Conform art. 10 pct.g) C.pr.pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar dacă a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit decesul făptuitorului (art. 10 C.pr.pen.)
Secţia penală, decizia penală nr.749 din 24 noiembrie 2004
Prin sentinţa penală nr.1651 din 22 decembrie 2003, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus în baza art. 10 lit. c) raportat la art. 11 pct.2 lit. a) C.pr.pen. achitarea inculpatului M.V. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 323 din Legea nr.141/1999, de aprobare a O.U.G. nr.96/1998.
S-a respins cererea de despăgubiri formulată de partea civilă Ocolul Silvic Cluj. Pronunţând soluţia de mai sus, prima instanţă a reţinut în esenţă că inculpatul la data de 9 martie 2002 a dat foc unor uscături aflate pe terenul său, situat în hotarul comunei Apahida, la locul numit „Câmpeneşti”, după care a plecat de acolo, fără a lua măsuri de stingere a focului. La scurt timp, datorită vântului puternic, focul s-a extins, a cuprins vegetaţia uscată de pe câmp, iar apoi o pădure de pini, din apropiere. Până la sosirea pompierilor, incendiul a distrus un număr de 2785 pini, de pe o suprafaţă de 4,5 ha pădure, cauzându-se fondului forestier un prejudiciu în valoare de 250.218.320 lei.
În faza administrării probatoriului în faza cercetării judecătoreşti şi a analizării acestuia, instanţa a ajuns la concluzia că starea de fapt descrisă în rechizitoriu nu se confirmă în întregime. Astfel, se reţine că la faţa locului au mai fost găsite vetre de foc, ceea ce demonstrează că după plecarea inculpatului din acea zonă şi alte persoane au aprins vegetaţia uscată pe izlazul comunal, mult mai aproape de liziera pădurii. Această împrejurare creează o îndoială în privinţa vinovăţiei inculpatului, neexistând certitudinea că pădurea a ars în urma extinderii focului aprins de el.
Astfel, dându-se eficienţă principiului „in dubio pro reo” Judecătoria a pronunţat achitarea inculpatului şi a respins cererea de despăgubiri a părţii civile.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, care a fost respins prin decizia penală nr.248/A din 17 mai 2004 a Tribunalului Cluj, instanţa de apel însuşindu-şi considerentele primei instanţe.
Parchetul de pe lângă Tribunalului Cluj a atacat cu recurs hotărârile instanţelor de fond, solicitând casarea lor şi în urma rejudecării cauzei, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea ce constituie obiectul învinuirii, cu obligarea sa la plata despăgubirilor.
Potrivit certificatului de deces depus la dosar în recurs, inculpatul a încetat din viaţă la data de 21 iunie 2004, după judecarea cauzei în apel.
Recursul este fondat, dar pentru alte motive decât cele învederate de procuror. Conform art. 10 pct.g) C.pr.pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar dacă a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit decesul făptuitorului.
Aceasta înseamnă că indiferent de faza sau etapa procesuală în care intervine menţionatul caz de stingere a acţiunii penale, el duce automat la încetarea procesului penal, conform art. 11 pct.2, lit. b) C.pr.pen.
Referitor la latura civilă a cauzei se constată că moştenitorii inculpatului sunt numiţii M.A. (soţie supravieţuitoare), M.R.V., M.O.R., M.C.A., H.E.G. ca descendenţi.
În faza judecării recursului aceştia au fost citaţi, fără însă a fi introduşi în cauză, întrucât se aflau în termenul de acceptare a succesiunii, sens în care până în prezent nu au făcut nici o declaraţie.
În atare situaţie, latura civilă a procesului nu poate fi soluţionată decât în raport de poziţia pe care aceştia o vor adopta în privinţa moştenirii, asigurându-se totodată respectarea contradictorialităţii şi a dreptului părţilor la judecată, în toate gradele de jurisdicţie.
