Potrivit art.177 alin.8 C.proc.pen., dacă inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii.
Dispoziţiile art.187 şi art.187/7 din Legea 302/2004 permit citarea direct prin poştă, la adresa de domiciliu a destinatarului în condiţiile în care adresa acestuia este cunoscută. În cazul în care adresa destinatarului nu este cunoscută, citarea poate fi efectuată prin intermediul autorităţilor judiciare conform art.5 din Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene adoptată la Bruxelles la 29 mai 2000. La comunicarea citaţiei trebuia să se ţină cont de dispoziţiile art.177/1 C.proc.pen. în sensul ca citaţia să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.
În cazul comunicării actelor de procedură în baza Convenţiei Europene de asistenţă judiciară în materie penală, termenele sunt de 30 de zile pentru Austria, Germania, Slovacia,etc. În cazul celorlalte state, parte la convenţie, termenul este de 40 de zile prin aplicarea art.177/1 C.proc.pen.
În cazul comunicării actelor de procedură în baza Convenţiei Europene de asistenţă judiciară în materie penală, termenele sunt de 30 de zile pentru Austria, Germania, Slovacia,etc. În cazul celorlalte state, parte la convenţie, termenul este de 40 de zile prin aplicarea art.177/1 C.proc.pen.
Prin judecarea în lipsă a inculpatului domiciliat în străinătate cu încălcarea dispoziţiilor privind citarea, acestuia i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil înscris în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sancţiunea fiind nulitatea prevăzută în art. 197 alin.1 C.proc.pen., hotărârea de condamnare trebuind desfiinţată.
Decizia penală nr. 4/A/15.01.2008.
Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr.595 din 14 decembrie 2006 a condamnat pe inculpaţii
– L.M.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. 1,2 C.pen. la 5 ani închisoare; trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001 (2 fapte) cu aplic. art. 33 lit. b C.pen., după schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C.proc.pen. din infracţiunea prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 din C. pen., la câte 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de arl. 64 lit, a, b C.pen. pe timp de câte 3 ani.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen., art. 35 C.pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C. pen. pe timp de 3 ani.
Cu consecinţele prev. de art. 71, art. 64 lit. a-c C. pen.
– P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de arl. 323 alin. 1,2 C.pen. la 5 ani închisoare; trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea 678/2001 (2 fapte) cu aplic. art. 33 lit. b C.pen. după schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C.proc.pen. din infracţiunea prev. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. la câte 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C. pen. pe timp de câte 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 37 lit. b C.pen..
S-a făcut aplicarea art. 37 lit. b C.pen..
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen., art. 35 C.pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare alături de care va executa şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C. pen. pe timp de 3 ani.
Cu consecinţele prev. de art. 71, art. 64 lit. a,c C.pen..
– T.Gh. pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. 1,2 C.pen. la 5 ani închisoare; trafic de persoane
9
prev. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea 678/2001 (2 fapte) cu aplic. art. 33 lit. b C.pen., după schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C.proc.pen. din infracţiunea prev. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2
C.pen. la câte 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b
C.pen. pe timp de câte 3 ani.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, art. 35 C.pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare alături de care va executa şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C.pen. pe timp de 3 ani.
Cu consecinţele prev. de art. 71, art. 64 lit. a-c C. pen..
În temeiul art. 19 din Legea 678/2001 rap. la art. 118 din C.pen. s-a confiscat în folosul statului echivalentul în lei la data efectuării plăţii a sumelor de 3500 USD, 2000 euro şi a fost obligată inculpata L.M.L. la plata acestor sume, precum şi a sumei de 2000 euro şi a obligat pe inculpata P.M. la plata acesteia.
Conform art. 191 alin. 2 C.proc.pen. au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat .
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt că cele două inculpate sunt rude.
Despre inculpata L.M.L. se cunoaşte de către autorităţile germane faptul că pe teritoriul Germaniei – unde a stat circa 8 ani – a practicat ilegal prostituţia, folosindu-se chiar şi de acte de identitate false (respectiv, un paşaport spaniol fals, confecţionat pentru identitatea fictivă de ” U.M.L., născută la Madrid – Calle del Rey 26, Spania la data de 02.02.1981, cu ultimul domiciliu în Germania, la Lubeck, Muhlenbruke 13 -15″ şi care în Germania îşi luase numele de C.K. – aşa cum rezultă din telefaxul Poliţiei Federale Germane în limba germană şi traducerea acestuia motiv pentru care a şi fost anchetată de autorităţile germane pentru infracţiuni de şedere ilegală pe teritoriul Germaniei, prostituţie şi suspiciune de falsificare de paşapoarte.
