Potrivit art. 100 C.pen., faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. Supravegherea deosebită a minorului faţă de care se ia, fie măsura educativă a libertăţii supravegheate, fie se dispune suspendarea sub supraveghere sau sub control a pedepsei cu închisoarea aplicată, trebuie încredinţată într-o anumită ordine de preferinţă, având prioritate părinţii, înfietorul sau tutorele, înaintea unei rude apropiate sau instituţii legal însărcinate, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C.pen. Deci, regula este încredinţarea supravegherii minorului către părinţi, înfietori sau tutore şi excepţia este încredinţarea către o persoană de încredere, de regulă rudă, respectiv către o instituţie legal însărcinată, iar excepţia operează numai în situaţia în care cei dintâi nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare. În cazul în care se aplică pedeapsa cu închisoarea şi se dispune suspendarea sub supraveghere, pedeapsa accesorie este aplicabilă şi inculpatului minor, începând cu împlinirea vârstei de 18 ani, urmând a fi individualizată în raport cu dispoziţiile art. 71 alin. (3) C.pen. şi a se dispune suspendarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei principale.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 37 din 1 octombrie 2008
Prin sentința penală nr. 242/19.06.2008, Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpata minoră S.B.L., elevă, fără antecedente penale, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, în baza art. 20, raportat la art. 174-175 lit. a) și i) C.pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C.pen., art. 109 alin. (1) C.pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C.pen. și art. 76 alin. (2) C.pen.
în baza art. 81, 110 și 1101alin. (1) C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, format din pedeapsa aplicată, de 3 ani închisoare și un termen fixat de instanță, de 1 an.
S-a făcut aplicarea art. 1101alin. (2) C.pen. și s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Pe durata termenului de încercare și până la împlinirea de către inculpată a vârstei de 18 ani, s-a încredințat supravegherea acesteia părinților și s-a stabilit ca inculpata să respecte, pe aceeași perioadă, următoarele obligații:
– să nu frecventeze discotecile și restaurantele;
– să nu frecventeze discotecile și restaurantele;
– să nu intre în legătură cu partea vătămată M.I. și cu numitele P.R. și C.A.
în baza art. 1101alin. (3) teza I C.pen., s-a atras atenția inculpatei că sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor stabilite și arătate mai sus, poate atrage revocarea suspendării condiționate.
în baza art. 1101alin. (1) teza finală raportat la art. 863C.pen., după împlinirea vârstei de 18 ani și până la expirarea duratei termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere;
a) să se prezinte, lunar, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare, care depășește 8 zile, și să anunțe întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele acesteia de existență.
în baza art. 359 alin. (1) C.proc.pen. și a art. 1101alin. (3) teza finală C.pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864C.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere stabilite de instanță, potrivit art. 863C.pen.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Mehedinți a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei minore S.B.L. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. a) și i) C.pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C.pen., fapta constând în aceea că, în data de 9.05.2007, s-a înarmat cu un cuțit cu care a aplicat mai multe lovituri părții vătămate M.I., colega de clasa, aceasta suferind leziuni traumatice grave care i-au pus viața în primejdie.
După efectuarea cercetării judecătorești, instanța a stabilit ca situația de fapt reținută în rechizitoriu se confirmă și că fapta inculpatei minore, care în ziua de 9.05.2007, pe fondul unui conflict anterior, s-a înarmat cu un cuțit și a aplicat multiple lovituri cu acesta, în zone vitale ale corpului părții vătămate în timp ce se deplasau în zona izolata „X” din Drobeta Turnu Severin, leziuni care au pus în primejdie viața părții vătămate, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C.pen. raportat la art. 174, 175 lit. a) și i) C.pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C.pen.
Tribunalul a apreciat că luarea unei măsuri educative față de inculpată, așa cum s-a solicitat de aceasta, nu este suficientă pentru îndreptarea ei, fiind necesară aplicarea unei pedepse, respectiv pedeapsa închisorii.
Față de faptul că inculpata nu a mai fost condamnată până în prezent, că în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești s-a prezentat ori de câte ori a fost chemată, recunoscând și regretând fapta comisă, vârsta fragedă a acesteia de numai 14 ani și 2 zile la data comiterii faptei, că la școală este o elevă cu o situație foarte bună la învățătură, sociabilă, comunicativă, implicându-se în activitățile desfășurate în școală, că provine dintr-o familie organizată, cu o situație financiară bună, tribunalul a apreciat că se justifică reținerea în favoarea acesteia a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C.pen. și art. 76 alin. (2) C.pen.
