestuia înapoi cuţitul, iar inculpatul i-a pus cuţitul la gât taximetristului şi i-a cerut banii pe care îi are asupra lui.
Taximetristul B. C. a încercat să-I dezarmeze pe inculpat şi atunci inculpatul B. N. M. l-a înţepat cu cuţitul în umărul drept şi în piciorul drept. Până la urmă, taximetristul a reuşit să-I dezarmeze pe inculpat, ocazie cu care inculpatul s-a rănit la mâna dreaptă. Fiind dezarmat, inculpatul B. N. M. a coborât şi el din taxi.
În continuare, taximetristul B. C. a coborât, înarmat cu o bâtă, cei patru inculpaţi au fugit la circa 5-6 m. În spatele autoturismului, victima i-a ajuns şi l-a lovit cu bâta pe spate pe inculpatul B. N. M..
În momentul în care victima B. C. a reuşit să-I lovească cu bâta pe inculpatul B.N. M., inculpatul B. I. a aruncat spre acesta cu un pietroi de dimensiuni mari, lovindu-I în picior. Fiind lovit, taximetristul a început să se retragă spre autoturism şi, inculpaţii, văzând că acesta târăşte piciorul, toţi patru au fugit spre el, inculpaţii V.M. şi B. N. M. au scos câte o scândură dintr-un gard, cu care au început să lovească victima pe corp şi în cap, până când acesta a căzut jos lângă gardul imobilului cu nr. 63, la o distanţă de 2,15 m de la roata dreaptă spate a autoturismului, paralel cu gardul. După ce victima şi-a pierdut cunoştinţa, inculpatul B. N. M. i-a luat actele şi banii din buzunarul de la piept şi telefonul mobil, a păstrat banii iar actele şi telefonul mobil le-a abandonat la locul faptei. Apoi, cei patru inculpaţi, au fugit spre intersecţia cu str. Negru Vodă, unde s-au despărţit. Autoturismul a rămas abandonat într-o baltă cu apă, cu farurile aprinse, cu toate cele patru depresurizate prin înţepare-tăiere şi cu lămpile de poziţie din faţă şi spate sparte. Lampa de pe plafonul autoturismului, cu inscripţia “TAXI” a fost găsită aruncată la un metru de autoturism, fiind smulsă, firul de alimentare nefiind rupt. Pe capota portbagajului s-au găsit urme de înfundare pe partea dreaptă a acestuia. Pe capota motor şi aripa stângă faţă, cât şi pe diferite zone ale autoturismului şi în apropierea acestuia, pe zăpadă, au fost găsite pete de sânge. La faţa locului au mai fost găsite două stinghii din lemn provenite din gardul imobilului cu numărul 63. În imediata apropiere, în mijlocul străzii, la 5,7 m de autoturism a fost găsit un fragment de rocă, având colţurile neregulate, cu dimensiunile 25/16/11 cm ce prezenta pe una din muchii o pată de sânge. Sub autoturism, sub pragul din dreapta faţă a fost găsit un telefon mobil aparţinând victimei. În spatele autoturismului, în zăpadă, au fost găsite, cartea de identitate şi permisul de conducere aparţinând victimei, precum şi certificatul de înmatriculare al autoturismului.
Din raportul medico-Iegal nr.05/A/II/7.01.2006, întocmit de S.J.M.L.Giurgiu, a rezultat că moartea numitului B. C. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, determinate de multiple plăgi tăiate tegumentare, produse prin lovire repetată cu corp dur tăietor-înţepător (posibil cuţit), cât şi prin lovire cu corpuri dure şi de planuri dure. Între leziunile de violenţă constatate şi moarte există legătură de cauzalitate necondiţionată. S-a mai arătat că, toate leziunile de violenţă constatate au fost vitale (fila 75 dos. urm. pen.).
Din probele administrate în cauză, a rezultat, cu certitudine, fiind pe deplin dovedită şi recunoscută, vinovăţia inculpatului B. N. M..
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B. I., F. I. R. şi V. M., deşi aceştia nu au recunoscut săvârşirea faptelor, aşa cum au fost reţinute mai sus, instanţa de fond a reţinut că şi vinovăţia acestora a fost dovedită.