Având experienţa activităţilor ilicite practicate la stradă şi cunoscând că prostituţia reprezintă o sursă sigură şi facilă de venituri substanţiale, L.M.L. şi rudele sale din România – respectiv, mama sa şi fratele vitreg al acesteia – inculpaţii P.M. şi T.Gh. -, au hotărât să racoleze tinere cărora să le inducă o convingere fermă în sensul că inculpata L.M.L are posibilitatea să le faciliteze angajarea în străinătate, în locuri de muncă onorabile, dar mai bine remunerate decât în ţară – în speţă, fie ca barmane, fie ca bucătărese fn diferite restaurante. În realitate, urma ca tinerele astfel induse în eroare să fie transportate în Germania unde erau preluate de inculpata L.M.L şi de concubinul ei, cetăţeanul german B.Şt., care apoi se ocupau de exploatarea lor prin obligarea la practicarea prostituţiei, sumele rezultate din aceste activităţi urmând să fie însuşite de inculpaţi.
În acest context, la data de 16 septembrie 2002, numita R.A.E. (în vârstă de 21 de ani la acea dată) a fost vizitată la domiciliul său din Baia Mare de către inculpata P.M., pe care susnumita o cunoştea de mai mult timp. Inculpata era însoţită de fratele ei, inculpatul T.Gh., zis” P.”. Împreună cu R.A.E. se afla atunci şi prietena acesteia, numita C.T. (20 de ani la data respectivă).
Cei doi inculpaţi le-au propus ambelor tinere să accepte o ofertă din partea lor privind locuri de muncă onorabile în Germania, “bine plătite”, ca menajere sau bucătărese. Pentru a-şi face propunerea cât mai credibilă şi cât mai atrăgătoare, inculpata P.M. le-a spus susnumitelor că ea şi fratele său le vor însoţi până la destinaţie, în oraşul Lubeck, în apropiere de Hamburg, unde s-a stabilit fiica ei – în persoana inculpatei L.M.L., aceasta fiind cea care le va facilita angajarea potrivit înţelegerii.
10
Toate aceste discuţii şi promisiunile făcute de cei doi inculpaţi s-au purtat în prezenţa martorului R.I., soţul numitei R.A.E., care a asistat la activitatea de racolare. Martorul chiar a intervenit în discuţii şi a condiţionat ferm acceptarea ofertei de obţinerea din partea inculpaţilor a asigurării că cele două nu vor fi obligate în nici un caz la practicarea prostituţiei. Inculpata P.M. a garantat personal că nu este vorba despre acest tip de activitate. A solicitat în schimb ca fetele să fi achitat contravaloarea transportului până în Germania (pe care s-a angajat să fi suporte ea şi fratele ei) după ce vor încasa primul salariu.
La data de 19 septembrie 2002 martorele au fost preluate de inculpaţii P.M. şi T.Gh., ieşind din ţară prin PTF Petea (judeţul Satu Mare). Declaraţiile tinerelor în acest sens se coroborează cu conţinutul adresei nr. 7234/09.04.2003 prin care Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a comunicat că la data respectivă, numita R.A.E. a părăsit România la bordul unui autovehicul, însoţită (printre alţii) şi de inculpata P.M., în timp ce inculpatul a ieşit din ţară într-un alt autoturism, iar numita C.T., la rândul ei, a fost expediată peste graniţă tot cu un alt autoturism.
Din declaraţiile consemnate de autorităţile germane, dar şi de cele române, reiese că imediat după trecerea frontierei în Ungaria inculpaţii şi martorele s-au reunit şi s-au deplasat spre Germania folosind acelaşi mijloc de transport, având în vedere şi faptul că susnumitele trebuiau conduse la destinaţie de către inculpaţi.
Odată ajunşi la Hamburg, inculpata P.M. şi-a contactat telefonic fiica anunţând-o despre sosirea celor două tinere, astfel că inculpata L.M.L. l-a trimis la locul de întâlnire pe concubinul ei, numitul B.Şt. (cetăţean german) care le-a preluat atât pe fete, pe inculpaţi şi pe martora T.C. conducându-i la domiciliul său. Chiar inculpata L.M.L. a declarat de fiecare dată când a fost audiată că mama sa, inculpata P.M. şi mătuşa sa T.C. au fost cele care i-au telefonat în Germania, încă înainte de a porni din România, anunţând-o că vor să aducă două fete ca să practice prostituţia, iar inculpatul T.Gh. le-a exploatat apoi pe victime, plasându-le la un local de noapte din Lubeck unde tinerele s-au prostituat pentru el.
