Codul penal: art. 18/1, art. 100.
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului: art. 40.
În conformitate cu prevederile art. 18/1 Cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În conformitate cu prevederile art. 18/1 Cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În aliniatul 2 al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.
În aliniatul 2 al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.
Acţiunile inculpatului minor constând, în esenţă, în provocarea de scandal public prin comiterea de acte de violenţă fizică asupra a două persoane faptă comisă într-un local public, pe fondul consumului de alcool, şi care a provocat indignarea cetăţenilor, constituie o faptă prin care s-au lezat grav relaţiile sociale referitoare la bunele moravuri şi liniştea publică.
Tot astfel, în contextul în care s-a dovedit cauzei că inculpatul minor dovedeşte o conduită delicventă, persistând în comiterea de fapte penale cu toate că a fost cercetat penal pentru comiterea de infracţiuni, că denotă ataşament faţă de comportamentul infracţional, precum şi lipsă de respect faţă de lege şi autoritate, iar preponderenţa factorilor de natură să dezvolte comportamentul infracţional este mai mare decât a celor de natură să inhibe acest tip de comportament, condamnarea minorului la o pedeapsă cu închisoarea corespunde exigenţelor art. 100 Cod penal şi art. 40 din Convenţia cu privire la Drepturile Copilului.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr. 83/10 mai 2010
Prin sentinţa penală nr. 153/2009 pronunţată de Judecătoria Câmpeni, în dosar nr. 649/203/2009, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală rap. la art. 18/1 Cod penal, a fost achitat inculpatul Z.G.O. pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii prev. de art. 321 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 99 Cod penal.
Potrivit art. 18/1 Cod penal rap. la art. 91 lit. c) Cod penal s-a aplicat inculpatului amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 189, 191 Cod procedură penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului de a se manifesta violent faţă de martorii M.I.C. şi V.C.V. provocându-se prin aceasta o stare de indignare, dar şi de teamă în rândul participanţilor la un eveniment local, nu întruneşte în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal statuat de art. 363 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel se relevă, în esenţă, printre altele, că probele administrate în cauză confirmă că fapta inculpatului prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni, argument pentru care se impune adoptarea unei soluţii de condamnare a inculpatului.
Prin decizia penală nr. nr. 59/A/22 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 649/203/2009 s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni, s-a desfiinţat sentinţa penală atacată şi s-a dispus condamnarea inculpatului Z.G.O. la 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 321 al. 1 Cod penal cu aplic. art. 99 şi urm. Cod penal.
Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal pe durata prev. de art. 71 Cod penal (inculpatul devenind major pe parcursul procesului).
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, de către tribunal că din coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei rezultă că actele de violenţă exercitate de inculpat au creat o stare de panică şi indignare în rândul celorlalte persoane, prima instanţă minimalizând pericolul social al faptei inculpatului, fapt ce a dus la aprecierea greşită că nu este realizat pericolul pe care-l presupune o astfel de infracţiune.
S-a mai precizat că inculpatul a fost sancţionat contravenţional în repetate rânduri conform Legii nr. 61/1991, aspect care denotă persistenţa acestuia în comiterea unor fapte antisociale precum şi conduita acestuia de sfidare a ordinii de drept.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că fapta inculpatului întruneşte gradul de pericol social al unei infracţiuni, argument pentru care instanţa cu ocazia unei noi judecăţi a cauzei va adopta o soluţie de condamnare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 321 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, aplicând acestuia o pedeapsă de 6 luni închisoare, pedeapsă menită să contribuie la realizarea scopului educativ şi preventiv stipulat art. 52 Cod penal.
Procedându-se la aplicarea pedepselor accesorii se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 Cod penal (inculpatul devenind major pe parcursul procesului).
Pentru aceste considerente, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni în sensul celor arătate în considerente.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen, nemotivat în scris inculpatul Z.G.O.
În susţinerea orală a motivelor de recurs recurentul inculpat, personal şi prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea deciziei penale atacate şi rejudecând a se menţine ca legală şi temeinică hotărârea pronunţată de instanţa de fond prin care inculpatul a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a) raportat la art. 10 lit.b/1 Cod procedură penală şi art. 18/1 Cod penal, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin decizia penală nr. 83 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut şi motivat următoarele:
Examinându-se probatoriul administrat în raport de criticile aduse de recurentul inculpat care vizează cazul prevăzut de art.385/9 pct.13 Cod procedură penală, precum şi din oficiu, conform art.385/9 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea reţine că instanţa de apel l-a evaluat corect şi legal, iar încadrarea juridică este corespunzătoare activităţii infracţionale efectiv depusă de recurentul inculpat.
Curtea constată că recurentul inculpat ( minor la data comiterii faptei având vârsta de 17 ani şi 9 luni) a solicitat a se reţine că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a) raportat la art. 10 li.b/1 Cod procedură penală şi art. 18/1 Cod penal.
Examinând cauza, Curtea constată că fapta săvârşită de inculpatul Z.G.O. (minor la data comiterii faptei) prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, cum just a apreciat instanţa de apel.
Acţiunile inculpatului recurent descrise în considerentele hotărârilor anterioare pe care ni le însuşim, constând, în esenţă, în provocarea de scandal public prin comiterea de acte de violenţă fizică asupra a două persoane, martorii M.I.C. şi V.C.V., faptă comisă într-un local public, pe fondul consumului de alcool, şi care a provocat indignarea cetăţenilor, constituie o faptă prin care s-au lezat grav relaţiile sociale referitoare la bunele moravuri şi liniştea publică.