Reținând că inculpata este elevă, aceasta mai având până la terminarea studiilor câțiva ani, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, făcându-se în cauză aplicarea dispozițiilor art. 81, 110 și 1101 alin. (1) C.pen. și dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată acesteia.
împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat partea vătămată MIV – prin reprezentant legal, criticând hotărârea pe latură penală cu privire la individualizarea pedepsei și a modalității de executare. Arată că în mod greșit s-a dispus încredințarea inculpatei către părinți, aceștia neoferind suficiente garanții pentru îndreptarea ei, de vreme ce a săvârșit fapta fiind sub supravegherea părinților, astfel că inculpata are în mod evident carențe educaționale.
Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate în sensul aplicării inculpatei unei pedepse mult mai aspre pentru fapta comisă. Susține că modalitatea de săvârșire a faptei, modul cum a ascuns cuțitul, scopul pentru care s-a comis infracțiunea, toate acestea conduc la concluzia că pedeapsa aplicată inculpatei este mult prea blândă, iar modalitatea de a pedepsei, pentru ca aceasta să-și atingă scopul educativ, este cu privare de libertate.
Prin decizia penală nr. 37/01.10.2008, s-a admis apelul declarat de partea vătămată MIV, prin reprezentant legal, s-a desființat sentința cu privire la latura penală a cauzei în ceea ce privește circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatei, aplicarea pedepsei accesorii, termenul de încercare și măsurile de supraveghere.
S-a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c), alin. (2) și art. 76 alin. (2) C.pen.
în baza art. 71 C.pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. ce se va executa potrivit art. 71 alin. (5) C.pen. și după împlinirea vârstei de 18 ani.
A dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, format din pedeapsa aplicată de 3 ani și un termen de 2 ani fixat de instanță.
A pus în vedere părinților îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorei, în scopul îndreptării acesteia, precum și obligația de a înștiința instanța de îndată, dacă minora se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra sa sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
Până la împlinirea vârstei de 18 ani, a mai obligat inculpata la prestarea unei activități neremunerate în școala pe care o frecventează cu o durată de 200 ore, de maxim 3 ore pe zi, după programul școlar, în zilele nelucrătoare și în vacanță.
După împlinirea vârstei de 18 ani a mai obligat inculpata să se supună și următoarelor măsuri de supraveghere:
– să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;
– să nu intre în legătură cu partea vătămată și cu numitele P.R. și C.A.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a constatat că apelul este fondat numai cu privire reținerea greșită a circumstanțelor atenuante, la neaplicarea pedepsei accesorii și la individualizarea modalității de executare a pedepsei prin prisma obligațiilor și măsurilor de supraveghere impuse, pentru considerentele ce se vor arata în continuare:
– în ceea ce privește stabilirea sancțiunii penale și respectiv individualizarea pedepsei, sunt de făcut următoarele precizări: potrivit art. 100 C.pen., față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
în cauză, în mod judicios s-a stabilit că față de inculpata trimisă în judecată pentru o infracțiune de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174, 175 lit. a) și i) C.pen. este necesară aplicarea unei pedepse, nefiind suficientă pentru îndreptarea inculpatei minore, luarea față de aceasta a unei măsuri educative, fie și privativă de libertate.
Dar, instanța de apel apreciază că în mod greșit prima instanță a reținut în favoarea inculpatei circumstanțe atenuante potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.pen., având în vedere următoarele motive:
Recunoașterea unor elemente sau date personale, ca având valoare de circumstanțe atenuante, nu este posibilă decât dacă împrejurările invocate de inculpat reduc într-o asemenea măsură gravitatea faptei sau îl caracterizează într-o asemenea măsură pe acesta, încât numai după o reducere a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea respectivă este satisfăcut imperativul unei juste individualizări a pedepsei.
în cauză, s-a reținut cu valoare de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei minore, conduita bună înainte de săvârșirea faptei și atitudinea sa după săvârșirea faptei prin prezentarea în fața autorității și comportarea sinceră în cursul procesului.
Or, instanța de apel apreciază că, deși reale aceste împrejurări, ele nu au valoare de circumstanțe în sensul legii pentru a impune cu necesitate reducerea pedepsei sub minimul special.