Din declaraţiile numitelor R.A.E. şi C.T. a rezultat că în prezenţa lor, inculpata L.M.L. a achitat inculpatei P.M. o importantă sumă de bani în valută, circa 2.000 USD despre care au aflat ulterior că reprezenta contravaloarea “preţului de vânzare” cu care L.M.L a cumpărat fetele de la P.M. Acest aspect îşi găseşte confirmarea şi în interogatoriile consemnate de autorităţile germane care au fost sesizate despre comiterea acestor fapte penale. Din investigaţiile efectuate de poliţia germană a rezultat chiar că după sosirea la destinaţie, inculpata L.M.L. a pretins că martorele chiar i-ar datora suma de 3.000 USD sau euro, explicându-le că aceasta reprezintă totalul cheltuielilor făcute de ea cu transportul şi cazarea lor, precizând că a plătit chiar şi un avans pentru ele inculpatei P.M. de 600 USD în România.
Imediat după sosirea lor la Hamburg, cele două martore au fost cazate pentru 24 de ore la locuinţa lui L.M.L. şi B. Şt., primind de la aceasta articole de îmbrăcăminte (fuste scurte, sutiene, pantofi cu toc înalt). Aceste detalii sunt confirmate şi de inculpaţi în declaraţiile lor.
A doua zi au fost duse de inculpata L.M.L. şi B.Şt. la un local al cărui patron era o cunoştinţă de-a inculpaţilor. Aici inculpata le-a anunţat pe susnumite că sunt obligate să practice prostituţia şi să solicite un tarif de 30 euro/client. Martorele au protestat, s-au speriat şi au început să plângă, exprimându-şi dezacordul cu această decizie şi invocând mereu înţelegerea avută în România cu inculpaţii P.M. şi T.Gh. care le asiguraseră că nu va fi vorba despre prostituţie. În această privinţă declaraţiile susnumitelor date autorităţilor române se coroborează cu rezultatul investigaţiilor autorităţilor germane în sensul precizat anterior, respectiv că L.M.L le-a făcut cunoscut că în realitate ea trebuie să reintre în posesia sumei de 3.000 USD plătită
11
mamei sale de la care le-a cumpărat pe ele, ca atare sunt obligate să se prostitueze pentru a-i asigura recuperarea ” investiţiei”. Ambelor tinere li s-a adus la cunoştinţă că în realitate vor trebui să se prostitueze – iniţial de către inculpata L.M.L., ulterior şi de către inculpata P.M.. Aspectul se relevă şi în depoziţiile date de fete autorităţilor germane în luna septembrie 2002.
Pe parcursul şederii lor în Hambrug i-au reproşat inculpatei L.M.L. că le obligă la practicarea unei asemenea activităţi, iar atunci când încercau să se opună inculpata şi concubinul acestuia le ameninţau că le vor vinde unor proxeneţi albanezi.
Sumele obţinute de cele două tinere din practicarea prostituţiei au fost însuşite de inculpata L.M.L. şi de concubinul acestuia B.Şt.
Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel inculpaţii L.M.L., P.M. şi T.Gh., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea în întregime a hotărârii instanţei de fond şi rejudecarea cauzei de către Tribunalul Maramureş, sentinţa pronunţată fiind lovită de nulitate absolută conform art.197 C.proc.pen., procesul fiind judecată cu vicierea procedurii de citare privind-o pe apelanta L.M.L, al cărui domiciliu se afla în străinătate.
Curtea constată că apelurile sunt fondate.
Legalitatea procesului penal este un principiu extrem de generos, care include un summum de cerinţe graţie cărora procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. În faza de judecată, una dintre aceste cerinţe se referă la prezenţa părţilor la judecată. Noţiunea de „parte” este privită ca fiind subiectul procesului penal – fie activ, fie pasiv – care participă în scopul apărării în acţiunea penală, sau al valorificării, în acţiunea civilă, unui interes legitim, în urma săvârşirii unei infracţiuni.
Importanţa dispoziţiilor privitoare la procedura de citare este evidenţiată tocmai prin sancţiunea prevăzută de lege: nulitatea actelor de procedură realizate cu nerespectarea acestor condiţii.
Instanţa supremă a arătat că “potrivit art.177 alin.1 C.proc.pen. inculpatul se citează la adresa unde locuieşte; în cazul în care nu este cunoscută nici adresa unde locuieşte şi nici locul său de muncă, inculpatul se citează prin afişare la sediul consiliului local, conform art.177 alin.4 C.proc.pen. Pe de altă parte, potrivit art.291 C.proc.pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura de citare este îndeplinită.
Cum la data soluţionării în fond a cauzei, inculpata L.M.L. se afla în străinătate, la domiciliul pe care l-a indicat încă de la data de 1 noiembrie 2005, aceasta trebuia citată la domiciliul din străinătate pentru a lua cunoştinţă de soluţionarea procesului.
Potrivit art.177 alin.8 C.proc.pen. dacă inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. Numai în absenţa unei asemenea norme citarea se face prin scrisoare recomandată.