Nu este de neglijat a se preciza că inculpatul deşi l-a lovit iniţial pe martorul M.I.C. în zona feţei, căruia a început să-i curgă sânge din nas, a continuat actele de violenţă asupra martorului V.C.V., care a intervenit pentru a aplana conflictul dintre cei doi, inculpatul lovindu-l pe acesta cu o sticlă de bere în cap şi apoi cu un scaun în zona gâtului, fapt pentru care martorul a căzut la podea.
Fapta inculpatului a fost comisă într-un local public în prezenţa mai multor tineri, cu ocazia participării la o onomastică, fiind cert dovedit că manifestările inculpatului au provocat un sentiment de teamă martorilor prezenţi la incident.
Curtea nu poate omite în analizarea recursului inculpatului împrejurarea că urmare a actelor de violenţă exercitate asupra martorului M.I.C. acesta a suferit ,, contuzia piramidei nazale, epistaxis’’, iar martorul V.C.V. ,,plăgi escoriate la nivelul scalpului, contuzie cervicală anterioară’’, astfel cum rezultă din actele medicale aflate la dosarul cauzei .
În adevăr, inculpatul a recunoscut fapta şi, deci, o regretă, însă, Curtea apreciază că inculpatul a dezvoltat un comportament infracţional ce necesită o ripostă fermă din partea organelor judiciare de natură să asigure reeducarea în spiritul respectării valorilor sociale încălcate.
Relativ la aceasta este de observat că recurentul inculpat a mai fost sancţionat contravenţional de mai multe ori în cursul anilor 2008-2009 în baza Legii nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de convieţuire socială ( de 3 ori în anul 2008 şi o dată în anul 2009), că a fost cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de furt, distrugere şi violare de domiciliu, pentru care a fost sancţionat administrativ de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni, iar în prezent este arestat în altă cauză .
Rezultă aşadar, că în speţă subzistă elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art.321 Cod penal, cu aplicare art. 99 şi 109 Cod penal , critica formulată de recurentul inculpatul sub acest aspect neavând temei de drept şi deci, este nefondată .
Potrivit art. 100 alin. 1 Cod penal, faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă, ţinându-se seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a crescut şi în care a trăit.
Curtea de Apel reţine că în mod corect şi în concordanţă cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cu datele ce caracterizează persoana minorului s-a stabilit că luarea unei măsuri educative este insuficientă pentru îndreptarea acestuia.
Sub acest aspect este de arătat că sancţiunea penală a aplicării unei pedepse cu închisoarea a fost just individualizată, instanţa de fond ţinând seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, împrejurările săvârşirii faptei, dar şi persoana inculpatului, care deşi minor nu se află la prima confruntare cu legea penală, astfel cum s-a precizat anterior.
Curtea nu poate omite în analizarea recursului inculpatului, concluziile referatului de evaluarea efectuat în cauză în care se arată că acesta dovedeşte o conduită delicventă, persistând în comiterea de fapte penale cu toate că a fost cercetat penal pentru comiterea de infracţiuni, că denotă ataşament faţă de comportamentul infracţional, precum şi lipsă de respect faţă de lege şi autoritate, iar preponderenţa factorilor de natură să dezvolte comportamentul infracţional este mai mare decât a celor de natură să inhibe acest tip de comportament .
Relevat sub aspectul supus analizei este faptul că reintegrarea socială a minorului este posibilă prin întrerupere legăturilor cu membrii anturajului, creşterea interesului pentru actul educaţional, astfel cum se recomandă prin acelaşi referat de evaluare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel, constată că raportat la fapta săvârşită, antecedentele penale ale inculpatului recurent, reducerea pedepsei nu se justifică.
Potrivit acestor date, precum şi în raport de prevederile art.100 Cod penal combinat cu art. 72 cod penal, pedeapsa aplicată de 6 luni închisoare şi care se situează la limita minimului special prevăzut de textul de lege ce încriminează infracţiunea ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice , nu poate fi socotită ca excesivă.
Este adevărat, că inculpatul recurent a recunoscut faptele deduse judecaţii şi a colaborat cu organele judiciare, însă aceste elemente, singurele pozitive dintre criteriile de individualizare, nu pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante judiciare. Aceasta deoarece, recurentul inculpat a manifestat perseverenţă infracţională, iar fapta comisă putea avea urmări deosebit de grave, fapt ce necesită o ripostă juridică fermă de natură să asigure reeducarea în spiritul respectării valorilor sociale încălcate.
Tot astfel, Curtea de Apel în analiza sancţiunii penale aplicate minorului are în vedere disp. art. 40 din Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, apreciind că în cauză reabilitarea minorului, a respectului pentru drepturile omului şi pregătirea acestuia pentru o viaţă responsabilă într-o societate liberă nu se poate realiza decât prin aplicarea pedepsei cu închisoarea .
Aşadar, nu există temeiuri pentru reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea minorului sau pentru schimbarea modalităţii de a acesteia.
În consecinţă, Curtea de Apel, constatând neîndeplinite cerinţele cazului de recurs invocat de recurentul inculpat, va respinge ca nefondat recursul inculpatului Z.G.O.