Fapta săvârșită este și rămâne de o gravitate deosebită, maximul special al pedepsei fiind de 6 ani și 3 luni, iar modul concret cum a fost concepută și înfăptuită, mobilul, locul ales, reacția inculpatei imediat după săvârșirea faptei, vârsta victimei și relațiile apropiate dintre inculpată și partea vătămată, suferintele fizice și psihice provocate acesteia estompează într-o măsură semnificativă conduita anterioară și ulterioară faptei. De altfel, minora se încadrează într-un comportament meritoriu din punct de vedere școlar și social, dar necesar și general valabil pentru copiii de vârsta ei, care sunt disciplinați dintr-un sentiment mixt de respect și supunere față de părinți și/sau autorități, fără ca acest comportament să aibă în mod necesar relevanță penală favorabilă din perspectiva art. 74 C.pen.
Totuși, aceste împrejurări trebuie luate în seamă, reprezentând în context criterii de individualizare a pedepsei în sensul dispozițiilor C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), întrucât se referă la persoana infractorului, astfel că acestea impun și justifică doar o orientare a pedepsei aplicate spre minimul special.
Prin urmare, instanța de apel va dispune înlăturarea aplicării art. 74 alin. (1) lit. a) și c) alin. (2) și art. 76 alin. (2) C.pen., în ceea ce o privește pe inculpata minoră.
– în ceea ce privește minimul special al pedepsei în cazul săvârșirii de către un minor a infracțiunii de omor calificat în forma tentativei, se ridică problema de a ști care este ordinea de aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (2) C.pen., care prevăd regimul sancționator în cazul tentativei, respectiv a dispozițiilor art. 109 alin. (1) C.pen., care stabilesc regimul sancționator al minorilor și regula potrivit căreia minimul pedepsei nu va depăși 5 ani.
Curtea apreciază că această problemă de drept a fost greșit rezolvată de prima instanță, care a aplicat întâi regulile de la tentativă și apoi cele privind pedepsele aplicate minorilor, rezultând în baza acestui calcul un minim special al pedepsei de 3 ani și 9 luni, astfel: 15 împărțit la 2 egal 7 ani și 6 luni (minim special tentativă major), 7 ani și 6 luni împărțit la 2 egal 3 ani și 9 luni (minim special tentativă minor, care este mai mic de 5 ani).
Pornind de la acest rezultat și făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) partea introductivă și alin. (2) C.pen., tribunalul a coborât pedeapsa sub acest minim special, aplicând o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Dar, instanța de apel apreciază că ordinea de aplicare a dispozițiilor legale enunțate este inversă, astfel că rezultatul este total diferit, minimul special în acest caz fiind de 2 ani și 6 luni, astfel:
Minoritatea nu este o cauză de reducere a pedepsei, ci o stare care justifică și reclamă un regim sancționator special, diferit calitativ și cantitativ de al majorilor. Astfel, întâi se stabilește ca premisă de lucru (ca și la majori) care sunt pedepsele prevăzute de lege pentru minor, deci minimul și maximul prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată – forma tipică a infracțiunii și apoi se determină, prin înjumătățirea acestora potrivit art. 21 alin. (2) C.pen., limitele de pedeapsă pentru sancționarea tentativei – forma atipică a infracțiunii.
Așadar, în legătură cu minimul special prevăzut de lege, prima instanță a fost în eroare, întrucât nu a făcut aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 109 alin. (1) C.pen., potrivit cărora în urma reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate în cazul pedepselor pentru minori, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăși 5 ani (pentru infracțiunea consumată).
Dacă nu se admite acest punct de vedere, s-ar ajunge la consecințe inacceptabile, astfel:
Potrivit art. 109 alin. (2) C.pen., legiuitorul – consecvent regulii enunțate în art. 109 alin. (1) teza finală C.pen., a stabilit că atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 de ani.
Or, indiscutabil că, în acest caz, minimul pentru o infracțiunea mai gravă în forma tentativei, de exemplu omor deosebit de grav, este de 2 ani și 6 luni, fiind inadmisibil ca pentru o infracțiune mai gravă minimul special să fie mai mic decât pentru una mai puțin gravă (prin raportare la regimul sancționator pentru omor calificat) sau chiar prin raportare la aceeași infracțiune, cea prevăzută de art. 176 C.pen., care prevede și pentru minori alternativ pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani (detențiunea pe viață de la majori) – teza I sau închisoare de la 5 ani la 12 ani și 6 luni – teza II – pentru o infracțiune consumată.