Este de observat din probele de la dosar rezultă că tatăl inculpatei L.M.L., la data de 1 noiembrie 2005 a comunicat instanţei noua adresă a inculpatei de unde solicită ca ea să fie citată.
Cu toate acestea, pentru termenul de judecată din 4 aprilie 2006 instanţa de fond a citat-o de la noua adresă, şi deşi procedura era viciată s-au efectuat acte de cercetare judecătorească, procedându-se la audierea martorilor T.C., C.A., fără ca inculpata să fie legal citată şi să-şi poată face vreo apărare în cauză.
Lipsa de procedură a inculpatei L.M.L. s-a menţinut şi pentru termenul din 2 mai 2006 la Tribunalul Maramureş cât şi pentru cel din 27 iunie 2006, 29 august 2006, 19 septembrie 2006, iar la data de 21 noiembrie 2006 s-a declarat terminată
12
cercetarea judecătorească şi s-a procedat la judecarea în fond a cauzei, procedura de citare la acest termen a inculpatei fiind îndeplinită, însă aceasta nu s-a prezentat la proces.
Conform practicii judiciare interne şi europene “inculpatul care locuieşte la domiciliul său din străinătate trebuie citat la acest domiciliu”. “Citarea inculpatului la o adresă greşită, alta decât cea la care locuieşte, deci cu încălcarea art.177 alin.1 şi 8 C.proc.pen.,pentru termenul când are loc judecata, este sancţionată cu nulitatea prevăzută în art.197 alin.1 C.proc.pen. deoarece l-a pus pe inculpat în situaţia de a nu se putea apăra, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, hotărârea de condamnare trebuind desfiinţată”.
Atât opinia instanţei supreme cât şi a celor europene care, constatând neîndeplinirea corectă a procedurii de citare, consideră că în acelaşi timp s-au încălcat şi dispoziţiile legale prin care se garantează inculpatului dreptul la apărare.
Motivaţia practicii judiciare este aceea că “prin judecarea inculpatului în lipsă, cu încălcarea dispoziţiilor privind citarea, acesta nu a putut fi ascultat, nu i s-a dat posibilitatea să-şi facă apărările şi să aducă probele necesare, nu i s-a respectat dreptul de a fi asistat în cursul procesului de un apărător ales, şi pe cale de consecinţă, i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil înscris în art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe lângă încălcarea normelor de drept procesual penal vizând nelegala citare a inculpatei, instanţa de fond a procedat la audierea coinculpaţilor P. şi T. în lipsa inculpatei L.M.L. de la proces şi în timp ce procedura de citare a acesteia era viciată, (termenul de judecată din 25 octombrie 2005) după care în şedinţa publică din 2 mai 2006 au audiat-o pe partea vătămată C.T., tot în lipsa inculpatei L.M.L., a cărei citare fusese nelegal îndeplinită.
Sintetizând cele expuse mai sus, rezultă fără dubiu că cercetarea judecătorească în speţă a fost realizată în lipsa inculpatei L.M.L. a cărei procedură de citare nu a fost legal îndeplinită, condiţii în care i s-au încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil conform art.6 din CEDO.
Pe de altă parte, deşi în speţă erau aplicabile dispoz. Legii 302/2004 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală, nu s-a ţinut cont de ele la citarea inculpatei.
Astfel, art.187 şi art.187/7 din Legea 302/2004 permiteau citarea inculpatei L. M.L. direct prin poştă, la adresa de domiciliu a destinatarului deoarece adresa acesteia era cunoscută, fiind depusă la dosar din data de 1 noiembrie 2005. În cazul în care, adresa acesteia nu era cunoscută, citarea putea fi efectuată prin intermediul autorităţilor judiciare conform art.5 din Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene adoptată la Bruxelles la 29 mai 2000. La comunicarea citaţiei trebuia să se ţină cont de dispoziţiile art.177/1 C.proc.pen. în sensul ca citaţia să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.
În situaţia în care procedura de citare cu inculpata nu a fost legal îndeplinită, începând cu data de 26 aprilie 2005 şi până la 21 noiembrie 2006, instanţa de fond nu putea administra probe testimoniale sau scrise, inculpata neavând cunoştinţă de judecarea cauzei, neputându-se apăra.
În final, este de remarcat că în cauza de faţă inculpatei i s-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea principiului “egalităţii de
13
arme” promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu CEDO precizează că:”exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din octombrie 1993 Dombo Beheer BV.versus Olanda).
Mai mult, aceeaşi curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, “în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa).
De asemenea, “respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror”. (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992).
Constatându-se că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal a căror încălcare atrage nulitatea prevăzută în art.197 alin.1 C.proc.pen. s-au admis apelurile declarate de inculpaţi, s-a desfiinţat în întregime sentinţa penală atacată şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.