Prima instanţă a reţinut, ca fiind veridice, declaraţiile date iniţial de inculpatul B. N.M. în cursul urmăririi penale, prin care a arătat că toţi cei patru inculpaţi au participat la săvârşirea infracţiunii, inculpatul F. I. R. depresurând anvelopele autoturismului, inculpatul B. I. lovindu-I pe taximetrist cu o bucată de rocă de dimensiuni mari, iar inculpatul V.M. lovind victima cu o stinghie smulsă din gardul imobilului cu nr.63.
Declaraţiile ulterioare ale inculpatului B. N. M. nu au fost luate în consideraţie, fiind contrazise de declaraţiile martorului Constantin Marin şi ale martorilor Ţ. M. P., faţă de care a afirmat că toţi patru au contribuit la tâlhărirea taximetristului.
Chiar dacă martorul C. M. a revenit, în instanţă, asupra declaraţiei prin care confirma că inculpatul B. N. M. a afirmat că toţi cei patru inculpaţi au contribuit la tâlhărirea taximetristului, această revenire nu a fost luată în consideraţie fiind nejustificată, întrucât în cursul audierii, pe de-o parte a afirmat că nu s-au făcut presiuni asupra sa pentru a-şi schima declaraţiile, iar pe de altă parte a afirmat că s-au făcut presiuni pentru a declara că la săvârşirea infracţiunii au participat şi ceilalţi inculpaţi.
Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică nr.204649 din 31.10.2006 întocmit de Institutul de Criminalistică al IGPR rezultă că, pentru răspunsurile numitului B. N. M., la întrebările relevante ale cauzei, 4 (Vineri, 06.01.2006, B. C.a fost lovit şi de altcineva în afară de tine ?) şi 6 (Ultima declaraţie dată de tine în această cauză este o minciună?) au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat al subiectului.
Declaraţiile inculpaţilor B. I., F. I. R. şi V. M. au fost apreciate ca fiind nesincere, întrucât pe cadavru au fost identificate multiple leziuni, iar autoturismul a fost avariat prin acţiune simultană, de cei patru inculpaţi.
Între declaraţiile acestor trei inculpaţi, prin care neagă participarea lor activă există numeroase contradicţii.
Pe de altă parte, deşi afirmă că au privit acţiunile inculpatului B. N.M. de la o distantă de circa 50-60 de metri, relatând cum au decurs acestea, s-a remarcat că inculpaţii nu puteau vedea de la o asemenea distanţă cele relatate, în condiţiile în care faptele s-au produs pe timp de noapte.
Este imposibil ca inculpatul B. N. M. care are o constituţie fizică firavă în raport cu fizică robustă a victimei B. C. să reuşească singur să coboare din taxi, în timpul mersului chiar lent al autoturismului, să înconjoare autoturismul, să taie toate cele patru anvelope şi să spargă lămpile de poziţie din faţă şi spate, să smulgă lampa cu inscripţia “TAXI”, să lovească în capota portbagajului, să lovească victima cu un cuţit, apoi cu un bolovan (rocă), apoi să rupă din gard o stinghie de lemn cu care să lovească victima, apoi să rupă din acelaşi gard o altă stinghie cu care să continue loviturile. Asemenea fapte se puteau produce numai prin acţiunea simultană şi concertată a celor patru inculpaţi.
Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică nr.204700 din 18.01.2007 întocmit de Institutul de Criminalistică al IGPR rezultă că, pentru răspunsurile numitului F. I.R. la întrebările relevante ale cauzei au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat al subiectului.
Întrebările relevante, adresate ambilor inculpaţi, au fost următoarele: 4 (Vineri, 06.01.2006, tu ai participat cu ceva la omorârea lui B. C.?); 7 (Vineri, 06.01.2006, tu l-ai lovit în vreun fel pe B. C.?); 9 (Ultima declaraţie dată de tine în faţa judecătorului este o minciună?). Răspunsurile ambilor inculpaţi la aceste întrebări au fost :NU. (filele101 -109).