Or, numai prin aplicarea regulii împărtășite de Curte, rezultă în ambele teze, în cazul tentativei, un minim special de 2 ani și 6 luni, iar prin aplicarea regulii împărtășite de tribunal ar rezulta două minime speciale diferite, respectiv 2 ani și 6 luni – teza I, prin aplicarea indiscutabilă a dispozițiilor art. 109 alin. (2) și art. 21 alin. (2) C.pen., iar în teza a II-a, ar rezulta 3 ani și 9 luni – prin aplicarea întâi a dispozițiilor art. 21 alin. (2) și apoi a dispozițiilor art. 109 alin. (1) C.pen., respectându-se aparent teza finală a acestui articol, întrucât rezultatul de 3 ani și 9 luni nu este mai mare de 5 ani.
Din această perspectivă sentința apare nelegală față de împrejurarea că în cazul reținerii circumstanțelor atenuante, fără a fi în concurs cu circumstanțe agravante, este obligatorie reducerea pedepsei sub minimul special, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (1) și art. 80 alin. (2) C.pen. Or, prima instanță a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare, peste minimul special, deși a reținut existența circumstanțelor atenuante judiciare.
Curtea a ajuns la această concluzie, întrucât, în cazul de față, limitele de pedeapsă pentru minor sunt de la 5 ani la 12 ani și 6 luni și având în vedere că inculpatul minor nu a fost trimis în judecată pentru o infracțiune consumată, rezultă că tentativa se sancționează cu pedeapsă potrivit art. 21 alin. (2) C.pen., minimul special fiind 2 ani și 6 luni.
Dar, având în vedere apelul părții vătămate prin care se formulează critici vizând individualizarea pedepsei în defavoarea inculpatului și considerentele deja expuse în precedent, Curtea înlăturând circumstanțele atenuante judiciare, apreciază că o pedeapsă de 3 ani, orientată spre minimul special, este într-un cuantum adecvat realizării scopului pedepsei de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și îndeplinirii funcției acesteia, de măsură de constrângere și de mijloc de reeducare a condamnatului, în lumina dispozițiilor art. 52 C.pen.
– critica referitoare la individualizarea modalității de executare a pedepsei nu este întemeiată sub aspectul alegerii acesteia, ci al stabilirii obligațiilor și măsurilor de supraveghere dispuse în primă instanță.
Astfel, față de inculpată s-a dispus suspendarea sub supraveghere sau sub control, prevăzută de art. 1101C.pen.
Potrivit acestor dispoziții legale, odată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condițiile art. 110, instanța poate dispune, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea supravegherii minorului unei persoane sau instituții din cele arătate în art. 103, putând stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute în art. 103 alin. (3), iar după împlinirea vârstei de 18 ani, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor prevăzute în art. 863.
Or, conform C. pen., la care se face trimitere prin art. 110 C.pen. și art. 1101alin. (1) partea introductivă C.pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
în cauză, Curtea apreciază că în ceea ce o privește pe inculpată sunt întrunite cumulativ toate cerințele legale enunțate, astfel că acestea în mod riguros corect au fost aplicate în favoarea inculpatei, rezultând cea mai adecvată modalitate de executare a pedepsei, nefiind necesară executarea pedepsei în natura ei proprie, fiind suficientă pronunțarea condamnării pentru atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei, în sensul dispozițiilor art. 52 alin. (1) C.pen.
Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, instanța împărtășește motivarea primei instanțe și are în vedere următoarele împrejurări: inculpata minoră, care este la primul conflict cu legea penală, a săvârșit fapta la o vârstă ce se află la limita responsabilității penale raportat la dispozițiile art. 99 alin. (1) C.pen., atitudinea sinceră a acesteia în fața organelor de urmărire penală și a instanței, faptul că a regretat săvârșirea faptei, conduita în fața instanței prin prezența la termenele acordate însoțită de reprezentanții legali, nivelul de instruire și performanțele școlare ridicate ce permit concluzia existenței unui grad de maturitate ridicat raportat la vârsta sa au pus-o în situația de a conștientiza în final gravitatea și urmările unor asemenea fapte. Aceste împrejurări i-au creat disponibilitatea de se conforma în viitor normelor legale, dublate de impunerea unor anumite obligații și măsuri de supraveghere ferme, pe care inculpata și părinții săi urmează să le respecte întocmai, neexistând motive rezonabile de a crede în necesitatea privării sale de libertate.
