Posibilitatea reînvestirii acestuia după admiterea cererii de abţinere.
Art.46-48 Cod procedură penală
Art.50 şi urm. Cod procedură penală
Incompatibilitatea magistratului odată constatată produce consecinţe
juridice în sensul că magistratul în cauză, în nici o împrejurare nu mai
poate participa la soluţionarea cauzei.
Codul de procedură penală nu reglementează posibilitatea reinvestirii
Codul de procedură penală nu reglementează posibilitatea reinvestirii
magistratului pentru care s-a admis declaraţia de abţinere cu soluţionarea
aceleiaşi cauze pe considerentul că motivele care au determinat
incompatibilitatea au încetat.
(Decizia penală nr.66/A/MF/27.10.2009)
În momentul în care s-a pus problema specializării sale în
soluţionarea cauzelor cu minori, constatând că nu era nominalizat potrivit
legii, a adus la cunoştinţă această situaţie printr-o declaraţie de abţinere
însă, ulterior, fiind investiţi toţi judecătorii secţiei penale, în acest sens, în
mod corect cauza a trecut la magistratul a cărei cerere de abţinere a fost
admisă.
(Opinie separată a deciziei penale nr.66/A/MF/27.10.2009 – cu majoritate)
Prin sentinţa penală nr.201/F/21.11.2007 pronunţată de Tribunalul
Vâlcea, mai mulţi inculpaţi, printre care unul minor, au fost condamnaţi pentru
săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de art.365/2002, la pedeapsa închisorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a constatat că inculpaţii au
săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă
Tribunalul Vâlcea şi inculpaţii, unul din motivele de apel vizând nelegala
compunere a completului de judecată care a soluţionat cauza la Tribunalul Vâlcea.
Astfel, se învederează faptul că prin încheierea nr.32 din 2 aprilie 2007
pronunţată de Tribunalul Vâlcea în acest dosar, s-a admis cererea de abţinere
formulată de judecătorul investit iniţial cu soluţionarea acestei cauze.
Cu toate acestea, acelaşi magistrat s-a pronunţat asupra fondului cauzei
prin sentinţa supusă apelului.
Apelantul consideră că magistratul era incompatibil să soluţioneze
această cauză, având în vedere că anterior instanţa admisese cererea de abţinere pe
care o formulase.
Prin decizia penală nr.66 nr.66/A/MF/27.10.2009 a Curţii de Apel
Piteşti – cu majoritate au fost admise apelurile inculpaţilor, desfiinţată sentinţa şi
trimisă cauza spre rejudecare, Tribunalului Vâlcea.
Pentru a pronunţa această decizie, în opinia majoritară, în
preambulul considerentelor curtea a prezentat succesiunea evenimentelor până la
pronunţarea sentinţei apelate.
Astfel, magistratul investit cu soluţionarea acestei cauze la Tribunalul
Vâlcea, doamna judecător B.L. a formulat cerere de abţinere (fila 285), motivând că
nu este compatibilă să soluţioneze această cauză, deoarece nu este nominalizată
printre magistraţii ce pot soluţiona cauze cu minori.
Tribunalul Vâlcea, prin încheierea nr.32 din 2 aprilie 2007, pronunţată
în dosarul nr.4516/90/2006 a admis declaraţia de abţinere formulată de doamna
judecător B.L.. fiind desemnat ca judecător al cauzei magistratul D.P., reţinându-se
că doamna judecător B.L. nu este desemnată pentru a soluţiona cauze cu minori şi
totodată s-a mai constatat că toţi judecătorii ce au fost desemnaţi să soluţioneze
cauze cu minori şi care formează completele speciale din cadrul secţiei penale a
tribunalului sunt incompatibili să soluţioneze prezenta cauză.
În aceste condiţii, a fost desemnat să soluţioneze această cauză domnul
judecător D.P., membru al completului P.1, primul complet specializat pentru
minori şi familie din cadrul secţiei civile a Tribunalului Vâlcea.
Ulterior, prin încheierea pronunţată la 16 mai 2007 în dosarul
nr.4516/90/2006 Tribunalul Vâlcea a dispus „ întoarcerea dosarului spre secţia
penală la completul specializat pentru minori şi familie F.9 –MIF din cadrul acestei
secţii, urmând ca în completul respectiv să intre un judecător din cadrul secţiei
penale care este compatibil să soluţioneze cauza”.
Pentru a pronunţa această încheiere s-a avut în vedere că în completele
specializate pentru soluţionarea cauzelor cu minori ale secţiei penale poate intra orice
alt judecător al acestei secţii.
Ca urmare, începând cu termenul de judecată din data de 30 mai 2007,
judecarea acestei cauze s-a realizat din nou de către magistratul L. B.
Sentinţa penală nr.201/F din 21 noiembrie 2007 care formează obiectul
prezentului apel a fost pronunţată de acelaşi magistrat, respectiv doamna judecător
L. B.
Asupra temeiniciei motivelor de apel, în opinie majoritară, curtea a
reţinut următoarele:
Dispoziţiile art.46/48 din Codul de procedură penală, reglementează
cauzele de incompatibilitate ale magistraţilor. În situaţia în care există o astfel de
situaţie judecătorul devine incompatibil să soluţioneze cauza cu care a fost investit.
Potrivit dispoziţiilor art.50 din Codul de procedură penală, judecătorul
incompatibil este obligat să facă o declaraţie în acest sens. Declaraţia de abţinere se
soluţionează potrivit art.52 din Codul de procedură penală. În cazul în care această
declaraţie este admisă, judecătorul nu mai poate soluţiona cauza respectivă.
Potrivit dispoziţiilor art.52 alin.6 din Codul de procedură penală,
încheierea prin care s-a admis abţinerea nu este supusă nici unei căi de atac.