A concluzionat prima instanţă că, în drept, fapta inculpaţilor – de a se hotărî împreună ca, prin violenţă, să o deposedeze pe victima B. C. de bani, în acest scop cerându-i să intre cu taximetrul pe timp de noapte, pe o stradă desfundată, cu multe gropi şi bălţi cu apă, şi fiecare dintre ei să contribuie la lovirea victimei şi avarierea autoturismului, urmare violenţelor victima decedând ulterior, după ce i s-au luat banii din buzunar – întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, faptă prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.2 lit. b şi c, alin.21 Iit. a şi b, alin.3 teza II-a din Cod penal.
Au fost respinse cererile apărătorilor inculpaţilor, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţi din infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei prev. şi ped. de art.211 alin.2 Iit. b şi c, alin.21 Iit. a şi b , alin.3 teza II-a din C .pen. în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art.174 C. pen. raportat la art.175 Iit. i C. pen. pentru inculpatul B. N. M. şi, în infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni prevăzută de art. 262 alin.1 C. pen. pentru inculpaţii F.I. R., V. M. şi B.I., pentru următoarele considerente:
Chiar dacă atât în cazul infracţiunii de tâlhărie ce a avut ca urmare moartea victimei prevăzută în art. 211 alin. 3 C. pen., cât şi în cazul infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 175 Iit. i C. pen., rezultatul final este moartea victimei, obiectul lor juridic este diferit. În timp ce infracţiunea prevăzută în art. 175 Iit. i C. pen. este o infracţiune contra persoanei, cea prevăzută în art. 211 alin. 3 teza a II-a C. pen. este îndreptată atât contra patrimoniului, cât şi împotriva persoanei.
În speţă, sub raport subiectiv, inculpatul B.N. M. şi ceilalţi trei inculpaţi nu au urmărit moartea victimei ci, însuşirea unei sume de bani, rezultatul final – moartea victimei – fiind un rezultat praeterintenţionat.
În ceea priveşte susţinerea potrivit căreia inculpaţii F. I. R., V. M. şi B. I. nu au comis infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, ci infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni, prevăzută de art. 262 alin.1 C. pen., aceasta nu a fost primită pentru considerentele anterior arătate şi pentru faptul că este lipsită de relevanţă împrejurarea că cei patru inculpaţi au participat în mod diferit la realizarea laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie, în sensul că numai inculpatul B. N. M. a comis actul de însuşire, din moment ce toţi inculpaţii au comis acte de violentă, în mod concordant.
În consecinţă, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de cei patru inculpaţi au fost respinse, iar inculpaţii condamnaţi la pedepse cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prev. şi ped. de art.211 alin.2 lit. b şi c, alin.21 lit. a şi b şi alin.3 teza I-a C. pen.
Din fişa de judiciar a inculpatului B. N. M., a rezultat că, prin sentinţa penală nr. 1684/31.05.2005 a Judecătoriei Giurgiu, acesta a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, iar din această pedeapsă a executat în arest preventiv perioada de la 07.03.2005 la 01.06.2005.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului B. I., a rezultat că ultima condamnare a fost de 4 ani închisoare şi a fost pus în libertate la data de 24.03.2004, cu un rest de pedeapsă neexecutată de 478 zile.
În consecinţă, faţă de inculpatul B.N. M. s-a făcut aplicarea art.37 lit.a C.pen. şi în temeiul art.83 C.pen,. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, s-a dedus şi perioada arestării preventive, iar faţă de inculpatul B. I. s-a făcut aplicarea art.37 lit. b C.pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere, în cadrul general prevăzut de art.52 şi art.72 C. pen., gradul ridicat de pericol social al faptelor, care a dus la suprimarea unei vieţi şi persoana fiecărui inculpat, reţinând că inculpaţii B. N. M. şi B. I. sunt recidivişti, iar inculpaţii F. I. R. şi V. M. sunt fiind infractori primari.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii V. M.L, F. I. R., B. I. şi B. N. M., precum şi partea civilă B. A..