De altfel, în Referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, se reține că minora are un nivel de inteligență ridicat, o capacitate de memorare și gândire foarte dezvoltate și că are perspective de reintegrare socială având în vedere vârsta acesteia, faptul că beneficiază de suportul părinților săi din punct de vedere afectiv și material, are o locuință adecvată și un nivel educațional foarte bun, existând în favoarea sa și numeric și calitativ mai mulți factori de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracțional.
Față de aceste elemente, instanța de apel apreciază că șansele de reintegrare socială a inculpatei sunt foarte mari și se justifică suspendarea sub supraveghere sau sub control a executării pedepsei aplicate, tocmai pentru a permite ca factorii pozitivi care înclină în mod obiectiv și categoric balanța în favoarea inculpatei, căreia i se acordă în acest fel o șansă, să fie puși în valoare în vederea reinserției sociale a acesteia.
– în ceea ce privește încredințarea supravegherii minorei către părinți, criticată de către apelanta parte vătămată, instanța de apel apreciază să soluția tribunalului este legală și temeinică, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 103 alin. (1) C.pen. aplicabile în baza normei de trimitere prevăzută în art. 1101alin. (1) C.pen., supravegherea inculpatului minor poate fi încredințată, după caz, părinților minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferință unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă intenția legiuitorului ca supravegherea deosebită a minorului față de care se ia fie măsura educativă a libertății supravegheate, fie se dispune suspendarea sub supraveghere sau sub control a pedepsei cu închisoarea aplicată, să fie încredințată într-o anumită ordine de preferință, având prioritate părinții, înfietorul sau tutorele, înaintea unei rude apropiate sau instituții legal însărcinate.
Deci, regula este încredințarea supravegherii minorului către părinți, înfietori sau tutore și excepția este încredințarea către o persoană de încredere, de regulă rudă, respectiv către o instituție legal însărcinată, iar excepția operează numai în situația în care cei dintâi nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare.
Or, în cauză, Curtea împărtășește punctul de vedere al primei instanțe și constată că nu sunt elemente suficiente și convingătoare care să justifice concluzia potrivit căreia părinții nu pot asigura supravegherea minorei în condiții optime, iar însuși faptul săvârșirii infracțiunii de către minoră nu poate fi absolutizat și nu poate conduce automat la această concluzie, comportamentul infracțional având o antecedență cauzală mult mai complexă.
în sprijinul acestei soluții vin și constatările făcute de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, potrivit cărora ambii părinți sunt încadrați în muncă, mama fiind învățătoare, relațiile minorei cu familia prezintă stabilitate, fiind caracterizate de comuniune permanentă de locuință cu aceștia, ambii părinți contribuind la creșterea, îngrijirea și întreținerea minorei, mama fiind o figură mai prezentă în raport cu tatăl. Se mai reține că minora este o persoană introvertită și puțin comunicativă, existând în ultimul timp un deficit de comunicare în familie, dar cauzat în special de probleme școlare ale inculpatei, dar și familiale, legate de raporturile cu fratele său. Totuși, comunicarea intrafamilială s-a îmbunătățit și nu există date că au existat neînțelegeri, violențe sau conflicte majore în familie.
De remarcat și preocuparea părinților pentru sănătatea psihică a inculpatei minore, întrucât din același referat de evaluare rezultă că aceasta se află în evidența medicală de specialitate, astfel că părinții care au pe de altă parte și îndatorirea de a îmbunătăți comunicarea cu fiica lor minoră, trebuie să înțeleagă, în virtutea și a sarcinii primite prin hotărâre judecătorească, faptul că se impune o colaborare cu medicii specialiști pentru a contribui la înlăturarea trăsăturilor negative de personalitate și a tulburărilor de comportament ale minorei, aceste din urmă împrejurări fiind stabilite ca factori de natură să favorizeze repetarea comportamentului infracțional, cu consecințe grave asupra celor din jur, dar și asupra persoanei minorei.
