Cod penal: art. 99 şi urm.
Cod pr.penală : art. 385/8 .
În ipoteza în care rejudecarea cauzei de către instanţa de fond este consecinţa admiterii căii de atac a apelului exercitată de către inculpatul minor, condamnarea inculpatului minor la data comiterii faptei la pedeapsa închisorii, chiar cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, este nelegală fiind înfrânt principiul ,, non reformatio in pejus’’ reglementat de art. 385/8 Cod procedură penală.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr. 16/24 ianuarie 2012
Prin sentinţa penală nr. 295 din 20 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Mediaş în ds. nr. unic 2588/257/2010* s-a dispus condamnarea inculpatului H.M. la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare pentru comiterea în condiţiile concursului real de infracţiuni a faptelor penale prevăzute de art. 5 al. 1 din Legea nr. 289/2005 şi art. 208 al. 1,209 al. 1 lit. a şi al. 3 lit. h Cod penal, ambele cu aplicarea art. 75 lit.c), art. 78 Cod penal, art.37 lit.b), art. 39 al. 4 Cod penal şi cu aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 şi 64 lit. a teza II şi b Cod penal şi a inculpatului S.C., minor la data comiterii faptelor, la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea în condiţiile concursului real de infracţiuni a faptelor penale prevăzute de art. 5 al. 1 din Legea nr. 289/2005 şi art. 208 al. 1,209 al. 1 lit. a şi al. 3 lit. h Cod penal, ambele cu aplicarea art. 99 al.3 şi 109 C.pen., art.74 şi 76 lit. d) C.pen. şi cu aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 şi 64 lit. a teza II şi b Cod penal.
În baza art. 110 Cod penal şi art. 71 al. 5 Cod penal s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni (1 an şi 4 luni + 1 an şi 6 luni ), atrăgând atenţia acestuia asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut de către instanţa de fond, în rejudecare, în fapt, în esenţă, că în data de 26.03.2010, în jurul orelor 13, 00, inculpaţii H.M. şi S.C., minor la data comiterii faptei, în baza unei înţelegeri prealabile, au tăiat cablurile de telecomunicaţii C.F.R. şi cele ale instalaţiei de semnalizare a traficului feroviar ( S.C.B.) şi şi-au însuşit pe nedrept aceste bunuri aparţinând părţilor vătămate S.C. Telecomunicaţii C.F.R. S.A. şi Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A.
În drept s-a reţinut că fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de distrugere cabluri şi instalaţii de telecomunicaţii prevăzută de art. 5 alin. 1 din Lg. 289/2005, şi furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1- 209 alin 1 lit.a) şi alin 3 lit. h) Cod penal, infracţiuni aflate în concurs real potrivit art. 33 lit. a Cod penal, texte de lege în baza cărora cei doi inculpaţi au fost condamnaţi.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru fiecare inculpat s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 Cod penal, iar în ce-l priveşte pe inculpatul minor şi prevederile art. 99 şi urm. Cod penal.
Instanţa a apreciat în ce-l priveşte pe inculpatul minor S.C. că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate astfel că i-a acordat beneficiul suspendării condiţionare a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe penale a declara recurs în termenul legal, motivat în scris Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, criticând-o sub aspectul sancţiunii penale aplicate inculpatului minor S.C., motivând, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat principiul ,, non reformatio in pejus’’ .
În drept se invocă disp. art. 385/15 pct. 2, lit. d Cod pr.p., 385/8 Cod pr.p.
Prin decizia penală nr. 16 din 24 ianuarie 2012 , Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş şi a casat sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale a cauzei, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată inculpatului minor S. C .
În baza art. 102 C.pen. a aplicat inculpatului minor măsura educativă a mustrării, pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, prev. de art. 5 al. 1 din Legea nr. 289/2005 cu apl. art. 99 şi urm. C.pen şi de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, al. 3 lit. h C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen. şi s-a atras atenţia inculpatului minor că dacă va săvârşi din nou o infracţiune se va lua faţă de el o măsură educativă mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.
Prin aceeaşi decizie penală s-a respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul H.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut şi motivat, în esenţă, că în ce priveşte recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş acesta este fondat judecătorul de fond încălcând principiul ,, non reformatio in pejus’’ reglementat de art. 385/8 Cod procedură penală, întrucât a agravat situaţia inculpatului minor în propria cale de atac, aşa cum corect se susţine în recursul Ministerului Public.
În concret, cauza supusă prezentei judecăţi a parcurs un prim ciclu procesual, finalizat prin pronunţarea sentinţei penale nr. 351/2010 de către Judecătoria Mediaş, prin care s-a dispus, printre altele, în ce-l priveşte pe inculpatul minor S. C. aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 5 al.1 din Legea nr. 289/2005 şi art. 208-209 al.1 lit. a), al.3 lit. h) C.pen., ambele cu aplicarea dispoziţiile art.99 şi urm. Cod penal .
Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpaţii, iar prin decizia penală nr. 71 din 28.02.2011, Tribunalul Sibiu a admis apelurile formulate în cauză şi a desfiinţat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, pe considerentul că soluţionarea cauzei la fond a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind şedinţei de judecată, cercetarea judecătorească fiind desfăşurată în şedinţă nepublică, ceea ce atrage nulitatea hotărârii atacate.
Rejudecând cauza, instanţa de fond, prin sentinţa penală supusă actualului control de legalitate, a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului minor S. C. la pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an şi 4 luni, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni.
Procedând în acest mod, judecătorul de fond a încălcat principiul ,, non reformatio in pejus’’ reglementat de art. 385/8 Cod procedură penală, agravând situaţia inculpatului minor în propria cale de atac, aşa cum corect se susţine în recursul Ministerului Public.
Relativ la aceasta este de precizat că rejudecarea cauzei a avut loc urmare a exercitării căii de atac a apelului de către inculpatul minor, ori, în atare situaţie în rejudecare cauzei instanţa de trimitere nu putea să-i creeze minorului o situaţie mai grea.
Este adevărat că instanţa de fond a dispus ca pedeapsa închisorii aplicată inculpatului S.C., minor la data comiterii faptei, să fie suspendată condiţionată, însă prin aplicarea unei pedepse a crea acestuia o situaţie mai grea, o pedeapsă cu închisoarea fiind fără discuţii o sancţiune mai grea decât o măsură educativă.
În acest context, în cauză, raportat la vârsta inculpatului, care la data pronunţării sentinţei penale recurate avea împlinită vârsta de 18 ani , singura sancţiune ce i se putea aplica era măsura educativă a mustrării, aşa cum corect se susţine în recursul Ministerului Public.
Aşa fiind, recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş a fost admis ca fondat, în baza dispoziţiile art. 385/15 pct. 2 , lit. d Cod pr.p. şi a fost casată sentinţa penală recurată în sensul precizat în considerentele deciziei.