Apelanţii inculpaţi V. M., F. I.R. şi B. I. au criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că, în mod greşit, s-a dispus condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, susţinând că în cauză nu există nici o probă din care să rezulte că ei ar fi participat în vreun fel la comiterea acestei fapte şi că numai inculpatul B. N. M. se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni, în sarcina lor putându-se, eventual, reţine doar săvârşirea infracţiunii de nedenunţare a unor infracţiuni prevăzută de art.262 alin.1 Cod penal în condiţiile în care în momentul săvârşirii faptei s-au aflat la o distanţă de 50 – 60 m de locul săvârşirii faptei, fără însă a interveni în vreun fel, sens în care, solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin.3 Cod penal, în aceea prevăzută de art.262 alin.1 Cod penal.
În subsidiar, cei trei apelanţi inculpaţi au solicitat redozarea pedepselor la care au fost condamnaţi şi coborârea cuantumului acestora sub minimul special prevăzut de lege, prin aplicarea dispoziţiilor art.74 şi art.76 Cod penal.
Apelantul inculpat B. N. M. a criticat, de asemenea, hotărârea instanţei de fond, în sensul greşitei condamnări pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzute de art.211 Cod penal, motivat de faptul că nu a avut nici un moment intenţia de a tâlhări ori omorî pe victimă, astfel încât a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 Cod penal.
Apelanta parte civilă B. A. a solicitat condamnarea inculpaţilor la pedeapsa maximă, având în vedere faptul că victima nu era o persoană violentă, iar inculpaţii au avut intenţia directă de a o tâlhări şi omorî pe aceasta, deoarece aveau cunoştinţă că avea asupra sa suma de 160.000.000 lei (ROL).
Prin decizia penală nr.213 din 13 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr.1.151/122/2006 de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. N. M., B.I., V.M. şi F. I. R., împotriva sentinţei penale nr.137 din data de 6.04.2007, pronunţată de Tribunalul Giurgiu – Secţia Penală, în dosarul nr.1151/122/2006, precum şi apelul declarat de partea civilă B. A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor – apelanţi şi s-a dedus prevenţia inculpatului B.N. M. de la 7.03.2005 la 1.06.2005 şi de la 8.01.2006, la zi, iar pentru inculpaţii V. M., F. I. R. şi B. I., începând cu data de 8.01.2006 – la zi.
Au fost obligaţi inculpaţii apelanţi B. N. M., B. I .şi V. M. la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei fiecare – reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu – vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei, iar inculpatul F. I. R. la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Apelanta – parte civilă B. A. a fost obligată la 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, Curtea a precizat următoarele:
Referitor la criticile avansate de apelanţii inculpaţi, Curtea a constatat netemeinicia acestora, derivând din corecta stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa de fond, situaţie evidenţiată de întregul ansamblu probator administrat în cauză în cele două faze ale procesului penal; vinovăţia inculpatului B. N. M. a fost pe deplin dovedită, declaraţiile martorilor coroborându-se cu concluziile raportului de expertiză medico-legală care concluzionează că moartea numitului B. C. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, determinate de multiple plăgi tăiate tegumentare, produse prin lovire repetată cu corp dur tăietor-înţepător (posibil cuţit) cât şi prin lovire cu corpuri dure şi de planuri dure. Între leziunile de violenţă constatate şi moarte există legătură de cauzalitate necondiţionată. S-a mai arătat că, toate leziunile de violenţă constatate au fost vitale.
Declaraţiile ulterioare ale acestui inculpat – corect înlăturate de instanţa de fond – au fost contrazise de martorii C. M. şi Ţ. M. care, în cursul urmăririi penale, au declarat cum în seara zilei de 6.01.2006, B. N. M. a la domiciliul lor plin de sânge, având asupra sa cuţitul, de asemenea, plin de sânge şi le-a povestit că a omorât un taximetrist. De altfel, în primele sale declaraţii, însuşi inculpatul a recunoscut că a săvârşit fapta, împreună cu ceilalţi inculpaţi descriind modul de operare şi contribuţia fiecăruia dintre ei la comiterea acesteia, cu scocul de a-şi însuşi sumele de bani pe care victima le avea asupra sa.