Dar, pentru o eficientizare sporită a modalității alese și pentru garantarea atingerii scopului preventiv educativ al pedepsei, Curtea găsește necesar a face aplicarea dispozițiilor art. 1101alin. (1) C.pen. raportat la art. 103 alin. (2) C.pen. în scopul responsabilizării maxime a părinților, cărora li s-a încredințat supravegherea inculpatei minore, astfel că va atrage atenția părinților că au îndatorirea legală de a veghea îndeaproape asupra minorei, în scopul îndreptării acesteia, precum și obligația de a înștiința instanța de îndată, dacă minora se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra sa sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
– de asemenea, pentru atingerea aceluiași scop, în baza art. 1101alin. (1) C.pen. raportat la art. 103 alin. (3) lit. c) C.pen., Curtea va spori obligațiile impuse inculpatei, atât cele stabilite înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, cât și după această vârstă, astfel: până la împlinirea vârstei de 18 ani va mai obliga pe inculpată la prestarea unei activități neremunerate în școala pe care o frecventează cu o durată de 200 ore, de maxim 3 ore pe zi, după programul școlar, în zilele nelucrătoare și în vacanță. Iar, după împlinirea vârstei de 18 ani, în baza art. 1101C.pen. raportat la art. 863alin. (3) lit. a), b) și c) C.pen., va mai obliga inculpata să se supună și următoarelor măsuri de supraveghere: să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare; să nu frecventeze discotecile și restaurantele; să nu intre în legătură cu partea vătămată și cu numitele P.R. și C.A.
– în aceiași ordine de idei, în baza art. 110 C.pen., Curtea va stabili un alt termen de încercare de 5 ani, compus din pedeapsa de 3 ani aplicată în cauză și un interval de timp de 2 ani fixat de instanță, la limita maximă prevăzută de lege, apreciind că în acest fel, prin stabilirea obligațiilor și a măsurilor de supraveghere pe o durată mai mare de timp, există garanții mai puternice ale reabilitării comportamentale a inculpatei, aflată încă la o vârstă mică și într-un proces de creștere, formare și maturizare real, ce trebuie monitorizat ca atare.
– în ceea ce privește pedeapsa accesorie, în mod greșit prima instanță nu a dispus aplicarea acesteia, fiind nesocotite dispozițiile art. 71 alin. (1), (2), (3) și (5) C.pen., potrivit cărora pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 și condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c), ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului, iar, în caz de suspendare a executării pedepsei principale, se dispune și suspendarea executării pedepselor accesorii.
Mai mult, în cazul infractorului minor, prin Decizia nr. 51/04.06.2007 (M. Of. nr. 769 din 13 noiembrie 2007), pronunțată de îCCJ în recurs în interesul legii și obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 4142alin. (3) C.proc.pen., s-a stabilit că pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) și b) și art. 71 alin. (3) cu referire la art. 64 lit. d) C.pen., este aplicabilă și inculpaților minori, pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, atunci când minorul urmează să devină major în cursul procesului penal sau în timpul executării pedepsei.
Prin urmare, instanța de apel, în baza art. 71 C.pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. ce se va executa potrivit art. 71 alin. (5) C.pen., în sensul suspendării executării acesteia pe durata suspendării executării pedepsei principale și după împlinirea vârstei de 18 ani.
Curtea nu va interzice inculpatei dreptul de a alege, întrucât este un drept constituțional recunoscut expres de dispozițiile art. 36 din Constituție tuturor cetățenilor, drept garantat prin art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale care enunță obligația pentru înaltele părți contractante să organizeze alegeri în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului.
La individualizarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C.pen. trebuie avută în vedere natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei, persoana infractorului, valorile sociale lezate prin activitatea infracțională, potrivit cerințelor art. 71 alin. (3) C.proc.pen., astfel încât să se justifice concluzia potrivit căreia fapta săvârșită să-i facă incompatibili cu exercitarea acestor drepturi.
Având în vedere și jurisprudența CEDO, cauza Hirst c. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, sens în care s-a pronunțat și îCCJ prin Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 74/2007 (M.Of. nr. 545 din 18 iulie 2008), potrivit căreia dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) – c) C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C.pen. și criteriile menționate mai sus, Curtea constată că infracțiunea reținută în sarcina inculpatei nu este de natură a conduce la concluzia că se impune interzicerea dreptului de a alege la împlinirea de către aceasta a vârstei de 18 ani, moment până la care se vor înregistra cu siguranță progrese reale în reabilitarea comportamentală a inculpatei, fiind motivul pentru care nu va aplica această interdicție.