În raport cu aceste dispoziţii procedurale se constată că în speţă, a fost
admisă cererea de abţinere a doamnei judecător L. B., pentru motivele mai sus
arătate, însă, acelaşi magistrat a soluţionat şi fondul cauzei.
Argumentarea instanţei de fond potrivit căreia dispariţia motivelor de
incompatibilitate care au determinat admiterea declaraţiei de abţinere, justifică
reinvestirea aceluiaşi magistrat cu soluţionarea cauzei este nelegală.
Din conţinutul şi interpretarea textelor procedurale mai sus amintite,
rezultă că incompatibilitatea magistratului odată constatată, inclusiv prin admiterea
unei declaraţii de abţinere, produce consecinţe juridice în sensul că magistratul în
cauză în nici o împrejurare nu poate să participe la soluţionarea cauzei în raport de
care a devenit incompatibil.
magistratului pentru care s-a admis declaraţia de abţinere cu soluţionarea aceleiaşi
cauze pe considerentul că motivele care au determinat incompatibilitatea au încetat.
Dispoziţiile procedural penale sunt de strictă interpretare. Caracterul definitiv al
încheierii prin care s-a admis cererea de abţinere reprezintă un alt argument pentru a
nu admite posibilitatea reinvestirii magistratului care a formulat declaraţia de abţinere
cu soluţionarea aceleiaşi cauze.
În consecinţă, se constată că judecătorul care a pronunţat sentinţa
penală nr.201/F/2007 a Tribunalului Vâlcea era incompatibil să soluţioneze această
cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art.197 alin.2 din Codul de procedură
penală, nerespectarea dispoziţiilor privind compunerea instanţei sunt sancţionate cu
nulitatea absolută a actelor juridice întocmite.
Prin urmare, sentinţa penală supusă apelului fiind pronunţată de un
magistrat incompatibil, este lovită de nulitate absolută, cu toate consecinţele juridice.
În opinia separată, s-a considerat că excepţia de nulitate absolută a
sentinţei atacate trebuia respinsă, ca neîntemeiată, întrucât cazul de nulitate invocat,
nelegala compunere a completului de judecată, nu se regăseşte în speţă.
Este adevărat că judecătorul care a pronunţat această sentinţă
formulase anterior, la data de 02.04.2007, o declaraţie de abţinere, în care preciza că
nu a fost desemnat prin hotărâre a C.S.M. să soluţioneze cauze cu minori – aşa cum
este prezenta cauză -, şi că, la aceeaşi dată, Tribunalul Vâlcea a admis acea
declaraţie, pentru motivul invocat (f. 287 vol. I dosar fond).
În continuare, s-a constatat că toţi judecătorii din cadrul secţiei penale
a tribunalului erau incompatibili să soluţioneze dosarul, astfel încât acesta a trecut la
unul dintre judecătorii Secţiei civile din cadrul aceleiaşi instanţe, ce avea
specializarea respectivă şi învestirea de a soluţiona cauze cu minori.
După mai multe termene de judecată, magistratul desemnat în
modalitatea mai sus descrisă a soluţiona dosarul a constatat că, prin Hotărârea
Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit că în completele specializate pentru
soluţionarea cauzelor cu minori ale secţiei penale poate intra orice alt judecător al
secţiei penale.
Cum magistratul respectiv făcea parte din secţia civilă a tribunalului,
iar nu penală fiind, deci, specializat în dreptul civil, la data de 16.05.2007 a pus în
discuţie excepţia de nelegală constituire a completului de judecată şi, prin încheierea
pronunţată la aceeaşi dată (f. 380, 381 vol. II dosar fond), a admis această excepţie,
dispunând trimiterea dosarului la completul iniţial învestit din cadrul secţiei penale,
singurul care era compatibil a soluţiona dosarul, întrucât faţă de ceilalţi judecători se
constatase cauza de incompatibilitate prevăzută de art. 48 alin. 1 lit. a) din Codul de
procedură penală.
Acest complet este şi cel care a pronunţat sentinţa penală nr. 201/F
din 21.11.2007, atacată cu apel.
Pentru judecătorul care a soluţionat cauza nu exista, din punctul de
vedere al textelor de lege ce se invocă (art. 46 – 48 Cod de procedură penală), nici
un impediment pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre în dosar.
Aceasta, întrucât faţă de el nu s-a constatat existenţa vreunui caz de
incompatibilitate din cele prevăzute de dispoziţiile legale în materie.
Este adevărat că, în momentul în care s-a pus problema specializării
sale în soluţionarea cauzelor cu minori, constatând că nu era nominalizat potrivit
legii, a adus la cunoştinţă această situaţie, printr-o cerere pe care a intitulat-o
„declaraţie de abţinere”.
A fost aleasă, din punct de vedere formal, atare cale, singura pe care
Codul de procedură penală o prevede, pentru a se trece cauza la un alt complet, fără
însă a se invoca vreun caz de incompatibilitate dintre cele strict prevăzute de art. 46,
47 şi art. 48 alin. 1 lit. a) – i) Cod de procedură penală, din simplul motiv că nu
exista nicio incompatibilitate.
Cum ulterior au fost învestiţi toţi judecătorii secţiei penale cu
soluţionarea dosarelor cu inculpaţi minori, dându-se astfel prioritate principiului
specializării magistraţilor, apreciez că în mod corect cauza a trecut la magistratul
care, în final, a şi pronunţat sentinţa.
La data pronunţării sentinţei, acesta dobândise calitatea cerută de lege, în art. 483
alin. 1 Cod de procedură penală, aşa încât compunerea instanţei era legală, iar
excepţia se impunea a fi respinsă.