Aşa fiind, Curtea a concluzionat că, în speţă, s-a realizat o corectă încadrare juridică a faptei deduse judecăţii întrucât inculpaţii – sub raport subiectiv – au urmărit însuşirea unei sume de bani şi nu moartea victimei, acest rezultat fiind praieterintenţionat, astfel că cererea de schimbare încadrării juridice nu poate fi primită.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B. I., F. I. R. şi V. M, s-a apreciat că şi vinovăţia acestora este pe deplin dovedită, şi – deşi ei nu au recunoscut săvârşirea faptelor- acest lucru este demonstrat prin declaraţiile date de inculpatul B. N. M., în primă fază, declaraţii confirmate de martorii audiaţi sub acest aspect, cât şi de multitudinea leziunilor găsite pe corpul victimei şi de avariile constatate la autoturismul acesteia, leziuni şi, respectiv, avarii care dezvăluie modalitatea de operare şi dovedesc participarea simultană şi concertată a mai multor persoane la comiterea infracţiunilor pentru care cei patru au fost trimişi în judecată.
În acest context, instanţa de apel şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de instanţa de fond, în sensul că apare ca lipsită de orice temei susţinerea inculpaţilor F. I. R., V. M. şi B. I., potrivit căreia ei nu ar fi săvârşit infracţiunea de tâlhărie, urmată de moartea victimei, ci pe aceea de nedenunţare a unor infracţiuni; împrejurarea că participarea fiecăruia din cei patru infractori la realizarea laturii obiective a infracţiunii deduse judecăţii este diferită, este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care toţi au comis acte de violenţă în mod concordant, cu scopul de a-şi însuşi sumele de bani pe care victima le deţinea.
Toate probele descrise în cele ce preced, la care se adaugă şi reacţiile specifice comportamentului simulat, reacţii manifestate de toţi inculpaţii cu ocazia testării lor cu tehnica poligraf au făcut ca instanţa de apel să concluzioneze că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost condamnaţi de către prima instanţă, aşa încât solicitarea inculpaţilor V. M., F. I. R. şi B. I. vizând achitarea lor este lipsită de orice fundament.
De asemenea, Curtea a mai constatat că instanţa de fond a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicare inculpaţilor, ţinând seama de toate criteriile consacrate de at.52 şi 72 Cod penal, de gradul de pericol social al faptelor şi de periculozitatea infractorilor, dar şi de gradul de participare al fiecăruia, coroborat cu trecutul infracţional, în cazul inculpaţilor B. N. M. şi B. I.
Apelul declarat de partea civilă B. A. a fost respins, ca nefondat, întrucât – pe de o parte – latura penală, astfel cum s-a detaliat mai sus, a fost corect soluţionată de instanţa de fond; iar cât priveşte latura civilă, este de observat că daunele acordate părţilor civile au fost just cuantificate, inculpaţii urmând a achita acestora daune morale în sumă de 100.000 lei (RON), sumă solicitată cu acest titlu, cât şi daune materiale în cuantumul dovedit cu ajutorul probelor, cu acte depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii V.M., F. I.R., B. I. şi B. N. M..
Recurenţii inculpaţi V. M. şi B. I. au invocat cazurile de casare prevăzute de art.3859 alin.1, pct.10, 14 şi 18 Cod procedură penală, solicitând – în principal – achitarea, în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, iar în subsidiar reducerea pedepsei, pe care o consideră prea aspră.
Recurentul inculpat F. I. R. a solicitat casarea deciziei pronunţate de instanţa de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că hotărârea atacată este incompletă, solicitând a se pune în vedere instanţei de rejudecare necesitatea efectuării unei cercetări criminalistice a locului faptei, reconsiderarea situaţiei de fapt, în sensul că numai inculpatul B. N. M. a lovit victima şi efectuarea unei ridicări de urme de la locul faptei, cerere respinsă de Parchet, în mod nejustificat.
Recurentul inculpat B. N. M. invocând la rândul său cazurile de casare prevăzute de art.3859 alin.1, pct.10, 12, 14 şi 18 Cod procedură penală, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea de tâlhărie prev. de art.211 Cod penal, în infracţiunile de lovituri cauzatoare de moarte şi furt, prevăzute de art.183 Cod penal şi respectiv art.209 Cod penal, precum şi achitarea sa pentru aceste infracţiuni.
Prin decizia penală nr.5.733 din 30 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr.1.151/122/2006, au fost admise recursurile declarate de inculpaţii V. M.L, F. I. R., B. I. şi B. N. M. împotriva deciziei penale nr.213 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală şi în baza arr.3857 alin.1 Cod procedură penală, au fost extinse efectele acestora şi asupra intimatei părţi civile B. A..
A fost casată decizia penală atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpaţii V.M., F. I. R., B. I. şi B.N. M., precum şi de partea civilă B. A., la Curtea de Apel Bucureşti.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor V. M., F. I.R., B. I. şi B. N. M., cheltuielile judiciare fiind lăsate în sarcina statului.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de recurs a precizat că decizia penală nr.213/13.06.2007 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală nu este motivată decât în parte şi în termeni de maximă generalitate, în special în ceea ce priveşte apelul părţii civile B. A., împrejurare ce echivalează, în fapt, dar şi în drept, cu nesoluţionarea apelurilor formulate de toţi inculpaţii şi de către partea civilă, instanţa superioară apreciind că, în aceste condiţii, nu îşi poate îndeplini obligaţia de control judiciar asupra hotărârii recurate, atâta vreme cât decizia nr.213 din 13.06.2007, nu are completă partea considerentelor, iar în plus şi motivarea care există nu răspunde la criticile aduse prin apelurile formulate.
Urmare a casării deciziei penale nr.213 din 13 iunie 2007 şi a trimiterii cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpaţii V. M., F.I. R., B. I., B. N. M. şi de partea civilă B. A., cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, la data de 15 ianuarie 2008.
Cu prilejul noilor dezbateri în apel, inculpaţii V. M., F. I. R. şi B.I. au arătat că întreg materialul probator existent la dosarul cauzei nu confirmă faptul că ei ar fi participat la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, ci ei au asistat doar de la distanţă la incidentul petrecut între inculpatul B. N. M. şi victimă, ei nu au luat bani de la aceasta şi nu au agresat-o, acest lucru fiind susţinut chiar de către inculpatul Bălan Nicolae, motiv pentru care au solicitat a se dispune achitarea lor.
Apelantul inculpat B. N. M. a susţinut că apelul vizează schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prev. de art.211 alin.3 Cod penal, în infracţiunile prevăzute de art.183 Cod penal şi art.208-209 Cod penal, în subsidiar solicitând achitarea sa pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, motivat de faptul că nu a existat intenţie pentru săvârşirea acesteia sau, cel puţin, să se dispună redozarea pedepsei, având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, rezultând din existenţa unui incident între el şi victimă, în cursul căruia şi el a suferit anumit leziuni şi, iniţial, s-a aflat în stare de legitimă apărare, iar, ulterior, a avut o reacţie de furie nejustificată.
A mai solicitat apelantul inculpat să se aibă în vedere la redozarea pedepsei şi atitudinea sa sinceră, de recunoaştere a săvârşirii faptei, precum şi împrejurarea că s-a declarat de acord să plătească despăgubirile solicitate de partea civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, atât din perspectiva motivelor de apel invocate de cei patru inculpaţi şi respectiv de partea civilă B. A., cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că, în cauză, se impune admiterea apelurilor deduse judecăţii, în conformitate cu prevederile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de fond, având în vedere următoarele considerente:
Cauza a fost judecată – în fond – la Tribunalul Giurgiu, de către judecătorul A. I. care a pronunţat sentinţa penală nr.137 din 6 aprilie 2007 însă, acesta s-a aflat în cazul de incompatibilitate prevăzut de art.48 alin.1, lit.a Cod procedură penală, în sensul că, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu, pronunţată la data de 31 ianuarie 2006, în dosarul nr.254/2006, în conformitate cu prevederile art. 155 şi următ. C. pr. pen. a soluţionat în cursul urmăririi penale propunerea de prelungire a arestării preventive a celor patru inculpaţi.
În condiţiile în care, incidenţa acestui caz de incompatibilitate în care s-a găsit judecătorul fondului cauzei, conform art.197 alin.2 din Codul de procedură penală atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea instanţei de judecată, în temeiul dispoziţiilor art.379 pct.2, lit.b, teza finală Cod procedură penală, se impune desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa a cărei hotărâre se desfiinţează.
În contextul disp. art. 383 alin. 3 C. pr. pen. care impun instanţei de control judiciar ca în cuprinsul deciziei prin care dispune rejudecarea cauzei să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul, Curtea apreciază că sancţiunea nulităţii absolute generată de încălcarea dispoziţiilor legale relative la compunerea instanţei de judecată afectează numai hotărârea pronunţată de judecătorul incompatibil şi nu se răsfrânge şi asupra celorlalte acte îndeplinite şi măsuri dispuse în cursul cercetării judecătoreşti care îşi păstrează valabilitatea şi rămân câştigate cauzei, în sprijinul acestui punct de vedere existând unele argumente legale după cum urmează:
1). În cazul admiterii unei cereri de abţinere sau de recuzare, potrivit disp. art. 52 alin. 4 C. pr. pen. instanţa care constată existenţa vreunui caz de incompatibilitate trebuie să stabilească în ce măsură actele îndeplinite şi măsurile dispuse până în acel moment de persoana incompatibilă se menţin, legea recunoscând deci practic posibilitatea de a fi menţinute chiar şi toate actele îndeplinite şi măsurile dispuse de o persoană incompatibilă.
2). Atunci când se dispune declinarea de competenţă pe criterii de competenţă materială sau după calitatea persoanei (norme procedurale a căror nerespectare atrage tot sancţiunea nulităţii absolute conform art. 197 alin. 2 C. pr. pen.), actele îndeplinite şi măsurile dispuse de către instanţa care s-a declarat necompetentă din punct de vedere material sau după calitatea persanei nu sunt lovite de nulitate absolută, ci potrivit art. 42 alin. 2 C. pr. pen. acestea pot fi folosite de instanţa căreia i s-a trimis cauza spre competentă soluţionare.
Ca atare, cu prilejul rejudecării în fond a cauzei, prima instanţă va putea folosi toate actele îndeplinite şi măsurile dispuse în cadrul primului ciclu procesual pe care l-a parcurs cauza şi desigur va administra acele probe pe care le consideră pertinente, concludente şi utile justei soluţionări a cauzei. De asemenea, instanţa de rejudecare, pe baza materialului probator administrat în cauză, va examina şi va verifica toate apărările şi criticile formulate de către inculpaţi şi de către partea civilă B.A., în cursul căilor de atac declarate, urmând însă să ţină seama de faptul că situaţia inculpaţilor în nici un caz nu poate fi îngreunată, dată fiind incidenţa principiului “non reformatio in pejus” şi aceasta chiar dacă efectele recursurilor declarate de inculpaţi au fost extinse de către instanţa supremă şi asupra părţii adverse – partea civilă B. A. – care nu declarase recurs în cauză.
Având în vedere împrejurarea că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin şi impun în continuare privarea acestora de libertate, în cauză fiind îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art.143 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente probe şi indicii temeinice care îndreptăţesc presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunea pentru care sunt cercetaţi, cât şi condiţiile art.148 lit.f din Codul de procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reţinute în sarcina lor este mai mare de 4 ani închisoare, iar în raport cu gravitatea deosebită a faptelor pentru care sunt cercetaţi, pusă în evidenţă de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de urmarea produsă (suprimarea vieţii unei persoane după ca a fost tâlhărită) şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor – care manifestă o atitudine nesinceră, iar inculpaţii B. şi B. sunt recidivişti, în temeiul art.383 alin. 11 C.pr. pen. cu referire la art.350 Cod procedură penală, Curtea va menţine starea de arest a celor patru inculpaţi şi în baza art. 381 alin. 1 C. pr. pen cu referire la art. 88 C. penal va deduce prevenţia.
Dosar penal nr. 332/2/2008 – Decizia penală nr.21/31.01.2008 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I-a Penală.
??
??
??
??
13
